Azi-noapte am visat că eram pe Magheru, pe lângă Scala. Era seară, călduț, tocmai plouase. Nu erau mașini pe stradă, doar oameni mulți, mulți, peste tot. Toată lumea dansa. Undeva în centru cânta un soi de Fanfara Ciocârlia, dar erau câteva sute, cântau și dansau împreună cu miile de oameni care umpleau bulevardul. Am dansat până dimineață, la răsărit am urcat în mașină și am plecat să fac poze. Am luat-o spre Moldova, am ajuns în Crimeea. Apoi m-am trezit.
Visul ăsta a adunat câteva dintre dorurile mele de pandemie, la care m-am conectat în ultimele zile pentru că am stat cu nasul în arhive foto - am parcurs mai bine de 100 de ani de viață pe pământ. De la sate izolate din Transilvania până în Brooklyn, de la primele expediții arctice la poze de vacanță din anii ’90. Nunți, înmormântări, dans, flirturi, călătorii, războaie, petreceri, spectacole, sport, piețe și fabrici.
M-am plimbat prin arhivele Museums Victoria, New York Public Library, Austrian National Library, Shorpy, Library Of Congress, Azopan, Fortepan. În arhiva Fortepan m-am scufundat cu totul. E o colecție de peste 100.000 de imagini, din 1900 până în 1990 - fotografie de ziar, negative găsite, colecții publice și donații din arhive de familie. Majoritatea imaginilor sunt din Ungaria, dar sunt și din România, Bulgaria, Germania, Croația, Serbia, Egipt, China, Eleveția. De fiecare dată când am dat peste câte o poză cu oameni care beau bere la soare, se îmbrățișau, își dădeau mâna, mergeau cu trenul sau stăteau tolăniți pe o plajă, m-a izbit bucuria situațiilor banale de zi cu zi care ne sunt interzise acum. Așa că am adunat aici o mică selecție de fotografii frumoase care să ne țină de foame până se deschid parcurile și avem voie să dansăm din nou în grupuri mai mari de 3.
