Populațiile de carnivore mari se extind în toată Europa de Sud. Numărul de urși este în creștere în Spania, Slovenia, Italia și România și există dovezi ale unui număr mare de exemplare și în Kosovo. Conflictul între oameni și urși este tot mai dezbătut în presă.
Multe țări sunt slab pregătite să facă față acestei creșteri. În schimb, autoritățile despăgubesc fermierii ale căror animale sunt mâncate de urșii înfometați și omoară animalele care atacă sau omoară oameni sau care produc daune proprietăților și animalelor. Dar asta nu rezolvă problema. Fie oamenii extermină întreaga populație de urși de pe continent, fie urșii și oamenii reușesc să-și împartă de bună voie teritoriul.
Desfășurat în cinci țări (România, Kosovo, Albania, Slovenia și Italia), proiectul Bears Uncovered este un documentar, o pagină web și o serie de evenimente care investighează de ce populația de urși este în creștere, de ce intră în conflict cu oamenii și care ar fi cele mai bune soluții pentru coexistarea celor două specii.
Mai jos, puteți găsi câteva dintre cele mai importante lucruri pe care le scoate la lumină Bears Uncovered.
Câți urși sunt în Europa?
Cândva exista o singură populație de urși pe întreg teritoriul al Europei. Vânătoarea pe scară largă, extinderea așezărilor umane și distrugerea mediului au fragmentat habitatul lor.
Conform datelor disponibile, în Europa sunt în jur de 100.000 urși în 25 de țări, aproape două treimi fiind concentrate în Rusia europeană.
Numărul lor este în creștere în Franța, Spania, Italia, România, Slovacia, Albania, Kosovo, Slovenia, Letonia, Estonia, Belarus și Polonia. În restul țărilor populația lor este în mare parte stabilă.
Numărul total la nivelul Europei a crescut cu aproximativ 9,3 procente între 2012 și 2022 la 96.055, cel mai pronunțat în Rusia europeană. Datele privind populația de urși nu sunt întotdeauna precise sau consecvente între țări și este adesea un subiect de dispută.
De ce a crescut populația de urși?
În multe țări din Europa de Sud, are loc o migrație către orașe în vreme ce populația din zonele rurale îmbătrânește. După moartea sătenilor, proprietățile sunt deseori abandonate iar terenurile sunt înghițite de pădure. Acestea devin un habitat excelent pentru urși. Totodată, Uniunea Europeană își mărește patrimoniul forestier. În 2021, blocul european avea în jur de 160 de milioane de hectare de pădure sau 39% din suprafața teritorială a UE. Este o creștere de circa opt milioane de hectare sau de 5,3 procente începând cu 2000.
Un alt motiv este disponibilitatea resurselor. „Hrana urșilor se suprapune în mare măsură cu hrana oamenilor, ceea ce înseamnă că mănâncă ce mâncăm și noi,” spune Miha Krofel, expert în carnivore mari la Universitatea din Ljubljana.
Cu cât oamenii consumă mai mult, cu atât urșii consumă mai mult. Fură miere din stupi, mănâncă animale domestice, devastează livezi și dau buzna în case ca să mănânce din bucătării și cămări. Se hrănesc și din tomberoane. Laszlo Gal, expert în urși, a realizat un experiment cu 500 de probe de excremente din zona Băile Tușnad și a descoperit că un procent de cinci la sută din alimentația lor era format din plastic.
Totodată, urșii preferă zonele împădurite administrate în detrimentul pădurilor virgine, susțin experții. „Pădurile comerciale administrate cu o exploatare forestieră activă sunt un habitat foarte propice pentru urși,” spune Csaba Domokos, coordonatorul proiectului de carnivore mari de la Milvus Group. „În pădurile administrate, mai multă lumină ajunge la sol ceea ce înseamnă că se dezvoltă mai multe plante erbacee care sunt o sursă foarte bună de hrană pentru urși.”
