Joi, 6 septembrie, începe a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival, singurul festival internațional de la noi dedicat în exclusivitate filmelor despre și cu dans. BIDFF se deschide oficial cu Dancer, un documentar fascinant despre viața și pasiunile lui Sergei Polunin, cel care a ajuns cel mai tânăr solist al Royal Ballet (și-apoi l-a și părăsit destul de repede).
Am pescuit și noi din program câteva scurtmetraje care merită văzute. Dar nu ezitați să explorați programul festivalului, o să găsiți acolo inclusiv „Midnight Specials”, o selecție de filme românești de arhivă, „A Museum (Theatre)”, o expoziție participativă”, și spectacolul „IRIS”, creat de coregrafa și dansatoarea finlandeză Johanna Nuutinen pornind de la interviuri cu persoane trecute de 80 de ani. Bine-ai venit, astenie de toamnă!
Insan
9:13’, 2017, FR
R: Tommy Pascal
C: Emilie Capel & Yaman Okur
O urmărire într-o clădire părăsită. Arme. Un mort. Un fugar. Așa trece jumătate de scurt, alb-negru, film de acțiune, fără dans. Apoi, fugarul dă peste cel (cea, de fapt) care îl urmărea. Timpul se rupe, începe un dans ca o îmbrățișare înaintea plecării la război, pe-o vioară trist-minimalistă, aranjată de Cathialine. Scenarist și coregraf e Yaman Okur, care a dansat în turneul Madonnei din 2008, zis și cameleonul dansului, pentru ușurința cu care trece de la breakdance la asta:
(Luiza Vasiliu)
Through the Supermarket in Five Easy Pieces
08:40’, 2017, FI
R: Anna-Maria Joakimsdottir-Hutri
C: Maria Saivosalmi & Andrius Katinas
Regizoarea Anna-Maria Jóakimsdóttir Hutri a avut ca punct de pornire mișcările haotice din supermarketuri când alergăm de la un raft la altul ca într-o piesă de dans contemporan. Doar că a urmărit echilibristica unei familii tinere într-un altfel de spațiu: mamă, tată, trei copii. La cei doi adulți mișcările sunt mai sacadate, verifică prețuri, virează brusc spre un alt raft, au uitat să ia un produs. Copiii, însă, se mișcă prin supermarket ca într-un imens spațiu de joacă. Filmat în alb și negru, filmul e o meditație un pic ironică, dar și caldă, despre presiunea vieții de zi cu zi asupra corpurilor noastre și despre cum încercăm să ne ținem lumea laolaltă jonglând prin zeci de activități zilnice. (Diana Meseșan)
Laws of Motion
3:15’, 2018, DK
R: Jeppe Lange
C: Anna Lea Ourø Jensen & Amalia Kasakova
Într-o estetică pe care-am putea-o numi copilul din flori al filmului Sofiei Coppola, The Virgin Suicides, cu mai orice videoclip Sigur Ros, două blonde stranii (dansatoarele Anna Lea Ourø Jensen și Amalia Kasakova) dansează pe holurile unei mănăstiri abandonate. Dansează într-un vis perpetuu, cu recurențe: mâna Amaliei pe umărul Anna Leei, portocale, portocale strivite, o bucată de portocală pe care una o scoate din gura celeilalte, portocale pe o tablă de șah neobișnuită. Pentru că habar n-am dans contemporan, nu știu sigur ce a vrut să ne spună autorul, dar cert e că senzația cu care ieși din filmul de trei minute, e cea din versurile halucinantei melodii „The Dead Flag Blues”, de la Godspeed You! Black Emperor: „you grabbed my hand and we fell into it like a dream or a fever”. (Ioana Pelehatăi)
Vanitas
6:00’, 2017, BR
R: Vinícius Cardoso
C: Diogo Martins
Vanitas e făcut dintr-o serie de cadre picturale cu nuduri de femei, într-o coregrafie lentă & pe un fundal negru. Corpul tânăr și corpul îmbătrânit - sunt cele două ipostaze pe care regizorul Vinicius Cardoso le explorează cu destulă finețe încât să te facă crezi că e una și aceeași persoană (văzută din perspective temporale diferite). E ca un fel parabolă despre mortalitate, nu întâmplător, titlul e inspirat de acele vanitas flamande ale secolelor XVI-XVII, tablouri pline de cranii și alte simboluri deprimante care vin să-ți reamintească că totul e deșertăciune. Dar nu vă speriați, filmul ăsta nu e chiar așa trist cum se vrea. Pe mine, unul, chiar m-a relaxat. (Ionuț Sociu)
Night Dancing
6:24’, 2016, RO/UK
R: Barney Cokeliss
C: Louise Tanoto, Jacob Ingram-Dodd, Jason Thorpe
Un bărbat singur vede în fiecare noapte o femeie dansând pe trotuar, vizavi de fereastra lui. O privește tânjind, de la distanță, ca pe o întruchipare a statuetei-balerină de pe noptiera lui. Nu-și dă seama însă dacă ce vede e real sau nu și trece prin gelozie & deznădeje până când devine el însuși obsesia lui. Regizorul spune aici că, pe unul dintre planuri, filmulețul este imaginea unei tulburări psihice (obsesia) și că deși finalul nu-l eliberează pe protagonist de ea, măcar poate insufla publicului frumusețe și speranță. (P.S. Scurtmetrajul a fost filmat în București, editat în New York și post-produs în Londra). (Ionuț Dulămiță)
