Duminica trecută, în seara primului tur al alegerilor prezidențiale, România s-a rupt în două. Dacă ceea ce se întâmplă în online s-ar întâmpla în stradă probabil că s-ar numi „război civil”. Suntem cu toții când șocați, când furioși, când speriați, când triști, consumăm compulsiv informații mai mult sau mai puțin verificate, ciclăm în minte scenarii, încercăm până la epuizare să ne convingem unii pe alții că pericolul pe care îl vedem noi e cel mare și adevărat. Unora ne e frică că ne-am putea întoarce într-o beznă în care am mai fost, în timp ce ceilalți se tem că am putea ajunge prea departe, într-o lume în care nu am mai fost, plină de pericole pe care nu le știm. E un rollercoaster în care mereu ceva ne ia prin surprindere, ne aruncă în mașina de spălat cu emoții, pe programul de stoarcere, și nu ne lasă să întrezărim un liman. Cum facem să ne păstrăm cât mai zdraveni la cap, în aceste condiții?
Primul pas în caz în cazul oricărui cataclism, fie el și politico-emoțional, este punerea în siguranță fizică a celor afectați. După o săptămână de haos, ar fi o idee bună să ne întoarcem la autoîngrijirea fizică basic, de care mulți dintre noi am cam uitat. Să încercăm să dormim suficiente ore noaptea, în loc să le petrecem dând refresh site-urilor de știri, să mâncăm cât mai ok, să ne hidratăm, să ne încălzim corespunzător cu nevoile, să facem puțină mișcare. Nedormiți, hrăniți prost și amorțiți de la atâta stat cu telefonul în mână, vom fi tot mai puțin apți să legăm neuron cu neuron, să privim lucrurile realist și să acționăm rațional. Și o să ne simțim din ce în ce mai rău.
Ce mai poate face o diferență majoră în astfel de momente e să nu ne însingurăm. Cel mai rău din lume nu e să îți fie greu, ci să fii singur atunci când îți e greu. Instinctiv, în astfel de momente, ajungem să strângem rândurile, să împărtășim cu cei apropiați informații, gânduri, idei, opinii, emoții. Pentru că scenariul în plină desfășurare are multe plot twist-uri, generând multă instabilitate și multe triggere, e posibil să ajungem în dezacord chiar și cu cei din „tribul nostru”. Prietenul nostru poate să creadă că renumărarea voturilor din turul I nu e ceva așa de grav, iar noi să credem că e un atac major la democrație. Resursele emoționale sunt puține, nervii sunt întinși, discuția se poate încinge și ne trezim că ajungem să ne certăm cu ai noștri. Putem evita asta încercând să nu uităm că, în spatele opiniei fiecăruia, sunt frici și vulnerabilități și, mai ales, încercând să nu etichetăm persoana care gândește diferit. Exprimând ce simțim și ce credem despre ce se întâmplă pe scena politică, nu ce simțim și ce credem despre persoana cu care polemizăm. Dacă totuși ajungem să ne certăm, avem posibilitatea să facem reparații. Ceea ce strică relațiile nu sunt certurile, ci absența reparațiilor. Cea mai simplă reparație este să spui „îmi pare rău” sau „te rog să mă ierți”. Nu tuturor ne este ușor să spunem aceste cuvinte, dar ele sunt cu adevărat magice pentru relațiile noastre, nu doar în timpuri zbuciumate, ci pur și simplu oricând.
Nu în ultimul rând, pe lângă a nu ne însingura în raport cu ceilalți, e important să nu facem asta în raport cu propria persoană. Adică să nu ne lăsăm singuri pe noi înșine. Atunci când trăim deconectați de propriile emoții, e ca și cum ne-am lăsa singuri. Sunt mai multe moduri în care se poate întâmpla asta. Fie o ținem într-un fight cu situația și cu ceilalți, fie blocăm pur și simplu emoțiile (ne mutăm pe pilot automat), fie evităm, autoliniștindu-ne cu diverse (mâncăm mai mult, consumăm alcool sau alte substanțe, muncim compulsiv, facem shopping, binging etc.). Elementul comun al tuturor acestor comportamente e că nu ne oprim să ne punem niște întrebări esențiale: Cum mă simt? Ce nevoie aș avea? Ce m-ar ajuta acum? Când nu ni le punem e pentru că ne e frică să stăm cu răspunsurile. Ne e frică de ce am putea simți. Doar că, dacă ne străduim să nu simțim, nu înseamnă că se și întâmplă asta. Emoțiile sunt acolo și, dacă le tot blocăm, cumva tot se manifestă și cu siguranță ne influențează viața, deciziile, relațiile, tot. Așa că cel mai sănătos e să ne luăm din când în când momente în care să ne punem aceste întrebări și să stăm cu ceea ce ne vor aduce ele. A sta cu frica sau cu tristețea, în blândețe și compasiune față de sine, e ceva sănătos. Așa cum ne luăm copilul în brațe când plânge sau când se teme de ceva și îi dăm voie să își plângă plânsul și să își trăiască emoțiile, liniștindu-l și asigurându-l că suntem acolo și îl vom ajuta să se descurce cu orice, așa ne putem lua metaforic în brațe și pe noi înșine, să ne alinăm. Așa cum ne alinăm cu vorbe, poate și cu o îmbrățișare, un prieten sau un partener, atunci când îi e greu, o putem face, din când în când, și cu partea vulnerabilă din noi.
