Patru stele metalice, fiecare cu patru colțuri, au fost demontate din spațiul verde unde se aflau de patruzeci de ani și îndepărtate până când se încheie lucrările la un metrou care nu pare să mai sosească în stație. Mii de pătrate ceramice minuscule, colorate în griuri și nuanțe de cărămiziu, se amestecă și compun suprafețe ample, neregulate. Pe ele se înșiră formule matematice care par să poarte misterul unor hieroglife moderne. Două structuri ample de metal se înalță spre cer. Au contururile neregulate și ascuțite ale undelor sonore.
Lucrările de artă descrise mai sus fac parte dintr-un patrimoniu de care parcă nimeni n-are nevoie. Deși par să fi fost acolo de când lumea, judecând după starea de degradare în care se află majoritatea, sunt de dată relativ recentă. Au fost create în anii comunismului românesc și împodobesc instituții, parcuri, bulevarde - multe dintre ele binecunoscute locuitorilor majorității orașelor din România. Atât de cunoscute și de integrate în banalul cotidian, încât aceiași locuitori nu se întreabă prea des ce-o fi cu mozaicurile, basoreliefurile, frescele și fântânile lor arteziene.
Proiectul SocMonumental Art e un efort de a stârni astfel de curiozități artistic-urbane, al unui grup de cercetători în arhitectură și experți în patrimoniu. Ce e cu mozaicul de pe clădirea Universității Naționale de Muzică? Dar cu fațada în relief a Combinatului Fondului Plastic? Dar cu sculpturile metalice din grădina Televiziunii Române?
Dincolo de faptul că au fost create în perioada 1955-1989, toate aceste lucrări de artă monumentală sau de for public mai au astăzi ceva în comun. Fac parte dintr-o bază de date și se află pe o hartă interactivă a monumentelor socialiste din România și Republica Moldova, lansată pe 14 noiembrie la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române. Proiectul SocMonumental Art, parte a unei inițiative mai ample, Socialist Modernism, s-a desfășurat între 2014 și 2019 și a reușit să mapeze 202 astfel de lucrări de artă din cele două țări. E un proiect BACU (Birou pentru Artă și Cercetare Urbană) București & Chișinău, susținut de Ordinul Arhitecților din România și Comitetul Național Român al ICOMOS (Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor).
Am fost la lansarea hărții și a bazei de date, ca să aflu mai multe despre vestigiile astea ale trecutului recent, construite tocmai ca să ilustreze un optimist viitor luminos al socialismului. E important să le recuperăm ca opere de artă, chiar dacă mulți dintre noi încă nu le pot percepe așa, ci le asociază cu totalitarismul regimului comunist. Miza proiectului e să ne prezinte un curent artistic pus în context istoric și analizat ca oricare altul - o mișcare care încearcă să reflecte societatea contemporană sieși, din care au făcut parte artiști valoroși. Vei întâlni pe site-ul hărții interactive și nume care-ți sună cunoscut, precum Ion Bitzan, Constantin Piliuță, Ion Nicodim sau Jules Perahim - artiști formați în perioada socialistă sau, dimpotrivă, în interbelicul avangardist, care au urmat rigorile epocii, dar, când au putut, au și creat subtil subversiv față de acestea.
În ultimii câțiva ani, formele de expresie artistică a socialismului central, est-european și ex-sovietic au căpătat o aură de fascinație. Explicațiile sunt numeroase: pe de-o parte, curentele de stânga din Vestul Global au resemnificat arta socialistă până la fetișizare. Se face turism pe la ruine și clădiri abandonate și s-a umplut instagramul de clădiri brutaliste și ruin porn. Pe de altă parte, în Est acționează resorturile puternice ale nostalgiei față de o perioadă în care lucrurile păreau mai simple. Cel puțin în fresce și mozaicuri.
La lansarea bazei de date și a hărții interactive România-Moldova SocMonumental Art arhitecta Irina Iamandescu, președinte ICOMOS România și director pentru patrimoniu imobil al Institutului Național de Patrimoniu, spune că era nevoie de acest proiect dedicat unei epoci pentru care atenția specialiștilor și a publicului e de regulă mai redusă. Merită recuperată, pentru că fără ea o parte din istoria recentă a artei românești rămâne abandonată în negură. În România anului 2014, mai puțin de zece clădiri construite înainte de 1949 erau incluse pe lista monumentelor istorice. Arhitectura românească pare înghețată în timp odată cu instaurarea regimului comunist - asta deși Stilul Internațional al anilor ‘20-’30, precum și brutalismul care i-a urmat, în anii ‘50-’60 sunt la loc de cinste în Franța, Germania, Marea Britanie sau Japonia.
Pe final de 1954, la aproape doi ani de la moartea liderului sovietic I.V. Stalin, noul conducător al URSS Nikita Hrușciov a anunțat la o conferință în construcții ținută la Moscova că se va renunța la elementele decorative inutile ale realismului socialist, precum și la principiile arhitecturii staliniste. Artiștii organizați în asociații profesionale aveau, însă, să-și continue misiunea, de a răspândi noua formulă artistică și ideologică a modernismului socialist, prin lucrări care vorbeau despre pace, știință, cosmos, floră, faună, progres etc. Arta monumentală dicta spiritul orașelor socialiste - era prezentă pretutindeni de la marile bulevarde până la clădirile de locuințe, în case de cultură, cinematografe, facultăți, fabrici, uzine. Sunt lucrări murale ample, mozaicuri, semne de intrare în localități, fresce, fântâni, lucrări în sgrafit (o tehnică de frescă în care se aplică un fond negru de stuc peste un grund alb, iar apoi se fac umbre din hașuri).
„Din nefericire, acest patrimoniu este asociat cu totalitarismul. Este exact ceea ce încercăm să clarificăm. Să dovedim că patrimoniul acelor vremuri este valoros, analizând semnificația perioadei socialiste într-un context mai larg, al istoriei mondiale, fără a fi partizani ai fostului regim politic.” Arhitectul Dumitru Rusu, membru în consiliul director al BACU, precum și al două consilii internaționale ICOMOS, dintre care unul se ocupă de protejarea patrimoniului secolului XX, nu vede cu ochi buni viitorul artei monumentale socialiste. Multe dintre lucrările care animau și înfrumusețau orașele sunt lăsate pradă degradării sau se află pe clădiri reabilitate inadecvat, cu materiale de proastă calitate. Altele sunt ascunse privirii de structuri parazitare: restaurante răsărite în perioada tranziției, unități de aer condiționat care au mușcat din mozaicuri și fresce, chioșcuri din tablă sau termopan.
Rusu spune că abandonarea acestui patrimoniu a avut loc din pricina resentimentelor pe care le asociază oamenii cu perioada comunistă. Ele sunt cele care-i împiedică să perceapă modernismul socialist drept curent artistic și să-l vadă doar ca pe un produs al unei epoci totalitare. S-a ajuns astfel la un soi de paradox: autoritățile locale neglijează lucrările de artă monumentală, locuitorii orașelor nu le cunosc (mai ales pentru că multe dintre ele rămân anonime sau sunt „orfane” de autori), însă primesc vizitatori din rândul comunității globale de împătimiți ai artei socialiste.
Harta online vine să suplinească nevoia locuitorilor și a turiștilor de a identifica mai lesne lucrările și, acolo unde sunt cunoscuți, autorii. Cercetătorii s-au lovit de multe ori de absența arhivelor, pentru că multe dintre documentele fabricilor și uzinelor au fost distruse sau abandonate după 1990. Dar speră că vor mai completa informațiile, pentru că harta e interactivă, așa că oricine poate contribui cu date, care sunt ulterior verificate de echipa proiectului.
Dacă vrei să pornești în plimbare prin țară, la vânătoare (reală sau virtuală) de comori ascunse ale modernismului socialist, uite aici cinci sugestii - din cele peste 200 de pe site-ul socmonumentalart.com.
1. Mozaicurile și basorelieful Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române
Lansarea hărții și a bazei de date chiar la Institutul de Matematică al Academiei nu a fost întâmplătoare. Clădirea construită în 1967-1968, cu o formă simplă, de lamă, e unul dintre puținele monumente ale arhitecturii socialist moderniste din România, inclusă pe lista de monumente istorice în 1991. Are un mozaic amplu în holul de la parter, de lângă intrarea în amfiteatru, în care cei care-și amintesc matematica din școală pot să ghicească, printre mai multe simboluri, o demonstrație a teoremei lui Pitagora. Autorul lucrării e Ion Stendl, cel care semnează și basorelieful de pe exteriorul clădirii, astăzi pe jumătate acoperit de graffiti. Iar sus pe clădire mai e un mozaic de G. Iacob, care amintește de matematicianul Miron Nicolescu, unul dintre primii directori ai instituției. „Ăsta-i modul prin care îi îndemnăm noi pe străini să recunoască clădirea - să vadă semnele de integrală de sus, foarte ușor de remarcat de matematicieni”, spune la lansarea hărții interactive Lucian Beznea, directorul de astăzi de la „Simion Stoilow”.
