Acum vreo douăzeci de ani, începea să se răspândească „rețeaua”. Se democratiza lumea, urma să avem toți - fără excepții influențate de venituri sau poziție socială - acces la toată informația, tot timpul. Deveneam mai conectați, viața avea să ne fie mai simplă, iar Internetul, marea revoluție tehnologică a timpurilor noastre, promitea să rămână pururi liber.
Cut to: ce avem, de fapt, după acești douăzeci-și-ceva de ani? Sigur, putem să ne comandăm mâncare, haine, taxiuri și curățenie în casă cu un singur click. Putem cumpăra și consuma oricât, oriunde - doar să ne permitem. Serviciile care nu-s pe bani, alea care au facilitat deja niște revoluții, din Egipt până-n Hong Kong și Ucraina, rămân gratuite pentru că noi suntem, de fapt, plata pentru ele. Google, Facebook, Twitter ne minează constant datele și nu mai e nevoie de încă un scandal Cambridge Analytica să ne demonstreze asta. Ne-am învățat (sperăm) lecția: când nu plătești pentru un produs, e pentru că tu ești, de fapt, produsul.
Trăim într-o devălmășie tehnologico-ideologică cu care ne străduim să ținem pasul. Suntem conectați, dar și dependenți. Avem acces constant la informație, dar asta pentru că suntem monitorizați în permanență. Jurnalistul britanic Jamie Bartlett, a cărui carte Oameni vs tehnologie a câștigat Premiul Transmission în 2019, e aici ca să ne ajute să facem un pic de ordine în haosul de idei din jurul internetului. Volumul, tradus de Alexandra Florescu pentru editura Nemira, a ieșit de curând din tipar și vă așteaptă zilele astea și la Târgul de Carte Gaudeamus. Citiți mai jos un fragment în premieră.
Cum cuceresc giganții tehnocrați lumea
Cum tinde tehnologia să ajungă la monopoluri? Firmele de tehnologie își transferă deja puterea economică în puterea politică prin lobby-uri, dar diferă de monopolurile tradiționale în feluri importante: fiindcă dețin platformele pe care se publică materiale, ele au o influență puternică asupra opiniei publice și chiar asupra activismului. Ceea ce are implicații importante asupra modului în care cetățenii practică asocierile libere, care sunt baza pentru orice societate civilă independentă și un bastion împotriva tiraniei. Urmând direcția actuală, ne îndreptăm spre faza finală a acestor monopoluri – nu numai în economie sau politică, ci și în cultură sau idei.
Ilustrarea extremă – și probabil cea mai presantă în următorii ani – a felului în care tehnologia digitală cauzează inegalitate este că duce la monopoluri masive. Problema se leagă, deși e puțin diferită, de temele discutate în capitolul precedent: tendința companiilor puternice de a distorsiona politica, ajutate de dimensiunea și puterea lor.
În anii 1990, mulți au prezis că internetul va ucide monopolurile, nu că le va crea.
Înainte de a explica de ce constituie o problemă pentru democrații, trebuie să înțelegem cum și de ce trei dintre primii cinci cei mai bogați oameni din lume de pe lista Forbes sunt titani tehnocrați și de ce primele cinci companii cu cea mai mare valoare de piață din lume sunt firme de tehnologie de pe Coasta de Vest. Multe piețe tind să se concentreze pe câțiva învingători: gândiți-vă la piața farmaceuticelor, a petrolului sau chiar a supermarketurilor. Studenții termină școlile de business cu scheme pentru a construi monopoluri, pentru că, odată puse pe picioare, lipsa concurenței le permite să crească prețurile și profiturile. Dar nivelul și dimensiunea monopolurilor de azi sunt nemaivăzute.
În anii 1990, mulți au prezis că internetul va ucide monopolurile, nu că le va crea. Ideea comună de atunci – repetată la nesfârșit de câțiva guru și futuriști ai erei digitale – era că internetul este descentralizat și conectat, deci automat va duce la o piață de desfacere competitivă și distribuită egal. Nimeni nu știa exact cum, dar figuri influente precum Chris Anderson au numit asta the long tail și s-au entuziasmat.