Conflictul dintre om și urși este în creștere
Conflictul dintre ursul brun și oameni este în creștere, conform unui studiu realizat în 2019 asupra a 600 de atacuri la nivel global de către o echipă coordonată de Guilia Bombieri.
În Europa, cu excepția Rusiei, cel mai mare număr de atacuri s-a înregistrat în România.
Majoritatea oamenilor atacați nu se aflau în drumeții prin pădure. Jumătate din cei atacați de urși în România au fost ciobani, fermieri și crescători de animale.
Cel mai mare număr de decese în urma conflictelor cu urșii din Europa s-a înregistrat în România și în Rusia.
Am vorbit cu cei afectați de aceste tragedii:
„În 2022, merg pe drum forestier. Am vrut să mă duc după ciuperci, pe ghebe, pe bureți. Acum m-am aplecat să-i tai, să culeg și m-am trezit cu ursul în spatele meu. Am țipat. M-a apucat de umăr. Tăvălit m-a. Când a dat cu laba cu ghearele și aici a băgat colții, mi-a rupt partea nasului, mi-a scos ochiul și a rămas cicatrice. S-a pus pe mine și atunci mi-a pocnit coloana.
Ce l-o fi deranjat? Nu știu, că nu am făcut gălăgie, nu am făcut. De fiecare dată când aud de urs, am o problemă, mă cam gâdilă pe spate. Mă mai aduc acum am păduri, dar mai cu frică, nu mă mai duc pe unde mergeam înainte.”
Ionuț Racoș, meșter, Lepșa, județul Vrancea, România
„În aprilie 2023, Andrea Papi de 26 de ani a fost omorât de un urs în timp ce se afla într-o drumeție în provincia Trentino din Italia.
Ursul, numit JJ4, mai provocase patru atacuri în trecut, dar comunitatea nu putea omorî legal ursul.
Moartea băiatului a fost o traumă pentru comunitate. Oamenilor le era frică să mai meargă în pădure și exista o stare de neliniște și de furie. Pentru că avem sentimentul permanent că administrarea urșilor este prioritară vieții omului.
Oamenilor trebuie să li se redea liniștea, siguranța și sentimentul de control. Vă spun cu toată sinceritatea, ne e frică de un nou atac. Cine va fi următorul?”
Lorenzo Cicolini, primarul Rabbi, provincia Trentino, Italia
După spusele Cristinei Lapis, fondatoarea sanctuarului de urși Libearty din România, ursul nu este vinovat pentru aceste atacuri. „Întotdeauna este un accident și de cele mai multe ori este provocat de om. Așa cum se întâmplă cu avionul, accident cu mașină. Asta nu înseamnă că nu mai luăm avionul, nu mai luăm mașina. Sigur că, dacă e o întâlnire neprevăzută, cum ar fi în pădure, aleargă și ursoaica și apără puii. Se sperie. Ursul nu dă să facă rău. Doar se apară.”
Când oamenii atacă urșii, ei ripostează, ceea ce duce la un conflict. În ultimul deceniu au fost cazuri de români uciși de urși provocate chiar de săteni în încercarea de a-i omorî pe urșii care le furaseră animalele și le prădaseră recoltele.
Carpații orientali sunt printre cele mai bune habitate pentru urși din lume, însă aceștia nu trăiesc acolo. Există suspiciunea că sunt braconați. Un biolog român ne-a spus: „Nu-ți trebuie permis ca să împuști un urs, îți trebuie o pușcă.”
În trecut, în Albania, urșii erau otrăviți cu surplusul de stricnină din depozitele armatei, acum sunt pur și simplu împușcați. „Vânatul ilegal este o problemă majoră, ținând cont de cifre,” a declarat Sajmir Shehu, coordonatorul proiectului Four Paws Albania. „Dintr-o populație de 200 - 250, aproximativ 10 sau 20 sunt omorâți.”
