Am plecat să văd miracolul animației la lucru. Am ajuns la un fost sediu de agenție de presă, rebotezat CINETic și dat pe mâna Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. E încă-n renovare. La etajul 1, ușa mă avertizează că n-au voie înăuntru persoanele neautorizate, neinvitate, ne-. Ezit. Îmi fac curaj. Intru. Într-o cameră mai mult lungă, în care cea mai spectaculoasă chestie sunt cele 15-20 de MacPro-uri (adică vreo 300.000 de lei de tehnologie), vreo 15-20 de oameni obișnuiți trebăluiesc concentrați la calculatoare. Nimeni nu sesizează c-am intrat.
Dacă ăsta e miracolul animației, atunci e cea mai introvertită minune din lume.
Sunt la Animation Worksheep, ediția a VI-a, săptămâna 3. De 16 zile 12 animatori, 5 traineri și o mână de organizatori Animest fac animație, însuflețesc neînsuflețitul. Poetic, nu? Chiar e, dar nu la prima vedere. Nu fără răbdare, fără tăceri lungi, fără migăleala de la compositing* și orele lungi în care aștepți să ți se randeze** naibii odată animația aia.
* etapa de completare a cadrului cu detalii, odată ce ți-ai construit secvența din personaje și decoruri.
** etapa de după post-producție, după ce ai pus efecte sonore, ai montat, ai adăugat efecte speciale și lași calculatorul să le amestece pe toate, într-un singur fișier bun de văzut pe YouTube, de trimis pe la festivaluri ș.a.m.d.
Anul ăsta, la Animation Worksheep, toți oamenii de mai sus au lucrat la un videoclip animat pentru versiunea Robin and the Backstabbers a melodiei „Cristina”. Piesa are trei segmente, prilej perfect ca fiecare să fie ilustrat cu câte-o altă tehnică de animație: 2D, 3D și stop-motion. Acolo se vede miracolul animației cu ochiul liber, n-ai nevoie de explicații de culise. Acolo și în sălile pline de la Inside Out, Minions, Zootopia și alte minuni Pixar, DreamWorks, Disney ș.a. Acolo și-n fiecare dimineață liniștită asigurată de desene animate părinților din lumea-ntreagă. În animațiile care ne-au punctat viețile, din copilărie până azi, de la Tom & Jerry și Sailor Moon la Adventure Time și Ben 10 și până la serialele pentru adulți Bojack Horseman și Family Guy. Pentru cinematografia românească, animația e motiv mai vechi de mândrie (v. omulețul lui Gopo, devenit Oscar în versiune mioritică, la gala premiilor cu același nume) și, cu chiu, cu vai, sporadic, motiv mai nou (v. Crulic și Muntele magic, regizate de Anca Damian).
Numai că minunile la vedere sunt minuni de rangul doi. Partea cu-adevărat miraculoasă a animației e chiar migăleala tăcută din spate, pe care o vezi la lucru doar într-un context ca Animation Worksheep. La finalul articolului ai videoclipul făcut la Worksheep pentru Cristina celor de la Robin and the Backstabbers - dar dacă sari direct la el, iar o să sari peste minunea animației. Așa că încearcă s-o iei încet de data asta. Să afli cum se construiește, pixel cu pixel, fiecare fotogramă-n parte. Bonus, am presărat articolul cu chestiile mișto pe care le fac participanții de anul ăsta de la Worksheep, ca să-i cunoști.
Pixel cu pixel
În camera cu multe MacPro-uri, se aude Robin and the Backstabbers, „când te-am cunoscut Cristi...” – pauză abruptă și din nou, același pasaj: „când te-am cunoscut, Cristi...”. Și iar, de la capăt, încep să mă simt ca-n bancul cu „copii, vreți să vă spun o poveste?”. În dreapta mea, o fată desenează pe o tabletă grafică o siluetă feminină, care apare în timp real pe ecranul de 21,5 inchi din fața ei. Șterge câteva tușe, desenează din nou. Dezbate cu colega ei unde să salveze fotograma respectivă, cum s-o denumească, în așa fel încât să nu se-ncurce cu celelalte sute de fotograme din aceeași secvență.
