Ce fac copiii noștri când nu sunt cu noi? Ce își scriu în mesajele de pe Discord sau de pe Whatsapp, ce pagini și persoane urmăresc pe Reddit, TikTok sau Instagram, la ce filme se uită singuri? Ce le recomandă în pauze colegii lor? Ce îi deranjează din ceea ce ajunge la ei pe toate căile, ce îi lasă indiferenți și ce îi tentează? Cum fac față poluării vizuale și fonice? Când aceste întrebări se amplifică și devin îngrijorări, cei mai mulți părinți iau măsuri. Una dintre cele mai des întâlnite soluții printre cunoscuții mei este controlul parental al timpului și al conținutului accesat prin internet. Nu sunt psiholog sau specialist în etică, pentru a emite opinii validate științific despre efectele acestui filtru pe termen lung, însă eu am preferat să nu-l folosesc, atunci când copiii mei au ajuns să aibă propriile telefoane. Deși poate părea simplist și periculos, în loc să desemnez un algoritm obiectiv care să-mi țină locul, am preferat să greșesc pe cont propriu. Ca părinte, am obosit mai repede de sfaturi decât de nopți nedormite. De aceea, este foarte important pentru mine ca părinții care citesc acest material să înțeleagă că opiniile mele nu sunt sfaturi și că acest text nu este o recomandare culturală pentru copiii lor.
Articolul de față deschide o serie de materiale variate pe care îmi doresc să le creez alături de copii și tineri din medii și de vârste diferite despre consumul lor cultural. Nu este neapărat despre ce ne-am dori noi, părinții, profesorii sau educatorii culturali, să consume, ci despre ce îi atrage pe ei, mai mult sau mai puțin independent de noi. Cred că este important să avem un spațiu de expunere și, pe cât se poate, de dialog care să ne ajute pe noi, adulții, să înțelegem anumite lucruri despre copii fără să-i etichetăm. În care să-i întrebăm fără să-i judecăm, adică să trecem dincolo de propriile prejudecăți sau temeri. Pentru mine, cu toate limitările pe care mi le aduc rolurile și profesiile pe care le am (părinte, autoare de texte pentru copii, educator cultural, cercetător), să ajung la o astfel de înțelegere, perfect onestă, este un lucru extrem de greu, dar și unul dintre cele mai frumoase pe care aș putea încerca să le fac.
Părinte: „Cum știi dacă anime-ul pe care te pregătești să îl începi este potrivit pentru tine, dacă el este targetat 16+ sau 18+?”
Copil: „Citesc Parent Guide-ul de pe IMDB și testimoniale pe platformele online despre anime-uri.”
Atunci când un astfel de schimb de replici nu este suficient pentru liniștea mea, îmi fac timp să mă uit cu copiii chiar și la zeci de episoade din serialele care le plac atât de mult. Cele mai multe dintre ele sunt seriale japoneze anime, create după serii manga de succes.
Serialele anime produse în anii 2000 mi se par destul de diferite de „protoanime”-urile la care mă uitam eu, Sailor Moon, Lidia în jurul lumii sau Sandy Bell, create în anii ‘80-’90. Ritmul celor mai recente este mai alert, episoadele sunt scurte și intense, narațiunea uneori pălește în fața montajului și a graficii expresive, muzica și imaginea setează privitorul pe urmărirea acțiunii, mai degrabă decât pe conturarea personalității personajelor sau a lumii în care se desfășoară acțiunea. În ceea ce privește conținutul, unele dintre aceste filme mi-au lăsat impresia de facil (de exemplu seria My Hero Academia). În altele, agresivitatea mi s-a părut gratuită și exagerată, așa cum se întâmplă în Tokyo Ghoul, o serie sângeroasă care are ca subiecte vampirii și canibalismul. În altele sunt abordate teme pe care un părinte de preadolescent sau adolescent le poate considera subiecte tabu în discuția cu acesta. Pentru părinții care încearcă să nu-și expună copiii la lucruri care le-ar putea afecta starea de moment, le-ar putea crește anxietățile pe termen lung sau le-ar putea influența chiar personalitatea, aceste filme sunt catalogate de multe ori ca „nepotrivite”. Și totuși, în ciuda acordului sau dezacordului părinților, mulți copii găsesc oricum modalități de a le viziona.
Cu toate rezervele pe care le am față de cele mai multe dintre anime-urile care au ajuns până acum la mine, mi-am propus să înțeleg de ce le plac atât de mult copiilor. Așa m-am trezit absorbită într-un serial japonez fascinant – Bungou Stray Dogs (2016-), inspirat de seria manga cu același nume, creată de autorul Kafka Asagiri și ilustratoarea Sango Harukawa. Aproape toate personajele sunt inspirate de scriitori și scriitoare din literatura universală. Osamu Dazai, Dopp Kunikida, Edgar Allan Poe, H.P Lovecraft, Herman Melville, Agatha Christie, Louisa May Alcott, Yosano Akiko, Feodor Dostoievski sau Francis Scott Fitzgerald devin personaje duale într-o poveste localizată în orașul Yokohama, pe care cu toții îl idolatrizeză.
În timp ce povestea amestecă binele și răul, personajele trec dintr-o tabără în alta, creează alianțe și grupări bazate pe afinități niciodată complet împărtășite între membrii acestora. În principal, acțiunea se concentrează în jurul câtorva personaje afiliate fie Agenției de Detectivi Înarmați, fie organizației inamice Port Mafia, la care se adaugă pe parcurs și alte organizații. Ultimii își doresc putere, influență, bani, supuși. Iar primii încearcă să-i oprească de dragul siguranței orașului, lumii sau a oamenilor. Dar lucrurile nu sunt mereu în alb și negru, nuanțele se amestecă din când în când, iar așteptările cititorilor sau privitorilor pot fi adesea aruncate în aer. Povestea începe cu Atsushi Nakajima, un orfan cu puteri teribile (pe care încă nu și le cunoaște), care îl salvează de la înec și sinucidere pe cunoscutul detectiv Dazai Osamu. Între cei doi se naște din prima clipă o prietenie care le va da încredere și îi va băga în multe încurcături.
Fiecare personaj-scriitor are o superputere inspirată de titlul uneia dintre cărțile care l-a făcut celebru. Super puterea lui Francis (Fitzgerald) stă în bani și se numește The Great Francis, a lui Fyodor (Dostoievski) este Crime and punishment, a lui Dazai (Osamu) este numită No Longer Human, a lui Akutagawa este Rashomon etc., iar aceste abilități speciale sunt fie puternice, fie secundare, în funcție de rolul personajelor în povestea întinsă pe mai mult de douăzeci de volume (la care Kafka Asagiri încă scrie) și pe câteva sezoane în ce privește serialul.
Fandom-ul creat în jurul acestui anime este și el spectaculos și mi se pare că nu exagerez când îi spun „mașinărie de îndrăgostit tinerii de literatură”: sunt site-uri care documentează literatura clasică japoneză și vârfuri ale celei universale într-un limbaj potrivit publicului tânăr. Pe lângă biografiile autorilor, am mai descoperit pagini întregi cu citate din cărțile lor și asta mi-a amintit de agendele din adolescența mea, în care notam în culori diferite pasaje întregi din cărțile pe care le citeam. În timp ce m-am documentat pentru acest material, am descoperit teritorii noi ale internetului, unde nu credeam că voi păși vreodată: pagini de Tumblr ca niște adevărate biblioteci virtuale, create pentru plăcerea fanilor de a descoperi scriitorii reali din spatele personajelor, biblioteci vizuale pe Pinterest, un loc despre care am aflat că le oferă inspirație copiilor pentru petrecerea timpului liber sau tot felul de platforme unde stau de vorbă despre filmele la care se uită (de exemplu, Quora).
Întorcându-mă la conținut, pe de o parte, temele din serial idealizează dorința de libertate, eroismul, puterea artei de a schimba lumea. Te fac, așadar, să te contaminezi temporar cu exuberanța pe care numai o întâlnire cu un scriitor, o carte sau un poem o poate aduce. Pe de altă parte, povestea nu eludează partea întunecată a fiecărui individ. Așa se aruncă în film teme precum sinuciderea, pedofilia, consumul de alcool și droguri, violența, moartea. M-am întrebat cum jonglează cu acest tip de conținut copiii care ajung să se uite la serial – dar ca să nu mă blochez în temerile mele de părinte, le-am adresat chiar lor aceste întrebări. Am povestit cu Smaranda (13 ani) și Ilinca (13 ani), colege de bancă si prietene.
Iulia: Care este faza cu anime-urile? De ce vă plac atât de mult?
