Seria Noii cititori, coordonată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir, aduce lună de lună recenzii la cărți pentru copii, scrise de copii. În fiecare lună copiii citesc o carte, o comentează împreună și apoi scriu propria recenzie, totul sub îngrijirea Adinei, care vine de fiecare dată și cu extra context.
Tinerii sunt împărțiți în trei grupe, după vârste: 10-12 ani, 12-13 ani și 14+ ani. Luna asta grupă mică se joacă cu expresiile românești.
Seria Noii cititori este susținută de editura Arthur.
Dintotdeauna m-am dat în vânt după expresiile din limba română, pe care le auzeam foarte des la bunicii mei și mă amuzau teribil. Făceam ochii cât cepele și-mi plăcea să-mi imaginez că ele chiar se-ntâmplă de-adevăratelea. Când m-am făcut mare, mi-am dorit să scriu o poveste în care să le dau viață, dar nu găseam o idee destul de trăsnită, care să le aducă împreună. Am așteptat, și-am așteptat, până mi s-au lungit urechile, și-apoi am constatat că și copiilor mei le plăceau expresiile astea. Colac peste pupăză, erau la vârsta la care se certau destul de mult – așa cum veți afla de la începutul cărții. Cele două idei au făcut un clic miraculos în imaginația mea și așa am început să schițez Aiurea-n tramvai, carte publicată inițial în 2016 și de curând reeditată la Editura Arthur, cu ilustrațiile Oanei Ispir.
Am folosit acest prilej pentru a discuta cu cei mai mici dintre cronicarii acestei rubrici despre cum mai percep ei astăzi aceste expresii – le mai aud, le mai folosesc, mai au vreun sens pentru ei, mai ales în contextul importului masiv de cuvinte și expresii din engleza globală? Desigur, m-au luat și ei la întrebări despre procesul de creație și, mai ales, despre sursele de inspirație, iar la final, i-am rugat să inventeze câte o expresie nouă și, cum altfel?, amuzantă.
🔳 🔳 🔳
Întâlnirea mea cu această carte a fost predestinată. O am în bibliotecă și am citit-o cu ai mei de pe la vreo patru-cinci ani. Am uitat de ea, căci am explorat alte cărți fascinante (unele dintre ele scrise tot de Adina 😊), până într-o zi, când am primit lista de lecturi de la școală. Culmea e că prima carte propusă în clasa a V-a de profesoara de română a fost chiar Aiurea-n tramvai. Mare bucurie să citesc din nou, cu mintea de cititor experimentat povestea fascinantă a unui băiețel pe nume Anton, personaj despre care am aflat de la autoare că este inspirat din realitatea ei imediată. Chiar de fiul ei!
Povestea lui Anton e declanșată de niște boacăne tipice copiilor, iar aventura în Țara Cuvintelor Anapoda poate fi asemănată cu firele narative din basme. Anton trece printr-un șir de întâmplări amuzante și primejdioase pentru un copil așa de mic, pentru care universul reprezentat de camera surorii mai mari e o realizare. Este supus unor dezamăgiri și încercări, dar descoperă în final valori precum respectul, prietenia, curajul și răbdarea. Nu știu cât conștientizează Anton rolul probelor subtile, introduse haios prin personaje din lumea populară, dar cert este că nu-i mai sare muștarul atât de des și găsește colacul pentru pupăză pentru a se întoarce acasă.
Cartea nu este doar pentru copii, ci și pentru adulții care încearcă un alt tip de educație pentru copii lor sau pentru ei înșiși. Expresiile populare introduse subtil și explicate în glosarul de final sunt un izvor de înțelepciune pentru toată lumea și un subiect pentru ora de limba română (la care m-am cam lăudat că o cunosc pe autoare).
Și pentru că și eu umblu după cai verzi pe pereți, m-am gândit să număr infinitul, în încercarea de a-i găsi capătul. (Sara Sima, 11 ani, Piatra Neamț)
🔳 🔳 🔳
Citind Aiurea-n tramvai am descoperit o lume plină de amuzament, dar și de culoare – date fiind ilustrațiile reușite ale Oanei Ispir. O lume în care oamenii îndeasă mâțe-n saci, duc nasuri în brațe sau încearcă să alunge muște de pe căciulile lor. O lume în care toate sunt anapoda și unde se petrec cele mai ciudate întâmplări.
Ei, și tocmai acolo s-a trezit că e teleportat Anton – un băiețel foarte supărat că sora lui mai mare nu se mai joacă cu el. Colac peste pupăză, i-a întâlnit pe acest tărâm și pe Zgârie-Brânză, Linge-Blide și Mațe-Fripte – niște puști de-ai locului, ce tocmai terminaseră de mâncat câte o porție de răbdări prăjite, servită la restaurant. Cei patru protagoniști își încep astfel călătoria de întoarcere spre casa lui Anton, încercând să găsească o cale de a scăpa din acel ținut ciudat. „Va reuși el să ajungă înapoi acasă?”, „De ce întâmplări va mai avea parte Anton?” erau întrebările care mă frământau pe parcursul lecturii.
La prima vedere, cartea pare să fie destinată în special copiilor mai mărișori, care deja s-au întâlnit cu astfel de expresii, fapt ce le-ar permite să înțeleagă mai ușor substraturile pline de umor. Am descoperit, însă, că autoarea a inserat un glosar la finalul cărţii cu toate expresiile folosite în poveste, explicându-le cât mai pe înțelesul copiilor, astfel făcând-o accesibilă și celor mai mici cititori. De aceea, cartea aduce un bun prilej de a învăța expresii „clasice” ale limbii române.
