Deși se fac că nu văd candelabrul din cameră, Martha și George împart o căsnicie traumatizantă, adică peste 20 de ani de eșecuri și neîmpliniri. Frustrările dau în clocot și, ca să nu rămână singuri cu furia și cu golul dintre ei, imaginează jocuri periculoase, în care îi atrag și pe alții.
Scrisă în 1962, piesa lui Edward Albee, Cui i-e frică de Virginia Woolf? a fost ecranizată de Mike Nickols, cu Liz Taylor și Richard Burton, actori a căror relație tumultuoasă, materializată în două căsnicii și nenumărate scandaluri, a fost un context fertil pentru film. Piesa sabota imaginea familiei ideale și discursul american al epocii despre standardul fericirii casnice: bărbatul face carieră și întreține familia, femeia crește copiii acasă. George (profesor universitar) și Martha (fiica rectorului universității) sunt captivi într-o relație care ratează atât îndeplinirea așteptărilor sociale, cât și mizele personale. Cei doi ating pragul urii și astfel ajung să inventeze niște jocuri psihologice care funcționează ca supape pentru tensiunea de cuplu, dar în care ajung să fie prinși alți doi prieteni, cuplul format din Honey și Nick. Pentru aceștia din urmă, această noapte de „socializare” pe care și-o petrec împreună cu Martha și George se va dovedi una zguduitoare.
Spectacolul regizorilor Andreea și Andrei Grosu este unul minimalist, cu focus pe jocul actoricesc și cu o scenografie austeră: o podea înclinată și un candelabru strălucitor, metaforă a dezideratelor personale și sociale neatinse. Accentul în spectacol cade pe personaje, lăsate să evolueze singure in vitro, într-un cadru controlat, fără elemente perturbatoare. Martha și George sunt ca doi lei în cușcă. Ofelia Popii (nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Gala Uniter 2020) creează un personaj dominator, cu un cinism violent, un animal de pradă care atacă victima până e convins că a ucis-o. Ironia ei arde, lasă cicatrici celor din jur. Martha suportă o serie de neîmpliniri: educată și inteligentă, este în continuare o „casnică”, fără să aibă însă copii. Trebuie să găsească un vinovat pentru toate acestea și George pare a fi sacul de box potrivit, doar că el se dovedește un adversar redutabil, capabil să încaseze până când poate da lovitura de grație. Marius Turdeanu (nominalizat la rândul la premiul pentru cel mai actor în rol principal la Gala Uniter, tot pentru prestația din acest spectacol) nu joacă umilința, dimpotrivă, îl ține pe George mai degrabă la pândă decât în defensivă, așteptând momentul în care să atace. George știe să lupte cu Martha și asta îi ține împreună pentru că ea apreciază combativitatea. Altfel, George este el însuși măcinat de stagnarea profesională și bântuit de o (posibilă) poveste întunecată din propriul trecut. Tânărul profesor Nick (Horia Fedorca), un bărbat atrăgător și fără (prea multe) scrupule, a făcut deja compromisuri pe calea parvenirii - s-a însurat și forțat, și din interes - așa că poate fi corupt să facă și altele. Prezentată ca o soție decorativă, Honey (Cezara Crețu) este o victimă a moralei ipocrite a societății. Îi este mai ușor să facă pe naiva decât să își gestioneze dezechibrul interior și să se confrunte cu adevărul deloc măgulitor despre propria căsnicie.
Personajele masculine sunt obsedate de cariera profesională: George nu-și atinge potențialul, deși avea premise, Nick pare să aibă un viitor promițător și face tot ce poate să îl obțină. Femeile sunt preocupate de copii: Martha și-i dorește, dar nu-i are, Honey i-ar putea avea, dar nu-i vrea. În plus, se remarcă absența mamei din biografiile tuturor, de parcă sunt toți descendeenți ai taților. Însă repartizarea obsesiilor în funcție de gen arată regulile sociale care funcționau în epocă și în raport cu care o căsnicie ajunge să fie strâmbă (de unde și podeaua înclinată). Din acest punct de vedere, regia este prea discretă căci contextul social în care a fost scrisă piesa s-a schimbat, iar drama cuplului, transferată ca atare în prezent, devine ușor confuză. Astăzi, Martha putea fără probleme să-și construiască o carieră academică, să divorțeze sau să adopte un copil. Și George putea părăsi infernul casnic sau se putea transfera la altă universitate.
Captivitatea într-un mariaj dezastruos are nevoie acum de alte motivații decât în 1962. De exemplu, cântecul care dă titlul piesei și pe care cuplul și-l cântă reciproc, ca o amenințare tacită, o parafrază la Who's Afraid of the Big Bad Wolf? din animația Cei trei purceluși, nu conține întâmplător numele Virginiei Woolf. Scriitoarea britanică a pledat pentru eliberarea femeii de dogmele sociale ale epocii, iar opera sa este redescoperită astăzi într-un context care repune în discuție feminismul (& fenomenul #metoo). Apoi, Ofelia Popii, o actriță pe măsura complexității rolului Martha, are alura unei Marilyn Monroe și nu poate susține una dintre problemele personajului: degradarea corpului din cauza vârstei și a alcoolului cu care își anesteziază furia. Astfel, motivația scufundării ei în abis se fragilizează căci Martha Ofeliei ar fi putut pleca din mlaștina casnică, pe când personajul lui Albee nu o face pentru că știe că nu doar căsnicia ei e de nedorit, ci și ea însăși. În ciuda acestor inconsecvențe, Cui i-e frică de Virginia Woolf? rămâne un spectacol de actorie fină, cu personaje construite cu migala și delicatețea unui maestru în origami.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Cui i-e frică de Virginia Woolf?
de Edward Albee
Traducerea: Ionuț Grama ; Regia: Andrei și Andreea Grosu ; Scenografia: Vladimir Turturică
Cu: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Cezara Crețu, Horia Fedorca
Manager proiect: Claudia Maior
Spectacol prezentat în turneul național „Manifest pentru dialog” susținut de BRD – Groupe Société Générale, care se va încheia cu o reprezentație pe 8 martie la Sibiu.
Foto main: Zoltan Rab.
