În comuna Cenad din județul Timiș trăiesc mai multe pisici decât oameni. Asta înseamnă că fiecare pisică are asigurat un om care să aibă grijă de ea. Mai înseamnă și că există pisici care nu-și găsesc oamenii. Sau, cine știe, poate așa le place lor, să fie singure. Circulă tot soiul de povești în legătură cu aceste pisici solitare. Unii spun că nu și-au găsit om pentru că nu le place să toarcă, iar torsul pisicilor e foarte important pentru oamenii Cenadului când se întorc acasă obosiți de la muncile câmpului sau produs rezistențe electrice pentru compania Zoppas. Așa cum vaca le dă lapte, găina ouă, iar cocoșul trezirea de dimineață, pisica le oferă torsul său de preț, fără de care oamenii Cenadului nu pot dormi.
Totul începuse cu o insomnie în masă. O noapte în care nimeni nu-și găsea somnul, de parcă era un lucru care trebuia căutat. A doua zi dimineața se adunase o mulțime de oameni cu pleoapele căzute la ușa cabinetului doctorului Velciov, cunoscut în comună drept doctor ceai, fiindcă le recomanda ceai pacienților și pacientelor sale, indiferent de afecțiunea de care sufereau. Aveai gripă? Ceai. Păduchi? Ceai. (Se știe că păduchilor nu le place ceaiul.) Probleme cu văzul? Ceai (comprese). Ai căzut din copac și ți-ai rupt piciorul? În primul rând, ce căutai în copac, în al doilea rând – ceai.
Așa se face că, în zilele care au urmat, Cenadul n-a mai mirosit a rezistențe electrice și muncă de câmp, ci a insomnie și ceai. Mirosul de ceai era atât de puternic, încât, dacă ar fi trecut prin comună un călător buimac, cu cunoștințe sumare de geografie, ar fi putut să creadă că se află într-un comitat al Angliei, locuit de lords și ladies băutoare de ceai. Astfel, zilele treceau, ibricele sfârâiau, iar cearcănele oamenilor Cenadului erau din ce în ce mai căzute, aproape că atingeau pământul, până când un oarecare Bagea Ion a apucat o pisică de tors, să o dea jos de pe masă, iar pisica a început să toarcă. În acel moment, Bagea Ion a căzut pe linoleumul podelei, sforăind. Soția sa, Mândra Lucreția s-a dus repede la vecină, să-i spună vestea cea bună. De-atunci, oamenii Cenadului, cu mic, cu mare, ridică o pisică de tors, ca să toarcă, înainte de culcare.
Dar nu toată lumea era de-acord cu acest obicei. Când spun nu toată lumea, mă refer la bunică-mea, care considera că oamenii Cenadului pot dormi și fără torsul pisicii. Bărbații să nu se mai îmbete și să nu-și mai bată femeile și copiii și toată lumea o să poată dormi în pace, fără să fie nevoie să smucească de torsul bietelor pisici, ca să toarcă, zicea bunica.
Îmi amintesc serile la Cenad ronțăind bomboane, cu bunica pe bancă, și pisica fără nume care se îneca, seară de seară, în canalizarea înfundată. Bunicii mele nu-i plăceau pisicile prea mult. De fapt, nu-i plăceau pisicile deloc. Cel puțin în forma domestică, dătătoare de tors. Ca și cum le reproșa ceva. Deși mă obișnuisem cu prezența pisicii, cu mieunatul ei gâlgâitor, nu i-am dat un nume, pentru că m-am gândit că o să-i fie mai greu să se înece având un nume. Pe de altă parte, nu înțelegeam de ce-i lua așa mult timp să se înece, și de ce mereu seara își făcea simțită prezența. Mi-am zis că probabil e o specie aparte a neamului pisicesc, o pisică înecătoare, nocturnă. Înekonautus nocturnus.
Există o lume a pisicilor, în galeriile subterane din Cenad, a zis bunica, văzând cum dau târcoale gurii de canalizare din curte, care, pe post de capac, avea două lespezi mari. Pisicile au grijă ca oamenii să nu se trezească după ce mor. După ce mori, nu mai ai voie să te trezești, dar mulți morți nu știu asta, a încheiat bunica.
Când nu-mi vorbea despre pisicile Cenadului, îmi spunea povești de pe vremea Cenadului din copilăria ei, plin de ruși beți care miroseau a vodcă, tot Cenadul mirosea a vodcă pe-atunci, de parcă Dumnezeu și-ar fi vărsat damigeana cu vodcă peste Cenad; povestea despre ce făceau rușii, erau murdari și violenți, dar nu-mi spunea niciodată cum și în ce fel erau murdari și violenți, probabil pentru că eram copil, și îmi zicea apoi despre fetele zilelor noastre, care nu erau ca pe vremea ei, acum fetele sunt rele, merg la băieți, nu așteaptă să vina băieții la ele, și mai ales fumează, să nu le lași să vină la tine, Gabika, tu ai astm, iar eu ronțăiam bomboane și dădeam din cap.
Pisicile care nu au oameni sunt negre și au trei buline albe pe frunte, a zis bunica în altă seară. Când încep să toarcă, își pierd bulinele. Atunci fruntea lor e o frunte pe care poate încăpea sărutul oamenilor. Să nu săruți niciodată pe frunte o pisică cu trei buline pe frunte, mi-a zis bunica, pentru că o să rămâi fără sărut. Eu ronțăiam bomboane și dădeam din cap și mă întrebam câte carii am. Noaptea, când aveam insomnii, număram nu oi, ci carii. Aveam o carie în formă de cap de pisică, o văzusem în oglindă, cred că apăruse după ce înekonautus nocturnus a dispărut din canalizare. Mă întreb unde e acum. Poate bântuie alte canalizări. Sau poate s-a înecat de tot, lăsând în urmă trei buline albe. Gândul din urmă m-a făcut să refuz sfaturile dentistului, care insista să-mi curețe dintele de caria cap-de-pisică, nu, nu, domnule dentist, pisica înekonautus nocturnus va dăinui mereu în dintele meu.
În noaptea când s-a ținut priveghiul bunicului meu, bunica, așezată la căpătâiul sicriului, a mieunat pe tot parcursul ceremoniei, încât am crezut că o să se transforme într-o pisică. Era un mieunat lent, neutru, care nu exprima durere sau regret, ci mai mult un fel de calm. Părea că răsuflă ușurată, dar într-un mod insistent. Ca și cum aștepta ca bunicul meu să răspundă la fel. Dar bunicul nu putea răsufla ușurat, fiind ușurat de orice fel de suflare. A continuat să miaune chiar și pe drumul spre cimitir, chiar și după ce l-au coborât pe bunic în groapă și groparii au pus lespedea peste mormânt. Celor adunați li s-a părut că aud mieunatul bunicii zvârcolindu-se în străfundurile pământului, ca si cum ar fi căpătat o viață proprie și l-ar fi urmat pe bunic în lumea celor drepți. Când mă gândesc la bunică-mea și la pisicile Cenadului, îmi imaginez cum poate și acum mieunatul ei se aude în mormântul bunicului meu și face iarba să crească. Singurul mormânt din Cenad care miaună.
