„5:22 am: Trezită de zgomotul exploziilor. Nu știu ce să fac. Tremur groaznic; mi-e greu să tastez.” Asta scria Asia Bazdyrieva, pe 24 februarie 2022, într-o postare pe Instagram, în dimineața zilei când Rusia a invadat Ucraina. Cuvintele ei m-au urmărit toată ziua, și-am continuat să citesc pe nerăsuflate notițele pe care le scria uneori din subsolul unde se adăpostea împreună cu părinții ei, atunci când porneau sirenele.
Asia este istoric de artă și cercetătoare, are 36 de ani, și locuiește în sudul Kievului, Ucraina. Am cunoscut-o indirect, vara trecută, în expoziția de grup Sensing Scale de la Kunsthalle Münster, unde i-am văzut filmul Making of Earths (2020), parte din proiectul ei colaborativ Geocinema – o serie de investigații cinematografice care examinează infrastructurile tehnologice de detectare a pământului ca forme de cinema.
În cea de-a 12-a zi a războiului din Ucraina, i-am trimis un mesaj prin care i-am mulțumit că împărtășește gândurile și momentele grele prin care trece, într-un mod atât de sensibil și lucid. Apoi, pentru că mi-am dorit ca super-puterea cuvintelor din mărturiile ei să circule cât mai mult, și cu speranța vor rămâne undeva profund ancorate, am întrebat-o dacă ar fi de acord să-i publicăm jurnalul.
Un jurnal de rezistență, în timp real, pe parcursul celor 15 zile sub asediu, care ne învață să înțelegem că acest război nu este despre a stăpâni un teritoriu, ci mai degrabă „un război cu însăși posibilitatea de a înțelege ce se întâmplă în realitate.” (Nicoleta Moise)
19 februarie
25 februarie
