Vila unui traficant de arme din Milano confiscată și transformată în centru pentru vârstnici și adăpost pentru minori și refugiați. 17 hectare ale unui clan Camorra din sudul Italiei devenite cooperativă care le oferă o slujbă și-o casă oamenilor marginalizați de societate, cei cu dizabilități, adicții, probleme de sănătate mentală sau foști deținuți. Companie de transport fondată de clanul Ercolano-Santapaola, una dintre familiile mafiei, confiscată și cumpărată de muncitorii exploatați. Un velier din Galizia spaniolă confiscat de la traficanții de droguri în anii ‘90 și transformat în vas de călătorie pentru persoanele cu deficiențe motorii sau cognitive. O casă de 400 metri pătrați și 12 hectare ale unui traficant de droguri, acum sediu împărțit de mai multe ONG-uri care ajută persoanele cu adicții sau probleme de sănătate mentală.
Toate sunt cazuri de reutilizare socială a bunurilor confiscate, o preocupare recentă a statelor europene în lupta lor împotriva criminalității. Până acum, 19 țări din Uniunea Europeană au scris legi pentru reutilizarea bunurilor confiscate de la crima organizată, însă doar șapte au și mecanisme de aplicare - Spania, Italia, Franța, Belgia, Olanda, România, Bulgaria. În unele state, funcționează mai bine, în altele sunt deocamdată doar cuvinte dintr-o lege. România, deși în plutonul pionierilor care au adoptat legislația reutilizării sociale, e încă foarte în urmă când vine vorba de aplicarea ei.
Împreună cu jurnaliști din Italia și Spania, ne-am uitat la felul în care reutilizarea socială funcționează în cele trei țări, la modele de bune practici, obstacole și lecții care ne-ar putea folosi pentru ca resurse ale crimei organizate să ajungă cu adevărat la oamenii care au nevoie de ele.
O alternativă mafiei
Totul a pornit de la Italia. În anii ‘80, procurorii italieni au început să confiște masiv bunurile mafiei. În felul ăsta au adunat de-a lungul anilor și case, apartamentele, hale cu care nu știau ce să facă și care se degradau încet. În 1995, un ONG anti-mafia a strâns un milion de semnături prin care a cerut public statului italian să transfere aceste proprietăți comunității, ca o modalitate de restabilire a dreptății sociale: celor care au furat li se ia câștigul, care ajunge înapoi la cei care au nevoie de ajutor. Câmpuri aparținând mafiei sunt folosite acum de oameni în risc de sărăcie care produc vin, ulei de măsline, paste etc. Casele au devenit adăposturi pentru victime ale violenței domestice sau traficului de persoane.
„E unul dintre instrumentele fundamentele de luptă împotriva criminalității. Trebuie să construim o comunitate alternativă mafiei”, crede Renato Natale, activist anti-mafia și primar într-un orășel eliberat de sub tutela mafioțlor, citat de publicația Cafe Babel. Reutilizarea în scopuri sociale poate face comunitățile afectate de sărăcie și violență să devină mai puternice.
Italia are acum câteva zeci de mii de imobile reutilizate social și a devenit inspirație pentru alte țări din lume. Drumul de la o casă a traficanților de persoane la adăpost pentru victimele traficului e, însă, lung și complicat. Dar merită să ne întrebăm cum am putea sprijini comunitățile mai mult și mai eficient prin mecanismul reutilizării sociale. „Să-i ajuți pe cei mai vulnerabili înseamnă și să ajuți victimele mafiei. Pentru că mafia înflorește în sărăcie.”, explică activistul antimafia din Genova, Davide Ghio, pentru aceeași serie de pe CafeBabel.
România e țara din Uniunea europeană cu cel mai mare procent de persoane care trăiesc în risc de sărăcie. E și țară-sursă pentru victimele traficului de persoane și un teren fertil pentru crima organizată. Ajutoarele statului și programele de prevenție sunt încă puține pentru nevoile din comunități, în vreme ce justiția e de multe ori blândă cu infractorii. Ciclul violenței se rostogolește peste oameni și locuri fără apărare.