Ilinca: Anime-urile sunt pur și simplu foarte interesante. Ele au în general un storyline bun, personaje bine conturate și unice, fiecare art style e diferit. Crearea anime-urilor necesită foarte multă muncă și răbdare, iar rezultatele sunt incredibile. Cu toate că mulți oameni asociază genul cu desene animate, ele pot avea scene violente, lupte intense și pot fi la fel de înfricoșătoare ca un film de groază. Există foarte multe serii anime cu povești diferite și personaje interesante.
Iulia: Datorită vouă am descoperit Bungou Stray Dogs și am devenit, la rândul meu, dependentă de acest serial. Voi cum l-ați găsit și unde ați căutat informații despre el înainte de a-l viziona, având în vedere că unele sezoane sunt 16+ sau 18+?
Smaranda: Eu am aflat despre el de la prietena mea, Ilinca, care mi-a povestit mai întâi despre unul dintre personajele principale, Dazai Osamu. Când am început să mă uit, am văzut că este 18+ și m-am uitat pe IMDB să mă asigur că e ok să mă uit la el.
Ilinca: Eu am descoperit Bungou Stray Dogs pe net. Nu mai știam la ce serial să mă mai uit și de ceva vreme mi-l tot recomandau niște prieteni, așa că am decis să găsesc niște recenzii și mi s-a părut interesant (am avut dreptate :))) Despre faza cu age rating-ul... Eu în general mă informez de pe IMDB, pentru că arată clasificări din mai multe țări, așa că, având în vedere că în Quebec serialul este considerat 13+, am ajuns la concluzia că pot să mă uit (desigur, fără acordul părinților).
Iulia: Nu știu dacă ați citit vreun interviu cu creatorii acestui manga, însă Kafka Asagiri, autorul seriei, spune la un moment dat că el a scris mai întâi doar câte o frază despre personajele principale și i le-a trimis apoi ilustratoarei. Abia după ce a primit portretele lui Dazai, Asagiri, Kunikida etc. a început să scrie povestea. Care sunt, după părerea voastră, cele mai bine conturate personaje din serie și de ce?
Smaranda: Din punctul meu de vedere, printre cele mai bine conturate personaje se află personajul principal, Dazai Osamu pentru că are un back story destul de complex, iar personalitatea lui este imprevizibilă. De asemenea, și Akiko Yasano, chiar dacă nu are un screentime la fel de generos ca Dazai, are o poveste tristă și neașteptată. Apoi, mai este Edogawa Ranpo, chiar dacă în primele trei sezoane nu prea este pus în lumină. Este totuși un personaj intrigant, iar faptul că nu posedă nicio abilitate specială, dar este cel mai inteligent dintre toți, îl face cu atât mai interesant.
Ilinca: După părerea mea, majoritatea personajelor din serial sunt bine conturate. Mă văd totuși nevoită să reamintesc că Atsushi, protagonistul, și membrii organizației Armed Detective Agency sunt probabil cele mai bine definite. Personalitățile lor se modifică pe parcursul serialului, spre exemplu, Atsushi, care la început nu se considera demn de a trăi și se îndoia de el însuși, privindu-se ca pe o persoană lipsită de valoare ajunge să-și depășească traumele și să devină mai încrezător. Asta numesc eu character development.
Dazai Osamu este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului al XX-lea. Marcat de violența celor două războaie mondiale și obsedat de propria moarte, a încercat de mai multe ori să se sinucidă. Textele sale autobiografice abordează această temă, în special cel mai cunoscut dintre acestea, romanul „No longer human”, tradus în limba română cu titlul „Dezumanizat”.
Akiko Yasano a fost poetă, dar și feministă, pacifistă, activistă la începutul secolului al XX-lea, o perioadă istorică turbulentă nu doar în Japonia. Poemele ei nu au fost primite bine de critica vremii și, în ciuda implicării sale în reforma societății japoneze, după moarte a fost uitată aproape complet. Abia de curând literatura ei și-a recăpătat vigoarea prin ochii unor cititori mai tineri.
Edogawa Ranpo, pe numele său adevărat, Taro Hirai, a fost un scriitor japonez din prima jumătate a secolului al XX-lea, cunoscut pentru romanele sale polițiste. Era un mare admirator al lui Edgar Allan Poe, lucru care se vede și din felul în care și-a creat pseudonimul. Multe dintre romanele sale au ca protagonist un tânăr detectiv care înființează un club al detectivilor pe care apoi îl conduce.
Iulia: Am văzut-o de multe ori pe Smaranda căutând fotografii cu scriitorii care au stat la baza seriei și de multe ori mi s-a părut dezamăgită sau amuzată de rezultate. Fiodor Dostoievski, de exemplu, nu seamănă nici pe departe de Fiodor din film. De fapt, cred că majoritatea scriitorilor și scriitoarelor care au inspirat seria ar fi destul de flatați că au fost reprezentați atât de bine. Nu vi se pare o problemă această idealizare a frumuseții fizice din anime-uri? Are legătură popularitatea unui serial cu felul în care arată personajele?
Smaranda: Desigur că nu există oameni care să arate așa în realitate. În fond, este doar o animație, chiar dacă unele cosplay-uri (n.r., deghizări) după personaje arată ireal. Nu mi se pare o problemă idealizarea frumuseții din anime-uri, pentru că așa atrag oamenii să le urmărească. Cred că devine o problemă în momentul în care se exagerează prea mult și atunci, după părerea mea, devine un film de prost gust.
Ilinca: Haha, cred că este mai degrabă invers. Modul în care arată personajele poate să îi aducă anime-ului popularitate, depinde de art style, desigur. Consider că Harukawa a făcut o treabă foarte bună creând designul personajelor, dându-le aspecte ale autorilor pe care s-au bazat – spre exemplu bandajele lui Dazai pot semnifica tentativele lui de sinucidere. Desigur, personajele nu arată ca autorii din viața reală dar, cumva, designul lor te duce inevitabil cu gândul la ei sau la cărțile, nuvelele sau poeziile scrise de ei. Nu sunt sigură dacă pot să spun că mi se pare o problemă idealizarea frumuseții în anime-uri, de fapt nici nu știu dacă să o numesc idealizare, mi se pare mai mult un fel de caracteristică a seriilor de genul ăsta. În fine, art style-ul este unic în fiecare anime, designul personajelor poate fi într-un serial foarte simplu, iar în altul foarte realist. Plus, nu mă plâng să văd hot anime guys lol.
Iulia: După ce v-a prins acest film, am văzut cum ați început să vă împrumutați una alteia cărți foarte serioase din literatura universală, No Longer Human de Dazai Osamu, romane de Dostoievski sau Gogol, nuvele scrise de Edgar Allan Poe sau de H. P. Lovecraft. Ce v-ați așteptat să găsiți în aceste cărți? Poate ceva din anime-ul la care vă uitați? Cum vi s-au părut noile voastre descoperiri literare?
Smaranda: Nu m-am așteptat neapărat să găsesc ceva din anime în cărțile autorilor reali, dar cu siguranță aproape fiecare personaj este destul de fidel personalității care l-a inspirat. De exemplu, în cartea lui Dazai Osamu, No Longer Human (știu că e tradusă și la noi, dar titlul sună prea nașpa în română), personajul principal, sau mai degrabă naratorul, are anumite replici și comportamente care mă duc automat cu gândul la personajul Dazai din anime. Sunt autori pe care îi citeam dinainte de serial, precum Poe și Lovecraft. Cărțile pe care le-am descoperit în ultima vreme datorită serialului, literatura japoneză și cea rusă în special, sunt destul de diferite de ce citeam înainte și tocmai de aceea mi se par interesante.
Ilinca: Am început să citesc aceste cărți pentru a înțelege mai bine personajele. Spre exemplu, când am început serialul îl vedeam pe Dazai ca pe un personaj amuzant. Nu îl înțelegeam și cred că nici acum nu îl pot înțelege pe deplin. Când am citit cartea No Longer Human, pe care, btw, am considerat-o o lectură sumbră și am observat că aduce la lumină niște teme întunecate (totuși a fost mindblowing, după părerea mea), am observat că Dazai, personajul din anime, seamănă în mai multe privințe cu protagonistul cărții, Yozo Oba. Dându-mi seama de acest lucru, am încetat să-l privesc pe Dazai în alt fel. Probabil din cauza modului în care Yozo încerca să-și mascheze sentimentul de izolare față de celelalte ființe umane prin glume, el însuși pierzând, practic, cu timpul, statutul de ființă umană. Mai bine spus, el nu există încă de la început. Yozo înclină spre o disperare deplină și o anumită dorință de autodistrugere spre finalul cărții, caracteristici pe care le poți întâlni și la personajul amuzant din anime, dacă te uiți cu atenție. Dazai a devenit pentru mine un personaj misterios, tragic și complex, ale cărui intenții nu le cunoaștem complet, cu toate că este unul dintre personajele principale.
