Oameni obosiți, antologia îngrijită de Claudiu Komartin din poezia lui Andrei Bodiu, apare într-o colecție inaugurată de curând la Editura Cartier, în care au mai ieșit volume de B. Fundoianu (selecție de Dan Coman) și Alexandru Mușina (selecție de Radu Vancu). Urmează George Coșbuc, Ilarie Voronca și alții, clasici și contemporani. E o colecție care arată foarte bine din punct de vedere grafic; ideea de a încredința antologarea unor poeți contemporani din prima linie e de asemenea foarte bună, un proiect în genul celui de la Faber and Faber (cel mai recent titlu - Samuel Taylor Coleridge, în alegerea lui James Fenton).

Andrei Bodiu (1965–2014) a trăit puțin și a scris relativ mult – poezie, critică, un roman. S-a format la cenaclul brașovean al lui Alexandru Mușina, alături de Simona Popescu, Marius Oprea și Caius Dobrescu. Alături de cei trei a debutat în volumul colectiv Pauză de respirație, în 1991. Unii îi consideră ultimul val optzecist. 

Bodiu a lăsat în urmă imaginea unui poet „prozaic”, fără decolare verticală și fără blingblinguri, care descrie ce vede într-o realitate care seamănă mai mult cu realitatea decât cu poezia. Acolo e mai tot timpul frig (sau prea cald), fazele ies în contratimp, tonusul e praf, la chioșcuri se găsește doar bere la doză, trenurile sunt murdare și merg prin întuneric, prietenii mor unul după altul. Poemele au structura narativă a unor proze foarte scurte. Pielea lor e bine întinsă pe oase. Tehnica funcționează ceas, de la numărul optim de silabe până la traforarea informației. „Auster” e unul dintre cuvintele care le descrie cel mai bine – dar o austeritate alimentată de o ironie seacă (precum în bancurile superseci), lucrând pe dedesubt. 

Asta era imaginea pe care mi-o aminteam despre poezia lui Bodiu, și într-un fel am și reîntâlnit-o în antologia lui Komartin. Ea se potrivește de fapt cel mai bine poemelor din ultimele două volume, Oameni obosiți (2008) și Firul alb (2014), faza cea mai seacă și mai narativă  a autorului. Oameni obosiți, deși aici apare șlagărul „Pe plajă cu poetul Grigore Vieru”, conține și singurele poeme slabe din această selecție altfel exemplară („Locuitorii Europei Unite” și încă vreo două).

(Paranteză: nu rezist ispitei de a reproduce primele strofe din poemul dedicat lui Grigore Vieru, având în cap vocea lui Bodiu citindu-l la maratonul de poezie de la Sibiu, în 2007:

„Pe plajă l-am văzut pe poetul
Grigore Vieru de fapt Adriana l-a
Văzut purta un slip gri
Și o cască sub care-i erau 
înghesuite pletele sure.

Stătea întins pe un prosop
Chinezesc scurt stătea întins
Pe spate nemișcat doar respirația 
Poetului Vieru tăia din loc în loc briza mării.

Nemișcat stătea poetul Vieru
Primind din plin soarele dimineții
Pe burta lui albă scobită sub 
Casca sub
Care se strecura ultimul hit al verii.” etc.)

Surpriza au fost însă volumele mai vechi ale lui Bodiu, publicate de-a lungul primul deceniu postcomunist, de la Cursa de 24 de ore (1994) și Poezii patriotice (1995) până la Studii pe viață și pe moarte (2000). Nu că aici poezia autorului ar fi cu totul alta. Dar mizează mai mult pe ambiguitate și pe un anumit mister de fundal, care vibrează surd asemenea unei rețele de înaltă tensiune. 

De pildă:

Fața lui de maior SS

Fața lui de maior SS
tu zici el râde
pe sub mustața încărunțită

E derutat. Zilele au tăiat în 
inima lui punți fragile

El râde pe sub mustața 
Încărunțită deasupra
Ochii aruncă un chiștoc în scrumieră

E singur. Va inventa povestea cu câștigarea războiului
și dobândirea prăzii. E atât de singur. Lovește cu 
sete sticla de apă minerală de pe masă.
Dărâmă două scaune se ridică ușa se închide perfect.

În fine, m-a izbit actualitatea poeticii lui Bodiu. Citindu-i poemele publicate acum 20 de ani, mi s-a părut că citesc ceva ce tocmai s-a scris. 

Andrei Bodiu, Oameni obosiți, poeme alese de Claudiu Komartin, fotografii de Vitalie Coroban, Editura Cartier, 2016, 226 pag., 20 lei

Foto: Flickr