În Albania, braconierii omorau ursoaicele și le vindeau puii. „Din investigațiile noastre din 2010 și 2013, prețul unui pui de urs varia de la 300 la 800 de euro,” spune Aleksandër Trajçe, director executiv de la Protecția și Conservarea Mediului Natural din Albania.
Care este cauza conflictului dintre om și urs?
Suprapunerea habitatelor om-urs
Orășenii își construiesc case de vacanță în zone rurale, în țări ca România, Albania și Kosovo. Intră pe teritoriul urșilor, fac drumeții pe trasee noi și conduc ATV-uri prin păduri. „Frecvența interacțiunii dintre oameni și urși este în creștere din cauza intensificării activității umane în habitatele tradiționale ale urșilor,” spune Csaba Domokos, de la Milvus Group. „Totodată și activitatea urșilor în habitate noi se intensifică iar noi nu avem cunoștințele necesare pentru acest tip de coabitare.”
Interdicția de vânătoare
Începând cu 2016, vânătoarea de urși a fost interzisă în Slovacia și în România, două țări cu o populație mare de urși. Ambele țări au înregistrat o creștere a populației, dar același lucru s-a întâmplat și în Estonia și Slovenia, țări unde vânătoarea este permisă.
Există o dispută pe tema conflictului om-urs, și anume dacă interdicția vânătorii sporește agresivitatea urșilor.
În cazul României, Bogdan Costescu, inginer forestier din Râșnov, România, a observat că, de la interdicția din 2017, „în zonele cu urșii cu mari probleme, urșii nu se mai tem de oameni. Deja sunt 7 ani și de 7 ani ei nu știu ce înseamnă om și vin spre tine, în loc să fugă, stau și te miros. Și vă spun că nu e chiar așa de confortabil să te miroasă un urs la jumătate de metru.”
Însă un studiu realizat în țări populate de ursul brun a arătat că nu e o diferență majoră în numărul de atacuri între țările „care vânează” și cele care nu „vânează” urși.
Suprapopularea urșilor
Numărul exact de urși în România este un subiect de dispută. Acesta ar putea fi între 3.000 și 16.000. Dar ceea ce este cert este că numărul lor e în creștere.
„Numărul urșilor a crescut pentru că, din 2016, nu se mai recoltează urși și atunci, în mod normal, au avut o creștere naturală,” spune Bogdan Costescu. „În același timp, deoarece avem o suprapopulație de urs, avem cam de cinci ori mai mulți urși decât habitatul permite. Urșii mici sunt împinși în afara arealului de către urșii mari, care și apără teritoriul de vânătoare. Și atunci, interacțiunile om-urs au fost mult mai mari și mai și mai îndelungate.”
Cel mai mare dușman al ursului este chiar ursul. În sezonul de reproducere, masculul este atras de femelă. Ea încă își crește puii, dar masculul vrea ca ea să se reproducă. Ca ursoaica să intre din nou în călduri, masculul îi ucide puii. De aceea, ursoaicele cu pui caută refugiu în fața acestor atacuri.
„Observăm vizibil că femelele cu un fitness mai scăzut, cu stare de cu stare fizică mai scăzută, au mai mulți pui și din ce în ce mai mulți apar în zona orașelor,” explică Istvan Imecs, biolog din Băile Tușnad. „Vor să-și crească puii în apropierea omului, pentru că asta înseamnă siguranță pentru ursoaică și pentru pui.”
Așezările umane din apropierea habitatelor de urși ar putea ajuta exemplarele mai slabe să supraviețuiască. Studiile privind populația de urs brun din Scandinavia arată că „mamele care au supraviețuit s-au folosit de oameni” ca scut de protecție. Dar riscul este că acești urși se obișnuiesc cu hrana oamenilor și nici nu se mai tem de oameni. Acest fenomen duce la conflict.