Aceste cărți mi-au deschis o nouă viziune asupra literaturii clasice, rafinându-mi gustul pentru cărți. Cred că printre autorii mei preferați se regăsește acum E.A. Poe, nuvelele și poeziile sale mi s-au părut chef’s kiss.
Iulia: Mi se pare foarte interesantă dualitatea personajelor din film, adică ele sunt când pozitive, când negative și migrează dintr-o zonă în alta, în funcție de acțiune sau de relația cu celelalte personaje. Cum vi se pare din punctul ăsta de vedere că sunt reprezentați Lovecraft, Mori, Louisa May Alcott, Dostoievski, Melville, Akutagawa, Fitzgerald sau Dazai?
Smaranda: Despre Lovecraft, Louisa May Alcott și Melville nu pot să zic multe lucruri, având în vedere că nu au apărut în multe episoade, dar în mod clar nu sunt your typical villian, în special Louisa pe care nu o consider nici personaj pozitiv, nici negativ. Este foarte greu să încadrezi personajele din acest anime în stereotipurile de bun și rău. Fiecare personaj are niște trăsături specifice care în unele cazuri evidențiază mai degrabă răul, așa cum se întâmplă la Fyodor, Akutagawa sau Fitzgerald. Deși nimic nu justifică violența, le poți înțelege acțiunile după ce le afli poveștile deprimante din trecut. Dazai este însă de departe cel mai complex personaj: nu este un personaj negativ, dar nici pozitiv nu-l putem numi, având în vedere comportamentul lui față de unele dintre celelalte personaje.
Ilinca: Dacă ne uităm cu atenție o să observăm că majoritatea personajelor negative, precum Akutagawa sau Chuuya, au fost recrutați în Port Mafia din adolescență. Aceste personaje erau naive și credule, aveau o naivitate caracteristică copilăriei. Ele au multe amintiri dureroase și au fost martori ale unor lucruri îngrozitoare la o vârstă foarte fragedă, pierzând totul: familia, un loc pe care să îl numească acasă și copilăria. Cu toate că aceste personaje au fost folosite pentru abilitățile și talentele lor, ele au început să vadă organizația ca pe casa lor, iar pe membrii ei ca pe familia pierdută.
Am observat că multe persoane îi reproșează lui Dazai decizia de a pleca din Port Mafia și văd această dezicere de trecut ca pe o trădare a numelui lui Chuuya, partenerul său. Nu mi se pare corect. Dazai a luat decizia de a părăsi un mediu toxic și de a lăsa trecutul în urmă, devenind o persoană mai bună. Acțiunile lui Dazai, cât și ale lui Kyouka (care l-a urmat pe Dazai părăsind Port Mafia și alăturându-se părții binelui), le văd ca pe character development.
Nu consider că dualitatea personajelor din film semnifică nepăsare față de granițele dintre bine și rău, ci mai degrabă o încercare de schimbare, o dorință de a deveni o persoană mai bună.
Iulia: Știu că ați citit Little Women de Louisa May Alcott, iar personajele feminine create de ea sunt adevărate luptătoare pentru lucrurile în care cred. Cum vi se pare că sunt reprezentate personajele feminine din film?
Smaranda: Personajele feminine sunt reprezentate destul de prost. În afară de Yasano și Kyoka, majoritatea fetelor nu au neapărat o poveste, iar abilitățile lor nu sunt atât de puternice. Cu toate astea, Yasano este bine reprezentată prin puterea ei Thou Shalt Not Die, o abilitate vitală pentru toate celelalte personaje. Cât despre Louisa May Alcott, ar fi putut să aibă un rol mai important și ea pentru că personajele din cărtea ei sunt femei puternice și independente.
Ilinca: Personajele feminine precum Akiko Yosano, Lucy Maud Montgomery și Kyouka Izumi sunt foarte bine conturate. Sunt puternice, independente și participă semnificativ la intriga serialului. Spre exemplu, Yosano este un personaj bine definit, pe care se sprijină organizația Armed Detective Agency. Ea este puternică atât fizic, cât și psihic, are o personalitate unică, este bună și ține la prietenii și persoanele din jurul ei. She's such a girl boss! Toate personajele feminine din serial sunt unice și sunt, după părerea mea, well written.
