Ca alternativă la playlistul-clișeu din paradigma „Radioul lui Moș Crăciun”, plin de cântece de tipul All I want for Christmas is you & co., fac câteva recomandări din zona muzicii clasice (și nu numai) – lucrări dedicate acestei sărbători sau compuse în timpul iernii ori în jurul subiectului biblic în secolul 20 de către compozitori cu viziuni spirituale și politice diferite. Pentru unii dintre noi, Crăciunul poate să nu fie această perioadă poleită cu aur, ci să vină, mai degrabă, cu presiunea alinierii la o bucurie contrafăcută, ambalată în cosumerism, într-un peisaj instagramabil-hollywoodian perfect.
Sfatul meu: abordează duminica de 25 decembrie ca pe o zi ca oricare alta sau ca pe o mega sărbătoare, în compania celor dragi sau în propia-ți companie, uitându-te la It’s a wonderful life sau tratându-te cu un Lynch, ascultând Hrușcă sau, de ce nu, Bartók, Schönberg, Britten, Buckley, Messiaen, Lake, Prokofiev, Constantinescu sau Penderecki.
Despre Béla Bartók am povestit în contextul influenței sale în muzica rock, dar și despre tenacitatea și dăruirea cu care a apărat și promovat moștenirea muzicală arhaică a popoarelor – îndeosebi a celor maghiar și românesc. La colind – unul dintre cele mai cunoscute și vechi genuri provenite din cultura populară – Bartók s-a întors mereu cu drag și inspirație. În 1930 compune Cantata profana, o lucrare vocal-simfonică în care recurge la textul unui mit-parabolă transilvănean (o poveste tipică despre neascultare și pedeapsă – nouă fii se transformă în cerbi din cauza faptului că nu au respectat îndemnul tatălui –, care maschează tematici universale precum moartea și transfigurarea sau întoarcerea omului la originile pre-civilizație), după ce în 1915 adaptase pentru pian o suită de colinde românești.
Pentru cine cunoaște creația lui Arnold Schönberg – un muzician austriac radical, care a teoretizat conceptul de atonalism (o negare a regulilor tonale tradiționale aflate la baza muzicii clasice occidentale) și care a ales o manieră expresionistă de tratare a muzicii, după ce a părăsit modul de expresie post-romantic –, alegerea unui colind care să stea la baza unuia dintre aranjamentele sale pentru ansamblu cameral pare a fi ușor stranie. În 1921, compozitorul preia tema imnului german Es ist ein Ros entsprungen (Un trandafir a răsărit) și o preschimbă într-o scurtă piesă instrumentală – Weihnachtsmusik, fără ca aceasta să își piardă din nota distinctivă specifică lui Schönberg: bogăție a sonorităților și ingeniozitate coloristic-instrumentală. Este o alegere cel puțin interesantă aceea de a folosi ca parte din ansamblu armoniul, un instrument cu claviatură înrudit cu orga, dar și aceea de a cita frânturi din Silent Night, ca un contrapunct scenografic sonor.
Unul dintre cei mai cunoscuți compozitori englezi ai secolului XX a fost Benjamin Britten, un personaj queer și controversat, cu o înclinație pentru folclorul britanic, dar mai ales pentru arta vocală. O mare parte din creația sa este dedicată vocii umane, fie că este vorba despre lucrări cu caracter religios interpretate de ansambluri corale, de operă – în care a excelat –, sau de lunga sa colaborare cu muza și partenerul său de viață, tenorul Peter Pears. În 1942, Britten a compus A ceremony of Carols, o piesă pentru cor și (atenție!) harpă, o combinație sonoră inedită și sugestivă, pe texte în engleza veche și latină.
Corpus Christi Carol, un imn care s-a păstrat din Anglia secolelor XV-XVI sub forma unui scurt cântec învăluit în mister, a fost asociat cu Crăciunul odată cu preluarea acestuia de către Britten într-una din lucrările sale corale, A Boy Was Born. Memorabilă este interpretarea aceleiași teme de către regretatul Jeff Buckley, a cărui voce angelică, tremurândă, bântuitoare îți pătrunde direct în suflet, ca o încarnare a spiritului medieval în contemporaneitate.
Un personaj deopotrivă interesant și original în lumea muzicală franceză a secolului XX a fost Olivier Messiaen. Compozitorul – catolic convins, pasionat de sunetele din natură, în special de cântul păsărilor, influențat de culturile asiatică și africană, captiv, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, într-un lagăr de concentrare german, suferind de sinestezie (o dereglare neurologică ce determină asocierea dintre două simțuri) – a scris, în doar câteva luni din anul 1944, o partitură-mamut, cu o durată de aproximativ 2 ore: Vingt regards sur l’Enfant-Jésus. Dedicată studentei-muză, pianistei Yvonne Loriod (devenită ulterior soția lui), lucrarea, deși nu compusă special cu ocazia Crăciunului, trimite la această sărbătoare prin tematica centrală: prezentarea mai multor ipostaze contemplative asupra copilului Isus. Cu toate că subiectul este unul religios, el nu este tratat dogmatic din punct de vedere sonor, ci exprimat într-un limbaj avangardă – curajoasă, viguroasă, meditativă.
Într-un articol anterior am vorbit despre cum una dintre cele mai cunoscute trupe de prog rock – Emerson, Lake & Palmer – a contribuit la promovarea muzicii clasice în rândul tinerilor din anii ’70, prin reorchestrarea și prezentarea în fața publicului a numeroase lucrări inspirate din creația unor Bach, Mussorgski, Holst și alții. Vocalistul Greg Lake produce, în 1975, single-ul I believe in Father Christmas, o piesă-protest împotriva comercializării Crăciunului, dar și un mesaj despre speranță și iertare. Lake „ascunde” în orchestrație o trimitere la compozitorul sovietic Sergei Prokofiev și folosește un mic fragment din suita compusă de acesta pentru filmul Liutenant Kijé – Troika.
În playlist-ul de Paște, am menționat, printre alții, două nume: Paul Constantinescu și Krzysztof Penderecki. Una dintre recomandări este Oratoriul Bizantin de Crăciun Nașterea Domnului al compozitorului român, o îmbinare perfectă între muzica bisericească și cea de concert, inspirată din Patimile după Ioan și după Matei ale lui Johann Sebastian Bach.
În iarna dintre 1979-80, polonezul Penderecki a compus Simfonia a II-a (denumită ulterior de critică Christmas Symphony), atipică pentru Crăciun, densă, întunecoastă, melancolică, pe alocuri combativă, cu sonorități post-romantice. Compozitorul presară câteva inserții scurte din colindul Silent Night (chiar la început, la minutul 3:56), într-un peisaj aproape pe de-a-ntregul sumbru, ca un indiciu temporal, de parcă ar vrea să ne transmită: „Ne aflăm în apropierea Crăciunului, dar asta este starea mea interioară: sunt zbuciumat și abătut.”
Pe scurt: All I recommend for Christmas is... Consumați muzică! :-)
Imagine principală preluată de la Pexeles.