Pare evident acum că natura tehnologiei digitale mai degrabă favorizează monopolurile. Cea mai importantă cauză este efectul rețelelor. Dacă tu intri pe Facebook, e mai probabil s-o facă și prietenii tăi, deci și mai probabil să intre și prietenii lor. Când totul e conectat, asemenea efecte de rețea se pot înmulți și mai repede. Este o forță atât de puternică, încât principala problemă cu care se confruntă Facebook azi este că rămâne fără oameni de conectat. Același lucru se petrece și cu piețele online. Când eram tânăr, îmi cumpăram muzica de la un magazin de discuri din apropiere, unde alegerile îmi erau limitate de geografie și de informație. Ca atare am cumpărat de-a lungul vremii câteva albume de nișă. În piețele mici, locale, pot exista multe servicii de taxi bune, librării bune sau magazine de discuri. Dar în piețele digitale ai nevoie doar de unul dintre ele. De ce să folosesc o firmă locală destul de bună când pot folosi extraordinarul Uber?
Oamenilor le vine greu să înțeleagă puterea efectelor acestor rețele, pentru că avem tendința să gândim liniar, în timp ce rețelele pot crește exponențial. De aceea suntem șocați de câte ori apare aproape peste noapte o megacorporație de miliarde de dolari. Efectele rețelei sunt așa de puternice pentru că se consolidează singure. Cu cât are Uber mai mulți utilizatori, cu atât atrage mai mulți șoferi (și mai multe date) și cu atât poate oferi servicii mai bune, ceea ce înseamnă că obține și mai mulți utilizatori, deci continuă să crească. Google trece prin acest proces iterativ de nanoameliorare de milioane de ori în fiecare zi și începe să arate precum ceea ce economiștii numesc un monopol natural, pentru că poate oferii servicii mai bune decât două firme concurente. Companiile digitale pot înmulți și ele orice avantaj la o viteză aiuritoare, deoarece costul expansiunii lor este adesea foarte mic. Airbnb nu cheltuie aproape nimic să adauge o unitate nouă, în timp ce, pentru o companie hotelieră, construirea unei clădiri noi este lentă, costisitoare și riscantă. Costul YouTube pentru găzduirea unui videoclip sau a unui milion este aproape același, ceea ce nu e valabil pentru zecile de blockbustere despre care internetul mă informează că zac pe DVD-uri fizice de închiriat.
Pe iTunes, 0,00001% dintre melodii înseamnă a șasea parte din vânzările totale, în vreme ce restul de 94% vând mai puțin de 100 de exemplare.
Toate astea înseamnă că cel mai bun furnizor poate ține captive industrii întregi mai ușor, creând sectoare în care învingătorul ia tot. De fapt, mai corect spus, învingătorul ia aproape totul: deși folosesc termenul „monopol“, care înseamnă „vânzător unic“, „oligopol“ este termenul corect pentru statutul giganților tehnologiei, referindu-se la o piață împărțită între un număr mic de producători sau de vânzători. Nici măcar Google nu are monopol pe motoarele de căutare – există și alții, ca DuckDuckGo sau Bing. Totuși, în loc să avem mult visatele vânzări long tail ale micilor vânzători pe piețe de nișă, avem câțiva câștigători masivi și cam atât. Pe iTunes, de exemplu, 0,00001% dintre melodii înseamnă a șasea parte din vânzările totale, în vreme ce restul de 94% vând mai puțin de 100 de exemplare. Presupun că, practic, asta înseamnă long tail, dar cu numere foarte mici.
Toți cei din Silicon Valley știu asta, desigur. Ei vorbesc despre beneficiile piețelor libere, dar în același timp își pariază capitalul de investiție pe firme care au monopol. Peter Thiel – fondatorul PayPal și probabil cel mai influent dintre investitorii în tehnologie din Silicon Valley – spune că își investește banii doar în companii cu potențial de monopol. Unele firme de tehnologie lucrează cu pierderi pe termen scurt, sunt ținute la suprafață de investiții bazate pe o filozofie a „creșterii înaintea profitului“ și urmăresc dominarea pieței. Uber a mers pe pierderi de miliarde de dolari ani întregi: când nu va mai rămâne niciun concurent, prețurile lor atractive pot fi crescute simțitor.
Teoria economică spune că piețele se adaptează la monopoluri – competitorii grăbesc pasul și nou-veniții încearcă să intre și ei în acțiune. Poate că succesul giganților din tehnologie va fi întrerupt de apariția unor antreprenori îndrăzneți. Există cu siguranță din când în când povești despre învingerea monopolului și exemple de răspunsuri ale pieței (firmele locale de taxi par să meargă mai bine, pentru a concura cu Uber), deci poate e prea devreme ca să știm. Dar, odată ce monopolurile s-au stabilit, firmele fac tot ce pot pentru a le menține.
Cele mai mari firme de tehnologie pot recruta cele mai mari talente în domeniu, oferind portofele doldora de bani, asigurare medicală, autobuze private, locuințe și așa mai departe. Recent am vizitat GCHQ într-un demers de deschidere a celor din agenția de informații, îngrijorați că își pierd cei mai buni programatori în favoarea firmelor de tehnologie, care îi pot întrece până și pe ei la salarizare (imaginați-vă că e mult mai rău pentru consiliile locale). GCHQ are o cafenea Costa în clădirea sa, dincolo de linia de securitate, cu niște cozi faimoase și băuturi obișnuite. Menlo Park de la Facebook are o cafea excelentă. Cele mai mari firme de tehnologie merg cu toate motoarele înainte. Cheltuie mai mult pe cercetare decât afacerile din alte industrii: primele companii din SUA la cheltuieli pe cercetare și dezvoltare sunt „cei cinci mari“: Amazon, Alphabet (deținută de Google), Intel, Microsoft și Apple. Și, dacă cineva amenință să le facă concurență, au o rezervă de capital destul de mare ca să-l cumpere înainte să le afecteze poziția.
Am cunoscut o mulțime de antreprenori tineri la Londra și mulți dintre ei speră să fie cumpărați de Google sau de Facebook. Rezultatul este că băieții mari riscă să strivească inovația și concurența, scoțând din joc companiile și ideile mai mici. Puterea monopolului înseamnă că cele mai mari firme pot pune presiune pe rivalii lor mai mici, mai ales când ele dețin platforma de care cei din urmă depind. Dominația Amazon nu este doar asupra cărții în sine – ci asupra locului de unde se vând cărți. Asta înseamnă că poate stabili prețurile și dicta termenii, iar ceilalți distribuitori trebuie să îi accepte. Ca alte afaceri mari înaintea lor, firmele de tehnologie își transformă acum puterea economică în influență politică. Cheltuie milioane de dolari în fiecare an în Londra, Bruxelles și Washington pentru a obține influență și a-și atinge interesele: se întâlnesc cu miniștri, își susțin ideile în fața legiuitorilor conștiincioși, dau prânzuri frumoase și tot așa. Giganții tehnocrați s-au ținut departe de afacerile murdare ale politicii mulți ani, dar, pe măsură ce au crescut, s-au diversificat și oportunitățile de a-și exercita influența. Cheltuielile mogulilor tehnologiei pe acțiuni de lobby direct sunt acum egale cu ale celorlalte industrii, atât în SUA, cât și în Uniunea Europeană. Google a cheltuit mai mult ca oricare altă companie pe acțiuni de lobby în Washington, în 2017 – aproape 18 milioane de dolari – și atunci toate celelalte firme de tehnologie și-au crescut și ele bugetele.
Telefonul tău va vorbi cu frigiderul, care va vorbi cu supermarketul, care va vorbi cu aprovizionarea și producătorii: o trăncăneală de date pe tot parcursul lanțului.
Influența înseamnă mult mai mult decât banii lichizi de care dispui. Există, de asemenea, un culoar direct pentru oameni entuziaști și bine educați care lucrează și în guverne, și în industria de tehnologie. Conform Proiectului Google pentru Transparență, 53 de oameni au lucrat și la Google și la Casa Albă în timpul administrației Obama. Povestea e similară și în Marea Britanie, cu 28 de oameni care au pendulat între politica britanică și Google în ultimii ani, inclusiv foști consilieri ai lui Tony Blair sau fostul vicepremier Nick Clegg. Cinci oameni chiar s-au mutat de la guvern la Google și înapoi.
Nu există vreo dovadă de malpraxis din partea acestor companii sau persoane, și toți cei pe care i-am cunoscut sunt profesioniști și competenți, ceea ce explică de ce sunt foarte căutați. Dar rezultatul acestor mișcări este că atât legiuitorii, cât și firmele de tehnologie angajează aceiași oameni, cu aceleași viziuni și perspective. Merg împreună la aceleași evenimente și petreceri. Sunt sigur că în mintea lor se gândesc la posibilitatea ca, într-o zi, să lucreze „de partea cealaltă“.
