Tocmai te-ai trezit dintr-o comă sau o suspendare criogenică sau din cine știe ce alt clișeu narativ improbabil. Te uiți în jur și-ți dai seama imediat că lumea nu mai e cum ai lăsat-o. E ca la revelionul ăla la care-ai ratat Anul Noul pentru că te-a prins miezul nopții la baie, numai că acum ai ratat Armaghedonul. Planeta a fost distrusă ori de o calamitate naturală, ori de o acțiune umană. De cele mai multe ori, cauza apocalipsei seamănă suspect de mult cu o controversă politică recentă pe care creatorii vor s-o comenteze.
Poate încălzirea globală a scăpat de sub control, așa cum ne așteptam. Sau poate că Războiul Rece nu a fâsâit, ci s-a încheiat cu o mie de explozii nucleare. Sau roboții și Internetul s-au răsculat împotriva noastră. În orice caz, important e că societatea s-a destrămat complet și cei rămași în viață au probleme mari în a supraviețui noii realități.
E unul dintre peisajele preferate ale creatorilor de jocuri. Toate studiourile care încearcă să spargă binomul Fantasy – Space Opera și să copieze și altceva în afară de Stăpânul Inelelor și Star Wars ajung invariabil în viitorul apropiat. Care e ori un viitor nasol – un cyberpunk gritty cu megacorporații, poluare și pericol la tot pasul – ori un viitor deloc, în care întreaga civilizație umană a fost redusă la niște mici grupuri răzlețe de supreviețuitori mai mult sau mai puțin pașnici, despărțiți de kilometri întregi de deșert.
Am vorbit cu câțiva creatori de jocuri video care au lucrat la jocuri post-apocaliptice și le-am cerut sfaturi care să ne ajute să facem față acestei lumi post-dezastru. Rămâne de văzut cât de înțeleaptă a fost decizia de a ne baza pe metodele de supraviețuire ale unor artiști, scriitori și programatori. Iar cum câte un sfârșit al lumii pare să fie anunțat la fiecare două săptămâni, am putea să avem răspunsul la întrebarea asta mult mai curând decât ne-ar conveni.
Nu toate apocalipsele sunt egale
Atât Wasteland, cât și urmașul său spiritual, Fallout, s-au inspirat puternic pentru setting-ul lor din seria de filme Mad Max, care a încetățenit cumva idea de peisaj post-apocaliptic ca fiind un deșert complet plat și lipsit aproape în totalitate de forme de viață - cel puțin de unele care să nu încerce să te omoare. Seria Mad Max e plasată în Australia, care este acoperită în proporție de 70% de deșert. (Cei mai răutăcioși sau mai neozeelandezi dintre noi ar spune chiar că diferențele dintre Australia lui Mad Max și cea contemporană sunt minimale.) Wasteland are loc în Arizona, această Australie a emisferei vestice. O bună parte din primele două jocuri Fallout are loc în California, dar într-o Californie devastată de atacurile nucleare care au distrus lumea veche și au adus-o la același nivel climateric cu Australia sau Arizona.
Probabil plictisiți de același deșert, unii creatori de jocuri au încercat să păstreze preceptele de bază ale stilului post-apocaliptic, fără însă să rămână blocați în Arizona. inXile au decis ca Wasteland 3, programat pentru lansare în 2019, să treacă munții în Colorado, unde dificultățile vieții pe nisip vor fi înlocuite cu dificultățile vieții în nămeți. Dacă viața în clima temperat-continentală a paralelei 45 te face să te plângi, fie de frig, fie de cald, în funcție de anotimp, probabil că nici deșertul, nici permafrost-ul n-o să-ți surâdă prea tare ca destinații de petrecut sfârșitul lumii.
Dar poate ești genul de persoană care preferă să nu iasă din casă. Sau măcar genul de persoană a cărei dragoste față de indoors a venit odată cu cataclismul care a făcut suprafața planetei imposibil de suportat. O planetă moartă la suprafață, dar care colcăie de viață sub pământ, e modelul post-apocaliptic pe care îl urmăresc jocuri ca Underrail sau seria Metro 2033, ambele cu acțiunea plasată în rețele vaste de tuneluri de metrou, în care rămășițele omenirii încearcă să restabilească o ordine socială, cât de cât.
Ce știi să faci?
Poate crezi că ai exact genul de skill-uri care să îți ofere o viață comfortabilă acum. Poate ai chiar și genul de skill-uri despre care te îndoiești că roboții le vor deprinde suficient de repede încât să-ți facă vreo problemă. Dar mare parte din ce știi să faci acum devine irelevant după ce cad bombele. Nimic din ce te-a făcut bun ca senior HTML developer sau performance media specialist nu e transferabil după ce se trage cortina. În schimb, multe dintre chestiile pe care nici nu știai că le mai face cineva în ziua de azi vor deveni indispensabile.
