Despre

Cine suntem și ce facem la „Artists in Progress”?

De Scena9

Publicat pe 1 mai 2019

Proiectul jurnalistic

Artists in Progress este un proiect editorial cofinanțat de AFCN, prin care echipa de jurnaliști și fotografi de la Scena9, alături de alți colaboratori, vă invită să cunoașteți lumea din școlile de artă și cele mai noi generații de artiști din România

În contextul în care cultura este subfinanțată, iar instituțiile nu sunt prea des deschise artiștilor tineri și foarte tineri, am vrut să înțelegem mai bine ce înseamnă să devii actor, pictor sau fotograf în România zilelor noastre. Cum îi pregătește școala pe viitorii artiști și cum îi ajută să se orienteze în „lumea artelor” după ce își primesc diplomele și cum reușesc cele mai tinere generații să-și construiască un drum, făcând echilibristică între joburi mai mult sau mai puțin precare și cariera de artiști? Ce investighează acești oameni prin arta lor și unde se pot întâlni cu publicul? Acestea au fost câteva dintre întrebările de bază de la care am gândit proiectul Artists in Progress.

Căutăm răspunsuri în mai multe medii de educație artistică, de la licee, școli populare și inițiative alternative care revigorează gustul pentru artă în orașe mici, la facultăți din cele mai importante centre universitare. Pentru început, harta noastră arată așa: București, Timișoara, Deva, Cluj, Iași, Târgu Ocna și Târgu Mureș. Documentăm realitatea pe care o descoperim în teren printr-o serie de materiale multimedia, prin care vrem să vă aducem mai aproape de sălile de clasă, atelierele și sălile de repetiții unde se pregătesc mii de copii și adolescenți să se ia la trântă cu istoria artei. Apoi depistăm cele mai pertinente probleme de care se lovesc acești oameni și să le analizăm împreună cu artiști, profesori și manageri culturali, într-o serie de interviuri și discuții. 

Tabăra de artă contemporană „Minitremu”. Foto: Andrei Becheru

Expoziția

Și, dat fiind că poate cea mai importantă miză a proiectului e să-i cunoaștem pe unii dintre cei mai tineri artiști din România și să-i aducem mai aproape de publicul larg, care nu are aproape deloc acces la lucrările lor, completăm proiectul jurnalistic cu o expoziție dublă. O parte dintre lucrările artiștilor pe care-i descoperim în timpul documentării vor fi expuse în această toamnă la Rezidența BRD Scena9 din inima Bucureștiului. În paralel, pe Scena9.ro/artists-in-progress deschidem o expoziție virtuală în care vă facem cunoștință cu unele dintre cele mai interesante proiecte artistice pe care le întâlnim pe drum. 

Foto: Eduard Verde

Cine suntem?

Din echipa editorială a proiectului Artists in Progress fac parte jurnaliști din redacția Scena9: Venera DimulescuIoana PelehatăiIonuț Sociu și Andra Matzal.

Fotografi: Andrei Becheru, Ioana Cîrlig

Colaboratori: Cristina Beligăr, Sarah Muscalu, Victoria Carasava, Eduard Verde, Vakarcs Lorand

Grafică și ilustrație: Sorina Vazelina, Mălin Neamțu

Consiliere pentru organizarea expoziției: Suzana Dan / Rezidența BRD Scena9

Comunicare: Liliana Niculescu

Zână bună & minte limpede: Arina-Bianca Rusu

Coordonator de proiect: Andra Matzal

Partenerii

Universitatea Națională de Arte din BucureștiFacultatea de Teatru și Film a Universității Babeș Bolyai din ClujLiceul de Arte Plastice din TimișoaraCerc. Artă Contemporană din Târgu Ocna

Parteneri mediaIdeo IdeisDissolved MagazineSUPERSUB25

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK