Pe lângă câți oameni trecem zilnic, fără să-i observăm? Să fie câteva zeci, sute sau, dac-avem un drum lung la oră de vârf, câteva mii? Chiar dacă-n București încap aproape două milioane de oameni, în afara cercurilor noastre imediate, de prieteni, cunoscuți, familii și colegi, mai toți suntem „invizibili” pentru ceilalți. Chiar și-n metrou, când stăm înghesuiți unii-ntr-alții, necunoscuți, și ne prefacem că nu-i vedem pe cei din jur, că nu ne respirăm în ceafă unii altora. Chiar și când întindem bancnotele prin ferestruica gheretelor de bilete, dincolo de care cineva despre care n-avem nici cea mai vagă idee își petrece cea mai mare parte din zi. Câți dintre noi știm cum arată casierița de la RATB unde ne oprim la un refill de cartelă? Câți intrăm în vorbă cu vânzătorii din piețe, de unde plecăm cu plasele pline?
Pornind de la toate întrebările astea - și multe altele -, proiectul Neobservat a strâns laolaltă, în text și imagine, povești ale oamenilor care, împreună, dau viață orașului. La urma urmei, ei sunt orașul, iar încercarea de a-i cunoaște, chiar și-ntreacăt, e încercarea de a-nțelege unde și cum trăim. „Ca un târg de vechituri, capitala se cere răscolită. După blocuri, în spatele gardurilor peticite, în grădini încărcate, pe alei prăfuite sau în colţuri uitate, o conversație cu oameni invizibili poartă cu ea amprenta vieţilor lor, și fragmente din istoria trăită a orașului. Ne-am propus să vedem ce e orașul în amintirile locuitorilor sau din câte-o vorbă schimbată în trecere. Au fost multe refuzuri, dar uneori am avut noroc”, spun Lidia Neagu și Sorina Vazelina, care au pus la cale exercițiul ăsta de dialog & cunoaștere, din care share-uim mai jos un episod. Următorul poate fi chiar al nostru, live, dacă ne luăm inima-n dinți și-i întrebăm de sănătate pe cei pe lângă care trecem zilnic, dar despre care nu știm nimic.
