Angela Merkel a părăsit în aceste zile viața politică și este practic pensionară.

În noiembrie 2005, când a devenit cancelarul Germaniei, în top ten-ul Billboard se aflau Nickelback, Mariah Carey, Green Day, Sean Paul și Black Eyed Peas. De la căderea Zidului Berlinului și până în acel moment trecuseră 16 ani – exact cât a trecut de atunci  până acum. În cariera ei, Merkel a prins patru președinți ai Germaniei, iar partidul ei a avut opt secretari generali. Când Merkel a devenit cancelar, abia terminasem facultatea. Acum copiii din bloc îmi spun „dumneavoastră” (dacă ție nu ți s-a întâmplat încă, bine, dar să știi că, wow, it will hurt!).

Într-o ordine nespecială, am făcut o listă cu  câteva lucruri pe care le-a lăsat în urmă și care mi se par  importante.

1. Angela Merkel a fost prima femeie-cancelar a Germaniei, prima persoană născută în fosta Germanie de Est care a ajuns cancelar după 1990 și, de asemenea, cea mai tânără persoană ajunsă vreodată cancelar.

Realizările de acest tip sunt interesante, dar, la o adică, pot fi puse pe seama întâmplării. Două dintre ele pot reprezenta o coincidență. Însă existența tuturor celor trei, mai ales că vorbim de un om care a fost în prim-planul politicii timp de un deceniu și jumătate, arată că Merkel a reușit, la mai multe alegeri, să înfrângă numeroase antipatii, prejudecăți și percepții negative subconștiente.

2. Cuțitul și furculița unui politician sunt voturile. Fără ele lași o impresie artistică plăcută, dar vei fi uitat repede.

Din acest punct de vedere, Merkel pare la prima vedere să nu fi fost un mare performer.

A fost liderul Uniunii, adică al alianței de centru-dreapta CDU/CSU. În cele patru scrutine care au avut loc înainte ca Merkel să o conducă, alianța obținuse în medie 39,7% din voturi la alegerile parlamentare.

Sub comanda lui Merkel, la patru scrutine CDU/CSU a obținut în medie 35,9%, aproape cu 4% mai puțin.

Dar, în fundalul mandatelor lui Merkel scena politică se schimba foarte rapid, ca peste tot în Europa, iar partidele tradiționale (printre care și CDU și CSU) pierdeau din forță. La primul scrutin de după Merkel, CDU/CSU a obținut 24% din voturi – cu 8% sub cel mai slab rezultat din vremea lui Merkel. Altfel spus, fără Merkel în prim-plan, patru milioane de germani s-au uitat în alte părți ale scenei politice sau n-au mai venit la vot. Merkel a fost de fapt un scut care a încetinit erodarea profundă a partidului său, erodare ce urma oricum să aibă loc.

De asemenea, moștenirea politică a lui Merkel a constat de fapt din a forma coaliții eficiente cu principalul partid de stânga, teoretic oponentul său. Aceste coaliții nu au existat până la Merkel.

3. Existența acestor coaliții a avut un impact semnificativ în interiorul țării. Până în 2005, Germania se confrunta cu o creștere rapidă a decalajelor de venituri. Deși la putere fuseseră coaliții de stânga, ele nu reușiseră să oprească acest fenomen. În epoca Merkel el a încetat în totalitate.

O analiză științifică cu privire la subiect realizată de cercetători germani din trei institute diferite arată și cum s-a realizat acest lucru: creșterea în valoare a oportunităților non-salariale (gigs, contrăcțele și alte munci de scurtă durată). Ele nu au fost taxate într-un mod care să le sugrume, reprezentând un mijloc real de îmbunătățire a stării materiale. Aspecte precum criza globală din 2008, schimbările demografice sau alte lucruri ce fuseseră luate în calcul se pare că nu erau relevante.

4. În timpul mandatelor lui Merkel, Berlinul a înșfăcat de la New York titlul de „capitală a fun-ului” și, ajutat de Brexit, s-a distanțat față de Londra. KitKat, Sisyphos și teledisko-urile (cele mai mici cluburi din lume) au apărut după 2005. Berghain, Watergate și Golden Gate au devenit faimoase după acel an.

Nu găsesc vreo legătură cauzală directă între Merkel și ascensiunea Berlinului, dar mandatele ei vor fi legate în mintea noastră de europeni de ascensiunea unui oraș cândva definit strict de istoria sa complicată.

5.  Rănile jumătății de secol în care Germania a fost ruptă în două încep să se vindece în mandatele lui Merkel.

Mergând prin centrul orașului într-o seară de sâmbătă acum cinci ani, am putut ști instantaneu când treceam din fostul „Berlin de Est” în fostul „Berlin de Vest” și invers. Nu era nevoie de indicatoare, tăblițe sau rămășițe ale fostului Zid: recunoșteam imediat griul sărăcăcios al Estului și zonele puternic luminate, vii, prin care era o plăcere să te plimbi. Era ca și când ai trece în doi pași din România anului 1991 în România anului 2031 și înapoi. Se muncea cu frenezie pentru a se reconstrui, reclădi și regândi spațiile publice, dar în 26 de ani de la unificare se făcuse de fapt foarte puțin.

