Guvernul a anunțat deschiderea sălilor de spectacole de la 1 septembrie, în condiții de pandemie (cu public restrâns, maxim 50% din capacitatea spațiului, ceea ce se traduce prin costuri de reprezentare mai mari și încasări mai mici), așa că teatrele caută soluții pentru a supraviețui în acest context atât de complicat.
Regizorul Bobi Pricop este unul dintre cei mai temerari exploratori ai mediului digital - de la începutul crizei sanitare, a creat patru spectacole destinate receptării alternative, adică online (Work. No travel, Exeunt, Live) și audio (În aceeași barcă) - care încearcă să păstreze în formatul cinematic caracteristici ale artei „vii”. Asta face și în Live, un produs artistic hibrid, care poate fi vizionat online pe platforma Scena Digitală în timp ce se joacă în spațiul fizic. Spectatorul poate alege astfel în ce fel vrea să fie prezent, iar regizorul asigură variante ușor diferite de receptare căci există un montaj care, cel puțin în formula online, direcționează „citirea” spectacolului.
Live este un spectacol despre perspective. Pe de o parte, este vorba despre internet și device-uri, despre modul în care acestea modifică percepția și comunicarea, despre iluzia apropierii pe care o întrețin și demonii pe care îi trezesc. Intermediarea deformează: mesajele transmise între doi emițători sunt denaturate (viciate, opacizate, simplificate) de canalul de comunicare și mijloace (laptop, telefon etc). Pe de altă parte, este prezentată stereotipizarea negativă a românilor în spațiul european. Spectacolul conține cinci micronarațiuni, scrise și jucate ca niște scurtmetraje. Spectatorul este aruncat direct în mijlocul unei povești aflate în derulare, fără a i se servi vreun final. Este un fel de stop cadru narativ, revelator pentru tipologii, mentalități, situații, care însă nu își propune să arate și rădăcinile acestora sau să dea verdicte.
Primul personaj, o vloggeriță (jucată de Emőke Boldizsár), transmite live pe propriul canal în timp se apropie de clădirea teatrului (drumul de la realitate la convenție). Ea relatează un incident de la locul de joacă al copilului, care implică clișeizarea sexelor („skateboarding-ul e numai pentru băieți” pare a fi echivalent cu „rozul e numai pentru fete”) și bullying. O tânără IT-istă este intervievată pentru un job în Germania, dar angajatorul pare să aibă în minte un tipar prestabilit al lucrătorului român (apt numai pentru agricultură și îngrijire la domiciliu). O femeie este anunțată de un medic că fiul ei, muncitor în Germania, a suferit un accident. Doi tineri (care par să fie într-o relație) poartă o conversație uzuală. Un jurnalist german investighează un scandal din România cu un preot homosexual. Situațiile imaginate de Thomas Perle, dramaturg austriac de origine română au în comun comunicarea prin intermediul device-urilor și faptul că toate poveștile suferă o răsturnare sau deviere de la firul narativ principal. Relatarea vloggeriței despre bullying degenerează și ea însăși devine victima unui cyberbullying cu tușe etnice (e unguroaică într-un spațiu majoritar român și vorbitoare de germană). IT-ista nu dă, de fapt, interviu pentru job, ci face un reenactment al acestuia ca terapie pentru trauma suferită în timpul interviului real. Ședința cu psihologul are loc tot pe internet și nu pare a avea efect, dimpotrivă: terapeutul este prea convingător în rolul angajatorului și are o atitudine condescendent - agresivă, accentuându-i trauma. Mama nu știe dacă anunțul despre accidentul fiului este real sau e o înșelăciune pentru că i se cer bani de spitalizare, iar disperarea ei, amplificată de incertitudine, devine personaj principal. Cei doi tineri par a fi variante europene de hikikomori (s-au închis în propriile camere și comunică exclusiv online), vorbesc despre recordurile personale în autoizolare și dependența de lumea virtuală. Jurnalistul german descoperă că România e o țară surprinzător de frumoasă, dar „păcat că e locuită”, însă nu e clar dacă concluzia urmează cercetărilor sale sau acestea „sunt potrivite” să i-o confirme.
Intermediarea online susține neclaritatea și este potențial manipulatorie. Ecranul deformează realitatea, iar distanța dintre oameni nu este atenuată, dimpotrivă. Perspectiva în fiecare episod este a unui singur personaj și un rol esențial aici îl are modul în care fiecare apare în montajul video pentru spectatorul de acasă. Jurnalistul (Daniel Bucher) este live pe scenă și se raportează la imagini filmate. IT-ista (Fabiola Petri) e pe scenă, în timp ce psihologul (Daniel Plier) apare numai online. Aceeași situație și în cazul mamei (Johanna Adam), care primește un video apel de la doctorul german (Valentin Späth): ea apare și fizic, și filmată prin ecranul laptopului, el este exclusiv online. Hikikomorii (Yannick Becker și Anca Cipariu) se văd reciproc numai pe ecran, dar sunt vizibili pentru spectatori fără coconul digital în care s-au ascuns. Filmarea în timp real urmează un scenariu precis, în care viziunea fiecăruia asupra situației este negociată prin plasarea convențională a spectatorului în același spațiu fizic cu personajul sau doar ca receptor al imaginii digitale a acestuia (toți actorii sunt live în spectacol, doar decupajul video îi face să fie receptați prin intermediul ecranelor). Perspectivele unice ale personajelor asupra poveștilor sunt însă subiective și ridică întrebări privind veridicitatea lor. Nu se știe dacă povestea vloggeriței e reală, nici dacă IT-ista a fost tratată prost la interviu sau e doar percepția ei. Zbaterile sunt numai ale victimelor. Partea occidentală rămâne detașată, opacă la descifrări.
Live chestionează relativizarea adevărului în epoca digitală, dar și a reprezentării standard a spectacolului. La performance-ul digital, ecranul e singurul „perete” care desparte publicul de artiști și el poate fi opac sau fluid, îndepărtând sau apropiind spectatorul, în funcție de rolul care i se dă în construcția dramatică. După cum se vede din titlu, Live tinde spre recuperarea autenticității și în bună măsură, reușește.
Teatrul Național Radu Stanca Sibiu - Secția Germană
Live
de Thomas Perle
Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop
Muzică originală: Eduard Gabia
Director de imagine, sunet și montaj: Mihai Popa
Video design: Dan Basu
Asistență costume: Emőke Boldizsár
Operator montaj live: Ovidiu Coca
Manager proiect: Hunor Horvath
fezabilă Asistent proiect: Eliza Ceprăzaru
Cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth
Spectacol în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.
Spectacol realizat cu sprijinul: Goethe Institut București, IFA - Institutul pentru Relații Culturale Externe Germania, Forumul Cultural Austriac.
Următoarele reprezentații în 8,9, 10 septembrie 2020.
Foto main: TNRS, Dan Șușa
