Am fost la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, ca să vedem ce și cine îi învață despre artă pe artiștii în devenire dintr-un oraș mic. Dacă vreți să vedeți și voi, puteți vizita, până pe 5 noiembrie inclusiv, la Rezidența BRD Scena9, expoziția Artists in Progress, unde vă așteaptă și câteva lucrări semnate de trei dintre elevii deveni.
E plină curtea Liceului de Arte din Deva când ajungem. La careu, clase întregi, preponderent de fete, de la cei de 6-7 ani, până la liceeni, stau și-și așteaptă rândul la premiere. Se dau buchete de flori din mâini mici în mâini mari, se îmbrățișează colegele ca să-și ia rămas bun peste vară, părinții privesc mândri nevoie mare.
Pe 14 iunie, ne-am nimerit, aproape întâmplător, plecați în misiune să descoperim artiștii în devenire din Deva, la festivitatea de încheiere a anului școlar de la „Sigismund Toduță”. Arată cam ca oricare alta, la prima vedere. Copiii sunt îmbrăcați frumos, afară e foarte cald și toată lumea abia așteaptă să ajungă la pizza, suc, înghețată sau bere, în funcție de vârstă. Însă liceul nu-i chiar ca oricare altul din țară.
Înființat ca școală de muzică în 1958, cu clase de arte plastice, liceul se transformă în școală gimnazială pe final de ani '70, dar e redeschis imediat după revoluție. Azi are două specializări, muzică și arte plastice, la care elevii pot să aleagă între pictură, sculptură, grafică, textile, design, ceramică și arhitectura, respectiv studii teoretice, instrument, voce (clasică, tradițională, sau jazz - muzică ușoară).
Asta îi e istoria pe scurt, dar nu asta face din „Sigismund Toduță” sufletul vieții culturale tinere din oraș. Încă nu știm, de pildă, că festivitatea la care asistăm are loc la unul dintre cele patru sedii ale școlii în oraș. Un altul, pe care ajungem să-l vizităm mai târziu în zi, a fost discotecă și, înainte de asta sediu al liceului de construcții, ridicat chiar de elevii acelui liceu, în timpul practicii din perioada comunistă. Acum, câțiva profi dedicați și puși pe treabă, l-au transformat în galerie de artă pentru lucrările de atestat ale elevilor de la Plastice.
Până să ajung să stau de vorbă cu profii, însă, mă plimb printre elevi. Vreau să aflu de la ei care-i cea mai importantă chestie pe care au învățat-o la liceu, dacă vor să se ajungă artiști și, la urma urmei, ce înseamnă pentru ei arta.
„Arta e singura modalitate prin care putem fi ajutați să ne regăsim”
Daria (12 ani) și Celia (tot 12 ani) fac arte plastice - prima din clasa întâi, iar cea de-a doua dintr-a patra, de când s-a mutat la Deva de la Constanța, pentru că au vrut ai ei să se mute la munte. Din ce-au învățat, Celiei îi place cel mai tare că a reușit să nu se mai chinuie când desenează, dar și că a prins „niște șmecherii” de la cei de la pian.
Dana (15 ani), Alex (17 ani), Maria (15 ani) și Alexia, premianți la liceu, tot la arte plastice, stau în afara curții, nu se amestecă cu cei mici. Sunt îmbrăcați la fel de hip ca orice puști dintr-un oraș mare - aceleași branduri de adidași și rucsace, plus tricouri colorate din outlet, pe care le vezi azi de la Barcelona la Bratislava, din București la Deva. Toți vor să facă artă în continuare, dar niciunul nu rămâne în Deva. Cluj, Timișoara, București, îmi spun pe rând. Sau poate America, zice Alex. La liceu, cel mai mult i-a ajutat să învețe să comunice ce simt prin artă. Își laudă profii, zic că-s norocoși pe lângă alți tineri de vârsta lor.
O altă Alexia (14 ani), băiețoasă și zâmbitoare, îmi spune că arta te ajută să-ți deschizi orizonturile. „Cei care fac doar cultură generală sunt mai încuiați la minte decât noi ăștia care facem arte plastice.” Cu toate astea, n-are de gând să se facă artistă - vrea să intre în informatică și programare.
Alți puști de liceu, o gașcă de arhitecți în devenire de la Arte Plastice, dau din colț în colț când îi întreb ce înseamnă arta pentru ei. Unul dintre ei, Dragoș (17 ani), mă ajută și își întreabă el colegii: „Hai să punem problema altfel. Câți de-aici vor să se facă arhitecți?” „Noo, tehnician dentar scrie pe mine”, îi zice un coleg, Dan-Alexandru. O fată, Ariana-Maria (16 ani) spune că vrea să se orienteze spre arte decorative și design de interior sau exterior - ăsta-i viitorul. În plus, pentru ea arta înseamnă să înfrumusețezi lumea. Dragoș, mai pragmatic, spune că-i place la arhitectură ideea că lucrezi singur, „nu se bagă nimeni peste mintea ta”. Se ciondănesc un pic. „Când vezi un foișor mai frumos, ceva, și știi că tu l-ai făcut, te simți bine!” „No, bine, mă, da' nu scrie numele tău pe nicio casă!”, îi dă o colegă replica.
Stau de vorbă și cu o olimpică, pe care mi-o prezintă mândră nevoie mare d-na directoare Alina Sîrbu. Teodora (17 ani) a luat premiul întâi la Olimpiada Națională de Muzică, la canto, cu punctaj perfect. E olimpică și la istorie, lectură, religie, iar la concursuri se duce încă de mică - e foarte competitivă, recunoaște. A publicat deja două cărți de poezie. Vrea, însă, să se îndrepte către Drept, magistratură, sau poate să se facă jurnalistă - îi place mult să vorbească. „Din păcate sau din fericire” nu o să rămână nici ea în oraș. „Arta aduce bucurie omului, în aceast haos în care trăim, în această confuzie. Cred că suntem foarte confuzi. Arta e singura modalitate prin care putem fi ajutați să ne regăsim.”
Galeria de artă de la discotecă
De la școala zglobie din centrul orașului, cu un grafitti colorat cât tot peretele de la intrarea elevilor, ajungem mai în sus pe deal, pe Aleea Armatei. După un teren de sport părăginit, spre stânga, răsar două clădiri brutalist-funcționale - fostul Liceu de Construcții din oraș, astăzi sediu al liceului de artă, cu toate acareturile. Intrăm în ceea ce a fost, până nu demult, discotecă. Astăzi e o galerie de artă, iar alături, într-o fostă bibliotecă a liceului de construcții, sunt două ateliere.
Ne întâmpină Dani Bocșe (26 de ani), brunet, cu barbă și părul strâns în coadă. E o zvârlugă și e și spiritul bun al Liceului de Arte - chiar și la câteva luni de la reportaj, când stau de vorbă cu tineri din Deva dau întâmplător peste foști elevi de-ai lui, care-l țin mine cu drag. El a făcut facultatea la Cluj și deși ar fi putut să rămână în sistemul universitar, a ales să se întoarcă acasă și să predea la liceu. Salariul din pre-universitar îi asigură o viață decentă în orașul mai mic și preferă să lucreze cu artiștii în devenire înainte să-i înhațe facultatea.
Bocșe e coordonatorul Galeriei „Din Deal”, unde expune acum lucrările de atestat ale elevilor lui. Face „tot felul de nebunii cu elevii, fiind mai tânăr” - abia a terminat de strâns atelierul de fotografie, de pildă. Îmi povestește că inițial galeria era amenajată altfel. A descoperit o structură foarte interesantă de țevi în plafon, pe care ar fi vrut să le lase la vedere, vopsite în alb, stil post-industrial. „Numai că o venit inspectorul și-o zis Da' arată așa, insalubru...”
Profului tânăr i-ar plăcea să facă parteneriate cu marile universități de arte din țară, „să vină ei la noi, să ne ducem noi cu elevii la ei”, însă birocrația nu e de partea lui. Un drum până la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca e mult mai complicat decât pare. „Eu dacă vreau să ies cu elevii din județ, uite-atâta un dosar trebuie să am”.
Aprinde lumina în sala de expoziție și ne povestește lucrările. Mie îmi fură privirea niște figuri umane contorsionate, super expresive, undeva între Keith Haring și Pisica Pătrată. Sunt ale lui David Pricop, care se semnează „verde”. Dani ne duce să ne arate și banca din sala lui de clasă - populată de aceiași omuleți, care se întind până pe un perete al încăperii. E mișto ce face, acum numai să ia și Bacul, râde Dani.