Digitalizarea tot mai mare a economiei care are loc acum înseamnă că tot mai multe aspecte economice vor fi afectate de această mișcare spre monopoluri. De exemplu, „manufactura smart“ este procesul în care fiecare aspect al unei linii de producție colectează date și comunică cu fiecare altă parte a procesului, permițând o monitorizare și o analiză completă, în timp real. Lucrurile nu se încheie însă la fabrică: odată ce produsul e trimis în lume, senzorii lui vor colecta și ei constant date – frigiderele, jucăriile, ambalajele de mâncare smart și așa mai departe. În mod uimitor, asta se întâmplă deja, numai că la nivel limitat. Când totul este online, dispozitivele trebuie să comunice între ele. Telefonul tău va vorbi cu frigiderul, care va vorbi cu supermarketul, care va vorbi cu aprovizionarea și producătorii: o trăncăneală de date pe tot parcursul lanțului. E mult mai eficient dacă numai una sau două companii furnizează infrastructura, așa cum Google e mai bun dacă e singurul motor de căutare. Așa se explică de ce Siemens a cheltuit 4 miliarde de dolari pe capabilități de manufactură smart pentru a-și construi platforma MindSphere și de ce General Electric și-a construit propria platformă numită „Predix“. „Învingătorul ia tot“, a spus recent specialistul în domeniul digital de la General Electric.
Într-un teribil punct culminant, acești giganți ai tehnologiei pot ajunge atât de importanți pentru bunăstarea și sănătatea națiunii, că vor fi la fel ca băncile importante, prea mari ca să poată eșua.
Aceeași regulă se aplică la multe dintre tehnicile de IA pe care le-am discutat în capitolul anterior. IA este cunoscută drept tehnologie „cu aplicare generală“, însemnând că poate fi aplicată la o varietate de contexte. Deși aplicațiile specifice sunt diferite, autovehiculele fără șofer, cum sunt camioanele Starsky ale lui Stefan, folosesc tehnici de extragere de date și analize similare cu tehnologia de prevenire a crimei prin IA sau analiza de CV. DeepMind a lui Google, de exemplu, nu câștigă doar la Go – în prezent se află în avangarda cercetării medicale și a scăzut deja simțitor facturile la energie ale imensului centru de date Google folosind învățarea profundă pentru a optimiza sistemele de aer condiționat. Există și tendințe în contrapartidă, desigur – câțiva experți s-au reunit pentru a dezvolta o IA open source, care e mai transparentă și, sperăm, modelată cu atenție –, dar direcția progresului e clară, trebuie doar să urmăriți banii. În ultimii ani, marile firme de tehnologie au cumpărat cu carul afaceri promițătoare din domeniul IA. DeepMind a lui Google e una dintre câteva zeci pe care le-au cumpărat recent. Apple a aruncat 200 de milioane de dolari pe Turi, o antrepriză de învățare automată, iar Intel a investit 1 miliard de dolari în companii de IA în ultimii ani.
Liderii de piață în IA, precum Google, cu datele, geniile, experiența și puterea lor de calcul, nu se vor limita doar la căutarea și recuperarea de informații. Ei vor putea totodată să facă pași importanți în orice domeniu în care IA este importantă: logistică, mașini fără șofer, cercetare medicală, televiziune, fabrici de producție, planuri urbanistice, agricultură, consum energetic, depozitare, muncă administrativă, educație și cine mai știe ce. Amazon e deja distribuitor, platformă de marketing, rețea de livrare și logistică, sistem de plăți, creditor, casă de licitație, editor de cărți, companie de producții TV, designer de modă și furnizor de informatică dematerializată (cloud computing). Ce urmează? Iată previziunea mea: în următorul deceniu sau mai mult, un număr mic de firme de tehnologie vor avansa cu IA și manufactura smart și vor crea cele mai mari monopoluri interindustriale care au existat vreodată. Într-un teribil punct culminant, acești giganți ai tehnologiei pot ajunge atât de importanți pentru bunăstarea și sănătatea națiunii, că vor fi la fel ca băncile importante, prea mari ca să poată eșua. Înarmați cu cea mai bună tehnologie și cei mai competenți ingineri, poate Google și Facebook vor fi singurii care vor putea să rezolve infracțiuni cibernetice sofisticate (comise poate de o IA puternică dintr-o țară ostilă?), să elimine virușii de computer, să anticipeze și să soluționeze crize economice, să conducă Rețeaua Națională de Energie sau să protejeze cibernetic marile bănci – securitatea cibernetică în sectorul public funcționează, așa cum era de așteptat, cu personal redus și puțin pregătit (9). În discuțiile ocazionale pe care le-am purtat cu cei care fac legile pe aceste subiecte, am simțit că și-ar dori să strivească unu sau doi moguli ai tehnologiei, dar își dau seama că ar fi extrem de nociv pentru economie, deci au mâinile legate.
Fotografie principală de Junior Teixeira, via Pexels
