BUM - Brașov Underground Museum vrea să devină primul muzeu de new media din țară. Prima sa expoziție e deschisă într-un spațiu neconvențional în centrul Brașovului: tunelurile săpate în dealul care străjuiește Aleea După Ziduri. Pariul organizatorilor este să demonstreze, cu ocazia acestei prime expoziții spectaculoase, că există interes pentru arta noilor media și să stabilească un muzeu permanent. Artiștii au instalat lucrări care folosesc curent electric în cavernele unde din când în când picură apa și care de-a lungul timpului au trezit o suită de mituri urbane. Înainte să porniți spre BUM, explorați acest spațiu inedit printr-un ghid povestit și un model 3D al galeriilor, realizat de echipa Amural.
La intrarea în galeriile subterane unde se află Brașov Underground Museum sunt gratii, apoi ceva necunoscut, de unde vine o răcoare de peșteră. M-am îmbrăcat cu o geacă de piele, dar mă gândesc că n-ar fi fost rău să am și o frontală de miner. Sunt două porți de intrare în dealul Omizilor sau al Romurilor, care străjuiește Aleea După Ziduri. De-a lungul aleilor curge un pârâu, apă numită de localnici Spurcata, iar de nobili, Graft. Acest pârâu scade și el temperatura pe aleea liniștită cu câteva grade. Galeriile au fost săpate la târnăcop în Al Doilea Război Mondial, cu rolul de adăposturi anti-aeriene și depozit de muniție. Pentru că au fost obiectiv militar, istoria lor este slab consemnată, iar informațiile despre ele lipsesc din arhive, și așa se explică și faptul că au fost inaccesibile publicului timp îndelungat.
Am intrat în galeriile de piatră în căutarea lui Răzvan Pascu, unul din membrii echipei care a pus pe picioare BUM, o expoziție temporară de artă new media, grupate sub tematica subpământeană.
M-am dus după un fir alb de lumină într-o galerie largă, unde câțiva oameni lucrau la instalația electrică de iluminare a galeriilor, iar alții la o clepsidră din benzi albe, suspendată de tavanul de piatră. După încăperea cu clepsidra, am urmat coridorul principal și am descoperit o instalație cu televizoarele analog. La capătul unui coridor alăturat, se vedea un soi de fereastră alcătuită din multe straturi suprapuse, iluminate, decupată parcă dintr-0 biserică fantezistă.
Răzvan a revenit după o cursă la magazinul de bricolaj și m-a luat cu el într-o altă cursă, după cafea pentru artiștii și voluntarii care lucrau la instalarea lucrărilor, înainte de vernisaj.
Cum se naște un muzeu
Răzvan Pascu are 35 de ani și a trecut de la jobul de copywriter în diverse agenții de publicitate, la rolurile cu care se recomandă astăzi: director creativ al festivalului Amural, manager cultural la hub-ul Visssual și artist vizual la H3, un studio comercial care produce experiențe interactive.
Ne-am așezat pe un podeț lângă bastionul Graf, iar Răzvan mi-a povestit cum a luat naștere muzeul care își propune să prelungească de-a lungul anului ce se întâmplă, de obicei, timp de o săptămână la festivalul Amural și să ofere un cămin permanent la Brașov artelor new media.
„Sunt niște galerii scufundate în întuneric care până acum un an erau îngropate în mizerie. Faptul că sunt întunecate reprezintă o ocazie pentru noi să le populăm cu light art și new media art. Ne oferă această noapte permanentă de care avem nevoie pentru a expune frânturi din ce înseamnă Amural,” spune Răzvan.
Povestea colectivului care organizează festivalul Amural a început undeva înainte de 2015, când o gașcă de prieteni a visat să repună în circuit Cinematograful Popular din Brașov, care, după era sălilor de bingo, fusese părăsit. Intrarea cinematografului se află pe strada Mureșenilor, iar ieșirea pe Aleea După Ziduri. Nereușita de a porni o colaborare cu autoritățile i-a determinat să organizeze un festival de noi media, din care proiecțiile video pe zidurile vechi și turnuri aveau o importanță aparte, iar de aici și numele - Amural.
Echipa Amural s-a coagulat în jurul lui Răzvan și a lui Carmen Zmaranda, care e manager de proiect.
