În seria „Izolați în lumea largă” am adunat conversații cu români care au trăit pandemia în diferite colțuri ale lumii. Am stat de vorbă cu un îngrijitor de bătrâni din Austria, cu doi curieri din Italia, un prof de engleză din China și un profesor din Suedia. Azi, când măsurile împotriva răspândirii COVID-19 încep să se relaxeze, mergem în SUA.
Din 23 aprilie, președintele Donald Trump a suspendat pentru 60 de zile vizele de muncă permanente și pe cele pentru familie (soții, copiii și părinții cetățenilor americani). A motivat decizia prin nevoia de a proteja slujbele americanilor, în condițiile în care criza sanitară, care a dus la peste un milion de persoane infectate cu coronavirus și mai mult de 77 000 decese în Statele Unite, a determinat creșterea alarmantă a șomajului. Rată de 14,7%, înregistrată în aprilie, e cea mai ridicată de la marea criză din 1930 și înseamnă pierderea a peste 20 de milioane de slujbe. În acest context, am vorbit cu Marina Andrei, avocată de emigrări în Los Angeles, despre situația imigranților. De la accesul la asistență medicală al celor care nu au încă un statut legal, la consecințele pe care le are suspendarea judecării cererilor de azil.
Cu Marina am fost colegă de facultate, la Drept, în București. În 2003, a plecat în SUA. A lucrat într-o firmă de avocatură ca paralegal (asistent cu studii juridice care poate executa anumite sarcini specifice unui avocat), până când și-a dat examenul de barou. Apoi a lucrat ca avocat, iar din 2017 are propriul său cabinet. Clienții ei sunt în majoritate hispanici și est-europeni. Locuiește în Newport Beach, împreună cu soțul ei, Alex, informatician, fiica lor de 14 ani, Sophia, care practică tenisul de performanță, și pisica lor, Cassidy. Criza sanitară o ține în casă, lângă un parc în care aleargă, totuși, dimineața împreună cu iepurii care umblă în voie. Cel mai mult o sperie depresia. „Nu contează ce e afară, ci ce e în casă. Toți suntem la fel în casă, măcinați de stres și plini de frici”. Nu are cablu tv - așa se protejează de teroarea informațională din perioada asta. California a început să ridice treptat restricțiile din 11 mai.
Care este acum situația sanitară în SUA, California și Los Angeles?
Ai dreptate, SUA, California, LA sunt trei boabe de mazăre în aceeași teacă, dar nu identice. Vorbim despre un stat federal mare cât un continent, unde multe aspecte administrative țin de guvernul statal, altele de cel federal. De aici pornesc două realități nu complet diferite, dar suficient cât să necesite răspunsuri separate. SUA nu au fost surprinse de pandemie, se pregăteau, dar cu ocazia pregătirilor, au aflat că nu au echipament suficient. Ce i-a luat prin surprindere a fost cât de gravă era situația. Am aflat asta de la o epidemioloagă intervievată acum câteva săptămâni (numele ei de familie „perfect american” este Popescu). Guvernul a adus echipamente medicale care ar fi trebuit distribuite fiecărui stat. Aici intervine balcanismul politic de care nu scapă nicio țară din lume, fie ea și peste ocean de Balcani. Se pare că „ajutoarele” sunt distribuite statelor ai căror guvernatori îi sunt simpatici președintelui. Evident, guvernatorul Californiei nu face parte din grupul ăsta, ba aș zice că dimpotrivă. Zilele trecute a avut chiar tupeul să folosească cuvântul „stat separat”, alimentând zvonurile cum că statul California ar vrea să se separe de restul uniunii. Dar asta e altă poveste. Deci California se confruntă cu lipsa de materiale medicale. Cadrele medicale au început campanii de strângere de fonduri. Am cunoștințe care fabrică măști și le vând pe internet cu $1.50 că să poată fabrica apoi mai multe și să le doneze spitalelor. Ăsta e spiritul pragmatic al americanului. Distanțarea se respectă destul de bine, dar nu știu dacă e meritul populației. California are o suprafață mare și chiar dacă are și populație pe măsură, e ușor să păstrezi distanța. Au fost câteva incidente în primul week-end de la instalarea izolării, când oamenii s-au dus la plajă, dar apoi plajele au fost închise și populația s-a trezit la realitate. Acum văd doar câțiva vecini plimbându-și bebelușii sau cățeii. Nu am nici măști, nici mănuși, dar asta pentru că nu mă văd cu nimeni de o lună. Când ies să alerg, o dată la două zile, în parcul de lângă casă, nu întâlnesc decât o persoană, două, pe care le ocolesc de la zeci de metri distanță.
