Mica, dar incisiva asociaţie culturală Reactor de Creaţie şi Experiment din Cluj (care a protestat la Gala Uniter împotriva reducerii fondurilor AFCN) a invitat-o pe Nicoleta Esinencu să facă un spectacol, în cadrul programului „O sută de ani de România", despre istoria recentă din perspectiva persoanelor vârstnice. Baladele memoriei aminteşte de spectacolele create de rezidenţii Căminului „Moses Rosen" din Bucureşti în proiectul Vârsta4 (coordonat de David Schwartz, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Jak Neumann, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu ). Cea mai interesantă creatoare de teatru (dramaturgă şi regizoare) din Republica Moldova, Esinencu conduce la Chișinău Teatru - Spălătorie, o companie independentă care a realizat spectacole antologice, unele în parteneriat cu instituţii occidentale (HAU Berlin, Theater Rampe - Stuttgart sau Schauspielhaus Graz), în care a investigat istoria recentă (de la genocidul populaţiei evreieşti în Al Doilea Război Mondial (Clear History) până la conflictul armat generat de separatiștii din Donbas, Ucraina, în 2014 - Life) şi problemele cotidianului (sistemul de învăţământ - Uneducated, homofobia - Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?).
Esinencu abordează subiecte incomode, ascunse de regulă sub preş (participarea statului, prin instituţiile sale, şi a cetăţenilor, individual, la crime de război), din perspective inconfortabile, care subminează discursul public şi dezvăluie astfel mistificarea istoriei la nivel oficial, conflictele armate pentru acapararea teritoriilor din dezmembrata Uniune Sovietică de către noile puteri, ratările sociale (discriminarea persoanelor queer într-o societate ultraconservatoare, abuzurile fizice şi economice ale corporaţiilor străine asupra muncitorilor etc.). Documentarea solidă, tratarea cu onestitate a unor teme delicate, textele de o abrazivitate poetică, absenţa manipulării spectatorului prin vizual şi emoţie, toate acestea au definit stilul Nicoletei Esinencu.
Baladele memoriei este un spectacol-arhivă de istorii personale, cu trei actanţi live: actorii Oana Hodade, Doru Taloş şi un personaj real, Ionela Pop (68 ani), care are curajul de a se expune şi o face cu delicateţe. Cei trei îşi explorează biografiile în timp ce manipulează aparate vechi (casetofoane, magnetofoane, pick-up-uri) care redau vocile altor personaje ce îşi povestesc vieţile. Baladele memoriei intră în seria scurtă de spectacole care recuperează trecutul, în special pe cel postcomunist, din perspectiva unor categorii sociale abandonate de stat (precum muncitorii deveniţi şomeri după închiderea fabricilor), nevoite să găsească mijloace de supravieţuire într-o perioadă convulsivă politic şi economic.
Sunt povești de viață și familie - căsnicii, copii, muncă, pierderi - pe care le tot auzim în jurul nostru şi cărora spectacolul le oferă contextul potrivit pentru a fi şi ascultate şi a detecta acele stări prea dureroase pentru a fi verbalizate, precum umilința socială sau singurătatea. Este aici un univers al sacoşelor de rafie, al traficului cu produse de peste graniţă, al dozatoarelor de sucuri şi buticurilor, al muncii la negru, fără protecţie socială - o poveste valabilă pentru milioane de oameni, striviţi social în trecerea peste noapte de la comunism la democraţie şi capitalism sălbatic. Esinencu spune această naraţiune generică prin mai multe drame individuale într-o scanare, a unui timp şi loc, sinonimă performativ cu recuperarea trecutului la scriitoarea Svetlana Aleksievici: este un spectacol al vocilor fără corp, reprezentate a milioane de corpuri fără voce.
Asta e balada celor care trebuiau să-și ia mașină cu banii de la CEC și a venit Revoluția și din banii ăia și-au luat două televizoare
Balada celor care duceau în Ungaria ce le trebuia lor și aduceau ce ne trebuia nouă,
duceau coniac Zarea, Țărăncuța,
aduceau ciocolată, vegeta, piure de castane.
Asta e balada mamei mele care vindea prin croitorii pulpe congelate din Ungaria
Balada taților noștri care aduceau din Germania câte o mașină pe lună și o vindeau în piață.
Balada celor care au făcut afaceri,
celor care și-au dat casa în garanție
Balada celor care și-au zis: dacă o dăm în bară, o dăm în bară, asta e.