Colectivul Amural a organizat festivalul an de an, chiar și în pandemie, iar maturizarea inițiativei s-a produs odată cu crearea Visssual, spațiu de evenimente, terasă, makerspace și co-working. Totuși, a ținut tot timpul ochii pe zona După Ziduri și a lansat în pandemie inițitiva Parc Cultural După Ziduri, care își propunea ca întreaga zonă, similară unui parc natural, semănat cu monumente istorice neexplorate, dar cu potențial de spațiu de expoziție, să fie deschisă publicului. Aleea După Ziduri, întinsă între Livada Poștei și maternitate, delimitează zidurile nord-vestice ale Brașovului medieval și este un loc unde localnicii ies deseori la plimbare. O alee și o scară foarte abruptă urcă pe dealul opus zidurilor spre Turnul Alb și Turnul Negru, care aveau odată menirea de observație și apărare, și care acum se deschid publicului doar cu ocazia festivalului Amural, când adăpostesc expoziții de artă sau evenimente.
Așa se face că Amuralii au insistat pe lângă Primăria Brașov să dea în folosință inclusiv tunelurile despre care cei mai mulți brașoveni nu știau nimic. Trecătorii vedeau doar niște intrări în munte, de unde venea răcoare printre gratiile de la porțile care blocau accesul. Carmen Zmaranda vorbește cu multă poftă despre primele ediții de Amural, când le-au atras atenția ieșirile din aceste tuneluri. Unele se găseau și în partea superioară a dealului, lângă Turnul Negru, ceea ce le-a dat de gândit: nu cumva se conectează cu alte galerii subterane despre care miturile urbane spuneau că ajung în Piața Sfatului sau chiar în cartierul Bartolomeu, aflat înafara zidurilor vechi ale orașului, la cale de 20 de minute pe jos?
Organizatorii festivalului au făcut maparea galeriilor cu tehnologia Lidar, pe bază de laser, pentru a avea o reprezentare 3D a spațiului de aproximativ 1500 mp. „Galeriile au fost adăpost aerian și depozit de bombe. Tot ce e în jurul lor implică secrete militare și administrative. Am răscolit arhivele și am găsit foarte puține informații. E un adăpost care apăra oamenii de bombe, și atunci numele BUM are mai mult sens”, spune Răzvan.
Arta care aduce electricitatea sub pământ
Arta noilor media folosește materiale alimentate de curent electric, precum lumini ultraviolete, led-uri, ecrane, difuzoare, motoare, dar și obiecte foarte diverse oglinzi, filtre dicroice și alte inovații tehnice pentru a obține efecte optice, iluzii sau imagini anamorfice.
Lucrările din expoziția de la BUM se grupează sub tema Underground și folosesc explicit mediul în care se află, coridoarele întunecate, încăperile generoase sau chiar bălțile de pe jos, formate de la infiltrațiile de apă.
InDialog, un colectiv româno-francez, stabilit în Franța, e prezent cu instația Crickets - mai mulți greieri printați 3D. Când te apropii de ei, fac gălăgie și se aprind. Miza lucrării este să ilustreze comportamentul colectiv al greierilor, care se stimulează reciproc să producă sunete.
Aurora Mititelu, o artistă care locuiește la Berlin, contribuie cu proiectul SKINNED: un video 3D care vizualizează o piele tatuată desfășurată. Lucrarea este inspirată din cultura tatuajelor prizonierilor est-europeni de la începutul secolului XX, iar colecția de simboluri este o cale de a accesa sisteme de credințe și valori comune ale unei comunități izolate.
O lucrare izvorâtă din proiectul Colaboratory al Institutului Goethe, este cea creată de Dawid Liftinger din Germania, alături de scriitorul Florin Lăzărescu. Lucrarea prezintă o poezie proiectată pe pereții galeriilor, inspirată din experiențele emoționale traversate de-a lungul pandemiei. În mijlocul sălii se află un totem negru cu textură de piele și litere scrise invers. Lumina din interior proiectează cuvintele de jur împrejur:
mi s-a schimbat fundamental bucuria de a trăi. Problema e că mi se întâmplă din ce în ce mai des.
Denis Simion a plasat în aer, sub titlul Anima, în jur de 30 de sculpturi în forma unor inimi anatomice, care sunt vizibile în lumina UV. Anima este lucrarea de absolvire a masteratului pe care Denis l-a urmat în la Faculdad de Bellas Artes San Carlos, în Spania.
Zemba Ackos, un artist vizual din Covasna, cunoscut și sub numele de Senpai Stuff, propune Long story short, o lucrare de anamorfoză. Ceea ce trebuie să observăm poate fi descifrat corect doar în reflexie, și nu cu privind direct neoanele de culoare verde. Pe un tub argintiu ca o oglindă, o mână care ține o brichetă aprinde o țigară aflată în cealaltă mână.
Colectivul Rizi, un studio de design la intersecția dintre arhitectură, tehnologie și comunicare, format din Alina Rizescu și Bogdan Ștefănescu, vor aduce la BUM o instalație formată din stalactite interactive. Cei doiartiști au creat pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția, aflată acum în derulare, identitatea și designul multimedia al expoziției Fading Borders, prezentată în Pavilionul României.