Îmi mai agață privirea niște cărți de tarot, în care clasicele personaje ezoterice, Înalta Preoteasă, Spânzuratul, Magicianul și Pustnicul, sunt reinterpretate în cheie contemporană. Sunt toate linogravuri făcute de un elev care se pregătește de admitere la Arte la Cluj, Adrian Buda, zice Dani. Personajele sunt colegii lui de liceu.
Niște chipuri sparte, din ceramică, se recompun cu fragmentele care le lipsesc. Siluete umane, mici dansatori tot din ceramică, se suprapun într-un haos bine temperat. Ne oprim în fața unei schițe arhitectonice superbe, cu linii curate și un plan atent gândit în spatele așezării volumelor pe pagină. E o elevă pe care Bocșe a avut-o și la dirigenție, care „face în fiecare săptămână Timișoara-Deva, vine luni dimineață direct la școală”. E costul pregătirilor pentru a face facultate în alt oraș, la care aspiră toți elevii mai mari de la „Sigismund Toduță” cu care am vorbit.
Trecem și pe lângă lucrări mai degrabă clasice: „celebra” ilustrație de carte, afișe de teatru, lucrări textile. „Anul ăsta, v-am zis, stăm mai greu cu textilele”. Din ce cauză, întreb? „Din cauza calității lucrărilor”, zice proful frust. Îmi povestește că un alt elev de-al lui expus în galerie face și pian. „I-am zis să se țină de pian”, îmi spune râzând.
Ajungem și în atelierul-bibliotecă, unde una dintre elevele care tocmai a terminat clasa a XII-a modelează portretul unuia dintre paznicii școlii. Se pregătește pentru facultate. În jurul ei, o veselă harababură, din care ne întâmpină alți câțiva colegi ai lui Dani Bocșe.
„Eu nu le-am zis niciodată [elevilor], Măi, ăsta-i frumos, ăsta-i urât”. Însă ar vrea ca tinerii să fie mai îndrăzneți și să lucreze mai mult. „Îs și cam leneși.” E drept că uneori lucrurile nu prea se leagă în lumea artei din Deva. El, de pildă, a încercat să înscrie Galeria „Din deal” la Noaptea Albă a Galeriilor anul trecut, însă înscrierile s-au făcut pe repede înainte și n-au mai apucat. „Stăm prost cu promo, ăsta-i adevărul. Site-ul [liceului] îl țin în picioare eu, când mă sună directoarea, da'-n același timp tre' să țin și site-ul galeriei, și pagina de Facebook.”
Cu toate astea, îi spun, în lumea foarte tinerilor artiști din Deva par să se petreacă mult mai multe decât ai fi tentat să crezi de la distanța buricului Capitalei. Bocșe îmi dă dreptate, nu fără de mândrie. Zice că au avut o expoziție multimedia, cu instalații audio și video făcute de elevi. Îmi mai povestește despre un performance pe care l-a susținut anul trecut un elev, în timpul prezentării lucrării de atestat. Ne duce în sediul școlii, de lângă galerie, să ne arate lucrarea, pe care autorul și-a rupt-o la vernisaj. Toată comisia „a rămas mască” - până au descoperit că în spatele chipurilor desenate pe hârtia ruptă se aflau aceleași chipuri, de data asta modelate.
Asta e poate și cea mai bună metaforă pentru incursiunea în lumea Liceului de Arte din Deva. Din spatele unei pânze clasice de așteptări scăzute în ce privește lumea artei tinere dintr-un oraș mic, răsare neașteptat frumusețea. Ca s-o vedeți, puteți vizita până pe 5 noiembrie inclusiv, la Rezidența BRD Scena9, expoziția Artists in Progress, unde vă așteaptă și câteva lucrări semnate de trei dintre elevii lui Dani Bocșe.
Acest material face parte din proiectul „Artists in Progress”, realizat de Scena9 și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Prin acest proiect, vrem să înțelegem mai bine lumile din școlile de artă românești și să cunoaștem cele mai tinere generații de artiști.
Parteneri: Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș Bolyai din Cluj, Liceul de Arte Plastice din Timișoara, Cerc. Artă Contemporană din Târgu Ocna
Parteneri media: Ideo Ideis, Dissolved Magazine, SUPER, SUB25
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