Deși suntem stresați și foarte conectați la evenimente, a ne abandona de tot în fața televizorului, a Facebook-ului sau a Tik Tok-ului, înghițind de-a valma și nefiltrat tot conținutul care vine către noi, nu e cea mai bună idee. Avem nevoie de surse cât mai credibile de informare, dar și să îi dăm creierului suficiente pauze în care să se mai ocupe și cu altceva. Nu ne ajută la nimic dacă renunțăm la un film bun, la o carte, la un antrenament, la petrecere, la o întâlnire cu prietenii sau la programarea de la manichiură.
Desigur, mai mult decât important, inclusiv pentru sănătatea noastră psihică, e să mergem la vot. Adultul sănătos face tot ceea ce ține de el într-o astfel de situație. Și își ia deciziile rațional, nu din emoții. Am auzit oameni spunând „Dacă se anulează turul I, prin renumărare, o să votez pentru dictatură, uite-așa, ca să nu le iasă jocurile celor care și-au dorit anularea!”. Nu este o decizie sănătoasă să votăm în scopul de a pedepsi, nu de alta, dar ne vom pedepsi în primul rând pe noi, și pe toți cei pe care-i iubim. Un mod de a ne întoarce în zona rațională, atunci când ne simțim sub imperiul emoțiilor, e să ne întrebăm „I-aș face asta copilului meu? Mi-aș arunca copilul într-o dictatură, doar ca să pedepsesc pe cineva?”. E o întrebare pe care o putem folosi în multe situații de viață, pentru a putea găsi calea către alegerea sănătoasă.
În ce-i privește pe cei care gândesc și votează altfel, să ne amintim că au frici la fel de mari ca și noi. Au adevărul lor emoțional și perspectiva lor emoțională asupra a ce se întâmplă e la fel de legitimă ca a noastră. Au dreptul la ea, cum avem și noi. La suprafață poate fi „despre gay”, dar în adânc e despre viață, sensul ei, moarte și ce e dincolo de viață și de moarte, libertate în felul în care o văd ei, siguranță în felul în care o văd ei și alte teme la fel de mari ca și ale noastre. Dacă am da la o parte cuvintele care se aruncă dinspre o tabără spre cealaltă, am găsi în ambele părți niște copii foarte speriați, pe care părinții de la guvernare nu doar că nu îi protejează și nu îi apără, ci îi pun, de 35 de ani, în pericol. Suntem singuri, ne simțim neînțeleşi și ne e frică. Unii ne tratăm toate astea la terapeut, alții la biserică, fiecare în funcție de ce a învățat și a înțeles de la viață. Alții, poate, și la terapeut, și la biserică, alții prin cărți, iar alții nicăieri. Toți merităm să fim în siguranță și să ne fie bine. Și toți avem dreptul să alegem ce credem că e mai bine pentru noi.
Orice va fi ne vom descurca. Îmi spun asta foarte des, în aceste zile. Cumva, o să navigăm orice ne așteaptă. Posibil să ne fie greu, dar o să ne descurcăm și cu greul. Ne-a mai fost greu și ne-am descurcat. Tot timpul am găsit puterea și resursele să ne și bucurăm, în timpul oricărui greu prin care am trecut. Suntem mult mai puternici decât credem că suntem. Mereu am fost. Și nu suntem singuri. Avem alți oameni aproape. Și ne avem și pe noi.
Fotografie principală via Fototeca Azopan. Timișoara, 1989