Noile elemente de infrastructură, precum autostrăzile care pătrund pe teritoriul urșilor, pot decima numărul acestora și intensifica conflictul. Acest lucru este evident în Albania, România, Italia și Rusia. Conform spuselor Robertei Latini, biolog la Parcul Național din Abruzzo, Lazio și Molise, Italia, „dacă creăm infrastructură și un sistem de drumuri într-o zonă naturală vastă, fragmentăm astfel teritoriul. Asta înseamnă că ursul, ca să își continue activitățile biologice naturale – hrănirea, hibernarea, reproducerea sau iernatul – trebuie să străbată zone care reprezintă o sursă de pericol pentru el.” În Romania, un număr mare de urși sunt omorâți de mașini și trenuri. Când habitatul lor natural și sursa de hrană sunt distruse, ei sunt forțați să caute hrană în altă parte.
Schimbările climatice
Schimbările climatice afectează și ele habitatele urșilor, dar experții susțin că este nevoie de mai multe studii pentru a demonstra o legătură între numărul de urși și temperaturile în creștere.
„Iernile sunt mai scurte iar urșii petrec tot mai puțin timp în hibernare, aceste schimbări crescând și mai mult interacțiunea om-urs,” arată cercetătorul Csaba Domokos.
Aceasta a transformat agricultura care poate avea un efect indirect asupra comportamentului urșilor, susține Robin Rigg, președintele Societății Faunei Sălbatice din Slovacia. „[În Slovacia] în munții Tatra, perioada de recoltă era foarte scurtă, iar principalele recolte erau de cartofi, napi și nimic altceva,” spune acesta. „În prezent, din cauza temperaturilor crescute, a sezonului mai lung de recoltă și a sistemelor și subvențiilor economice, fermierii pot avea o recoltă cu o creștere cantitativa a porumbului, care este o sursă bogată de hrană pentru mamiferele mari, inclusiv ursul.”
Neimplicarea autorităților
Este nevoie de o campanie națională de educare și informare pe tema urșilor pentru a-i face pe oameni mai conștienți de pericolele traversării ținuturilor urșilor. Faptul că oamenii ignoră regulile de siguranță din zonele populate de urși este o cauză majoră a conflictului, conform studiilor efectuate în Rusia. Este nevoie și de voință politică la nivel local și național.
„[Administrarea urșilor] a fost, probabil, cel mai complex subiect de pe agenda ministerului mediului care a suscitat cel mai mare interes în momente cheie din ultimii ani,” a declarat fostul ministru al mediului din România, Barna Tánczos, într-o conferință din octombrie 2023. „Dacă cineva se angajează să expună toate motivele din spatele deciziilor, atunci se poate dezvolta o relație de încredere între decident și societate. Politica din spatele deciziilor este probabil cel mai dificil lucru în minister. Nimeni nu vrea să abordeze acest subiect la Ministerul Mediului.”
Care sunt soluțiile pentru a reduce conflictul dintre oameni și urși?
O vânătoare mai permisivă?
Vânătorii recomandă o cotă de vânătoare de urși în fiecare an. Dacă procentul de creștere a populației este de 10% pe an, cota de vânătoare ar trebui să fie de10% din acești urși, pentru ca populația să fie stabilă. În Slovenia, există o cotă anuală de vânătoare de urși. În 2023, aceasta era de 240, adică un sfert din populația de urși a țării, depășind numărul total de urși de pe întreg teritoriul Italiei. În ciuda acestei cote ridicate, numărul urșilor continuă să fie în creștere.
Oare nu este acesta un indiciu că programul de decimare a speciei nu funcționează? Cei care fac lobby pentru vânătoare și recoltare în Slovenia susțin că aceasta înseamnă că ar trebui omorâți și mai mulți urși. Grupurile de mediu contracarează, cu argumentul că urșii sunt hrăniți excesiv cu porumb în spații artificiale de hrănire, iar apoi omorâți ca trofee de turiștii străini. Slovenia a devenit o fermă de urși.
„Programul de eliminare nu s-a dovedit a fi eficient pe cât și-ar fi dorit sau ar fi sperat unii oameni, pentru că există în continuare conflicte,” spune Maša Cerjak Kastelic, director la DZZZ (Societatea pentru Protecția Animalelor din Ljubljana). „Conflictele nu sunt cauzate de toată populația, ci doar de câțiva urși problematici. Soluția nu este să împușcăm urși în mod aleatoriu și sporadic, ici și colo, ci să îi omorâm pe cei care cauzează probleme”.
Vânătoarea de urși este și o formă de turism pentru trofee. Urșii omorâți sunt vânduți turiștilor din Estonia, Rusia, Slovenia, Croația și Bosnia.
Lobby-iștii pentru vânătoare din România și Slovacia vor să restabilească cota de vânătoare de urși. „Din punctul meu de vedere, ursul este o resursă regenerabilă, vie și, ca orice resursă regenerabilă, vie, poate fi exploatată indiscutabil, sustenabil și aduce venituri țării respective prin activitățile directe sau activitățile conexe,” spune Mugurel Drăgănescu de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România.
Bogdan Costescu, inginer forestier din Râșnov completează: „Nu există nicio soluție perfectă. La nivelul României noi avem un habitat propice pentru 4.042 de urși, si avem între 8 și 9.500 de urși. Deci, la nivelul României, avem un număr dublu de urși. Și atunci nu se pot împușca 4.000 de ursi, pentru că ar fi un genocid.”
Vânătoarea este doar o soluție tehnică pentru a reduce conflictul, susține Mihai Pop de la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB). „Nu este o soluție integratoare pentru coexistență,” adaugă el.
Cele două principale grupuri din România interesate să aibă o populație de urși viabilă pe termen lung sunt vânătorii și conservaționiștii, susține Csaba Domokos de la Milvus Group.
„Cred că aceste grupări ar trebui să lucreze împreună în viitor pentru a asigura că urșii pot avea un viitor în România,” adaugă el.
Protejarea zonelor rurale de urși
Este esențial să existe zone protejate de urși pe teritoriile urșilor. Printre măsuri se numără închiderea spațiilor de compost, instalarea unor tomberoane anti-urs, restricționarea accesului în livezi și instalarea stupilor departe de urși, de exemplu la etajul întâi al clădirilor.
Și gardurile electrice sunt utile. Crescătorul de oi și de vaci Alessandro Tamburro trăiește în Parcul Național din Abruzzo, în centrul Italiei, unde familia lui crește animale de generații.
Cu 20 de ani în urmă, un urs a intrat în pivnița lui și a sfâșiat 30 de oi. De atunci a montat garduri electrice care au avut un efect fizic și psihologic asupra urșilor.
„Am reușit să limităm daunele cu garduri electrice,” a spus Alessandro. „Noaptea, când turmele se întorc în șură, avem un cablu electric și ursul nu poate intra. Uneori doar vede gardul și nu se apropie, chiar dacă nu este activat.”
În România, stațiunea balneară Băile Tușnad are 1.400 de locuitori și 300.000 de vizitatori în fiecare an. Este situată la intersecția a două lanțuri muntoase vulcanice, Harghita și Ciucului.
Asta înseamnă că orașul este punct de răscruce pentru mamifere sălbatice, inclusiv urși. Obiectivul orașului este să limiteze timpul petrecut de urși în zonele urbane. Are 600 de garduri electrice activate în fiecare noapte în jurul clădirilor și tomberoanelor.
„Nu vrem o zonă fără urși și vrem o zonă sigură de urși,” spune Istvan Imecs, biolog la Bear Smart City, Băile Tușnad.
Folosirea câinilor anti-urs
Deoarece urșii atacă animalele domestice, folosirea unor câini speciali, cărora nu le e frică de urși, poate fi o soluție.