A făcut vâlvă cazul unui tânăr din California, infectat cu coronavirus, care a decedat după ce i s-a refuzat asistența medicală privată. Cum funcționează accesul la asistență medicală în cazul în care cineva are simptome de infectare cu coronavirus?
Sistemul asigurărilor de sănătate în SUA este la fel de complicat ca sistemul electoral. Accesul la asistență medicală diferă de la stat la stat. În California, s-au instituit unități medicale unde sunt primite persoanele care prezintă simptome de COVID-19. Se publică sistematic informații cu privire la aceste unități medicale. E un fel de GPS pentru corona: bagi codul poștal și afli care e cel mai apropiat spital unde te poți duce. Asigurarea medicală e cu totul altă poveste. Obamacare nu a încetat să existe. California are un program conceput în baza Obamacare, care se numește Covered California. În funcție de venitul fiecărei familii, se calculează cât anume din costul asigurării poate fi acoperit de stat. Dacă venitul este peste limita impusă și nu te califici pentru niciun fel de ajutor, trebuie să cumperi polița de asigurare de la o companie privată. Daca venitul este sub limită, în funcție de el, se calculează cât poate statul să acopere. Exemplu (caz real): o familie de două persoane, mamă și copil minor. Venitul de anul trecut a fost de $34,000. Cover California zice: după calculele noastre, copilul are dreptul să primească ajutor de la stat 100%, iar mamei i se dă o listă de companii de asigurare cu diverse prețuri, variind în funcție de cât de bună e polița, ce cuprinde, calitatea spitalelor la care are acces. Mama alege o poliță de la Kaiser Permanente, o rețea de spitale cu propria ei asigurare și o reputatie bunicică. Polița mamei este de 230 de dolari pe lună, din care ea trebuie să plătească un dolar, restul e acoperit de stat. Asta nu înseamnă că mama primește totul gratis. Când are nevoie de doctor, la spital mai plătește 20 de dolari pe vizită, de exemplu. Vizita costă sute de dolari, poate, dar restul acoperă asigurarea. Dacă are nevoie de o operație care costă mii de dolari, asigurarea nu plătește decât dacă se trece peste un anumit prag. Să zicem că pragul impus de asigurare este de $5,000. Dacă operația costă $10,000, pragul a fost depășit, deci asigurarea plătește tot. Dacă nu, acea sumă pe care asiguratul trebuie să o scoată din buzunar poate crește proporțional. De asta ziceam că e greu de explicat cum funcționează asigurările în SUA. Ideea e că nu te lasă nimeni în stradă. Chiar și fără această complicată asigurare, teoretic, pentru cazurile de urgență există Medi-Cal, asigurarea de stat care acționează doar în situații de urgență. Problema este că te duci la camera de gardă, unde aștepți multe ore până să fii primit. Asta s-a întâmplat cu băiatul din povestea demnă de Moartea domnului Lăzărescu. A fost trimis la un spital care accepta Medi-Cal, pentru că spitalul unde s-a dus inițial nu avea contract cu statul ca să primească persoane neasigurate. Este realitatea dură.
Care este situația emigranților, medicală și juridică? Au acces la asistență medicală?
