Între 1 și 31 martie la București, Cluj, Iași și Timișoara are loc cea de-a IV-a ediție a festivalul de film japonez IZANAGI. Tema este distopia, nuanțele sunt science-fiction și filosofie. Uite ce filme ne-au atras nouă atenția, și dacă n-ai apucat să le vezi la București sau la Cluj, dă o fugă la Iași sau Timișoara.
Ghost in the Shell 2: Innocence (2004)
Nu știu cum aș putea să explic mai bine universul hipnotizant creat de Mr. Oshii decât astfel: copii după creiere umane, cyborgi care citează din Descartes și Milton, într-un univers cyberpunk, și pe ici-colo niște kinky-tech porn.
Roboții din Ghost in the Shell 2: Innocence sunt mai umani decât par. Nu doar că au dorințe similare cu cele ale oamenilor, dar și angoasele lor sunt aproape aceleași. Anime-ul prezintă povestea lui Batou, un polițist android, și cea a partenerului său aproape uman, Togusa. Cei doi încearcă să rezolve crimele comise de ginoizi, acești roboți sexuali care se sinucid după ce-și omoară stăpânii.
Filmul este continuarea animației din 1995, Ghost in the Shell, despre Motoko Kusanagi, detectivă în aceeași secție de poliție ca și Batou și Togusa. Kusanagi este un cyborg atipic, care iubește să facă scuba diving și își pune întrebări despre suflet și individualitate. Anime-ul se termină când își pierde corpul artificial, în urma unui proces simbiotic cu un alt tip de inteligență artificială.
Ca orice sequel, Ghost in the Shell 2 are un neajuns: ăla care îl presează să se ridice la așteptările setate de predecesorul lui. Dar reușește să facă asta binișor. Mi-a rămas în minte scena cu parada, trei minute de animație CGI combinată cu ilustrații făcute de mână, care se spune că a durat un an să fie făcută. Merită văzut măcar pentru asta, dacă nu pentru mesajele filozofice și întrebările pe care le ridică pe parcursul acțiunii.
Muzica obsedantă a lui Kenji Kawai leagă perfect tot plot-ul și contribuie la experiența pe care o oferă privitorului. Nu știi dacă asculți ceva din trecut, prezent sau viitor. Cam așa se simte și filmul, pe-alocuri. (Andra Mureșan)
Akira (1988)
Akira este un cult classic pe care îl aveam de mult timp pe listă și mă bucur că am apucat să-l văd cu ocazia festivalului IZANAGI, pentru că a reușit să-mi satisfacă pofta de cyberpunk cum puține producții o fac. Într-un viitor distopic, în 2019, găști violente de motocicliști se luptă pe străzile orașului Neo-Tokyo, măcinat de corupție, terorism și proteste. Deși a fost reconstruit după explozia de proporții nucleare care a precedat Al Treilea Război Mondial, Neo-Tokyo încă încearcă să-și revină și pare că este la buza hăului unui nou dezastru.
În timpul unei încăierări între găști, puștiul Tetsuo capătă puteri supranaturale, iar armata îl răpește pentru a face experimente pe el și a-l folosi în scopuri proprii. Urmează o poveste la intersecția dintre puterea care corupe, pericolele tehnologiei, empatie, transformare și pierderea umanității.
Regizorul Katsuhiro Otomo a inovat la finalul anilor ’80 din punct de vedere al animațiilor, iar filmul e impresionant vizual și astăzi. Coloana sonoră e foarte în ton cu universul distopic, însă discretă în același timp, abia făcându-se remarcată uneori; spre deosebire de multe filme moderne care țipă la privitor, aici trebuie să fii mai atent pe alocuri să o distingi.
Multe producții ulterioare s-au inspirat din Akira, de la alte cyberpunks japoneze precum Ghost in the Shell sau Cowboy Bebop la serialul Stranger Things sau jocurile Half-Life. (Ioan Stoleru)
Nausicaä of the Valley of the Wind (1984)
De mult nu am văzut un personaj care să-mi fie așa simpatic ca Nausicaä, prințesa pacifistă care își salvează poporul și lumea în sens mai larg apelând la empatie și înțelegere. Sună un pic idealist, da, dar e ceva foarte puternic la îndemnul filmului de a-ți imagina și alte soluții la conflict și nesiguranță decât cele mai evidente: controlul, atacul, agresivitatea.
Povestea e următoarea: în urmă cu 1.000 de ani, un război apocaliptic a distrus pământul, creând Marea Putredă, o pădure toxică populată de insecte gigantice amenințătoare. Nausicaä este o prințesă de 16 ani a unei comunități care trăiește chiar la marginea acestei pădurii și care este atacată într-o zi de un alt popor care încearcă să distrugă pădurea, crezând că astfel vor trăi mai bine. Filmul urmărește aventurile Nausicaäi, care încearcă să-i convingă pe oamenii că singura cale de salvare este alături de pădure.
Să zici că e un film actual e puțin. E clar că în contextul încălzirii globale și a relației noastre tot mai tensionate cu natura, e un must view. Nu e nimic subtil la faptul că poluarea și războiul oamenilor au distrus natura, care trebuie să devină toxică pentru a se salva, la fel cum nu e nimic subtil la faptul că violența naște altă violență, oricât de pure sunt intențiile de la care se pornește. (Oana Filip)