Unul dintre posibilele răspunsuri e reutilizarea socială a bunurilor confiscate. „Inculpații preferă să petreacă timp în pușcărie, dar să nu li se ia averea,” declara în 2018 Laura Codruța Kovesi, acum șefă a Parchetului European, la o întâlnire cu procurori și magistrați despre recuperarea prejudiciilor. „Nu-i nimic mai rău decât să ți se ia averea”, mărturisea capul de mafie Francesco Inzerillo în 2008 într-o interceptare din dosarul „Old Bridge”, care s-a încheiat cu arestarea a 77 de persoane pe ruta New York - Palermo.
Din 2015 există prin lege Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), care împarte cu ANAF valorificarea confiscărilor și e principala responsabilă de reutilizarea lor socială. A durat ani buni până când Agenția a putut avea oamenii, resursele și procedurile ca să se apuce de treabă. La început, a fost o instituție de hârtie, cu doar câțiva angajați și misiunea de-a aduna datele despre bunurile confiscate de instanțele din toată țara. Rapoartele de pe site-ul instituției consemnează, printre rândurile care descriu lipsa de personal și de spații de depozitare, blocarea angajărilor, haosul datelor publice sau obstacole în colaborarea cu celelalte instituții, o luptă de gherilă birocratică. Funcționarii ANABI încearcă an după an să-și consolideze mecanismele de acțiune, în timp ce actorii politici nu par foarte dornici să le furnizeze pârghiile legale de reutilizare a bunurilor confiscate.
Acum, pe site-ul ANABI, pe lângă licitațiile de mașini și ceasuri de lux, lingouri de aur sau metri cubi de lemn confiscat, la care poate participa orice cetățean, sunt anunțate periodic și clădirile intrate în proprietatea statului și care pot fi revendicate de instituții publice sau de ONG-uri pentru programe de prevenire a criminalității sau sprijin pentru victimele infracțiunilor. Dacă nu există cereri în 45 de zile, imobilele sunt scoase și ele la licitație.
Dintre cele 129 de imobile sechestrate de procurori și intrate în proprietatea statului român în perioada 2016-2023, doar două sunt implicate într-o procedură de reutilizare publică sau socială, deși nevoia de spații și resurse e uriașă.
„O cauză importantă e determinată de numărul limitat de bunuri confiscate și intrate în proprietatea privată a statului”, explică Cornel Călinescu, directorul general ANABI din 2015. Într-adevăr, în toată Uniunea Europeană rata de confiscări e infimă - potrivit Europol, în statele UE se confiscă doar 1% din profiturile generate anual din activități ilegale. „Deci problema e mai în spate, la calitatea actelor de urmărire penală, a strategiilor de identificare a bunurilor, la calitatea planificării măsurilor asiguratorii. Dacă vă uitați pe site-ul nostru, sunt trei-patru imobile pe an care sunt scoase la reutilizare, multe dintre ele inadecvate pentru a fi reutilizate de către cineva care n-are un buget, un plan sau resurse.”
În 2020 a fost a anunţat primul „caz-școală” de reutilizare publică a unui imobil confiscat. O clădire de birouri din centrul Bucureștiului, care a aparținut unui infractor financiar, urma să devină noul sediu al Direcției Naționale de Probațiune, o instituție-cheie în lupta statului român împotriva criminalității. Angajații săi, în jur de 600 în toată țara, au sarcina de-a aplica fiecare câtorva mii de infractori sancțiuni penale care nu implică închisoarea, ci evaluarea, supravegherea și reintegrarea lor socială. Infractorii sunt uneori copii, care pot avea parte prin sistemul de probațiune de măsuri educative (stagiu de formare civică, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică). Evaluarea lor, cerută de instanță, înseamnă de cele mai multe ori interviuri la sediul serviciilor de probațiune din țară, iar angajații instituției se plâng public de ani de zile de condițiile de lucru și lipsa de spațiu. Practic, DNP ar trebui să prevină comiterea de noi infracțiuni și să se asigure că infractorii de azi nu ajung în viitor pe listele de confiscări ale ANABI.
Clădirea de pe Floreasca 39 fusese confiscată într-un dosar de fraudă și delapidare printr-o rețea complicată de firme, cu consilierea lui Laszlo Kiss, celebrul „Maestru offshore”. La patru ani de la anunțul public, birourile sunt însă ocupate de angajații altei instituții, Administrația Națională a Penitenciarelor, care așteaptă să se încheie renovările sediului principal. Între timp, Ministerul Justiției nu ia în calcul varianta reutilizării unei alte clădiri din portofoliul ANABI pentru Direcția Națională de Probațiune. A lansat anul acesta o procedură de cumpărare, încheiată fără succes.
Marile speranțe
Durează câțiva ani până când un bun poate deveni proprietatea statului. Și apoi încă vreo câțiva ani până poate fi folosit de comunitate. „În România, această transformare este o birocrație în sine”, explică Radu Nicolae, expert în anticorupție și recuperare de active, președinte al Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă. „Trebuie bugetate vopsirea pereților, recompartimentare, cablare, echipamente, transport, apoi făcute achiziții publice pentru realizare, desfășurarea achizițiilor, recepționarea și apoi instalarea oamenilor acolo și funcționarea.” Și pentru toate astea, trebuie bani.
Cineva în nordul României pare să fie mai plin de speranță. „Nu există să nu reușim. Trebuie să reușim obligatoriu.”, spune apăsat Sorin Gherghelucă, primarul din Traian, o comună din județul Bacău. El are cheile de la prima clădire din țară care va fi reutilizată social. E o vilă portocalie cu două etaje, un aer de Marile speranțe și vedere la o uriașă livadă părăsită de meri, pruni și cireși. A fost confiscată acum șapte ani de la un afacerist destul de cunoscut în zonă într-un caz de fraudă fiscală și delapidare. În aprilie 2024, primarul din Traian a văzut anunțul pe site-ul ANABI: „Eu am crezut că e o glumă, Ia uite, a apărut casa lui Buga, hai s-o cerem”. A trimis o cerere de reutilizare și a mers în fața Guvernului pentru a-i convinge că administrația lui e capabilă să gestioneze ceea ce plănuiește a fi un centru de îngrijire pentru vârstnici. Apoi a primit cheile. Foștii proprietari „au plecat cu centrala, becurile, cu tot ce-au avut în băi, cu mâna curentă de la scări, ușile de la garaj…”
Dar partea cea mai grea de-abia începe. Primăria caută acum fonduri pentru a transforma clădirea și ONG-uri partenere cu expertiză în îngrijirea persoanelor în vârstă. „Eu sper la anul pe timpul ăsta să avem bătrâni acolo”, declară primarul. Știe că nevoia e mare în comunitatea lui și spune că primește în continuare multe mesaje de la oameni plecați în străinătate care își fac griji pentru părinții pe care i-au lăsat în Traian. Într-adevăr, populația din Traian e îmbătrânită, într-o țară în care serviciile sociale și cele paliative sunt puține și greu accesibile.
În primul rând, Gherghelucă are în plan să lanseze o licitație publică, să scrie niște cereri de finanțare și, cum iarna se apropie, să tundă copacii și plantele, astfel încât livada să fie primitoare. Beneficiarii ar putea să aibă grijă de livadă și să se bucure de fructele ei. „Noi trebuie să facem ceva frumos acolo”, e convins primarul, un mare pasionat de horticultură.
De ce ar fi nevoie ca să avem cât mai multe comunități din România care primesc șansa de a reutiliza în beneficiul lor o clădire confiscată de la grupări de crimă organizată? De multe, crede expertul Radu Nicolae. În primul rând, există nevoia de informare – mai multe primării și ONG-uri trebuie să fie informate că există oportunitatea reutilizării sociale. Apoi, acestea trebuie instruite și sprijinite cu o sumă de bani, ca să facă măcar renovările. „Ce au făcut italienii, putem face și noi. Ei au făcut o strategie, parte a unui program operațional finanțat de la Uniunea Europeană, pe reabilitarea de imobile confiscate.” Într-adevăr, precedentul guvern italian alocase 300 de milioane de euro pentru asta, dar noul guvern a oprit programul.
