În marea de traduceri făcute din literatură americană, profilul Barbarei Kingsolver e absolut remarcabil. La noi i s-au tradus două romane majore, Demon Copperhead (cel pentru care a luat Pulitzerul pentru ficțiune chiar anul trecut) și Sub cerul liber stăm în lumină, după apariția cărora ar merita să adune un fanbase comparabil cu cel al unor autori similari ca valoare și cotă, din același spațiu cultural.
Romanele ei deschid lumi complexe, iar temele grele în jurul cărora gravitează le dau adâncime, credibilitate și impact. Având mereu un simț pentru dreptate socială, curiozitate față tot ce înseamnă spirit rebel și gândire critică, Barbara Kingsolver își concepe cărțile cu o mare grijă pentru tot ceea ce e vulnerabil și fragil în societatea americană, și, trecând mai departe, pentru lumea zilelor noastre, care zbate prinsă într-o multitudine de crize interconectate, ce se amplifică reciproc. Scriind, ca și Jonathan Franzen, despre familii în derivă, ajunge să scrie și despre criza climatică, despre rapacitatea capitalismului în societăți din care a dispărut orice plasă socială, despre discriminare, colonialism, expansiunea naționalismului sau criza opiaceelor în America, mai ales în zonele ei abandonate, devastate de sărăcie.
E greu să vorbești despre o uniformitate stilistică în literatura ei, pentru că alegerile de acest fel derivă, caz cu caz, din problematica tratată. E romancieră, eseistă, poetă și destinatara unor importante distincții, printre care National Humanities, cea mai înaltă recompensă pentru servicii aduse artei în SUA. A studiat biologia și, înainte să se dedice scrisului, a obținut diplome în acest domeniu la DePauw University și University of Arizona. Este membră a American Academy of Arts and Letters și câștigătoarea Premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2023. Romanele ei reușesc să fie populare, să ajungă bestselleruri și să păstreze, în același timp, inventivitatea stilistică și incisivitatea critică. Printre cele mai cunoscute sunt: Unsheltered (Sub cerul liber stăm în lumină, trad. Anca-Maria Pănoiu, Curtea Veche Publishing), Flight Behaviour, The Lacuna, Prodigal Summer, David Copperhead (trad. Paul S. Grigoriu, Editura Trei) sau The Poisonwood Bible (în curs de apariție la Editura Trei), premiate și traduse în întreaga lume.
Iată șapte motive pentru care merită să-i explorezi scrisul.
1. Cărțile ei sunt adevărați magneți de lectură
Indiferent că își plasează narațiunile în prezentul convulsiv al unei Americi sfâșiate între ultraconservatori și progresiști, sau în secolul al XIX-lea al aceleiași Americii dezbinate după Războiul Civil, Barbara Kingslover o face într-un un stil care ajunge să te confiște din primele pagini, când răstoarnă abrupt carul cu drame pe care apoi le urmărim febril până la ultima pagină. Mai mult, o face cu credibilitatea și substanța unei minți oneste, angajate de partea adevărului. Am să dezvolt un singur exemplu, dintr-un roman riscant al ei: Sub cerul liber stăm în lumină (Unsheltered). Spun riscant, pentru că atunci când aduci într-o poveste două cronologii complet diferite, cu două lumi și două distribuții de personaje între care nu există legături directe, riști ca cititorii să fie ori zăpăciți, ori frustrați că îi muți dintr-un film în altul, fix când totul devine mai palpitant într-un cadru, fix când conexiunea cu un set de personaje a fost creată. Aici, Barbara Kingsolver conectează două astfel de lumi, prin portalul unei case care se prăbușește. Avem, pe de o parte, o poveste din prezent, centrată în jurul eforturilor unei jurnaliste (Willa Cox) de a-și păstra pe linia de plutire familia lovită din toate părțile, și, pe de altă parte, una plasată în secolul al XIX-lea, povestea luptelor unui profesor de științele naturii (Thatcher Greenwood), pasionat de ideile lui Charles Darwin și ostracizat de comunitatea extrem conservatoare în care e angajat să predea. Un capitol din prezent alternează cu unul din trecut. Suspansul se păstrează intact, iar firul roșu al ideilor care unesc planurile radiază, spre deliciul cititorilor, antrenați într-un joc foarte inteligent al creării de sens.
2. Are mize feministe fie etalate direct, fie subînțelese
Sunt de găsit în dinamica complicată din viața unor familii în derivă – subiect despre care scrie neobosit –, în ipostazieri ale ecofeminismului, codate în ficțiune, sau în portretele unor femei reziliente din sud, prinse într-o dinamică de condiționări, în care intră, cel mai adesea, etnia sau clasa. În romanul Sub cerul liber stăm în lumină, idei feministe sunt vehiculate prin dialogul dintre protagonistă, Willa Cox, și fiica ei rebelă, Tig, care le conectează și cu discursul anticapitalist. În același roman, însă, dezvoltă idei feministe mai ales coborând în trecut, de unde recuperează figura unei femei remarcabile, care chiar a existat, dar a cărei contribuție intelectuală a fost uitată, îngropată de-a dreptul. Este vorba despre Mary Treat, o bioloagă contemporană cu Charles Darwin, cu contribuții valoroase, care a îmbrățișat ideile evoluționiste, și-a făcut propriile experimente și a împărtășit concluzii și ipoteze într-o corespondență vastă cu oamenii de știință ai momentului: Charles Darwin, Asa Grey sau Charles Riley. Munca și ideile lor au produs, prin evoluționism, o adevărată revoluție resimțită la toate nivelurile vieții. Pornind de la biografia reală a lui Mary Treat, Barbara Kingsolver a construit un personaj ficțional cu același nume, care e un reper pentru tot ce înseamnă curiozitate intelectuală, pasiune pentru cunoaștere și refuz al normelor de gen active în acea vreme.
3. Are un spirit critic neîmblânzit
În cazul acestei autoare, spiritul critic e substanța care străbate, ca mărgelele de mercur, tot ceea ce scrie. Lumile pe care le construiește și în care expune realist nenumărate abuzuri și nedreptăți, sunt locuite, însă, și de personaje capabile de o critică limpede a tuturor acestor tare sistemice, și de personaje pe care le vedem cum se străduiesc să imagineze – sau să creeze, de-a dreptul –, spații mai respirabile și mai sănătoase pentru cât mai multe & mai mulți. Un astfel de personaj e tânăra socialistă Tig, din Sub cerul liber stăm în lumină. Dar nu e singura. În doorstopper-ul Demon Copperhead, de pildă, e descris flagelul reprezentat de epidemia de opioide în America, mai ales de OxyContin, un analgezic puternic, care dă dependență și care a ajuns să fie prescris și folosit pe scară largă, cu efecte devastatoare, mai ales în cele mai sărace zone ale țării. Ca cititori, devenim martori ai tragediilor produse de o astfel de dependență după ce mama protagonistului, o femeie foarte tânără, moare în urma unei supradoze și după ce Demon însuși ajunge să rătăcească într-un purgatoriu similar. În jurul acestor tragedii, însă, există mereu perspective care indică spre posibilitatea reabilitării, spre realitatea unor practici și soluții care pot să contracareze aceste naufragii. O astfel de voce în roman e a unei femei, cadru medical, expusă zilnic la dramele dependenței: June, căreia i se spune mătușa June, și care nu renunță să salveze adolescenți rătăciți și să vitupereze împotriva unor politici criminale, acceptate de stat și favorabile marilor companii farmaceutice. Alte voci, în același roman, critică rasismul instituționalizat, ca și monopolul companiilor care exploatează cărbunele în zona Apalașilor și care, controlând întreaga zonă, au tot interesul să păstreze sistemul educațional în paragină, cât să producă, în continuare, mână de lucru obedientă.
4. Preocuparea pentru mediu și criza climatică sunt centrale pentru ea
Aceste preocupări sunt expuse cel mai evident în romanul Sub cerul liber stăm în lumină, unde perspectiva extincției și a distrugerii pe care o trăim în antropocen e una dintre cele mai pregnante. Ea devine cu atât mai vizibilă cu cât e pusă în contrast cu preocupările pentru cunoașterea naturii din secolul al XIX-lea, cu entuziasmul pentru descoperire și clasificare al evoluționiștilor. În acest roman, grijile individuale pentru adăpost, locuire și salvare (de agonia sistemului de sănătate din SUA, de agonia datoriilor pentru studii, indiferent de prestigiul școlii, de agonia costului locuirii) ajung să fie puse în perspectiva unui dezastru planetar, care nu mai depinde de acțiuni individuale. Vocea care punctează ferm aceste realități e a unei adolescente foarte angajate și lucide, fiica protagonistei, Willa Cox: „E atât, dar atât de înfricoșător. O să fie incendii și ploi, mamă. Furtuni cărora n-o să le mai putem ține piept, mulți, mulți oameni fără locuințe. Și nu doar fără locuințe, ci fără un loc al lor. orașele dispar sub apă și pe urmă ce faci? N-ai cum să te pui la adăpost dacă nu mai există niciun adăpost.” Finalurile romanelor ei nu sunt însă deloc apocaliptice, nu dau către drumuri închise, oricât de incisive ar fi dezvăluirile, disputele și dezvrăjirile orchestrate.
5. Ambiția epică
Este trăsătura care se vede cel mai bine în David Copperhead, povestea creșterii și a maturizării unui băiat care rămâne orfan după ce mama lui adolescentă moare în urma unei supradoze, iar Protecția copilului îl plasează în îngrijirea altor familii, care de care mai dereglate. Nu e vorba însă doar de numărul de pagini aici, care în ediția românească, în format mare, are peste 500, ci de amploarea spațiilor și a problematicii pe care vrea să o dezvolte. Uneori, ai impresia că Barbara Kingsolver vrea să vorbească despre tot. Însă chiar dacă narațiunile ei au multe piste și prind fire din multe straturi sociale, ele sunt concentrate în jurul unor probleme sistemice grave, foarte concrete: excluderea unor categorii sociale din discuția politică, precaritatea sistemului de sănătate, care, în lipsa banilor, te condamnă la moarte, rasismul, moștenirea colonialismului – cu accent pe viața și drepturile comunităților indigene din SUA – critica adusă capitalismului sau criza provocată de droguri și consumul de opiacee în SUA.
Demon Copperhead, ficțiune plasată în sudul munților Apalași, e o replică dinspre prezent la celebrul David Copperfield al lui Charles Dickens, reperul în ficțiune pentru istoriile de abuz ale unor orfani. Rămas fără niciun sprijin, Demon trece prin atâtea episoade de cruzime și brutalizare încât pare aproape neverosimil că le-a supraviețuit. E pus să muncească – muncă brută și extrem de periculoasă pentru un copil –, e exploatat, mințit, tâlhărit, e inițiat în uzul de substanțe la 11 ani și, de aici mai departe victima sau, mai bine zis, supraviețuitorul unor circumstanțe periculoase pur și simplu. În epopeea creșterii și maturizării, cunoaște o mulțime de oameni care reflectă problemele și culorile unor medii foarte diverse. Din această încrengătură de întâlniri și interacțiuni crește o lume întreagă, diversă, clocotitoare, tensionată, în care se inserează traseul formării acestui adolescent. Urmându-l, cunoaștem mult mai mult decât povestea lui și trecem cu mult dincolo de spațiile familiare. Sută de pagini după sută de pagini.
6. Documentare acribioasă
Barbara Kingsolver e un exemplu pentru acest proces solid și esențial, despre care vorbește în multe interviuri. Nu e străină nici de munca de arhive, pentru a recupera date despre perioada în care vrea să-și plaseze ficțiunile (cum a făcut în cazul personajului Mary Treat, din Sub cerul lumii stăm în lumină), și nici de munca de teren, oricât de nefamiliar i-ar fi mediul, pentru a culege informații despre realitățile descrise. E o autoare capabilă să descrie cu precizie de înaltă finețe și un meci de fotbal american, și lumile zdrobite ale adolescenților precari din provincia rurală, și viața într-o localitate utopică din secolul al XIX-lea, plină de bigotism. Iar în Poisonwood Bible, de exemplu, iese și mai mult din spațiile familiare, mutând acțiunea din spațiul vestic și plasând-o într-un sat din Congo, unde se mută o familie de misionari, protagoniștii romanului. Nu e deloc genul de autoare care să scrie doar din spațiile familiare sau confortabile, iar curiozitatea față de lumile descrise și atenția la modul în care ele funcționează îi amprentează în mod specific literatura.
7. Spulberă stereotipuri
Una dintre cele mai ambițioase astfel de acțiuni e conținută tot de romanul David Copperhead, în care se discută intens despre felul în care oamenii din zona rurală din sudul Apalașilor sunt ridiculizați, umiliți în show-uri tv și reprezentați într-o suită de clișee defăimătoare. Pentru urbanul care a modelat instituțiile media, ei sunt țăranii încuiați și primitivi. Barbara Kingsolver a vorbit, inclusiv într-un interviu cu Oprah, despre prejudecățile față de populația rurală a Americii, adesea expediată ca lipsită de cultură, rafinament și ambiții. Ce a încercat ea să facă a fost să ofere imaginea unei comunități complexe, legate printr-o rețea de relații și printr-o istorie comună, deloc străină de exploatare și rapt. Iată și un fragment percutant în care adolescentul Demon Copperhead, sătul de disprețul exhibat de media față de Dixie Land (o mare parte a statelor sudiste din America), explodează:
„Arătați-mi universul de la tv sau din filme. Oameni de la munte, oameni de la țară, noi nu suntem nicăieri, naibii. E o stare anume să fii invizibil. Ajungi într-un punct când ai nevoie să faci cât mai mult zgomot cu putință doar ca să-ți dai seama dacă mai trăiești”.
Sau, în altă parte, și mai virulent:
„Îi trece cuiva măcar prin minte să se poarte corect cu noi? Nu, nu-i trece. De unde știu? De la televizor. Postul de comedie e așa de amuzant că-ți vine să descui dulapul unde ții pușca și să te sinucizi. Ăștia chiar cred că, pe lângă faptul că nu avem creier și facem sex cu animalele, nu avem nici cablu?”
O astfel de perspectivă, care urmărește să reabiliteze demnitatea zonelor rurale, abandonate adesea de clasa politică, dar instrumentate, tot de ea, într-o lungă istorie în care nepăsarea se împletește cu exploatarea, poate fi cu ușurință aplicabilă multor zone din propria noastră țară.
Fotografie principală de Evan Kafka
