Prin 1996, pe când eram într-a X-a, mi-a venit ideea să fac o revistă anonimă care să-i ironizeze pe profesorii din liceul din Iași în care învățam.
Nu am mers totuși până la capăt pentru că mi-am fost frică. Pur și simplu. Aveam subiectele pentru articole, mă gândisem cum să o „distribui” (prin lăsarea discretă pe calorifere) dar m-am lovit de un obstacol pe care nu am știut cum să îl trec. Nu aveam acces la un calculator, nu dețineam nici măcar o veche mașină de scris, prin urmare mi-a rămas doar să o scriu de mână și să o multiplic la xerox. Dat tocmai această „opțiune” avea să îmi omoare inițiativa. M-am temut că vreun profesor, cel de română cel mai probabil, îmi va recunoaște scrisul. Din tot planul meu, a rămas un singur text, pe care l-am citit colegilor de clasă. A fost un succes, dar un succes dureros, pentru că râsetele unui prieten în timpul orei mi-au dat de gol capodopera, care-i ironiza pe toți angajaţii liceului, de la director până la paznic. Am intrat în atenţia consiliului profesoral, dar am scăpat până la urmă nevătămat, pentru că dirigintele – un om deschis la minte – a reușit să-i convingă pe ceilalți că nu pot fi sancționat pentru creativitate, chiar dacă aceasta e folosită într-o „direcție greșită”.
61 de elevi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj nu au fost la fel de norocoși ca mine. Ei au creat un grup secret pe Facebook și au început să ironizeze și să posteze „mesaje obscene la adresa profesorilor”. În februarie 2015, tinerii au fost descoperiți și în școală a izbucnit un imens scandal. Consiliul profesoral a dispus exmatricularea a doi elevi, în timp ce alți 66 de elevi au primit sancțiuni, care au mers de la avertismente până la nota patru la purtare și anularea burselor de studii, după cum a relatat presa clujeană. Totuși, până la urmă au scăpat și ei, căci o lună mai târziu toate sancțiunile au fost anulate.
Scandalul a rămas și a devenit punct de plecare pentru o piesă de teatru manifest împotriva cenzurii. Bogdan Georgescu, care a scris și regizat spectacolul de teatru Antisocial, a explicat opţiunile sale.
Spectacolul pornește de la cazul real al elevilor de la Liceul Șincai din Cluj. Din tot acel scandal, surprinzător este faptul că profesorii i-au „prins” pe elevi cu ajutorul altor elevi, adică printr-o trădare, să-i spunem așa. În ce măsură abordează Antisocial și această chestiune a omului care cedează presiunilor și își trădează apropiații?
Profesorii s-au infiltrat în grup folosind profile false, cu ajutorul unor elevi deja membri. Situația e greșită din foarte multe puncte de vedere. Aspectul trădării este menționat și ridicat ca problemă doar de unul dintre profesori, în spectacol. Însă prioritățile sunt altele – imaginea școlii, prestigiul, faima... Pe lângă trădare, mai e și aspectul respectului față de intimitatea elevilor, libertatea lor de exprimare, gândirea critică – toate ignorate, încălcate și desconsiderate pentru aceeași cauză – faima școlii, care determină cei mai influenți oameni din respectivul oraș să-și trimită copii la acel liceu.
Antisocial a avut deja numeroase reprezentanții prin țară, urmate de dezbateri cu publicul. Care este sentimentul tău după aceste dezbateri?
Speranța vine întotdeauna de la generațiile cele mai tinere participante la dezbateri. Există pe lângă dorința de schimbare, o puternică dorință de exprimare, de articulare și analiză a problemelor și situațiilor cu care se confruntă elevii. Însă, se întâmplă pe parcurs, în așa numitul proces de maturizare, o resemnare în raport cu presiunea acestui sistem epuizat, în speranța obținerii unei oarecare stabilități, a unei poziții cât de cât acceptate. Sper ca acest lucru să se schimbe cu acești tineri, a căror singură prioritate nu mai e să aibă carte de muncă și care sunt obișnuiți cu schimbarea ca o valoare a oricărui proces, ca o dezvoltare, și nu ceva ce trebuie combătut și suprimat.
Piesa scrisă de Bogdan Georgescu a fost prezentantă în 21 de orașe din România, în cadrul turneului Manifest pentru Dialog, susținut de Scena 9 și BRD. Decizia de a-l prezenta prin țară a venit din dorința, au explicat organizatorii, de a aduce laolaltă în sala de spectacol elevii, profesorii și părinții, astfel încât, împreună, să identifice problemele care „sabotează în acest moment căile de dezvoltare pentru copii, căile de exprimare pentru profesori, căile de rezolvare a problemelor pentru părinți”.
Turneul se numește Manifest pentru Dialog. Dar cultura dialogului pare să dispară în România. Oamenii par să aibă mai degrabă certitudini, decât deschidere spre dezbatere. Ce a reușit să schimbe acest manifest?
Nu știu cum poate să dispară ceva ce nu există, ceva pentru care nu suntem educați, antrenați, încurajați – dialogul. Mi s-a părut senzațional să descoperim în turneu elevi extrem de bine articulați, cu argumente și cu tehnici de dezbatere impecabile. Din păcate, erau excepții și mulți dintre ei făceau parte din grupuri de dezbatere organizate voluntar de anumiți profesori. Din nou, nu e o componentă integrată a sistemului educațional, ci un aspect circumstanțial. Dacă ai noroc să „pici” la o școală unde se întâmplă așa ceva, poate ai șansa să înveți ceva despre arta dialogării și a dezbaterii. Dacă nu, pumnu’ tare de-antrenat pentru masă.
Vorbiți de necesitatea unei reinventări a sistemului românesc de educație. Credeți că este posibil? Ultimii ani ne-au arătat mai degrabă eșecuri.
Lumea pare să-și dorească găsirea variantei „ideale”, pe care să o implementăm și să nu o mai schimbăm niciodată. Cred că tocmai asta e problema. Că nu se încearcă flexibilizarea sistemului și adaptarea lui la realitățile de azi, în care schimbarea să fie un principiu de dezvoltare a acestui sistem, și nu instrumentul de resetare a lui, doar pentru ca ministrul X sau Y să-și justifice activitatea la minister. Mi se pare că speranța îmbunătățirii vine tot de la individ, de la profesori care decid să lucreze altfel cu elevii, cazuri izolate de cele mai multe ori chiar în școlile în care lucrează, care ar putea fi excelente modele de bună practică, însă aproape niciodată consultați când se iau decizii la nivel central.
Actorii care au participat la acest proiect au fost aleși prin ateliere-interviuri, realizate cu fiecare actor în parte. Ce au însemnat, concret, acestea?
Face parte din metoda mea de lucru, din ceea ce numesc proiect de Artă Activă – pe de o parte activare a unor subiecte ignorate, marginalizate, pe de altă parte activare a publicului şi generare a unei comunități în jurul proiectului artistic. Disponibilitatea și curiozitatea lor, dorința de a explora împreună o zonă atât de vastă au fost principalele criterii. Prin interviuri și ateliere mi-am dorit în primul rând să-i cunosc, să le aflu curiozitățile, spaimele, poveștile. Mi-am propus să scriu un text pentru oamenii cu care lucrez, iar ca acest lucru să se poată întâmpla trebuia să știu pentru cine și despre cine scriu.
Până când mai poate fi văzut spectacolul?
Antisocial face parte din repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, se joacă cel puțin o dată pe lună. De asemenea, spectacolul va fi prezent în varii festivaluri în țară în această primăvară, precum Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sau Festivalul de Teatru Nou de la Arad.