Marian Ursan e unul dintre veteranii activismului pentru drepturile omului în România, președinte Carusel, cea mai prezentă organizație din București pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate extremă. Din 2011 oferă servicii sociale și medicale printr-o rețea de centre comunitare, adăposturi de noapte, dușuri mobile sau centre de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, amenajate de multe ori în containere temporare. Ursan crede că posibilitatea de a prelua gratuit o clădire ar fi „evident un sprijin. Nu pleci de la zero cu inițiativa comunitară, și beneficiezi de un spațiu, chiar dacă nu arată cum ar trebui să arate și trebuie investit destul de mult, astfel încât să poți să obții autorizațiile, avizele și toate celelalte lucruri. Dar, în ultimă instanță, efortul e mult mai mic comparativ cu a începe un proiect de la zero.”
Carusel a fost primul ONG care a făcut o solicitare la ANABI, în 2017, când încă se lucra la regulamentul de atribuire. Primarul sectorului 5 îi evacuase abuziv din Ferentari. Aveau acolo de cinci ani containere unde oamenii veneau pentru consiliere, asistență medicală, schimb de seringi, testare HIV, Hepatită. Atunci activiștii s-au uitat la anunțurile de imobile confiscate din Ferentari și au găsit trei posibile sedii. Au trimis cereri, dar răspunsul a fost că toate cele trei imobile încă nu sunt evaluate și nu pot fi atribuite. „Sigur că ne-am descurajat când am văzut că nu se întâmplă nimic și poate că e și vina noastră că nu am revenit.”
Asociația caută acum un spațiu în zona Obor pentru un centru dedicat migranților, iar Ursan spune că nu ar ezita să intre într-o procedură de reutilizare socială dacă ar apărea pe site-ul ANABI un astfel de loc. „Sunt foarte mulți oameni care au venit să lucreze în România pentru că au nevoie de bani și la ei în țară nu reușesc. Ne-ar ajuta foarte mult să avem un centru comunitar în care să lucrăm cu oamenii, chiar în ideea de a facilita cumva integrarea socială, să cunoască mai bine ce se întâmplă în România, cum merg lucrurile. Poate niște lecții de limba română, să organizăm evenimente pentru ei, să facem grupuri, să vizităm, nu știu, zone din oraș, să le serbăm ziua. Să-i ajutăm să navigheze prin sistemul ăsta administrativ legal, atunci când e nevoie. Să fie un loc unde să vină să bea o cafea liniștiți, să știe că e un spațiu safe pentru ei,” explică Ursan.
Le-ar putea fi de folos și unu-două apartamente pe care să le transforme în locuințe sociale. Dar „cred că pe noi ne încântă mai ales bunurile, dintre cele mai diverse. Noi folosim tone de pături, saci de dormit, alimente, mobilier, saltele și toate lucrurile astea. Avem mare nevoie întotdeauna inclusiv de alimente, mai ales neperisabile,” spune Ursan. Carusel a transmis ANAF lista de nevoi. „Au spus că dacă vor avea, ne vor spune. Dar nu s-a întâmplat niciodată chestia asta.”
Bani pentru victime și prevenție
Din 2023 funcționează în România Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității, prin care jumătate din banii adunați în fiecare an din confiscări și vânzarea bunurilor se împart între cinci ministere, pentru programe de „educație juridică, prevenirea criminalității, asistența și protecția victimelor infracțiunilor”, dar și pentru „consolidarea capacității administrative, inclusiv logistice” a instituțiilor responsabile de bunurile sechestrate. Cealaltă jumătate se duce direct la bugetul de stat. Doar o mică parte din banii rulați prin Mecanism, 15%, poate ajunge la ong-urile din România pentru prevenirea criminalității și sprijinirea victimelor infracțiunilor.
Am vrut să aflăm ce programe au finanțat din acești bani cele cinci ministere, așa că am trimis cereri de informații publice în iulie. Iată ce-au răspuns:
Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției nu au răspuns cererilor noastre repetate de a comunica ce au făcut cu banii.
În 2017, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au avut acces fiecare la câte un milion de euro via ANABI, dar au preferat să nu cheltuie nimic pentru programe dedicate victimelor infracțiunilor, iar banii s-au întors la bugetul de stat.