În spatele meu, o altă fată pigulește în liniște un steag stilizat pe ecran, pixel cu pixel. Mă uit în jur: niște doze de bere (goale), un flipchart cu principiile storytelling-ului, un storyboard al animației, descrisă minuțios, secvență cu secvență, responsabil de secvență, unghi, tăietură, stil de animație. Peste 5 minute revin cu privirea la fata cu steagul și ea e tot acolo, mângâind, cu infinită răbdare și cu cursorul, fiecare punct al formei paralelipipedice. Dau să trec mai departe, vânez ceva mai interesant. Chiar atunci, fata ia steagul cu copy-paste, deschide cadrul și lipește drapelul pe un peisaj urban familiar, stilizat în alb și negru. Agață steagul în vârf de Arc de Triumf. Cea mai simplă și mai expresivă vedere cu Bucureștiul pe care-am văzut-o în ultima vreme.
Trec de trei bărbați (adulți) care dezbat aprins, minute-n șir, mișcarea unui antebraț negru pe fundal alb („It’s a bit wobbly…” „But it’s human, it’s natural!”). O franțuzoaică-spiriduș se amestecă relaxată în toate discuțiile, râde și-n franceză și-n engleză și-n română. Anna Florea, ilustrator și participant la Worksheep, pictează digital la un MacPro un fel de pepene. Odată animat, pepenele se transformă într-o lună.
Cu Anna mă întâlnisem cu două seri înainte. Ieșise la bere cu colegii de workshop în aceeași cârciumă ca și mine. Era ruptă de oboseală, era târziu, dar când a-nceput să-mi vorbească de Worksheep, s-a animat ca la Pixar. Pentru că anul ăsta, mi-a dat Anna de-nțeles, Worksheep a ajuns acasă. La CINETic.
La centrul de inovație, cercetare și minuni
CINETic e Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, un proiect UNATC, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Pentru toți oamenii cu care-am stat de vorbă despre Animation Worksheep, centrul ăsta e, de fapt, marele miracol: în sfârșit, există un loc în România dotat cu tot ce-i trebuie unui animator profesionist.
La CINETic o să vină tot felul de minuni: imprimantă 3D, cameră pentru proiecții imersive, echipamente pentru motion control și motion detection (cu care poți să animezi personaje direct după mișcările unui om conectat la senzori), echipament de bio-măsurători (EEG și EMG), tehnologie pentru eye-tracking, camere de filmat 4k și o tonă de tehnologii care o să-ți rupă filmul, la propriu. Mai simplu spus, Bucureștiul are acum capacitatea să producă experiențe cinematografice incredibil de veridice, cu secvențe de realitate virtuală, animații realizate după un corp uman conectat la tehnologiile de biometrie, dar și studii care îți explică ce se-ntâmplă în creierul tău, când e expus la artă.
Video de Luiz Stockler, fost mijlocaș la Steaua și trainer-junior la Animation Worksheep 2016
Mă rog. Momentan, centrul are un singur etaj amenajat. În rest, mult zgomot de bormașină. Dar pentru Vlad Ilicevici, director executiv Este’N’Est și organizator Anim’est de 9 ani, n-a contat. A vrut ca Animation Worksheep să fie primul proiect care intră acolo. A vrut să testeze parteneriatul cu UNATC, o instituție care pare, în sfârșit, să se scuture de apucăturile vechi și să ajungă în 2016. „Cu toate reținerile pe care le-am avut în 10 ani de colaborări on and off cu UNATC-ul, credem că e greu pentru o școală de animație să existe înafara UNATC-ului. Încercăm să colaborăm cu această instituție, care, iată, dă semne de revigorare.”
Organizatorii au mutat workshop-ul, care avea loc în mod tradițional în afara orașului, la București, la CINETic. Ca să puncteze venirea la București au ales piesa „Cristina” pentru producția finală a workshop-ului: face parte din spiritul Worksheep să salute alte produse locale valoroase, pe care le apreciază și le susțin. Poate mutarea la oraș a sacrificat un pic din liniștea și pacea de la Bran, unde spiritul de echipă avea loc să crească, în 2-3 săptămâni de muncit, lucrat „și orice altceva împreună”. „Am încercat să reproducem același stil de lucru la 500 de metri de Control. Reușim, în mare parte, ceea ce-i absolut fantastic. Mai ajung oamenii câteodată și-n Control, ceea ce nu-i neapărat rău”.
Ce a câștigat Animation Worksheep la CINETic? „Clar, un rai tehnologic”. Pe Mac-urile văzute de mine zburdă în voie programe grele, de animație 3D și montaj, care altminteri blochează instant calculatoare mai puțin performante. Tabletele grafice au rezoluții și dimensiuni mari, numai bune pentru animație 2D digitalizată. Iar într-o sală secretă, ascunsă în spatele unei perdele, al unui cordon care limitează trecerea și al unei coli A4, pe care scrie „KEEP OUT” cu multe semne de exclamare, lucrează un roboțel. Nu-i R2D2, ci un braț mecanic de super precizie, care se mișcă micronic, pentru animații stop-motion. Animatorii nu mai stau să gâdile la milimetru camera. Nu mai boscorodesc erorile de continuitate de la o fotogramă la alta. Programează roboțelul din calculator și-și face el treaba. Când am intrat eu în camera misterioasă, de exemplu, brațul a scrâșnit pe șina pe care se deplasa, a scârțâit ascuțit din șuruburile de la articulații și a trasat mișcări precise de cameră peste bufnițele asamblate manual de pe peretele din fața lui. (Scroll mai departe ca să afli ce-i cu bufnițele!)
Show reel de animație al Claudiei Ilea, participant la Worksheep.
Video de Andra Mirea, participant și trainer-junior la Animation Worksheep în 2016.
Video de Ana Dobrescu, participant la Animation Worksheep în 2016.
Școala de desene animate pentru adulți
După 5 ediții de Animation Worksheep, Ilicevici s-a uitat un pic în urmă, la „absolvenții” edițiilor precedente. A observat că de multe ori reveneau la Anim’est pe post de participanți. Mai important, poate, își găseau de muncă în domeniu. Și-atunci a încolțit ideea de a face din asta ceva mai mare. A pornit Project Worksheep, care își propune să acorde un start constând într-un mic grant participanților, dar și să-i ajute să aplice la CNC. Era un început, dar viziunea era ceva mai mare.
În viziunea asta, care pornește de la modelul danez al Animation Workshop, era nevoie de o școală de animație. Workshop-ul din Danemarca a început ca o școală vocațională incluzivă, care nu ținea cont de pregătirea și experiența participanților. Din anii ‘80 și până acum, a ajuns să aibă profesori din toată lumea, inclusiv de la Pixar și DreamWorks. La noi cine să predea? Absolvenții de Worksheep. De-aia jumătate din participanții de anul ăsta au fost selectați din rândul celor care veniseră la edițiile anterioare. Ediția de anul ăsta e o pepinieră de traineri – și poate, pe termen lung, chiar de profesori. Trainerii seniori de anul ăsta sunt țintit aleși dintre cei mai buni. S-a întors [Matei] Branea!, vuiau cercurile mai artsy din București, la final de primăvară. Branea, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori români contemporani, care face și animație din 2000 (Omulan, Planeta Moldova), e implicat și în programul de master în animație de la UNATC. E un nod în plus în conexiunea dintre oaia Anim’est și instituția de stat. Pe lângă Branea, Tudor Avrămuț (animator la Animat Planet Show) și Bogdan Lazăr (animator la Studio Golem), au venit străinii, care pun osul la (re)construirea școlii românești de animație. Sunt Joe King, de la Royal College of Art, director al casei de producție Slinky Pictures, Udo Prinsen, fondator al Carambolas Films (poate i-ai văzut scurtmetrajul Audition) și Capucine Latrasse.
Videoclip Liar, de Radu C. Pop (participant la Worksheep 2016)
„Am știut de la-nceput că ce mă interesează cel mai mult e latura educațională, eu terminând UNATC-ul și trăind carența absolută – de mentorship mai ales, dar și de chestii didactice și tehnice”, zice Ilicevici. Worksheep, oricât ar fi de ludic și de liber, împinge oameni cu ochi și mâini formate, ceva experiență practică, plus dorință de a lucra, spre un domeniu încă lucrativ. „Din toate industriile și mediile video, animația și animation-related businesses, cum ar fi CGI-ul, sunt singurele care nu sunt într-o cădere abruptă liberă worldwide. Din animație încă se câștigă bani. (...) Evident că pe noi ne interesează să descoperim și artiști, latura asta creativă a animației. Dar nu vrem să uităm că oamenii care se școlesc în domeniul ăsta, al animației, trebuie să câștige bani și trebuie să trăiască din asta. Ceea ce UNATC-ul foarte mult timp n-a făcut. Iar asta e o greșeală pe care o școală de film n-ar trebui s-o facă.”
Până atunci, uite ce știe să facă școala de film de animație de la Worksheep + CINETic. Bufnițe, București și Cristina:
