Art200, festivalul de film queer, se află anul ăsta la a doua ediție (care se desfășoară online săptămâna asta, până pe 31 octombrie - vezi aici ce filme poți să urmărești). Pe 30 octombrie, o să poți să participi la lecturi online ale participantxlor la atelierele de proză și poezie. Până atunci, însă, i-am rugat pe organizatorx și trainerx să ne explice despre ce e vorba în atelierul ăsta, ce-nseamnă poezia queer și cum a fost la ediția de anul trecut. Tot de la ei vine o selecție de poeme ale autorxlor înscriși anul ăsta la atelier.
De ce avem nevoie de poezie specific queer? Pentru că e scrisă de voci și în cuvinte care au fost până acum gâtuite, și metaforic, dar, de foarte multe ori, și la propriu. Pentru că e un minim gest reparatoriu ca ea să fie publicată, într-un spațiu literar care, cum s-a dovedit de curând, încă dă o portavoce opiniilor conservatoare, pentru care o identitate trans, de pildă, e ca și inexistentă. Textele de mai jos sunt mici ferestre deschise către intimități și vulnerabilități pe care le putem înțelege & este nevoie să le înțelegem, indiferent de locul pe care-l ocupăm pe amplele spectre ale identității de gen și orientării sexuale.
„În mod surprinzător, în pandemie arta queer a înflorit”
Deși pandemia a îngreunat majoritatea inițiativelor culturale, în mod surprinzător, cred că arta queer a înflorit. Poate pentru că micro-comunitățile deja existente, sau care au apărut tocmai datorită timpului mort din izolare, au mizat pe o sudare internă și o solidaritate creativă, luptând astfel împotriva anxietății și apatiei generalizate — așa au apărut tot felul de proiecte intime și speciale de care cred că aveam nevoie de mult timp.
Ce am observat în mod specific la atelierul ăsta e intimitatea care se creează instant între participantx, ecranele fiind o piedică mai ușor de dizolvat decât în alte contexte online. Pe lângă lectura în care va rezulta atelierul de anul ăsta, pregătim și lansarea antologiei cu textele participantxlor de anul trecut — Plăcerea pornește din mine, cu ilustrații de Alex Roceanu, publicată la Fractalia. (Teona Galgoțiu, coordonatoare - cineastă și poetă. A debutat la OMG Publishing cu volumul Mă uit înapoi și dispare, 2020)
„Queer înseamnă de prea multe ori și de prea mult timp însingurare și urlet fără sunet”
Poezia queer, poezia persoanelor și a corpurilor queer mocnește în subterane, ca o lavă incandescentă ascunsă de știința, privirile și urechile heteronormative de la suprafață. Queer înseamnă de prea multe ori și de prea mult timp însingurare și urlet fără sunet. Aștept ca la atelier să descătușăm urletul, să scoatem lava incandescentă ca un gheizer la suprafață. Poezia poate fi spațiul sigur al persoanelor queer și cumva în jurul ideii ăsteia vreau să ne învârtim: modul în care simt corpurile noastre respingerea/iubirea și acest perete de cuvinte, culori și imagini care transpare din corpurile/ființele noastre turnate în corpuri queer. Mă interesează tectonica, cutremurele produse în noi și ieșirea lavei la suprafață. (Nicoleta Onofrei, trainer - poetă. A debutat în 2014, cu volumul Chimera între ziduri)
„Voi încuraja discuția deschisă despre frustrarea de a fi queer”
Atelierul meu din cadrul ART200 are ca supra-temă echilibrul dintre poeticile soft și harsh, poezia queer fiind în general vizualizată în dihotomia vulnerabilizantă/militantă. Încerc să fac un demers conceptual în ceea ce înseamnă de fapt experiența queer, prin exerciții de imagistică (poem-fantezie, poem-narativ), prin exerciții poetice care încalcă canonul estetic normativ (poezia strâmbă - tacky, cheesy, melodramatică), dar și printr-un exercițiu cathartic, în care voi încuraja discuția deschisă despre frustrarea de a fi queer (atât într-o societate normativă, cât și înăuntrul unei comunități). (Emilan-Cătălin Lungu, coordonator și trainer - poet, pregătește un volum de debut)
„Să existe un spațiu safe, să fie cooperare, nu competitivitatea aia plictisitoare de poeți culți, cu degetele la bărbie”
Eu ador că avem ateliere queer de creativitate (și mai ales de poezie). Este f important a avea cât mai multe voci care se identifică astfel și care doresc a vorbi despre identitatea queer, făcându-ne auzitx. Este, de asemenea, f important a încuraja să se scrie astfel, să existe un spațiu safe, să existe legături, să fie cooperare, nu competitivitatea aia plictisitoare de poeți culți, cu degetele la bărbie, care reciclează aceleași teme și versuri.