Emigranții, chiar și rezidenții, nu au dreptul la asigurare medicală de la stat și niciun fel de ajutor financiar. De exemplu, acum SUA oferă un stimulent de $1200 cetățenilor cu venituri mici, care și-au suspendat activitatea din cauza pandemiei. Autoritățile zic că trimit direct banii oamenilor, pe care îi găsesc în evidența taxelor - primesc numai cei care și-au plătit taxele -, dar până acum, am aflat de o singură persoană care a primit. E profesoară. Nu știu dacă a contat asta, dar profesorii sunt „personal esențial”, ca și medicii, se duc la școală și pregătesc materiale pentru cursuri online. Deci numai cetățenii pot primi ajutor de la stat, adică asigurare medicală, șomaj, bonuri de masă. Însă în timpul crizei sanitare se aplică regulile de mai sus, adică ei pot merge la un spital de urgență. Asta se întâmplă numai în California. De exemplu, se asigură asistența medicală unei femei însărcinate pe perioada sarcinii și a nașterii, indiferent de statutul de emigrare. Dacă ești însărcinată și nu ai asigurare, dar poți arăta că locuiești în California, statul acoperă cheltuielile cu sarcina și nașterea, pentru că se consideră ajutor acordat copilului, care este cetățean american, nu mamei. Acum, oficiul de emigrări și agențiile care se ocupă de procesul de emigrare lucrează cu personal redus. În continuare trimit cazuri noi, primesc decizii pentru cazurile procesate deja. Am câteva cazuri blocate afară, pentru că s-au închis consulatele și nu mai pot avea loc interviuri. Un client urma să se căsătorească și să primească statut legal, dar acum sunt suspendate licențele de căsătorie, iar lui îi expiră perioada de grație. Nu avem ce face, așteptăm. Primele două săptămâni au fost mai grele, pentru că am fost bombardată nu numai de clienții mei, care aveau nevoie de informații, ci și de alte persoane aflate pe teritoriul SUA, care nu au mai putut pleca. Am fost dezamagită, dar nu surprinsă, să aflu că autoritățile române au dat informații greșite celor care i-au contactat să le întrebe ce se întâmplă dacă le-au fost amânate zborurile și au rămas blocați aici. Răspunsul lor a fost „nu e nicio problemă să rămâneți peste data limită specificată la intrare de către ofitțerii de frontieră”. Nu e normal să te amesteci în ceva ce nu știi. Extinderea statutului legal nu funcționează automat doar pentru că e stare de urgență. E datoria fiecăruia să ceară formal să i se extindă șederea. Dar am parte și de surprize plăcute. Oficiul de azil, care este faimos pentru zgârcenia cu care aprobă cazurile, a aprobat cazul unei familii din Nicaragua, al cărei interviu a avut loc în ianuarie, fără să îi mai trimită în fața judecătorului de emigrare. Acum, Trump a suspendat vizele de muncă permanente și cele de familie (rude pentru care cetățenii pot să ceară green card pentru că fac parte din familia imediată). Cei care sunt deja aici pot aplica, dar cei din afară, care trebuie să treacă pe la consulat, nu. Am două fetițe blocate în Chișinău. Părinții sunt aici, pe ele le-au lăsat cu bunica, nu au avut bani și pentru ele. Din cauză că nu le-au inclus pe vizele lor, stau acolo de doi ani, cât durează procedura. Și vor mai aștepta acum, probabil până la sfârșitul anului. Asta îi omoară pe oameni, incertitudinea. Și birocrația, Eu strâng documentele, le trimit, ei pregătesc dosarul și când se reia tot, îl trimit la consulat. Dar cum consulatul e închis și nu mai emite vize ca să poată intra în țară, dosarul o să stea acolo cine știe cât. Problema e că actele din dosar expiră și uite așa o luăm de la capăt.
S-a modificat perspectiva asupra zidului dintre SUA și Mexic în contextul pandemiei?
În afară de bancuri, nu s-a schimbat nimic. Mexicanii ar trebui să ridice ei acum un zid. E binecunoscut turismul medical în Mexic, adică mulți cetățeni americani se duc în Mexic la tratament pentru că ii costă mai puțin să plătească acolo cu bani gheață decât să se ducă aici la doctor, chiar dacă au asigurare. Acum mexicanii ar trebui să le închidă ușa și să aibă grijă de propriii cetățeni.
