O altfel de poveste despre noroc

Era iarna lui ‘87, în ultima zi când la Cinema Feroviar din București rula un film cu arte marțiale pe care fiul Ancăi Moșneguțu ținea la nebunie să-l vadă. Femeia de 25 de ani și-a adunat toate puterile, și „cu șapte pachete de vată” la ea, și-a luat copilul la film. Cu mai mult de o săptămână în urmă, Anca își provocase un avort acasă, care dusese la o infecție. „Septicemie”, explică aceasta la distanță de aproape 32 de ani. „Medicul nu era în țară și am tot zis că poate, poate. Dă-i cu antibiotic. Hemoragie. Dă-i și dă-i. Am stat, cred, vreo zece zile.”

Chiar și așa, Anca a mers cu băiatul ei la film, pentru că acesta „își dorea tare mult”. La întoarcere, i s-a făcut rău și a căzut, iar fratele și soțul ei, în izmene și cu picioarele goale, au dus-o pe sus la spital. S-a trezit a doua zi cu „70 de tuburi” în ea. Scăpase cu viață, dar greul abia începea pentru ea. 

Femeia povestește despre toate astea la mijloc de iulie anul acesta, într-o cameră unde mai mulți pisoi se joacă și se ascund pe sub scaune și cuverturi. E camera unde a intrat în comă la finalul lui 1987, după zece zile de hemoragie.

Știrea că tot mai multe spitale din țară refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere a motivat-o pe Anca să își spună povestea. „Mi se pare cumplit. N-ați suportat odată?”, se întreabă femeia de 57 de ani. 

Ascultați aici povestea Ancăi:

Decretul 770 din 1 octombrie 1966 și Codul Penal din 21 iunie 1968, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, au dictat viața și moartea femeilor din România înainte de ‘89. Decretul 770 interzicea avortul, cu câteva excepții, iar articolul 186 din Codul Penal le trimitea la închisoare dacă încercau să își provoace avort. 

La decretul 770/1966 existau câteva excepții. Întreruperea sarcinii era autorizată dacă: 

„a) sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;
b) unul din părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformațiuni congenitale grave;
c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;
d) femeia este în vîrstă de peste 45 de ani;
e) femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;
f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.”

În paralel cu restricționarea severă a avorturilor, contracepția era cvasi-absentă. Decretul 770 nu a dus direct la incriminarea mijloacelor contraceptive, explică istoricul Florin Soare în cartea „Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu”, coordonată de către cercetătoarea Corina Doboș. Însă pur și simplu nu le găseai în farmacii.

„Foarte rar puteai să faci rost de pilule anticoncepționale pentru indicații medicale. Te duceai la minister, luai aprobare”, povestește un doctor ginecolog care a lucrat la Spitalul Dr. Ioan Cantacuzino din București în perioada comunistă și care dorește să rămână anonim. „Țara nu le importa decât pentru motive medicale.”

În 1986, pilulele contraceptive au fost plasate în afară legii, „chiar dacă aveau un scop mai degrabă terapeutic decât contraceptiv”, scrie istoricul Florin Soare. Un document din acel an adresat direcțiilor sanitare județene și a Municipiului București le interzicea medicilor prescrierea de rețete pentru anticoncepționale. 

În circumstanțele acelea, „metodele empirice au constituit principalele procedee de evitare a unei sarcini nedorite”, mai scrie Florin Soare. „A fost o nebunie cu mușcata asta”, povestește Anca. „Tot așa, să piseze, și soluția aia, zeama aia care rămânea să și-o ungă înăuntru. (...) Și știu tot din discuții cu medicul meu, mușcata are o substanță, nu o simți, dar dacă rămâne acolo, acționează aproape instant spre putrefacție, spre arsură. S-a folosit mult, mult. Erau toate femeile, mamă, mușcate, unde te uitai erau numai mușcate la geam.” Cu „o rată mare de eșec”, aceste metode empirice au dus la creșterea numărului de avorturi clandestine, multe dintre ele cu complicații medicale. 

Femeile evitau să meargă la spital chiar și în cazuri de septicemii pentru că le era teamă de miliție și justiție, povestește doctorul care a lucrat la Spitalul Cantacuzino. Mai teamă decât de moarte. Pedeapsa cu închisoarea pentru femeile care își provocau avort era de la 6 luni la 2 ani, conform articolului 186 din Codul Penal. 

„Erau oripilate din cauza asta și atunci nu veneau decât în situația în care le aducea familia, că știau că le mor acasă”, adaugă acesta. 

Avorturile clandestine au dus la aproximativ 10.000 de decese. Nu se știe numărul exact, „pentru că din cauza presiunii din Occident, foarte multe cazuri de decese materne erau declarate sinucideri”, mai spune medicul. 

În episodul următor, vom prezenta pe larg perspectiva acestui medic ginecolog care lucrează în domeniu din 1965.