M-am gândit în aceste săptămâni la exercițiile și discuțiile pe care le-aș propune și deschide, și pot să spun că o influență semnificativă a fost dată de Medeea Iancu, la atelierele sale din cadrul evenimentului Open-call Breaking the Waves – Ateliere de scriere feministă, realizat de Revista CUTRA și Literatură și Feminism, o experiență super mișto la care am participat/particip și din care mi-am dat remindere, dar și realizat diverse, că e f important a avea conștientizări față de nedreptățile astea care se întâmplă. (Flavius Sindie, trainer - studentx și fostx participantx la Atelierul de poezie queer Art200 de anul trecut. A publicat poeme în revistele CUTRA, Scena9 și Școala9)
„Sper să gândim împreună noi strategii de rescriere a trecutului și prezentului atât de traumatice”
Atelierul meu se concentrează pe poezia protestului. Vom vorbi despre furie ca sentiment valid, necesar, terapeutic. Despre nedreptate și ură și identități oprimate și intersecții ale acestora. Despre personal ca politic. Despre politic ca personal. Despre necesitatea protestului ca unealtă a eliberării, apel la solidarizare și dezînsingurare și, să sperăm, un mic motor al schimbării. Atelierul va fi centrat pe îmbinarea tandreței, duioșiei, vulnerabilizării cu discursul răspicat, tragerea la răspundere, nemulțumirea. Sper să gândim împreună noi strategii de rescriere a trecutului și prezentului atât de traumatice, spre a putea contribui la clădirea unui viitor în care ne vom simți în siguranță. Așteptarea mea e să învățăm unele de la altele, să povestim și să rememorăm într-un cadru sigur episoade care ne-au stârnit/ar fi trebuit să ne stârnească furie, să nu ne mai cenzurăm, să scriem liber. Am selectat pentru atelier poete locale și din afară ca surse de inspirație, precum Medeea Iancu și Carolina Vozian, June Jordan și Maya Angelou, și altele.
Sper să iasă niște texte foarte bune, sunt convinsă că vor fi foarte bune, atât timp cât vor fi personale. Experiența de anul trecut cu ART200 a fost una transformatoare pentru mine și nu mă aștept la mai puțin nici anul acesta. E un privilegiu și simt o recunoștință imensă că fac parte din echipa de facilitatori ai atelierelor. (Ileana Negrea, trainer - poetă, a debutat anul acesta la Editura Fractalia, cu volumul de poezie Jumătate din viața mea de acum)
Mai jos, texte trimise de participantx la atelier. Pentru că nu totx au fost doriți să fie identificatx, textele sunt semnate cu un singur nume.
„Marginalele la numele cerbului”, de Nóra (fragment; puteți citi textul complet aici)
Năprasnica imobilitate a căprioarei atunci când mă privește în ochi și mă observă, eu de spaimă mă cutremur doar de vigilența celuilalt, încordată și încremenită într-o statuie. Întâlnirea subită a privirilor, o istorie profundă, o deschidere a timpului, chemând ceva în frigul de jos, îmi întind și eu mâinile stângace, dar cum ea se încrețește și sare lăsând în urmă doar lama îndoită a ierbii, ecoul în pământ, e în zadar, nu pot să mă avânt după ea, deși pentru o fracțiune de secundă, o pereche de ochi negri sclipind din spatele ceții în creștere m-a făcut să cred că noi ne aparținem, că ea mă invită pe pajiște să ne atingem nasul de păpădii.
În planul de ansamblu al unui peisaj pictat cu pini, suntem persecutată și persecutoare, deși simt că mă chemi să ne învârtim una în jurul celeilalte, pielea ne este moale, dar degeaba, nu te pot atinge, o armă invizibilă este desenată în mâna mea, așa este romantismul uman, tânjește numai după vânătoare.
Năprasnica imobilitate a căprioarelor cu coada albă, când stiloul pe care l-ai scăpat se izbește de podea și privindu-ne una pe cealaltă, ne zguduim amândouă. Acest moment țâșnește din loc ca un cerb în pădurea de anul trecut. Dar m-ai chemat? Oare să vin?