Vince D. Weller e președintele studioului Iron Tower și omul din spatele excelentului RPG indie din 2015 Age of Decadence, care îmbină vibe-ul post-apocaliptic cu cel al căderii Imperiului Roman. Deși ne îndeamnă să nu punem prea mare preț pe opiniile lui, pentru că încă nu a supraviețuit niciunei apocalipse, crede că:
”Majoritatea oamenilor nu au skill-uri de supraviețuire pe termen scurt – destul de mulți nu pot nici măcar să gătească – așa că n-or să reziste prea mult. Când se stinge lumina pe bune trebuie să fii în stare să faci lucruri de bază, gen să faci focul, să găsești hrană și apă, să gătești, să tratezi răni/răceli/gripe sau să construiești un adăpost. Dacă nu poți să faci nimic din toate astea, ești ca și mort. Majoritatea oamenilor care au trăit acum o sută, două de ani puteau să facă de-astea cu ochii închiși. Azi e o artă pierdută.”
Chiar dac-ai avea parte de o apocalipsă „soft”, care nu implică dispariția în masă a plantelor și a animalelor, tot ți-ar fi cam greu să-ți asiguri apa și hrana. Ai stat destul de mult pe lângă bunici când erai mic încât să deosebești ciupercile comestibile de alea otrăvitoare? Știi să te ferești de plantele otrăvitoare? Poți să-ți dai seama în timp util cât e de potabilă e apa dintr-o anumită sursă?
Colin McComb e scriitor și game designer și a lucrat la jocuri ca Fallout 2, Planescape: Torment sau Wasteland 2. În prezent, alături de colegii de la inXile, lucrează la mult-așteptatele Torment: Tides of Numenera și Wasteland 3:
„Multă lume se gândește la arme când vine vorba de supraviețuire. Deși ar fi clar utile când vrei să pui mâna pe uneltele de supraviețuire ale altora, dacă nu poți să le folosești la vânătoare, nu poți să-ți faci o strategie pe termen lung din asta. […] Trebuie să renunți la ideea că poți să te specializezi în toate – ca să supraviețuiești, trebuie să fii generalist. Cel puțin până te-ntâlnești cu alții, cu care să poți să-ți împarți îndatoririle.”
De ce ai nevoie?
Probabil singura întrebare mai grea decât „ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?” e „ce ai lua cu tine într-o lume pustie?”. În primul rând, în afara cazului în care ai la îndemână un generator, majoritatea electronicelor tocmai au devenit inutile. Singurele care rămân funcționale sunt alea pe baterii. Așa că măcar Tamagotchi-ul tău o să fie în siguranță și după sfârșitul lumii. Dar nu și după sfârșitul bateriilor. Lucrurile pe care poți să le găsești într-un garaj se vor dovedi mult mai utile decât alea de pe rafturile de la Media Galaxy.
Vince D. Weller zice: ”Unelte. Fără unelte, omul nu e nimic mai mult decât o maimuță proastă fără păr care va muri de foame, în aceleași condiții în care maimuțele adevărate ar prospera. N-ai cum să te aștepți ca supraviețuitorii să-și poată face singuri uneltele, așa că trebui să ai pregătite instrumentele necesare, în caz de urgență. Orice, de la truse medicale la cuțite de vânătoare de calitate, topoare și arme de foc, dacă legislația ta locală nu e împotriva lor.”
Toate chestiile astea se vor dovedi mai ușor sau mai greu de procurat, în funcție de modul în care s-a sfârșit lumea. Locuințele și magazinele părăsite merită cercetate în căutarea de unelte, dar expedițiile de genul ăsta prezintă propriile lor pericole. NEO Scavenger e un joc rogue-like, genul unde scopul nu e să câștigi, ci să nu mori imediat, produs de Blue Bottle Games în 2014, care ilustrează perfect asta. După ce te trezești dezbrăcat și dezorientat într-o lume devastată, trebuie să încerci să supraviețuiești cât mai mult. Ai nevoie de tot felul de resurse, de la mâncare, la arme și haine care să te ferească de hipotermie, la un cort care să te ferească de ploaie. Cele mai bune locuri în care poți să le găsești sunt clădirile abandonate. Singura problemă e că nu toate sunt abandonate. Și nu toate par că vor mai rămâne în picioare prea mult timp. Fiecare incursiune te poate răsplăti cu un pulover sau o pungă de covrigei, care ți-ar face supraviețuirea mai probabilă. Sau te poate omorî.
De-asta cea mai bună strategie e să ai o geantă rezistentă și încăpătoare pregătită dinainte de cataclism, cu toate cele trebuincioase. Conform autorităților americane, doar 39% dintre cei care trăiesc în zone cu risc ridicat de dezastru natural și-au făcut vreun plan de supraviețuire în caz de urgie. Procentul celor care se pregătesc activ pentru apocalipsă e probabil considerabil mai mic.