Sunt zeci de indicatori care arată același lucru la nivelul întregii țări. Unificarea e un proces nefinalizat încă. Dar, într-o anumită privință, anii lui Merkel au fost importanți. Optimismul în Est a crescut. Zonele au început să se sincronizeze. Cu nuanțe – populiștii sunt mai puternici în est – perspectivele cu privire la politică au început să semene, nația devenind mai unită. În 2009, mai puțin de jumătate din locuitorii Estului erau satisfăcuți de viața lor. Ponderea lor a crescut acum la 59%, aproape de valoarea din vest (64%). 

6. În ceea ce privește încrederea internațională în capacitatea ei de a manageria cum trebuie afacerile externe, Merkel pleacă în glorie. Conform unui sondaj efectuat foarte recent în 16 țări din Asia, Europa precum și în Statele Unite, 77% din respondenți au încredere în Merkel să ia decizii corecte în politica externă.

În urma ei: Biden (74%), Macron (61%), Putin (22%) și președintele Chinei (20%)  – adică o droaie de bărbați cu multe rachete nucleare și unități militare care să le dea prestanță.

7. Dacă tot ce ai citit mai sus ți se pare cam îndepărtat de viața noastră de zi cu zi, trebuie să știi că în timpul mandatelor lui Merkel Germania a devenit principalul partener comercial al României. De fapt, economia germană a devenit extrem de importantă pentru fiecare din noi, direct sau indirect.

În 2005 Germania era pe locul doi ca destinație a exporturilor românești, în spatele Italiei.

Acum, un sfert din tot ce exportă România pleacă spre Germania. Exporturile către țările de pe locurile doi, trei și patru împreună au o valoare mai mică decât exporturile către Germania.

La importuri lucrurile stau asemănător. Țările de pe locurile doi (Italia) și trei (Ungaria) nu ne furnizează la fel de multe bunuri precum locul unu – Germania.

8. Imaginea Germaniei se compară cu cea a unei noi Americi, un loc în care oricine poate încerca să-și construiască un destin dacă are o minimă seriozitate și capacitate de a contribui civic.

Anii lui Merkel nu au adus doar două prezențe în finala Cupei Mondiale (pentru care oricum ea nu era responsabilă), ci și o altă imagine a echipei și implicit a țării.

În anii de la unificare și până la venirea lui Merkel la putere, echipa națională de fotbal a Germaniei era una plictisitoare și dezamăgitoare. În aprilie 2004 România i-a bătut cu 5-1 într-un amical. Da. 

În 2010, în timpul unui turneu final, am trecut prin Germania cu autocarul și am putut vedea cum toate autoturismele aveau stegulețe germane agățate ici - colo. Chiar și autocarul – al cărui șofer era german – deținea un steag imens, și deci un prilej de claxonări amicale și reciproce cu zeci de mașini întâlnite pe drum. Dar echipa față de care germanii erau incredibil de atașați în acel moment era una foarte diferită de cea a deceniilor precedente. Seva ei era alcătuită din oameni ale căror familii veniseră de pe tot globul: Spania (Mario Gomez), Ghana (Boateng), Brazilia (Cacau), Turcia (Özil) precum și din cetățeni de origine poloneză (Klose, Podolski, Trochowski).

Având în vedere părțile negative ale moștenirii istorice a Germaniei, acest lucru era important. Iar modul în care Germania a arătat acest lucru era și este persuasiv.

9. Merkel a îmbunătățit imaginea Germaniei, ridicând-o la cote imense. 

Cele mai timpurii sondaje pe care le-am găsit despre percepția cu privire la Germania sunt din 2009. Într-o cercetare care lua în calcul părerile locuitorilor celor mai mari țări europene și a câtorva țări din afara Europei (China, Iran, India, Canada, Japonia, Arabia Saudită și SUA), Germania era „în plutonul fruntaș”, 66% din respondenți având o părere bună despre ea. Mai puțini decât în cazul Canadei, Marii Britanii sau Japoniei, dar mai mulți decât atunci când se măsura opinia despre alte țări.

Când cercetarea a fost reluată un deceniu mai târziu, 79% din respondenți aveau o părere bună despre Germania – mai mult decât despre orice țară de pe glob.

În România, de asemenea, Germania a surclasat SUA ca imagine. Ponderea românilor care au încredere mare sau foarte mare în Merkel (50%) nu e doar mai mare decât în cazul altor politicieni străini, ci și mai mare decât... în orice politician român.

10. Criza imigranților din 2015 i-a permis lui Merkel să-și asume un punct de vedere curajos. Peste un milion de persoane s-au stabilit în Germania și, cu mici excepții, și-au putut construi o viață profesională decentă cu ajutorul unor instituții ale statului care funcționează. 

În special în domeniul medical Germania a beneficiat de politica sa incluzivă, în contextul pandemiei actuale lipsa personalului specializat nereprezentând o problemă în această țară.

Ceea ce duce spre un subiect mai vast. Într-un moment când răcnitul și ura predominau în discursul public internațional, Merkel a avut curajul să afirme că „Islam-ul e [acum] parte din Germania”. Țările din emisfera nordică (dar și Australia) sunt în mijlocul unui conflict evident între o viziune deschisă și una identitară. Unii vectori politici acceptă realitățile migrației, globalizării, tehnologizării, creșterii ateismului, iar  alții încearcă să oprească aceste procese. Fără a atrage atenția asupra ei, Merkel a avut un rol extrem de important în a plasa Germania în tabăra societăților ce privesc spre viitor. Influența sa asupra Europei de Vest și chiar de Est, din acest punct de vedere, a fost și este subestimată.

 

Cover photo: European People's Party