Pietro D'Annessa, fermier de capre în Parcul Național din Abruzzo, Lazio și Molise folosește o rasă specială de câini numită Pastore Abruzzese.
„Câinele de pază este esențial pentru păscut, deoarece când ai un grup mare de câini, știu ce trebuie să facă și un câine păzește turma până la moarte. Deci ciobanul și câinele coexistă foarte bine cu lupul și chiar și cu ursul.”
Împărțirea timpului cu urșii
Lacul Sfânta Ana este un lac vulcanic în județul Harghita. Peste 90.000 de oameni vizitează acest loc în fiecare an. Însă aceasta este o zonă sălbatică împădurită se află în centrul teritoriului urșilor, cu o abundență de fructe de pădure preferate de urși. „Cum să fim un centru turistic și un habitat ideal pentru urși în același timp?” întreabă Levente Dosa, director executiv la Sfânta Ana.
Administrația lacului interzice picnicurile și hrănirea urșilor și încuie toate deșeurile noaptea, într-un spațiu protejat de un gard electric.
Dar le dă și urșilor ceva în schimb. „Am introdus un program de vizitare,” spune Dosa. „Aceasta înseamnă că am împărțit ziua în două perioade – în prima parte ne pot vizita oamenii, de la ora 9 până la ora 19, și apoi închidem spațiul pentru oameni și înapoiem teritoriul urșilor, să umble liberi în voia lor, fără să fie deranjați sau observați. Pentru că închidem zona, nu știm ce se întâmplă în timpul nopții. Se spală, se hrănesc sau dorm.”
În Parcul Național din Abruzzo, Lazio și Molise din Italia, vizitatorii sunt amendați dacă se apropie mai mult de 300 de metri de un urs. Pe drumul Transfăgărășan din România, unde ursul cerșește la marginea drumului, este ilegal să fie fotografiați. Există o presiune din ce în ce mai mare din partea autorităților să interzică oamenilor chiar și fotografilor profesioniști să fotografieze urșii.
„A devenit din ce în ce mai greu să îi facem pe oamenii care iubesc natura să înțeleagă importanța conservării naturii,” spune Daniela d’Amico, director de educație și comunicare la Parcul Național din Abruzzo. „Ce este mai important [pentru ei] este să facă fotografia secolului, deci să fie cât mai aproape de animale și nu se gândesc cât de mult îi pot afecta. Oamenii trebuie să înțeleagă respectul pentru animale. De cele mai multe ori respectul înseamnă să faci un pas înapoi.”
Sanctuare pentru urșii care s-au obișnuit cu oamenii
În Europa, ONG-ul austriac Four Paws a construit sanctuare pentru urși în Austria, Bulgaria, Germania, Ucraina și Kosovo. În Kosovo, sanctuarul Pristina are peste 16 hectare și găzduiește 12 urși din Kosovo și 7 din Albania.
„Inițial, acești urși trăiau în sălbăticie. Credem că mama lor a fost omorâtă și [braconierii] i-au luat puii, mai întâi ca animale de companie, apoi i-au pus în cuști și ulterior au ajuns într-un restaurant ca atracție pentru clienți,” spune Afrim Mahmuti, director executiv la Sanctuarul de Urși din Pristina.
Îl dă ca exemplu pe Stivi, care s-a născut în 2013 și a fost ținut într-o cușcă mică lângă un restaurant împreună cu un alt urs, Vinnie. Cei doi s-au bătut, iar Stivi a făcut o infecție la ochi și și-a pierdut vederea.
„Numele Stivi vine de la Stevie Wonder,” spune Mahmuti. „Este un urs foarte drăguț și foarte inteligent. Are la dispoziție aproximativ 500 de metri pătrați și nu poate socializa cu alți urși. Dar îi place să mănânce pepene și alte fructe și legume și este un urs cu adevărat fericit.”
Din 2014 nu mai există urși mascotă la restaurantele din Kosovo. Însă continuă să fie urși mascote pentru restaurante în România, Albania și Slovenia.