Dejan Rasidic conduce studioul sârbesc Stygian Software care a produs Underrail, probabil cel mai bun RPG al ultimilor zece ani. Mi-a spus din start că lumea underground în care are loc Underrail nu se vrea o simulare realistă a unei societăți post-apocaliptice, dar că „din punctul nostru de vedere, cel mai important ar fi să ai niște grenade, presupun. Rezolvă foarte multe probleme. Orientarea spațială bună ajută și ea, pentru că în viitor nu există hărți, și nu vrei să te rătăcești prin tuneluri și să fi mâncat de canibali.” În rest, crede că „Bear Grylls face ce trebuie pentru supraviețuirea pe termen scurt”.
Unde te duci?
Poate te-ai gândit că ai putea să scapi de toate bătăile de cap cu uneltele și căutatul de mâncare dacă rămâi în oraș. Până la urmă, conform profesorului Lewis Dartnell de la Universitatea din Leicester, un supermarket obișnuit are destulă mâncare și băutură neperisabilă încât să poată țină în viață un adult timp de 55 de ani. Destul cât să citești tot standul de reviste de câteva ori. Dar Vince D. Weller crede că e cea mai proastă decizie pe care ai putea s-o iei:
„Valea din oraș! Deși aglomerările urbane par să ofere un stoc nelimitat de resurse și adăposturi, nu vrei să fii acolo când o iau lucrurile razna. Resursele se vor epuiza mult mai repede decât ai crede, iar masele flămânde se vor îndrepta către cei care au adunat provizii.”
Acțiunile tale ar trebui să depindă de genul de lume în care te găsești. Într-un scenariu de genul „ultimul om de pe planetă”, viața ta socială ar avea mult de suferit, dar măcar n-ai concura cu alți supraviețuitori. Dacă crezi că Black Friday e o ocazie bună să vezi cele mai primare instincte umane în acțiune, stai să vezi ce se întâmplă când resursele limitate care-au supraviețuit bum-bum-ului nu mai sunt protejate de un sistem de legi.
Ăsta e, de fapt, unul din motivele principale pentru care peisajele post-apocaliptice sunt atât de populare în jocurile video. Un joc în care mare parte din gameplay e format din lupte – adică cel puțin 80% din toate jocurile – are nevoie de un univers în care pericolul e la tot pasul. Iar lumile post-apocaliptice din jocuri sunt pline, pe lângă mutanți creați de radiații și arme futuristice, de găști violente, grupări sclavagiste și gloate speriate, oportuniste, care vor face exact ce te-ai aștepta din partea unor gloate speriate, oportuniste.
Faptul că mai toate universurile post-apocaliptice, de la Mad Max, la Fallout sau la Drumul lui Cormac McCarthy conțin grupuri violente de vagabonzi, care trăiesc dincolo de orice cod moral recognoscibil, nu se datorează doar unei lipse de creativitate a scriitorilor, ci și unei presupuse inevitabilități istorice.
Chris Bischoff e artist și unul dintre cei doi frați care formează The Brotherhood, studioul din spatele mirificului point-and-click STASIS și care tocmai și-au încheiat campania de Kickstarter pentru Beautiful Desolation, un joc adventure post-apocaliptic plasat în Africa. Chris crede că cel important e să-ți găsești propriul colțișor de post-apocalipsă:
„Eu unul […] aș încerca să găsesc ceva ușor de fortificat și de ascuns. Sapă o groapă, bagă un autobuz în ea și acoperă-l. Cred că oamenii mor atunci când încearcă să se deplaseze! Când poți să mori din ceva minor, gen o tăietură la picior, dacă nu ai medicamentele necesare, e foarte important să eviți pericolele asociate călătoriilor. [...] Cred că faptul că trăiesc în Africa de Sud, unde am avut parte de pene lungi de curent și raționalizări ale apei mi-a oferit o perspectivă unică asupra importanței mâncării „ușor de mâncat” și a apei.”
Minunata lume nouă
Desigur, cel mai bun mod de a supraviețui unei lumi post-apocaliptice dintr-un joc video e să trăiești într-un joc video. Să aduni în jurul tău un mutant prietenos, un mecanic cu nimic de pierdut și un doctor cu un secret întunecat. Să îți ții mereu încărcată pușca cu laser. Să îți tratezi cele 14 gloanțe încasate cu doi plasturi puși în cruce și să mănânci biscuiți care nu au expirat la 200 de ani după apocalipsă. Și să poți să apeși pe LOAD GAME de fiecare dată când mori.
Mediul entertainment-ului electronic te lasă să explorezi o lume distrusă cu un nivel de detașare foarte confortabil. Orice eveniment câtuși de puțin similar cu o apocalipsă ca cea din Fallout ar fi devastator pentru supraviețuitori. Și nu doar din cauza penuriei de abilități tehnice, arme sau unelte, ci pentru că ar fi devastator psihic. Soldații profesionști ajung să sufere traume psihologice puternice după ce iau parte la războaie convenționale. Care-ar fi șansele unui om obișnuit să reziste într-o lume plină de cadavre?
Poate cel mai important sfat pentru supraviețuirea într-un astfel de iad vine de la Chris Bischoff: “Ah, și nu uita să îți faci rezerve de cafea. Unde există cafea, există speranță.”