Asta e balada tuturor celor care încărcau brichete
Asta e balada tuturor celor care au vândut suc la dozator
Balada tuturor oamenilor care au făcut afaceri cu decodoare hbo
Aceasta este balada lui Ilonko
Cartea ei de muncă e ca un ghiveci
Baladele memoriei este o arhivă in progress: fiecare reprezentaţie este înregistrată şi arhivată, ca un nou strat al memoriei. Arhiva poate fi personalizată: Doru Taloş şterge înregistrarea uneia dintre amintirile legate de familia sa, istoriile personale prezentate live sunt ajustabile la fiecare reprezentaţie, iar cele înregistrate pot fi „montate", actorii oprind povestirea în anumite momente, reluând unele fraze ca leitmotive etc. În fond, memoria este o chestiune de alegere: ce păstrezi şi ce uiţi.
Recuperarea trecutului se face la nivel personal şi minor, pieziş în raport cu istoria mare. Nu e nimic grandios în vieţile unor personaje invizibilizate la nivel public, dar zbaterea lor pentru supravieţuire, dramele personale, resemnarea şi, uneori, un firicel de speranţă, au contribuit la istoria comună. Esinencu asigură voce antipozilor puterii, vulnerabililor, care demitologizează discursul oficial ce ignoră, cu bună ştiinţă, aceste victime ale tranziţiei.
Personajele din spectacol sunt reale, dar statutul lor şi modul de exprimare diferă. Oana şi Doru sunt performeri, personaje, naratori, Ionela este "expertul vieţii cotidiene" (personaj real, care îşi reprezintă propria poveste, dar nu este performer), toţi evoluând live. Celelalte personaje sunt reale şi se povestesc pe sine în înregistrări, dar nu performează (sunt surse de documentare). Tonul lor detaşat, dar nu neutru, refuză melodrama. Şi tocmai asta emoţionează până la măduvă.
Vârsta este o condiţie a dezirabilităţii sociale. Persoanele în vârstă dispar din atenţia publică atât individual, cât şi ca grup (Noi, bătrânii, oarecum ne-am trăit viața, așa, cu bune și cu rele, dar vrem să fim lăsați în pace. Să nu fim jigniți, mă-nțelegi? Pentru că noi am trăit-o greu.). Neglijate de stat, blamate de generaţiile tinere pentru opţiunile lor de vot, persoanele vârstnice sunt sufocate de precaritate şi singurătate. Povestea bătrânei singure, blocată în propriul apartament de la etajul al zecelea din cauză că liftul nu mai funcţionează, este sugestivă: solitudinea, captivitatea (socială) prin întreruperea căilor de acces în societate, retragerea în memorie, aceasta este starea degenerativă a unei categorii excluse din jocul social.
În tinerețe am vrut să ne mutăm, până copilul meu nu s-a îmbolnăvit, să facem schimb de locuință, dar copilul între timp s-a îmbolnăvit și bine că nu ne-am mutat, pentru că ce făceam cu patru camere, c-am rămas singură. Că-ntr-un an mi-o murit amândoi, și soțul meu, și băiatul. Și-atunci am rămas cu fiică-mea care după trei ani de zile s-o dus și ea în Italia. Și-am rămas singură și stau în două camere. Și-acuma, pe mine mă leagă, eu am niște amintiri dureroase și nu pot să părăsesc casa pentru că în apartamentul ăla copilul meu a fost bolnav.
Cu o creatoare fascinantă ca forţă performativă, gândire dramatică şi lirism, şi cu un producător independent, Reactor, tot mai puternic în piesajul teatral autohton, Baladele memoriei este un spectacol al istoriei la firul ierbii, al vârstei ca o condiţionare socială, al memoriei ca alegere, al vizibilizării invizibililor. Poate părea paradoxal, dar spectacolul are potenţial pentru un public de masă. Pentru că personajele sunt părinţii şi bunicii noştri, uitaţi în apartamentele lor din cartierele muncitoreşti, în casele lor de la ţară, în căminele de bătrâni. Ar trebui să empatizăm cu ei, măcar pentru că s-ar putea să le împărtăşim soarta.
Baladele memoriei
Un spectacol de: Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade, Doru Taloș
O producție Reactor de creație și experiment, Cluj
Foto main: Bogdan Botaș