Din 2005, sanctuarul de urși Libearty de la Zărnești, Transilvania a găzduit urși ținuți ca mascote pentru restaurante, benzinării și mini-grădini zoologice, mânăstiri, fabrici sau circuri. Uneori, acești urși erau răpiți din pădure, femelele fiind ucise de braconieri. Sunt 132 de urși în sanctuar veniți din România, Albania, Armenia, Texas și șapte din zona de război din Ucraina.
„Când au ajuns la noi, acești urși au învățat ce înseamnă libertatea,” spune Cristina Lapis de la Sanctuarul de urși Libearty. „Atunci când am adus primii urși, le-am cumpărat fructe de pădure și le-am pus. Au călcat pe ele pentru că nici nu știau ce înseamnă. Erau urși, ca au fost hrăniți 20 de ani cu pâine sau cu coceni de porumb. Le-a trebuit șase luni, un an, doi ani ca să hiberneze din nou, pentru că în țarcurile astea nu pot hiberna ca să învețe din nou ce e libertatea. Că și libertatea se învață, că și noi, după revoluție a trebuit să învățăm libertatea. ”
Coexistența oamenilor cu urșii are un viitor?
Ursul este o metaforă pentru relația noastră cu natura, susține profesorul Paolo Ciucci de la Universitatea Sapienza din Roma.
„Ursul, cu puterea sa carismatică și simbolică, dar și cu frica pe care o trezește în oameni, ar trebui să ne facă să ne gândim ce înseamnă cu adevărat să coexistăm cu toate componentele biodiversității. Sunt numeroase, dar toate esențiale, și toți depindem de ele,” spune el. „Rămâne de văzut cât de dispuși suntem noi, oamenii, să renunțăm la anumite privilegii sau să ne schimbăm comportamentul pentru a facilita coexistența cu mediul natural.”
Administrarea urșilor ar trebui să se facă la nivel european și nu național, susține Paul Veenvliet, biolog, coordonator în observarea urșilor din Slovenia. „Administrarea populației de urși tinde să se facă la nivel de țară, ceea ce înseamnă că fiecare țară are obligația să aibă o populație de urși viabilă,” spune el. „În opinia mea, este o greșeală, deoarece urșii nu au granițe. Dacă privim în contextul mai larg al populației europene, dacă împuști un urs în Slovenia sau peste graniță, în țara învecinată, e același lucru. Populația de urși ar trebui administrată într-un context internațional ca o singură populație.”
Pe lângă soluțiile tehnice, este nevoie și de o bună interacțiune cu oamenii care trăiesc pe teritoriul urșilor, susține Robin Rigg, președintele Centrului Vieții Sălbatice din Slovacia. „Doar să distribuim garduri electrice și să le spunem oamenilor că trebuie să aibă tomberoane anti-urs și ce să facă și ce să nu facă, nu este suficient. Acestea ar putea fi instrumentele potrivite, dar trebuie să îi facem pe oameni să înțeleagă,” spune el. „Trebuie să ne concentrăm mai mult pe cum să îi facem pe oameni să se simtă implicați și nu doar să le spunem ce să facă. Localnicii trebuie să primească sprijin financiar, sprijin practic pe teren și chiar sprijin moral și să simtă că sunt ascultați și nu sunt doar o parte din problemă, ci să fie incluși în găsirea soluțiilor.”
Urșii sunt și au fost întotdeauna parte din natură, susține Maša Cerjak Kastelic, DZZZ. Slovenia. „De obicei, noi suntem cei care ocupăm natura sau spațiile în care au trăit urșii dintotdeauna,” spune ea. „Deci noi suntem oaspeții naturii și tot noi avem capacitatea de a învăța cum să facem coabitarea posibilă.”
Traducere din englesă de Laura Sesovici
Proiectul Bears Uncovered a fost finanțat din granturi de la IJ4EU și Journalismfund Europe.
