În sudul Franței, la Saint-Rémy de Provence, printre dealuri idilice și chiparoși, se află La Fabrique - studio de înregistrări adăpostit într-o fermă de la începutul secolului XIX. La Fabrique e studio rezidențial - are 12 dormitoare, bucătărie, un parc mare și verde, piscină și măgari. Spațiile de lucru sunt mari, generoase, cu pereți de piatră veche și ferestre largi. Soarele din sud și vânturile calde trec zilnic pe aici.
Pe lângă toate astea, La Fabrique are și o bibliotecă bogată - mii de cărți, filme și, în principala cameră folosită pentru înregistrări, una dintre cele mai importante colecții de muzică clasică din Europa. Peste 200 000 de înregistrări vechi, unele în formaturi de mult ieșite din uz - cilindri de ceară, discuri de șelac -, dar și viniluri obișnuite, rafturi întregi de muzică acoperind pereții studioului. Radiohead au înregistrat aici o parte din noul lor album, A Moon Shaped Pool, iar vântul cald și spațiile largi ale studioului s-au strecurat în sunet.
A Moon Shaped Pool e și el o bibliotecă. Cântecele sunt ordonate alfabetic, ca pe un raft. Prima literă e B, iar „Burn The Witch”, care deschide în trombă (și ușor înșelător) albumul e aproape o legendă din folclorul Radiohead: versuri din el au început să apară încă din 2003, în desenele cărțuliei care a venit cu Hail To The Thief. Apoi au revenit periodic, fără ca nimeni din afară să fi auzit cântecul, pînă la un moment dat când au zis „cântăm Burn The Witch când o să avem o orchestră”.
Orchestra a venit acum - London Contemporary Orchestra, cu care Jonny Greenwood a colaborat pe albumele solo -, iar „Burn The Witch” dă ușa de perete cu un ansamblu de coarde lovite cu lemnul arcușului (col legno), un cântec rock cu orchestră în loc de chitări, plin de versuri scoase parcă și ele din biblioteca Radiohead, cu atacuri de panică și rime pentru copii.
După care lucrurile se schimbă brusc și între B și T (litera care încheie albumul) agresivitatea inițială lasă loc unui ton meditativ, melancolic. Sunete delicate, dar aproape amenințătoare, învăluie vocea lui Thom Yorke și se duc cu ea prin toate colțurile sufletului. E mult întuneric, dar nu e sumbru. Peste tot sunt picături calde de pian, corzi când mângâietoare, când acuzatoare, chitări ciupite, bucățele de sunet care apar în permanență într-un canal sau altul, toate clare, deloc ascunse. Asta nu încarcă muzica, ci îi dă un plus de intimitate - o voce caldă, uneori copilăroasă, alteori ușor răgușită și obosită, plină de amărăciune sau de furie reținută (în prima jumătate a lui „Ful Stop”, Yorke e aproape de nerecunoscut), înconjurată de instrumente, de mici sunete mai ușor sau mai greu de identificat, uneori susținută sau continuată de un cor feminin, nelăsată nici o clipă singură, dar, prin toate celelalte lucruri puse în jurul ei, scoasă și mai mult în evidență. Pe lîngă ea și cu ea, melodiile se unduiesc și ți se furișează în cap, dând senzația că totul în jur se oprește și ești și tu într-o bibliotecă în care nu se aude decât foșnetul paginilor.
Sunt și momente alerte - „Ful Stop” e versiunea lor de krautrock, „Identikit” e un cântec aproape pop (are și umor), în „Present Tense” Yorke cântă despre dans ca salvare în timp ce lumea din jur se destramă, totul pe ritmuri de bossa nova ușor mahmură. E un album care găsește noul în cele mai vechi colțuri, de la un cântec scris acum mai bine de 20 de ani („True Love Waits”), care se potrivește perfect cu cele scrise în timpul sesiunilor pentru A Moon Shaped Pool, la tehnici și instrumente vechi, tradiționale (orchestră, cor, chitări acustice pe care ai senzația că le atingi), amestecate cu tehnologie modernă și voci manipulate electronic. E, într-un fel, un album prin care Radiohead acceptă cine sunt, iau toate lucrurile pe care au învățat să le facă în 30 de ani de când sunt împreună și le topesc pentru a crea ceva ce sună proaspăt și modern. Fără privit înapoi cu nostalgie - sunt doar straturi de Radiohead lăsate la vedere. O bibliotecă întreagă.
A Moon Shaped Pool a apărut în format digital pe 8 mai și urmează să apară pe CD și vinil pe 17 iunie.