Am întrebat Jandarmeria ce înseamnă „Ora de civilizație”. Programul finanțat din fondurile ANABI ar urma să înceapă în octombrie, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt, și ar implica acțiuni în toată țara „pentru tinerii din școli și mai ales pentru cei care trebuie să înțeleagă ce înseamnă participarea la evenimentele sportive și care sunt și consecințele pentru manifestările astea antisociale”.
În iunie 2024, la aproape nouă ani de când există legea ANABI, a avut loc primul apel de finanțări nerambursabile pentru fundații și ONG-uri „Sprijin pentru victime și comunitate. Infractorii plătesc’’. Începând din 2015, asociațiile și fundațiile din România ar fi trebuit să aibă acces la 15% din suma colectată de ANABI din confiscări, ca să finanțeze programe de asistență și protecție a victimelor infracțiunilor, prevenirea criminalității și educație juridică, doar că mecanismul n-a mai funcționat patru ani. „Din 2015 încoace am pierdut pentru ONG-uri milioane și milioane de euro. Într-un an au fost două milioane de euro care s-au pierdut. În fine, s-au dus la pensii speciale. Nu e nicio pierdere, știu oamenii ăia cum să-i cheltuie.”, glumește amar Radu Nicolae, expert anticorupție și activist pasionat pentru potențialul reutilizării sociale.
Abia anul trecut a fost redactat un ghid al aplicantului și abia acum se întâmplă primele proiecte. Deși erau fonduri pentru șase, au primit finanțare doar trei.
Mecanismul de alocare a banilor confiscați de la infractori era prevăzut prin lege încă din decembrie 2015, însă a fost anulat brusc în penultima zi lucrătoare a anului 2018, când, sub mandatul de la Justiție al lui Tudorel Toader, Guvernul Vioricăi Dăncilă a abrogat fix articolul din legea ANABI despre reutilizare socială. Negocierile cu legiuitorii au luat-o de la zero și au durat patru ani. În 2022 Mecanismul și reutilizarea socială au fost reintroduse în lege, iar primii bani au fost alocați în 2023 pentru ministere și în 2024 pentru ONG-uri și victime.
ONG-urile la care au ajuns primii bani confiscați de la infractori și adunați din vânzarea bunurilor confiscate sunt Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) - o organizație cu o activitate susținută pentru drepturile omului și accesul egal la justiție, Vasiliada - o asociație caritabilă „înfiinţată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, avându-l ca Preşedinte de onoare pe Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei” și „Universul copiilor speciali” - o asociație din Pitești implicată în proiecte sociale și de prevenire a abandonului școlar.
Cele trei organizații au propus proiecte pentru victimele cu dizabilități intelectuale sau psihosociale din centrele de îngrijire (CRJ), de educație juridică a copiilor din județul Craiova (Vasiliada), de prevenire a criminalității și protecția victimelor din județul Argeș (Universul copiilor speciali).
Nu doar banii pentru proiectele ONG-urilor au venit târziu, ci și ajutorul financiar pentru victimele infracțiunilor. Abia în 2023 a devenit funcțional Fondul de Urgență al Ministerului Justiției pentru victime, și abia în august 2024 judecătorii i-a acordat unei victime din Iași primul voucher din acest fond, în valoare de 18.000 de lei.
„Ca femeie, ca mamă, sunt emoţionată că a fost aprobată prima solicitare de acordare de vouchere pentru victima unor infracţiuni sexuale! Este vorba despre fapte grave la care a fost supusă victima: agresiune sexuală, viol şi corupere sexuală a minorilor”, a scris Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, pe Facebook. „Este un lucru bun că victimele încep să apeleze la acest mecanism. Fondurile trebuie să ajungă la cei aflaţi în nevoie”, a mai scris Gorghiu, adăugând că în 2024 sunt disponibile 300 de astfel de vouchere. Au mai rămas două luni și jumătate pentru celelalte 299.
Dacă ai fost victimă a unei infracțiuni de violență (vătămare corporală, viol, tentativă de omor, agresiune sexuală, trafic de persoane, trafic de minori), poți cere în regim de urgență instanței un voucher în limita a 5 salarii minime pe economie 16 500 lei, care să acopere cheltuieli de cazare, transport, medicamente, produse sanitare sau de igienă/uz personal. Solicitarea trebuie depusă la tribunal, împreună cu o estimare a cheltuielilor. E analizată apoi de un complet de doi judecători, care decid în termen de 72 de ore acordarea voucher-ului și suma. Pentru că procesul poate fi complicat pentru cineva care e într-o situație de vulnerabilitate majoră, poți cere gratuit ajutorul unei asociații din zonă. Lista tuturor ONG-urilor partenere o găsești aici.
Voucherul e considerat un avans din compensația financiară la care ai dreptul pentru daune materiale și morale. Ministrul Gorghiu a declarat în septembrie 2014 că anul acesta instanțele au acordat opt astfel de compensații.
Ioana Bauer, președinta eLiberare, una dintre asociațiile cele mai vizibile de la noi pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, reamintește că România rămâne una dintre țările sursă a victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană, iar numărul victimelor e uriaș. „De aceea existența adăposturilor și a asistenței specializate este absolut necesară, mai ales că această formă de criminalitate constituie și o mare parte dintre spețele în urma cărora ar putea rezulta bunuri, respectivi bani, supuși confiscării și valorificării.” E important, crede ea, ca voucherele pentru victime, dar și fondurile pentru societatea civilă, „să aibă niște criterii clare și nebirocratice de accesare”. În cazul victimelor, e nevoie ca procesul să fie ajustat, astfel încât să nu discrimineze sau să expună din nou la traumă.
Lupta continuă
Felul în care statul răspunde în fața crimei organizate și se asigură că le oferă sprijin victimelor e un semnal vital pe care-l transmite societății. „În cazul în care nu reușim să atribuim un imobil și rămâne abandonat pentru că nimeni nu a vrut să-l preia, aceasta este o mărturie a eșecului statului”, crede Bruno Corda, până recent, omologul directorului ANABI din Italia.
În România, instituția reutilizării sociale „nu e cunoscută și foarte populară. Prima cauză a numărului redus de cereri adecvate e probabil necunoașterea foarte corectă a legislației.”, spune Cornel Călinescu, directorul ANABI. „Nu e o problemă de legislație. Legea are ingredientele necesare ca să poată fi aplicată.” Dar e nevoie de mai multe confiscări și de o discuție publică susținută, inclusiv cu ONG-urile și celelalte instituții ale statului, despre potențialul și mecanismele întoarcerii bunurilor confiscate de la infractori înapoi la oameni.
Parcursul Italiei, cu o istorie de 25 de ani pe frontul reutilizării sociale, și cel mai recent al Spaniei, arată că, fără o voință reală a instituțiilor statului, manifestată prin procese birocratice mai ușoare, fonduri speciale pentru reutilizarea clădirilor, campanii de informare sau formări pentru profesioniștii din ONG-uri, bunurile confiscate rămân nefolosite și anunță pierderea unei bătălii.
În Italia, jumătate din clădirile confiscate de la mafie sunt implicate într-un proces de reutilizare socială. Și acolo, durează ani până când un imobil confiscat poate fi refolosit, iar comunitățile nu au, de cele mai multe ori, resurse pentru asta. În Milano, cinci cooperative au găsit o soluție: s-au adunat într-un consorțiu, au preluat o fermă confiscată de la un traficant de arme și droguri și au deschis Casa Chiaravalle, unde au în grijă persoane care au nevoie de sprijin și adăpost. „Dacă nu am fi avut cinci organizații solide, capabile să meargă la bancă și să obținem finanțare, să economisim bani din activitățile noastre și să colectăm donații, ar fi fost imposibil”, spune Marco Lampugnani, preşedintele consorţiului.
„Eu cred că, dacă perseverăm următorii 5-6 ani în treaba asta și o facem din ce în ce mai încăpățânat și mai bine, lucrurile se pot schimba. Dacă o lăsăm baltă, ne întoarcem de unde am plecat. Adică 10 ani irosiți”, încheie Radu Nicolae.
Mai multe despre soluțiile găsite de instituțiile și organizațiile din Italia și Spania pentru reutilizarea socială a bunurilor confiscate de la infractori, puteți citi în articolul realizat împreună cu publiațiile Lavialibera.it și Maldita.es.
Această investigație a fost realizată cu sprijinul Journalismfund Europe.
