În India, ca prin miracol, fix o dată la 50 de ani, șobolanii invadează zonele cu bambus și mănâncă tot ce le iese în cale.
În România, valurile de invazie a rozătoarelor urbane nu-s la fel de ușor de prevăzut, poate nu-s la fel de intense, dar cu siguranță există.
Ne-am obișnuit să trăim cu șobolanii, într-o mai mică sau mai mare măsură, însă, în ultima vreme, mișunătorii de oraș s-au regăsit în titluri de știri neobișnuite parcă mai des decât în alte perioade. Au fost, probabil, încurajați de criza gunoaielor din sectorul 1 al capitalei - primarul Clotilde Armand a intrat în conflict cu furnizorul de servicii de salubritate, ceea ce a dus la apariția rapidă a unor mormane somptuoase de deșeuri menajere pe străzi. Printre sacii de gunoi, șobolanii. Probabil și ei au fost șocați să se trezească într-un adevărat corn al abundenței.
Celor mai mulți dintre noi șobolanii nu le sunt simpatici. Ne sperie cozile lor mari, dinții ascuțiți, blana murdară. Îi vedem drept purtători de boli (deși, de pildă, s-a demonstrat că nu se poate să fi fost ei singurii vinovați pentru răspândirea ciumei bubonice, așa cum s-a crezut până de curând). În mai multe orașe ale lumii, patrule de pisici au fost „angajate” de autorități ca să vâneze populația șobolănească. Într-o caricatură văzută recent, la o șuetă între rozătoare, un șobolan întreabă o veveriță: „Auzi? Ție cine-ți face PR-ul?”
Respingători sau nu, șobolanii sunt pretutindeni printre noi. Ca să nu ne mai prefacem că nu există, l-am rugat pe Mircea Pop să deseneze câteva dintre aventurile recente ale blănoșilor prin oraș.
La jumătatea lunii iunie, doi șobolani au fost fotografiați mâncând un covrig la un Mega Image din sectorul 1. Un consilier PNL din Primăria Capitalei i-a pus pe facebook și a înfierat conducerea USR a sectorului. Magazinul și-a cerut repede scuze, a spus că a deratizat, dar că filiala respectivă se află într-o clădire veche.
Fun fact: cum șobolanii pot urca pe interiorul conductelor, în multe orașe nu e deloc neobișnuit să te trezești cu ei chiar și-n casă, în toaletă.
Îmi place să-mi imaginez că cei doi șobolani care au împărțit covrigul la Mega ieșiseră în oraș, romantic, la date.
Tot pe la jumătatea lunii trecute, șobolanii au blocat circulația în centrul Bucureștiului, pentru că ar fi ros cablurile a două semafoare din intersecția Bulevardul Unirii cu Nerva Traian. Reprezentanții Companiei pentru Managementul Traficului din capitală au dat vina pe cei de la Compania de Igienizare a Bucureștiului, care, la rândul lor, au spus că n-au mai fost plătiți de Primăria Generală de 6 luni, așa că n-au mai deratizat. (În caz că nici nu știați de existența acestor numeroase și importante companii, probabil nu sunteți singurii bucureșteni în necunoștință de cauză.)
Nu e foarte clar de unde certitudinea că șobolanii ar fi fost de vină, dar important e că prim-ministrul țării a aflat de situație și a comunicat decisiv pe subiect.
Florin Cîțu, premierul României: Trebuie să rezolvăm problema.
Reporter: E nevoie de sancţiuni mai mari?
Florin Cîțu: Le vom pune şi le vom face, dacă asta rezolvă, dar haideţi să mergem să facem ceva! Nu să mergem să arătăm asta e problema şi după aia să ne spălăm pe mâini. Nu!
În sectorul 1, ca-n sânul lui Avram
Criza gunoaielor, care a alimentat o frenezie de declarații belicoase din partea primarului Clotilde Armand, precum și un număr infinit de știri-lamentații pe subiect, a adus, firește, cu sine și o frenezie a șobolanilor. Imaginile difuzate de posturile de știri erau, într-adevăr, adesea frapante. Cele mai des difuzate erau cele cu elegantele cafenele și gelaterii de pe Calea Victoriei, pietonală și, deci foarte populată, în weekend, străjuită de mormane de saci menajeri. E de presupus că nu doar hipsterul vrea să consume gelato scump și fin - ci că și Ratatouille se dedă la astfel de rafinamente, dacă i se dă ocazia.
Dacă în centrul capitalei situația gunoaielor a fost cât de cât rapid rezolvată, în zona periferică și nu la fel de bogată a sectorului 1, unde locuiesc eu, încă n-aș putea spune că s-a terminat. Dar e ok, m-am obișnuit cu plimbarea de seară: eu mă duc până la magazinul din colț după țigări, șobolanii ies să ia cina în gunoaiele din apropiere, ne observăm reciproc, ne salutăm și ne vedem cu toții de ale noastre.
Dacă ai cunoscut bucuria de a studia în capitală și de a locui în unul dintre căminele universităților de stat din oraș, imaginea șobolanului (și a companionului său, gândacul) în peisajul tău domestic probabil nu-ți e străină. Pe la jumătatea anilor 2000, două colege de facultate care împărțeau o cameră de cămin vopsiseră un gândac cu ojă, ca să vadă dacă cel care le vizita periodic la duș era același. Într-adevăr, el era. L-au botezat Gicuțu.
Dacă ești mai nou prin București sau, dintr-un motiv sau altul, crezi că șobolăneala abundentă e o chestiune nouă în capitală, permite-mi să te dezvrăjesc. Uite, de pildă, în vara lui 2017, patronii din Centrul Vechi își frângeau mâinile că au fost asaltați de rozătoare urbane, „la 300 de metri de Piața Universității”. Acum, să-mi fie iertată cârcoteala, dar dacă elementele ecuației sunt: clădiri vechi + spații (îndoielnic igienizate) unde se prepară mâncare + un sistem defectuos de deratizare a orașului, n-ar trebui să te aștepți să vezi armate de șobolani mișunând printre picioarele celor un milion de turiști care vizitează anual zona?
În orice caz, imaginea șobolanilor de centru umblând tacticos cu felia de pizza în bot mi-a amintit de fabuloasa popularitate a lui pizza rat din New York. Și tot metropola americană ne-a adus o minunată poveste despre selfie rat. Ceea ce începuse drept o cioacă virală pe internet s-a dovedit a fi, de fapt, munca unei artiste misterioase de performance.
Poate asta fac și șobolanii din Centrul Vechi. Un performance.
