Fotografia lui Lucian Bran o s-o recunoașteți după privirea pe care o aruncă naturii: cadre contemplative, în care găsești cele mai vii și mai variate texturi ale peisajului, cadre în care e foarte multă liniște și unde ești lăsat aproape fără niciun reper prin care să estimezi timpul. Oamenii lipsesc aproape cu totul, dar îi intuiești prin semnele pe care le lasă-n natură: prin Grădinile urbane care îmblânzesc betoanele cu verdeață, prin Structurile alienate pe care le-au ridicat odată și-apoi le-au abandonat, să reintre cu un aer misterios în circuitul vieții, prin Tărâmul promis al fototapetelor luxuriante care înșală ochiul în între zidurile locuințelor strâmte. Pe oameni poți să-i vezi eventual mergând Înapoi la izvoare, mici, ca niște animale ciudate și înfofolite, cărând apă ca acum câteva sute de ani, doar că-n recipiente de plastic. Din peisajele lui Bran lipsesc elementele spectaculoase: nu vezi apusuri sau răsărituri în culori de carte poștală, nu vezi cascade sau priveliști care „îți taie răsuflarea”, nu vezi dealuri idilice. E o natură pașnică, aproape protectoare, pe care fiecare cadru te face s-o privești atent, ca-ntr-o meditație.
În cel mai nou proiect al lui, Lucian Bran folosește din nou peisajul, pentru a spune o poveste cu multe straturi. În Borrowed Territories (Teritorii împrumutate), merge în locurile unde s-a turnat filmul Hatfield & McCoys, despre confruntarea a două familii imediat după Războiul Civil American, în a doua parte a secolului XIX. Nu merge-n Kentucky sau în West Virginia, ci în Brașov, Argeș și Ilfov - fiindcă aici au avut loc filmările, împrumutând cadrul natural unei istorii petrecute la mii de kilometri distanță. Bran adună în proiectul lui imagini de pe platourile de filmare și cadre din film, pe care le alternează cu fotografii făcute de el în locurile care apar ca fundal natural în pelicula americană. Iar prin asta, deschide multe fire de discuție: despre economia din jurul industriei cinematografice, despre adevăr istoric și ficțiune / ficționalizare, despre persistența naturii și „universalitatea” peisajului, despre limbajul mișcător al filmului și cel static al fotografiei. Toate imaginile, însoțite de texte semnate de curatori și antropologi, au fost adunate în cartea Borrowed Territories, publicată de Galeria Posibilă, și lansată weekendul trecut. Am stat de vorbă cu Lucian despre relația dintre natură și fotografie.
În toate proiectele tale foto de până acum, examinezi într-un fel sau altul natura, întorci pe toate părțile peisajul. De unde legătura asta foarte puternică cu mediul natural și cum s-a transformat relația artei tale cu peisajul?
Interesul față de natură se datorează faptului că în copilărie am locuit foarte aproape de dealuri și păduri, în Brașov, și adesea ele deveneau spațiu de joacă. Evident că totodată era o explorare a unui mediu total nou, de care nu prea aveai cum să te plictisești. Și asta a lăsat o amprentă. Percep natura ca pe un spațiu fascinant și meditativ. Când am început să fac fotografie, la Univeristatea de Arte, primele proiecte s-au dezvoltat în jurul rezultatului întâlnirii dintre oameni și natură. Am continuat această abordare mulți ani, observând întotdeauna oamenii ca pe elementul adaptabil în diferite contexte sociale și personale.
Care crezi că sunt câteva din cele mai importante lucruri pe care le-ai descoperit / înțeles / învățat explorând natura prin fotografie?
Încerc mereu să fotografiez natura fară a urmări ca rezultat o imagine bucolică, o imagine care să cucerească multe inimi. O percep ca pe un spațiu sălbatic, chiar dacă e la 10 m de bloc, cum se întâmplă adesea în Brașov. De cele mei multe ori e un spațiu contemplativ și asta încerc să transmit. Dacă fotografiezi natura ieșind din zona de kitsch, la început ai senzația că e mai „urâtă” în imagine decât în realitate, dar cu timpul îi prinzi șpilu', și o imagine aparent banală poate avea multe substraturi.
Suntem acum într-un context în care o anumită zonă a fotografiei de peisaj a căpătat foarte mare popularitate, fiind totodată considerată facilă (vezi imaginile tip wallpaper, care surprind frumusețile naturii). Cum crezi că a transformat avântul fotografic fără precedent relația oamenilor cu imaginea și cu reprezentarea naturii?
Mi se pare un lucru bun că oamenilor le este u;or să facă imagine. De cele mai multe ori însă, pentru această categorie de fotografi contează mai mult device-ul cu care trag cadrul, decât cadrul în sine. Dar din această mare de fotografi, uneori se desprind câțiva care sunt dispuși să meargă mai departe. Sunt destule concursuri foto care au ca target „smartphone-photographers” de exemplu. Însă pentru a fi validată într-un context artistic, imaginea trebuie să treacă de latura estetică; nu mai este suficientă reprezentarea naturii în sine.
Când te afli într-un peisaj natural, ce anume cauți să surprinzi (dincolo de tema pe care o urmărești într-un proiect anume)? Întreb asta fiindcă de multe ori peisajul pare repetitiv, iar în același timp imaginile tale nu caută să capteze elementul senzațional.
Nu mă atrage fotografia care șochează. Lucrez în serii de imagini pentru a intra cât mai adânc în subiect și a crea o impresie de durată. Toate proiectele mele sunt în această direcție. Prefer o imagine în care intri greu, pe care o privești în detaliu. Din acest motiv acuma trag cu o cameră pe plan film. Când sunt în locație, caut zone cu multă vegetație și multe tonuri de culoare. Fotografiez cu precădere primăvara și toamna și cel mai des pe diapozitiv, pentru a cuprinde cât mai multă informație pe film.
Vorbind despre Borrowed Territories, cum a decurs procesul de a localiza în spațiu, fizic, cadrele naturale din film? Ai pornit de la coordonatele exacte oferite de producători sau ai mizat și pe cunoașterea locurilor, pe o anume intuiție? Care au fost primele senzații pe care le-ai avut odată ajuns pe teritoriul pe care-l cunoșteai din film?
Aici m-a ajutat o prietenă care a lucrat la filmul de la care a pornit proiectul și care mi-a spus, în mare, locațiile. Apoi am încercat să localizez cadrele în film și m-am dus pe teren. Uneori făceam screen-shot-uri din film, le puneam pe telefon și plecam în locație. E foarte interesant când realizezi că ai ajuns în locul pe care l-ai văzut în film, și pe pâmantul pe care stai au fost „împușcați” oameni. E o senzație ciudată în care realul se împletește cu imaginarul. Evenimentele s-au întâmplat, dar nu în locul în care ești și nu acum două ore, când ai văzut filmul. Ci acum aproape 150 de ani și la aproximativ 8000 km distanță.
Ce anume crezi că spune această translocare din Hatfield & McCoys despre felul în care operează azi marea industrie din jurul imaginarului media?
Sunt destul de sigur că în primul rând contează factorii economici, fiind mai ieftină producția aici decât în Statele Unite sau alte țări vestice. În cazul filmului de la care a pornit proiectul meu, un factor determinant a fost faptul că regizorul cunoștea peisajul din filmul Cold Mountain, care se situează în aceeași perioadă istorică și aceeași regiune – Kentucky și West Virginia. Mi se pare interesat ce valențe capată peisajul prin filtrul poveștii. Împreună cu acting-ul și cu efectele speciale, povestea schimbă percepția asupra locului din spatele ecranului. Cel mai bun exemplu îl reprezintă filmele fantasy / SF, când locațiile prezentate în film există doar într-un plan imaginar. Și așa le percepi în timpul vizionării, iar cei mai multi poate nici nu stau să se gandească, după ce s-a terminat filmul, că locul vazut este unul real, aici, pe Pamânt. Din punctul meu de vedere, asta cred că este cea mai bună capcană pe care ți-o întinde filmul.