Lucy Maud Montgomery este una dintre scriitoarele clasice ale Canadei. Cea mai cunoscută carte a sa este „Anne of Green Gables”, un roman care a fost citit de copii din toată lumea. Acțiunea acestuia se desfășoară într-una dintre cele mai mici regiuni ale țării, Prince Edward Island, locul natal al autoarei, astăzi o destinație preferată printre turiștii culturali.
Louisa May Alcott a fost o romancieră americană de la sfârșitul secolului al XX-lea, autoarea celebrului roman, „Little Women”. Louisa a fost o aboliționistă, a susținut acțiunile Sufragetelor și drepturile femeii, dar a fost și una dintre puținele femei care în acea perioadă se încăpățânau să trăiască din scris. Ca să publice mai ușor, în primii ani și-a luat ca pseudonim un nume de bărbat.
Iulia: Unul dintre motivele pentru care anime-ul este 18+ se referă la tema sinuciderii pe care o întâlnim în aproape toate episoadele. Ați întâlnit-o și în literatura lui Dazai Osamu, unde cititorul nu este menajat de suferința și absurdul acestei obsesii, o vedeți și în film, unde de multe ori pare un subiect bagatelizat de creatorii seriei. De exemplu, prietenii lui Dazai știu de tentativele lui de sinucidere, dar, în afară de Atsushi, niciunul dintre ceilalți nu-și face cu adevărat griji. Nu vi se pare problematică această atitudine?
Smaranda: Cu acest aspect nici eu nu prea sunt de acord, dar citind despre autorul care a inspirat personajul înțeleg de ce au ales creatorii să-l scrie așa. Osamu Dazai a încercat de mai multe ori să se sinucidă, iar asta este și tema multora dintre cărțile sale. Cu toate astea, nu cred că sinuciderea ar trebui tratată cu atât umor.
Ilinca: Eu consider că prietenii lui Dazai nu mai sunt surprinși de tentativele lui de sinucidere, nu îi mai alarmează. Asta probabil din cauza faptului că aceste tentative sunt foarte frecvente, fiind practic un lucru de pe ordinea de zi. În No Longer Human, Yozo este adus în culmea unei disperări îngrozitoare, neînțelegând rostul vieții sale și neintegrându-se printre ființele umane. El se îneacă în alcool și cade pradă drogurilor în timpul încercărilor sale de a face față acestor sentimente teribile, de nesuportat, această dorință de autodistruge. Yozo ajunge la concluzia că singurul mod de reprima acest exasperant sentiment este de a-și pune capăt vieții. Personajul din serial este bazat pe acest protagonist al cărții scrise de Dazai. Se observă această înclinare spre amuzament pe care Dazai o are în anime, în No Longer Human. Yozo folosește glumele ca mod de a masca sentimentul de neintegrare în specia umană. Eu consider că această latură a lui Dazai, cea amuzantă, cea care are tendința de a-i enerva pe toți din jurul său este un mod de a-i îndepărta pe prietenii săi, de a-i face să nu se atașeze prea tare de el, pentru că el știe că într-o zi una dintre tentativele sale de sinucidere va avea succes și nu vrea ca prietenii săi să îl jelească. Într-adevăr, atitudinea pe care prietenii lui Dazai o au în legătură cu aceste tentative de sinucidere, pe care le iau în glumă, mi se pare problematică, dar are rolul de a aduce umor serialului.
Iulia: Puterea lui Dazai se numește No Longer Human și poate anula toate celelalte puteri, tocmai pentru că înseamnă dezumanizare. Ce putere ar putea să o anuleze pe cea a lui Dazai? Ideile voastre pot fi asociate cu alte cărți pe care le-ați citit?
Smaranda: Mă gândesc că poate The Picture of Dorian Gray și No Longer Human s-ar putea anula reciproc pentru că nu ar putea funcționa în același timp. The Picture of Dorian Gray ar putea învinge orice altă abilitate transformând, la nevoie, omul în sufletul său. Poate, nu știu. Chiar dacă cele două cărți nu au o temă comună evidentă, amândouă sunt despre cineva care nu mai este sau nu se mai consideră ființă umană. Also, cred că Dazai și Oscar s-ar înțelege destul de bine, sunt doi super scriitori.
Ilinca: M-am gândit la Antoine de Saint-Exupéry, poate datorită inocenței Micului Prinț, percepția sa asupra iubirii, a morții, a oamenilor mari, a fericirii. Modul atât de sincer în care el privea viața, așa simplist și frumos, un lucru pe care oamenii mari nu îl pot înțelege, ei se complică de fiecare dată. Poate că Dazai ar putea să învețe această simplă fericire de la Micul Prinț, poate această abilitate ar putea opri No Longer Human printr-o singură atingere, aducându-i lui Dazai o perspectivă inocentă asupra vieții căreia toți adulții încearcă să-i găsească un sens, un rost general. Poate că sensul este să trăim și să îi dăm noi un rost. Cred că Dazai și-ar găsi un fir de umanitate în fața acestei abilități, care poate să readucă vieții acea teribilă inocență a copilăriei, ar ceda acestei puteri de a privi viața prin ochii sinceri ai copilăriei.
Iulia: Nu putem să ne prefacem: în Bungou Stray Dogs niciun personaj nu este inspirat de literatura română :) Dacă am crea o variantă a anime-ului în care personajele sunt inspirate de scriitori și scriitoare din România pe cine ați alege, ce abilități ar avea și cum ar începe acțiunea?
Smaranda: O variantă românească ar putea fi așa: Panait Istrati și Mihail Sadoveanu ar putea fi protagoniștii. Abilitatea lui Panait ar fi creșterea ciulinilor otrăvitori în Bărăgan și a lui Mihail ar fi fântâna dintre plopi din care ies balauri. Antagoniștii ar fi Ion Creangă, care ar transforma pe oricine în copil, cu ajutorul abilității sale, Amintiri din copilărie, și Eminescu, care cu abilitatea Luceafărul ar orbi la nevoie alte personaje. De partea lor s-ar afla o altă organizație condusă de liderii Maiorescu și Caragiale ale căror puteri s-ar chema „Beția de cuvinte” care te face să nu mai gândești limpede, respectiv Domnul Goe, care i-ar face pe toți să i se supună. Antagoniștii atacă statul și încearcă să ajungă la minele de la Roșia Montană și să exploateze tot ce se află acolo. Protagoniștii încearcă să protejeze minele și pe oamenii din sat. Se implică și armata condusă de Ana Blandiana cu puterea Arpagic, care o ajută să se transforme în pisică și să își multiplice puterea. Alături de ea luptă Sofia Nădejde cu abilitatea ei Patimi, care îi permite să transforme păcatele oamenilor în monștri. De aici poate începe acțiunea în varianta românească, să zicem. S-ar putea numi The Sad Life of Failed Writers.
Ilinca: Protagonistul acestei variante de Bungo Stray Dogs va fi clar Eminescu, iar prietenul lui cel mai bun, Creangă, îl ajută să se lupte cu liderul mafiei, Ion Luca Caragiale. Cei doi prieteni au niște abilități foarte speciale, Boring (Luceafărul) și Super Boring (Amintiri din copilărie), care, combinate, sunt invincibile, făcându-i pe inamici să moară de plictiseală. Ion Luca Caragiale are o abilitate numită D'ale Carnavalului și ea poate schimba identitățile oamenilor. Ana Blandiana este șefa agenției, abilitatea ei se numește Arpagic, ea a lucrat în trecut cu Caragiale și încearcă să își repare greșelile din trecutul petrecut în Mafie. Panait Istrati este un personaj misterios, având o abilitate foarte puternică, Ultracalifragililistic de boring (Ciulini Bărăganului). El va trăda agenția în viitor, alăturându-se Mafiei.
Frate, varianta asta de BSD e ciudată :)
Ilinca: Iulia, tu cum crezi că s-a dezvoltat povestea din Bungo Stray Dogs pe parcursul seriilor? Ai o opinie despre direcția pe care o ia seria în prezent?
Iulia: Prezentul meu e diferit de al vostru. Deocamdată încă sunt în urmă cu episoadele, față de voi, și mă tot rog de Smaranda să nu-mi dea spoilere. Mi se pare că felul surprinzător în care au fost create aceste personaje și narațiunea din primele două sezoane, destul de liniară, se reflectă apoi în continuarea poveștii cu tot felul de întorsături, de back story-uri și de inserții ale unor personaje noi sau evenimente corelate din trecutul lor. Mi se mai pare că materialul pe care îl folosesc creatorii, în special autorul acestui fenomen, Kafka Asagiri, este practic inepuizabil, pentru că își ia ideile nu doar din cărțile autorilor, ci și din viața lor, din a personajelor pe care ei le-au creat la rândul lor, așa cum ai observat și tu în cazul lui Dazai Osamu. Sper ca la un moment dat să apară mai multe scriitoare în serial, îmi tot imaginez cum ar decurge o întâlnire între Dazai Osamu și Virginia Woolf, cum ar fi reprezentat Marcel Proust sau Lewis Carroll. A, și mi-ar plăcea mult de tot să apară și câte un scriitor contemporan. Sunt tare curioasă pe cine ar alege Kafka Asagiri.