Care este percepția americanilor asupra lui Trump acum, în condițiile în care SUA este liderul mondial privind numărul de cazuri de coronavirus?
Individul este un caz unic. De când a fost ales președinte, nu am avut răbdare să ii ascult vocea mai mult de câteva cuvinte la ceremonia de învestire. Ca să pot să îmi fac meseria, a trebuit să mă delimitez de opiniile politice ale unuia sau altuia, pentru că aceste opinii se manifestă virulent și duc la rupturi ale relațiilor. Sper că administrația nu se bazează doar pe opiniile unei singure persoane. Au zis că vor să dea certificate de imunitate celor care au făcut boala și au anticorpi, ca ei să meargă la lucru în timp ce ceilalți rămân izolați. E un compromis pe care îl propune Fauci, ca să pareze intenția lui Trump de a reporni economia fără restricții. Deocamdată, nu se mai știe nimic de asta. De când cu bomba cealaltă, cu suspendarea imigrației, au lăsat baltă tot.
Cum decurge o zi din viața ta în timpul distanțării sociale ?
Eu sunt mai ocupată decât înainte, pentru că muncesc la cazurile active, numărul de consultații s-a mărit, le fac la telefon/Skype/Whatsapp/ViberMessenger. Sophia este tot timpul acasă, deci mă ocup și de supravegherea lecțiilor ei (le face singură și e disciplinată, dar nu mă pot abține să verific dacă nu a uitat să își programeze ceasul ca să intre online la ora de mate etc.). Totul se îngrămădește într-un program mai dens decât de obicei. Ziua poate arăta cam așa: trezit la 6, pisica se așează pe mine, mă gâdilă cu mustățile, doar, doar m-oi trezi să îi dau de mâncare, prima cafea pentru mine și Alex, care pleacă la birou - firma la care lucrează e considerată „essential business” pentru că asigură echipament de rețele și fibre optice pentru companii că Microsoft, Google și a primit dispensă de la Ministerul de Securitate Națională să își continue activitatea. De obicei, ies să alerg cât mai de dimineață, pentru că atunci nu e nimeni afară. Apoi se trezește Sophia, mâncăm și ea își începe lecțiile online, eu consultațiile, fiecare în camera ei. Ne mai întâlnim în bucătărie în pauze. La prânz, mâncăm și vorbim cu bunicii și mătușa din România, discutăm cărțile pe care le are de citit sau problemele la zi sau revedem a nu știu câta oară episoade din The Office, Seinfeld, Curb Your Enthusiasm, orice ne poate face să râdem. Îmi e greu să mă gândesc că, în loc să îi planific serbarea de absolvire a clasei a opta, caut ocupații cu care să o înveselesc, să uite că nu și-a văzut prietenele de o lună, că nu a mai jucat tenis decât cu peretele, că nu va participa la turneele pentru care s-a pregătit luni de zile. După-amiaza ies uneori la poștă, să trimit documente la oficiul de emigrări, care încă lucrează - au suspendat doar serviciile cu publicul, interviurile și amprentarea. Apoi trec pe la birou și ridic corespondența. O văd doar pe secretară, care îmi întinde plicurile peste birou și apoi ne dezinfectăm amândouă. La poștă, funcționarul este protejat de public printr-un panou de plastic, coadă nu e niciodată, lumea așteaptă în mașini, în parcare, înainte de a intra. Alex vine la 5 și o scoate pe Sophia la antrenament. Se duc în parc, unde este un perete special pentru tenis, doar ei doi, la ora aia nu mai e nimeni. Uneori se intorc la 9. Seara, ne uitam la TV, fără știri, doar filme pe Netflix sau clipuri cu animale pe Youtube. Dimineața o luăm de la început și nu mai știu dacă e luni, marți sau vineri.