În Hatfield & McCoys, ca de altfel în multe alte filme, planul natural e folosit, de regulă, pentru a da privitorului o oarecare garanție a autenticității, un element recognoscibil care, cel puțin în mintea noastră, a spectatorilor obișnuiți, nu poate fi trucat. În același timp, proiectul tău nu e o demascare, un myth-busting. Care e procesul pe care ai vrea ca Borrowed Territories să-l declanșeze în mintea privitorului-cititor?
N-aș putea spune că nu e un myth-busting. Construcția proiectului, cu cele 3 tipuri de imagine, se referă la procesul de realizare a background-ului vizual din film. Însă, într-adevăr, nu asta a fost intenția principală, să deconspir locațiile. Aproape toate cadrele generale, arată bucăți de peisaj care poate nici n-au apărut în film sau ar cere privitorului un efort prea mare să le găsească în aproape 5 ore, cât durează toate cele 3 episoade. Ce mi-am dorit a fost să creez această conștientizare, că identitatea propriu-zisă a unui loc fizic nu este dată de film. Poate că nu este dată nici de locația reală. Granițele și locuitorii unei regiuni se pot schimba mai repede decât regiunea propriu-zisă. E o abordare mai degrabă biologică, geografică și geologică. Peisajul privit „la rece”, cum s-ar spune.
Te interesează să deschizi prin proiectul tău și o discuție politică, să vorbești despre un anume tip de colonizare, despre anumite implicații ale globalizării, așa cum reies ele din „studiul tău de caz”?
Mi se pare că e inevitabilă această conexiune. În cazul de față, practica echipei de filmare duce cu gândul la politica Statelor Unite de a interveni în zone de conflict, și, în consecință, de a schimba istoria din acea regiune. Prin film se realizează un colonialism vizual care se propagă în mentalul colectiv, astfel că identitatea culturală americană se ancorează de teritoriul românesc. Privitorul de film atașează fară să conștientizeze poiana de la Bârsa Fierului cu locul unde s-a desfașurat bătălia de la Grapevine Creek.
Pe lângă fotografiile de platou și imaginile făcute de tine în zonele unde s-a filmat Hatfield & McCoys, ai inclus în Borrowed Territories imagini de plante scanate. De ce ai ales să faci indexul ăsta?
Inițial voiam să fotografiez plantele în locație, pentru a acoperi trei tipuri de încadrări: cadre de localizare, planuri generale și detalii. Dar apoi m-am gândit că ar fi mai interesant să scanez plantele, pentru a le reda în dimensiune naturală și a mă folosi și de artificiul creat de fundal. Așadar, scanurile reprezintă un studiu ce amintește de ierbarele din școală generală. Întregul proiect este de fapt un studiu al naturii. Totodată scanurile se referă și la conceptul de natură împrumutată, iar culorile de pe fundal: RGB, CMYK sugerează procesul de producție și postproducție în cinema și în tipar. Prin acest proces, locul filmat / fotografiat este redat mai departe, pentru a fi privit.
Întrebarea clasică, de încheiere: lucrezi acum la vreun alt proiect? E tot centrat în jurul peisajului?
Lucrez împreună cu mai multi artiști la un proiect legat de Dunăre, iar eu mă refer la modul în care apa schimbă peisajul într-o perioadă lungă de timp. Se pare că va fi un preview în această toamnă la Galeria Posibilă. Și am reluat un proiect mai vechi, Structuri Alienate, pe care vreau sa-l reinterpretez într-un context mai degrabă social, și care deasemenea se referă la transformarea peisajului, de data asta în plan urban.