Dan Adrian Ionescu, un arhitect care se ocupă de amenajări interioare și instalații video, a creat o lucrare inspirată de casele țărănești din Dâmbovița: o serie de straturi semi-transparente înfățișează un cadru de fereastră, creând astfel un efect de adâncime.
O altă lucrare din subteran este Overflow, a echipei formate din Alexandra Müller, studentă la arhitectură, șiAndrei Papuc, student programator, care simulează traficul oamenilor în galerii. Vizitatorii pot modifica de la o tastatură parametrii de viteză, apropiere între puncte, congestionare și împrăștiere.
Într-o cameră plutesc tuburi îmbrăcate în plastic, care seamănă cu o mică bandă de râme suspendate. Este lucrarea lui Sergiu Chihaia, It’s up/down to us. Sergiu este un artist vizual specializat în modă, disciplină pe care o predă și la Universitatea Națională de Arte. Prezentarea lurării spune că aceasta este inspirată din „excrescențe și malformații organice pe care natura, copacii în special, le dezvoltă ca reacție la coabitarea cu plasticul”.
Expoziției Underground i se mai alătură două experiențe. Prima este o colaborare dintre scriitorul brașovean Andrei Dósa și Cenaclub – un video 360 stereografic, cu un pasaj narat de autor din poezia sa tehno-distopică „O mână de indivizi singuri”. În timp ce-i asculți vocea lui Dósa, în interiorul căștii de realitate virtuală se desfășoară o explorare a unui muzeu imaginar, cu coridoare și tablouri colorate în roz, verde fosforescent și mov. Pe fundal, curge poezia:
Ne deplasăm de la un adăpost la altul (...) am intrat în camera serverelor.
Media instabile și clepsidra contextuală
După ce m-am plimbat prin niște coridoare teribil de asemănătoare, prin care aveam senzația că mă pierd, fix ca într-un coșmar, l-am găsit pe Andrei Bucovanu lucrând cu niște televizoare vechi, pe care voia să le atârne de lanțuri înfipte în tavan. Andrei este proaspăt absolvent de facultății de arte din cadrul Hanze School for Applied Sciences din Groningen, Olanda. A fost bucuros să spună câteva cuvinte despre munca lui în galerii, ba chiar să se urce pe lanțurile agățate în tavanul de piatră, care țineau cele 26 de televizoare cu tub catodic.
„Vreau ca vizitatorii să simtă că are puterea să manipuleze tot ce îi înconjoară. Tu, prin mișcarea ta, poți manipula fluxul electromagnetic, sunetul și ce se vede pe aceste televizoare. Tu îți generezi propria ambianță,” îmi explică Andrei. „Eu sunt pe principiul de performance. Se întâmplă ceva, mă duc să fac parte din instalație. Eu sunt scavul mașinăriei. Suna mai bine în engleză când vorbeam cu prietenii mei pe la mine prin Olanda,” râde el.
Andrei spune că explorează termenul de media instabile - unstable media, care funcționează pe principiul „interacționezi până se strică ceva. E interesant că nu poți să controlezi, nu știi ce se întâmplă. În cele mai bune condiții, la un moment dat o să supra-încălzești ceva, nu poți să ții încontinuu.”
Instalația lui funcționează cu ajutorul unui controller Leap. Vizitatorii ating un cablu terminat într-un jack, apoi televizoarele traduc vizual și auditiv parametrii mișcării. Atingerea devine, astfel, o serie de linii drepte care încep să se onduleze, și un cor de bâzâituri.
Pe Andrei Mitișor de la studioul creativ H3 l-am găsit cu frontala aprinsă, în fața unei jumătăți de clepsidră alcătuită din benzi albe cu leduri. Conecta niște fire. În bucătăria internă a lucrării, el are rolul de programator și se ocupă și de crearea soluției hardware, care include un controller similar Arduino. Până în acel moment, nu testaseră soluția decât pe bucăți, dar am auzit exclamații de bucurie: „Merge, s-a aprins!”. Provocările sunt multiple pentru cei care lucrează cu tehnologii noi aici, sub pământ, unde umeazeala din tuneluri nu e prietenoasă cu instalațiile electrice. Din echipă mai fac parte Marius Dumitrașcu și Răzvan Pascu. Marius este student la arhitectură și se ocupă și de concept, alături de Răzvan, și de partea vizuală.
Lucrarea este o meditație asupra trecerii timpului și se folosește de spațiul din jur pentru forma sa completă, adică folosește media într-o formă contextuală. Sub jumătatea de clepsidră se află o oglindă de apă, în care se continuă imaginea.