Ilinca: Ce părere ai despre animația și grafica din „Bungo Stray Dogs”? Crezi că acestea au contribuit la succesul anime-ului?
Iulia: Cum spuneam și la începutul articolului, și eu mă uitam la vârsta voastră la anime-uri, chiar dacă arătau diferit de cele actuale. Cred că tipul de animație folosit în anime-uri transmite instantaneu emoții și cred că de-asta îmi plăceau atât de mult mie, pentru că în adolescență simțeam totul la o intensitate acută, simțeam monstruos, vorba prietenului nostru comun Ion Luca Caragiale. Genul acesta de grafică pentru mine se află în portofoliul emoțional, alături de pictorii expresioniști cu care am același tip de relație: nu încerc să le înțeleg neapărat creațiile, ci îmi doresc mai degrabă să le simt.
Ilinca: Care este personajul tău preferat din „Bungo Stray Dogs”? Al meu e Dazai btw.
Iulia: Păi și al meu tot Dazai. Ce ne facem? :) Cred că și la 13 ani tot de el mi-ar fi plăcut și are legătură cu lecturile mele preferate de atunci. Citeam aproape exclusiv Cioran la vârsta voastră și îl adoram. Mi-ar fi prins bine atunci un pic din umorul personajului Dazai. Nu este personajul cel mai întunecat din serie, dar este cel mai tragic. Tocmai umorul lui care compensează acest tragism mă face să empatizez cu povestea lui. Dar încerc să urmez sfatul Smarandei și să nu mă atașez prea tare de personaje.
La atelierele din jurul literaturii pe care le organizez uneori cu adolescenții, îi întreb ce este pentru ei literatura. „O materie”, vine răspunsul prompt. Literatura este, înainte de toate o formă de artă. Oricât am lăsa-o pe seama școlii, va găsi mereu căi subversive de a ne intra pe sub piele. Pe post de concluzie la discuția cu Ilinca și Smaranda, l-am întrebat pe Vlad Jipa, profesor de limba și literatura română, ce părere are despre cum ar fi mai bine să apropiem tinerii de lectură.
„Aș începe cu un lucru care mie mi-e tot mai clar – listele cu lecturi date de profesorii de română mai degrabă îndepărtează elevii de literatură decât să îi apropie. Și asta nu pentru că profesorii nu ar face recomandările potrivite (pentru că de cele mai multe ori nu este așa). Ci pur și simplu pentru că au titlul de obligatorii. Aș spune deci că este necesar ca literatura să-și facă loc în viețile copiilor și ale adolescenților și altfel. Pe limba lor. Prin mediile de comunicare pe care ei le cunosc cel mai bine. Mă refer acum mai ales la desene animate, animeuri, seriale, filme, dar și la jocuri video, boardgames și lista poate continua.
Faptul că anime-uri precum Bungou Stray Dogs există și ajung la copiii noștri este, zic eu, un motiv de bucurie (mai ales că este vorba despre un anime care aduce în fața noastră nume mari din literatura mondială). La fel cum sunt și filme precum Dead Poets Society (1989), Gemma Bovery (2014) – recomandări pentru liceeni, mai degrabă. Categoric, părinții trebuie să fie vigilenți – sunt puține producțiile care nu implică deloc agresivitate, limbaj licențios, scene cu tentă sexuală, dar acesta nu ar trebui să fie, după părerea mea, un motiv pentru a le pune la zid. În fond, elevii de 13-14 ani trebuie să fie pregătiți pentru literatura pe care vor ajunge să o studieze în liceu. Și, după cum știm, literatura română pentru bacalaureat include și ea violență, scene cu tentă sexuală și nu numai.
Aceasta este vârsta la care se formează obiceiul lecturii. Așa că nu ar trebui să țintim către clasici de la început, decât în măsura în care este posibil. Pentru mine, principalul scop în lucrul cu elevii de gimnaziu este cultivarea obiceiului lecturii – cultivarea gustului vine abia după.”