„iubitul meu Cristian”, de Ionuț
dacă jocul nu s-ar fi terminat repede/probabil
aș fi făcut o statuie pentru adolescenții pederaști
într-o zi vei face ca touchscreen-ul
să-mi umezească genunchii & mâinile
iar draperiile & perdeaua vor aduce/nopțile gemând
siguranța o cunosc după vibrațiile care
se mulează după mușcături adânci & lente
și buzele plimbate din creștet până-n tălpi
a doua zi lumina ne-ar găsi încă goi
unul în altul/în pat
pulsul inimii urcă în vorbele tale de puștan
o să vreau să te fut/din nou
iubitul meu Cristian
„Lacrimogene”, de Ema
Seri de migrene autocolante pe zile prelungite,
relicve de sirene îngrămădite în lobi parentali
Lacrimogene
echilibre nefuncționale, ca o copilărie de 90 de vieți îndreptate cu burlane polițiste
migrene coborâtoare de la stern la stomac, un lift și înapoi
săniuțele negative din copilărie vs acelea pozitive pana la 40°
de garduri, de gardă
de grade învecinate
am făcut-o lată cu 24 h colorate de bătăile în hârtie
Whoop whoop that's the sound of 911
„I wanna be a gay barbie doll”, de Antonia
Sunt câteva lucruri adevărate pe lumea asta, în funcție de anotimp:
Primăvara-vara, când înfloresc glicinele, știu sigur că mă uit mereu în gol și-mi doresc să mă fi născut sub forma unui animal mic sau a unei plante perene dintr-un oraș îmbâcsit;
Când plouă iarna și nu știu ce-ar trebui să fac cu mine și nu sunt stele și cerul se apropie
Nu mă mai interesează nici trecutul recent, nici viitorul apocaliptic.
Îmi doresc doar să nu fiu aici.
Am văzut imagini cu inundațiile din landurile germane, cu focurile din Australia și din Ciclade,
Toate mortale.
Am văzut videouri cu ce s-a întâmplat după cutremurul din Tohoku
Și m-am bucurat cinic că m-am născut aici.
Mereu intervine ceva care îmi disrupe imaginația, dar nu pot să integrez groaza în lumea mea ideală.
Așa că,
Urșii polari nu trebuie ajutați, pentru că încălzirea globală nu există de fapt.
.
.
.
Acum, când am un crush pe tine
I just wanna be a gay barbie doll in a perfect plastic world.
., de Silvia
mă pune să repet în fața oglinzii
eu nu sunt familia mea
e un sentiment plin de rușine și intimidant
în același timp liniștitor
m-am gândit la persoanele care simt iubirea
în deplinătatea epidermei ca niște orbi
cu impulsuri și vulcani și plâns isteric când nu mai ești centrul de greutate al celeilalte persoane
la oamenii care își scriu te iubesc în 10 limbi străine ca să pară mai aproape de adevăr
okay acum îți iei rotula între mâini și o fixezi singur
te întinzi singur la soare cu toată uscăciunea din tine
te privești seara în oglinda din baie și aștepți să fii refractat cumva altcumva
gustul de metal rece se întinde pe gresie
ce mai face vocea din capul tău când nu te dă cu capul de pereți
te urăsc te urăsc te urăsc
iar în timp ce șoptesc asta mă transform și mai mult în tine
dimineața în care te-ai apropiat de fața mea
instinctul de supraviețuire
mi-am deschis ochii și i-am închis înainte să îți dai seama
5 e echilibru mă mint te rog să te calmezi mai sunt doar câteva ore și le număr ca să nu lovesc
te rog să te calmezi te rog să respiri te rog să nu plângi
dacă și buzele mele au aceeași senzație pe gâtul ei atunci nu o voi mai săruta de teama să nu o rănesc
drama de la final despărțirea lacrimile niciodată ale mele
mă uit la mânile tale în timp ce conduci caut diferențe
ai degetele mai lungi și subțiri și melatonina ta funcționează mai bine
avem același mod de a ține țigara dar tu fumezi vulgar din obișnuită
caut diferențe în corpul tău chiar dacă știu atât de bine că nu îți aparțin
mă gândesc la tine în timp ce fac sex
a fost probabil ultima oară când te-am văzut
mă gândesc la tine când arunc zahărul pentru cafea în chiuvetă
când văd o femeie roșcată când văd ochi verzi
ai tăi sunt la fel ca iarba care începe să se usuce la sfârșitul verii
când își schimbă tonul vocii și devine distantă
când nu îmi scrie zile la rând și îmi amintește atât de mult de indiferența ta
adulții au voie să se părăsească unii pe alții
îmi amintesc asta din poemul pe care l-am ascultat de zeci de ori înainte să o cunosc
nu fi disperată nu arăta vreun sentiment nu mima orgasmul
mă transform în tine?
îmi dau seama târziu ca de fapt nu ma grăbesc
de fapt am tot timpul din lume
nu depind de nimeni si nimeni nu depinde de mine
si asta mă bucură ca în dimineața aia când
zâmbeam inconștient sub mască
și îmi mulțumeam că supraviețuiesc
mama a avut dreptate
e prima oară când îmi recunosc asta și așa e
cei ca mine se pot iubi doar pe ei înșiși
și asta în cazurile rare
am fost excepția terapeuților până mi-a zis unul că o caut pe maică-mea în relațiile mele
ca să dăm cărțile pe față
am vrut să ne despărțim pentru că îmi amintești prea mult de ea
Ilustrații de Alex Roceanu, pentru antologia „Plăcerea pornește din mine”, în curs de apariție la Editura Fractalia
