Film / Festival

Bucăți de TIFF: erotic, tradițional, prăfuit, gustos

De Vlad Odobescu

Publicat pe 8 iunie 2017

TIFF-ul e mai mult decât suma proiecțiilor, dezbaterilor și petrecerilor prelungite din programele oficiale și informale. Când nu tai drumuri prin Piața Unirii spre interviuri și filme, strâng însemnări pe teme de interes general, într-o umilă încercare de a reda atmosfera de festival.

  • Una dintre cele mai hot secțiuni ale TIFF 2017 este Carte Blanche Viva Erotica, care adună filme clasice ale genului din programul unui important festival finlandez. Mixul de scurtmetraje Candy Store, programat în seara asta la Urania Palace, a fost vehiculat ca un deliciu de trecut pe listă printre adulții prezenți la festival. 

 

  • Geo și Marina, personajele documentarului „Ultimul căldărar” realizat de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, au ajuns ieri din Franța, ca invitați la două proiecții, ocazie cu care văd pentru prima dată filmul. Pentru o aterizare ușoară în atmosfera festivalului, Elena și Cosmin i-au chemat mai întâi la documentarul „Regii manelelor”, proiectat miercuri cu sala plină la Casa de Cultură a Studenților, iar după aceea la primul lor concert. 

 

  • Mâncare bună și servire rapidă, potrivită pentru o pauză între filme, se găsesc la Zama, aproape de Piața Unirii, iar cele mai mare reduceri pentru purtătorii de ecusoane TIFF sunt la Nomad. La Vărzărie, prestigios brand clujean, poți aștepta și câte o oră pentru o porție.  

 

  • Faptul că actorul Alec Secăreanu avea emoții legate de reacția publicului înainte de proiecția filmului din competiție în care apare, God’s Own Country / Tărâmul binecuvântat, e chiar de înțeles: îl întruchipează acolo pe Gheorghe, un tânăr imigrant român în Marea Britanie care trăiește o poveste de dragoste gay la o fermă, iar câteva scene sunt explicite. Alec speră totuși ca filmul să circule în țara celor trei milioane de semnături pentru familia tradițională. Măcar faptul că Gheorghe îi arată iubitului cum se jupoaie un miel și cum se prepară brânza de oi ar trebui să activeze dragostea de tradiții a concetățenilor. 
Proiecția God's Own Country, la Cinema Victoria. Foto: Nicu Cherciu
  • Dincolo de centrul frumos pavat, plin de cafenele și magazine dichisite, se întinde periferia cenușie a fiecărui oraș din România. Am luat tramvaiul 102 până spre capetele de est și vest ale Clujului. Am văzut aceiași oameni care umblă striviți ca de un pumn gigantic, aceleași fabrici semi-falimentare, conducte crescute anapoda printre blocuri și case colțuroase, gherete unde se vând insecticide, fragmente de spațiu verde care înghit construcțiile neterminate și terenurile aferente. Pentru a-și justifica renumele, Clujul ar avea nevoie să privească mai des dincolo de Piața Unirii. 

 

  • Joi după-amiază am pândit cu pixul și carnețelul în mână o vorbă memorabilă din partea fostului premier Dacian Cioloș sau a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, invitați la o dezbatere după documentarul Politica, manual de întrebuințare, un istoric al mișcării Podemos din Spania. Reprezentanții fostului guvern tehnocrat au însă o capacitate uimitoare de a se limita la răspunsuri de bun-simț, iar asta lucrează împotriva lor. Cioloș a zis la un moment dat că „sunt oameni care ar putea să-și asume mai multe responsabilități, dar le e teamă să nu rămână singuri” și am notat asta.

 

  • N-am rezistat dincolo de jumătatea avanpremierei filmului Povestea iubirii / The History of Love al lui Radu Mihăileanu, proiectat marți în Piața Unirii. Deși are câteva situații și replici simpatice, filmul se duce în prea multe direcții și-și pierde suflul până devine o însăilare dulceagă. Stilul lui Mihăileanu are însă lipici la public și s-ar putea descurca binișor în cinematografe, ceea ce nu-i cel mai rău lucru care se poate întâmpla pe lume.  

 

  • În timp ce mă adăposteam de încă o repriză de ploaie pe fotoliile colorate din lounge-ul TIFF, l-am cunoscut pe Michonne, membru al echipajului festivalului. N-am schimbat impresii despre filme, ceea ce e o binecuvântare după câteva zile pline.

FOTO main: Nicu Cherciu

8 iunie 2017, Publicat în Arte / Film /

Text de

  • Vlad OdobescuVlad Odobescu

    Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK