Tyler, the Creator și-a pus costumul de soldățel pentru un nou album în care reflectă atât la materialism și stardom, cât și la frustrări personale. O egipteană preocupată de istoria represiunilor și marginalizărilor din Orient a adunat mai mulți producători pentru o compilație care dă ora exactă în muzica electronică. Irlandezul Senan Magee îți aduce minte de ce ți-au plăcut Burial sau Boards of Canada. Folkistul Father John Misty are câteva lucruri notabile de zis despre lumea în care trăim, în vreme ce non-profitul Red Hot revine cu încă o compilație menită să atragă atenția asupra discriminării minorităților sexuale. Așadar, cinci albume pe care le recomand. În fiecare lună.
Albumul Chromakopia, de Tyler, the Creator
Unul dintre rapperii relevanți post-2010, datorită inteligenței subtextelor sociopolitice, dar și a spiritualității sale, a ajuns la al optulea album, inevitabil, cel mai matur al său, unde e preocupat, printre altele, de conflictele interioare legate de monogamie sau paternalism („I didn’t pull out, wow, I’m disappointed in me, this ain’t like me / How could be I reckless? This ain’t my lifestyle / Never had no scare in my life ’til now / Ain’t in no space to raise a goddamn child”, pe jazzista „Hey Jane”), capcanele materialismului („Big-ass house that's on the hill / Big-ass wheels in the garage ('Rage, hope you find yourself) / Three cute kids that's in your arms / Your husband just made another mil’ / You want your life back and a massage”, pe melancolica „Take Your Mask Off”) sau chiar paranoia („I can't even buy a home in private / Home invasions got my brothers dyin' / Notice every car that's drivin' by / I think my neighbors want me dead / I got a cannon underneath the bed”, pe „Noid”, care folosește un sample de la trupa zambiană de garage rock a lui Paul Ngozi). Mult mai bun decât albumul autosuficient al lui Kendrick Lamar, he he.
Compilația Chromesthesia: The Colour of Sound Vol. 1
Egipteana Hannah Elsis deține un doctorat în istorie la Universitatea din Oxford și, printre altele, a fost lector în istoria Orientului Mijlociu modern la King’s College din Londra, iar cercetările ei urmăresc istoria încarcerării, represiunii și torturii în Egiptul modern. Recent, a pus la cale și o compilație, prima dintr-o promisă serie, unde a strâns la un loc câteva nume importante din undegroundul muzicii electronice, precum venezueleanul DJ Babatr, egipteana Deena Abdelwahed, dominicanul Kelman Duran sau newyorkezul cu origini africane Lamin Fofana (vezi, apropo, EP-ul Brancusi Sculpting Beyonce). Rezultatul e o călătorie intertextuală, care leagă reggaeton, baile funk și alte câteva stiluri locale și regionale (de la cumbia sud-americană la dembow african sau mahraganat oriental) într-o plasă de păianjen pestriță, dar percutantă atât sonor, cât și politic: „audiopolitica diasporei”, cum o numește Elsis.
Albumul Nafuchsia In Fantasy, de Sal Dulu
„Reading Kerouac as a teenager probably influenced me to live a life devoted to pursuing my passion irrespective of trends or what people think”, spune Senan Magee, aka Sal Dulu, într-un interviu pentru Kaltblut. Mai pun la socoteală și altă frază a sa: „I’ve had many people tell me that my songs aren’t songs but «experiments», which is funny because my music isn’t even that experimental.” Așa e, beatmakingul lui Magee (de la garage & dubstep la downtempo & hip-hop) e departe să fie experimental, doar că felia asta contemplativ-nostalgică nu prea a fost niciodată în trend. Iar atunci când a fost, fie James Blake a uns-o cu prea mult Radiohead, fie Bicep a prăjit-o prea evident cu rave nouăzecist, fie Flying Lotus a irosit-o cu prea mult indie sau, dimpotrivă, l-a lăsat pe Kendrick Lamar să facă toată treaba. În fine, Nafuchsia In Fantasy vine după o accidentare serioasă la fotbal, în urma căreia Magee a suferit de insomnie, iar alt cuvânt cheie pentru această explorare în hauntologie burialistă e John Martin, unul dintre pictorii favoriți ai producătorului irlandez.
Albumul Mahashmashana, de Father John Misty
Titlul noului album al americanului Josh Tillman e o anglicizare a cuvântului sanscrit mahāśmaśāna, care se traduce prin „loc de incinerare”, și îți oferă un indiciu esențial despre atmosfera acestuia. Împărțit între balade melancolice („I drive around the city / The place I knew is gone / There's no fun left to fear, but / To Georgie, it's still Babylon”, propăvăduiește pe ursuza „Summer’s Gone”, un soi de Frank Sinatra întâlnește George Michael) și sarcasm groovy („The greatish minds of my generation / Gladly conscripted in the war / Of defending any Goliath / That would deign darken the door / Now with your genius for picking battles / It's no wonder every helmet is too small / I guess time just makes fools of us all”, pe discodelica amăruie „I Guess Time…”). Dacă tot sunt aproape Sărbătorile de iarnă, cred că nu greșesc deloc dacă pot privi albumul și ca pe o colecție cu colinde mizantrope, iar Tillman mi se pare tot mai omogen și coerent în propria mâhnire și autoironie: „After the jump, I'm not even sure who's left / Maybe the stunt guy was my true self.”
ONG-ul Red Hot, înființat în 1990, în plină pandemie de SIDA, a cărui misiune e de a crește gradul de conștientizare cu privire la diversitate și accesul egal la sănătate, a pus la cale o compilație concept, care celebrează comunitatea transsexuală și adună la un loc peste o sută de artiști și 46 de cântece. Unele dintre cele notabile sunt „Young Lion” al lui Sade, dedicat fiului ei trans, Izaak, o compoziție ambientală în două părți, de 56 de minute, a lui André 3000, interpretarea lui Sam Smith și Beverly Glenn-Copeland a piesei din 1986 a iconicului compozitor, „Ever New”, sau omagiul lui Moses Sumney și Ahnohni adus producătoarei de muzică electronică SOPHIE, cu un cover al piesei „Is It Cold in the Water?”. Fun fact: titlul compilației provine de la un LP din 1972 al artistului brazilian Caetano Veloso, pe care acesta l-a înregistrat când locuia la Londra, în timpul totalitarismului politic din țara sa.
Fotografie principală: Father John Misty, de Ward & Kweskin