Sătmăreanul Eranio Petrușka și bucureșteanca Ana Bianca Tudorică s-au întâlnit în București și au format Hybrid Lab, un duo artistic care abia acum simte că își găsește vocea. Când îi întreb unde mai expun ei, îi pufnește râsul. BUM este una dintre primele ieșiri după perioada de neîntâmplat nimic din pandemie.
„Încercăm să facem instalații care nu se pot face în masă,” îmi spune Ana. „Încercăm să facem ceva nou, să nu repetăm ceva ce știm.” „Este un experiment continuu. Sunt idei pe care le împingem”, o completează Eranio. În afară de contribuția la proiectele Hybrid Lab, Ana este doctorandă la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca și scrie despre legătura artei cu știința, iar Eranio este membru de bază în echipa festivalului Amural, unde se ocupă de soluțiile tehnice și de conținutul video pentru sponsori.
Cei doi au creat lucrarea Sive Peregrinus, inspirată de asteroidul Oumuauma, un obiect neidentificat cu formă ciudată, venit din afara sistemului solar. Obiectul insterstelar „are un comportament ciudat - reflectă lumina mai tare și se vede un dreptunghi mic alb pe cer,” explică cei doi artiști. „Datele ne spun că nu e nici rocă înghețată și nu știm ce e. În spațiul științific se discută dacă este o sondă extraterestră. Noi credem în democratizarea științei.” Lucrarea Sive Peregrinus de la BUM arată ca o prismă colorată în tonuri de mov și roz, în mijlocul căreia pulsează o bandă de lumină. Obiectul pare și mai animat datorită muzicii de film SF care se aude pe fundal.
Unde te întâlnești cu arta noilor media
Definiția pe care muzeul Tate din Londra o oferă artei new media sună cam așa:
Ansamblul de tehnologii care au devenit disponibile la sfârșitul anilor 1980 și care permit crearea de opere digitale și distribuția lor.
Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, „new media” sunt în continuare noi, atâta vreme cât tehnologiile sunt într-o evoluție continuă.
„Încă suntem la începuturile domeniului artă new media,” crede Răzvan Pascu. „E un moment când trebuie să diferențiem ce e artă de lumină și ce e lucrare comercială. Noi am semnat Manifestul Artei de Lumină lansat de Laszlo Bordos.”
Manifestul Artei Luminii, conceput de Laszlo Bordos, unul dintre artiștii proeminenți ai scenei de video mapping, care a fost prezent cu un spectacol video proiectat pe fațada Colegiului Național Andrei Șaguna la una din edițiile Amural, spune:
Avem ochii unui pictor, suflet de poet și creier de inginer! Credem cu tărie că putem înțelege Creația în primul rând Creând.
Textul continuă cu importanța luminii în viața noastră, care ne aduce confort și descoperire pe plan emoțional, psihic și intelectual. Bordos acuză festivalurile comerciale de lumini, cum ar fi Festival of Lights in Bucharest, pentru că piese decorative au fost prezentate ca lucrări de artă contemporană cu lumină. Motivul pentru care i se pare incorect să fie numită artă este că o astfel de lucrare nu poate ridica întrebări importante.
Până când BUM?
Care e viitorul Muzeului BUM? Deși are titulatura ambițioasă de muzeu, expoziția de față este temporară, susținută printr-o finanțare AFCN și o sponsorizare, la care se adaugă autorizația de a ocupa spațiul până în septembrie, primită de la primărie.
„Sunt două lucruri foarte grele. Umiditatea, pentru că galeriile sunt săpate într-un munte, unde vin torenți, etc. Birocrația este câteodată la fel de puternică ca apa când vine și ia totul,” explică Răzvan Pascu. „Consumă mult timp și efort nu doar să convingi, dar să poți să transformi în realitatea juridică realitatea normală. De cele mai multe ori, există blocaje, pentru că ce vrem noi nu are precedent. Trebuie să fim răbdători, ca în cazul Cinematografului Popular. Sunt procese care ne iau ani de zile să convingem. Sperăm să îi convingem prin conținut. Asta e strategia noastră.”
Muzeul BUM, primul spațiu de la noi dedicat noilor media care are ambiția de a deveni permanent, își propune să nu se erodeze nici de la umiditatea din galerii, nici de la tocirea nervilor, care se întâmplă în relațiile cu administrațiile locale.
„Ne dorim ca expoziția să fie cel puțin de nivelul spațiului. Vrem ca oamenii să zică „e clar ca lumina zilei că aici trebuie să fie un muzeu permanent”, a încheiat Răzvan și a fugit să ajute niște oameni să finalizeze la timp lucrările.
Expoziția BUM este deschisă de marți până duminică, de la 12.00 la 20.00, până în 30 septembrie.
Aleea După Ziduri, Brașov