2. Mozaic pe fațada fostei fabrici de țesături „Armonia” din Botoșani
Istoria fabricii „Armonia” e aproape stereotipică pentru dezindustrializarea din tranziția românească. A fost parțial demolată în 2009, ce-a rămas este astăzi centru comercial, iar recent un tânăr investitor a anunțat că va transforma fostul restaurant „Armonia”, aflat în apropiere, într-un proiect imobiliar ambițios, pentru a salva clădirea-monument istoric de la autodemolare. Ce-a supraviețuit vremurilor este un uriaș panou de mozaic care înfățișează femei culegând roadele câmpului și muncind în fabrică, oameni la sapă, cai - precum și un cuplu cu aer intelectual, despre care realizatorii proiectului SocMonumental Art spun că ar putea fi chiar soții Ceaușescu. Mozaicul realizat în 1980 poartă semnăturile lui G. Spiridon și Constantin Piliuță.
3. Mozaicurile Policlinicii Vitan din București
Clipul British Pathé de mai jos poate să te ajute să-ți faci o idee despre cât de modernă era clădirea construită în 1966, în zona Dudești. Ea mai există și astăzi, iar Dumitru Rusu speră că la fel se poate spune și despre mozaicurile sale, realizate de artiștii Constantin Blendea, Mircea Velea și Constantin Berdilă. Mozaicurile împodobesc holul principal al clădirii, precum și sala de așteptare a secției de balneofizioterapie și radiologie. Mozaicul din holul principal se află într-o stare de neglijare avansată și e obturat de compartimentarea unei farmacii. E unul dintre cazurile în care înscrierea lucrării pe lista monumentelor istorice ar contribui la redarea ei privirilor celor care așteaptă să se trateze.
4. Mozaicurile Centrului Comercial Țiglina din Galați
Complexul de clădiri e un exemplu emblematic pentru starea multor lucrări de artă monumentală socialistă din România zilelor noastre. Peste mozaicurile din marmură colorată și ceramică, realizate în perioada 1965-1967 de artiști precum Constantin Crăciun, Ion Bitzan, G. Freiberg, Pavel Codiță și Mihai Danu au răsărit pizzerii, restaurante și panouri publicitare, iar unele au fost mutilate ca să se instaleze trasee de gaze și aparate de aer condiționat. Altele au fost complet distruse. A supraviețuit parțial mozaicul Arta cinematografică, semnat de nimeni altul decât celebrul pictor suprarealist Jules Perahim, stabilit apoi în Franța din 1969. În clădirea fostului cinema se află astăzi un club de noapte. Dumitru Rusu amintește că lucrările se află într-o zonă protejată, datorită unui Plan Urbanistic General, actualizat cu contribuția celor de la departamentului de urbanism al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Nu se știe cum s-a făcut modificarea fațadelor fără aprobare, având în vedere caracterul zonei.
5. Stele, sculptură metalică aflată în apropierea Parcului Drumul Taberei
Lucrarea, instalată în 1970, a fost demontată și depozitată de Administrația Domeniului Public Sector 6, în așteptarea (interminabilă) a încheierii lucrărilor la stația de metrou Moghioroș. „Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu creația lui Constantin Lucaci și dacă va fi montată în același loc”, spune Rusu.
Dumitru Rusu conchide că soarta celor peste 200 de lucrări selectate pentru harta interactivă SocMonumental Art rămâne incertă. Ele au fost fotografiate, catalogate și o parte incluse în două hărți tipărite de BACU, ale orașelor București și Chișinău. Acum, grupul de lucru al asociației, format din istorici, arhitecți și artiști plastici, speră să le poată salva prin clasarea ca monumente istorice. Le-au ales pe sprânceană, în funcție de cât sunt de inovatoare ca formă de expresie artistică, materiale folosite, valoare simbolică și afectivă pentru comunitate. Însă procesul de clasare e anevoios și îndelungat, așa că Rusu își pune speranțe și în conștientizarea prin intermediul aplicațiilor de mobil ale hărții, care ar ajuta publicul să găsească mai ușor lucrările - și să și adauge monumente pe care le descoperă singur. Poți să-ți găsești și tu orașul pe hartă și să descoperi în el lucrări pe lângă care poate că ai trecut fără să știi nimic despre ele.
Istoria recentă, spune proiectul BACU, merită salvată de la degradare și vandalizare. „Majoritatea acestor monumente pot fi reabilitate, astfel rămânând singurii martori ai istoriei, ce mai pot transmite, într-un fel, mersul acelor timpuri.”