Chiar m-am întrebat, în ultima vreme, dacă aceste expresii cu adevărat spumoase vor dispărea treptat. Intervievată de noi, autoarea Adina Rosetti a declarat: „Cred că ele vor fi folosite din ce în ce mai puțin pentru că apar altele, limba se schimbă! Nu cred că aceste expresii vor rezista.” Chiar dacă se va întâmpla așa, cartea Aiurea-n tramvai va fi încă o dovadă scrisă că ele au existat, exemplificând cum se foloseau. Și, cine știe? Poate că peste vreo 15-20 de ani, acest gen de exprimare va fi redescoperit și readus în „trend”. Chiar Adina mărturisea: „Și totuși, de ce să nu le folosim, dacă le avem? Mi se pare că pot să aducă o notă de umor, o notă de sugestie... Mie îmi plac foarte mult și le folosesc.”
Iată, așadar, unul din motivele pentru care autoarea a realizat această carte, vrând să facă sintagmele haioase să prindă viață și să se întâmple în sens propriu, exact așa cum își imagina ea în copilărie. De ce să nu spunem că parte din meritul poveștii se datorează și copiilor Adinei, Clara și Anton. Ei au fost sursa de inspirație, începutul cărții bazându-se pe o situație reală, după cum ne-a recunoscut autoarea.
Pentru că tot vorbeam mai devreme despre expresiile din limba română aflate în continuă schimbare și fiind pasionat de trucurile cu kendama, vă propun și eu o zicere inventată acum de mine: „Se joacă cu adevărul ca maestrul de kendama cu bila sa” = cineva care sucește adevărul cu măiestrie, mințind convingător. (Sebastian Ionescu, 11 ani, Balotești, Ilfov)
🔳 🔳 🔳
Aș spune că am citit destul de multe cărți la viața mea. Trebuie să recunosc că toate au un aspect sau mai multe care le diferențiază. Când am citit, însă, Aiurea-n tramvai de Adina Rosetti am fost surprins plăcut să aflu că această carte era că nicio alta. Nu a fost prea lungă, dar a transmis un mesaj frumos: Nu uitați de expresiile din limba română! Mulți oameni nu le mai utilizează, pentru că nu știu să le aprecieze și nu le văd rostul, pe când ele, de fapt, nu doar că îți îmbunătățesc vocabularul și arată că-ți pasă de limba ta, dar te pot face și să pari mai interesant sau intelectual dacă le folosești.
Sunt sigur că o carte de acest fel nu a fost ușor de scris, mai ales că sunt folosite o mulțime de expresii pe fiecare pagină, așadar merită apreciată. M-am întrebat ce a inspirat-o pe Adina Rosetti și am aflat că are legătură cu abordarea pe care o aveau apropiații ei față de limba română, pe când era copil. De asemenea, am vrut să aflu cât a durat scrierea acestei cărți. Chiar nu aveam nicio idee, dar am aflat de la autoare că a durat în jur de jumătate de an. Mi se pare cu adevărat un record!
Întotdeauna am fost foarte critic când vine vorba de încheierea unei cărți, iar în acest volum, nu pot spune că am fost dezamăgit, deși mi-ar fi plăcut să înțeleg mai clar soluția la problema personajului principal. De asemenea, mi-ar fi plăcut să văd membrii familiei lui Anton mai implicați în poveste. Trebuie să recunosc, însă, că situația fantastică în care era pus băiatul ne împiedică să aflăm despre celelalte rude ale lui din lumea reală.
În rest, cartea mi-a plăcut foarte mult, m-am distrat citind și mi-am amintit chiar de o întâmplare care a avut loc când aveam 4 ani: mama mea urma să plece în oraș și ne-a rugat pe cei ai casei să facem ordine în gospodărie, la care eu am răspuns cu „O să ne străduim să vrem!”, inventând o nouă expresie, pe care de atunci o folosesc mereu. (Andrei Gogioiu, 12 ani, Târgoviște)
🔳 🔳 🔳
Când am început cartea m-a surprins tonul ei jucăuș și glumeț, pentru că nu reușeam să-mi dau seama dacă vorbește sau nu serios. Personajul principal este un băiat pe nume Anton (despre care am aflat că este chiar fiul Adinei, scriitoarea cărții) care face cele mai năzdrăvane isprăvi și reușește să ajungă într-o țară … care nu există – Țara Cuvintelor Anapoda. Și mie îmi place să călătoresc în această țară, pentru că, la fel ca bunicii autoarei (de la care Adina ne-a spus că s-a inspirat), și bunicul meu, Bubu, mai folosește uneori expresii precum cele din carte.
Una din scenele favorite din carte este cea cu porcul zburător, care se întâmplă pe o plajă, și acolo tot dialogul este foarte normal, ca și cum porcii chiar vorbesc. Cel mai mult mi-a plăcut personajul Linge Blide, pentru că are tot felul de reacții haioase când încearcă să fie de ajutor sau când se enervează.
De la autoarea cărții am aflat că expresia „colac peste pupăză” (care în carte ne arată o pupăză cu un colac de plajă la gât) are și un sens foarte serios, legat de un obicei de înmormântare. O expresie inventată de mine este atunci când fac o boacănă și mama mă întreabă cum am reușit să fac asta, iar eu îi răspund „cu talent și stil”. (Dumitru Ungureanu, 10 ani, București)
🔳 🔳 🔳
Prima ediție a cărții mi-a fost citită la cinci ani, la șase am citit-o singur cu mare plăcere. Ilustrațiile bogate și plăcut colorate m-au ajutat să înțeleg mai bine numele personajelor și unele dintre expresiile pe care le întâlneam pentru prima oară. Noua ediție a fost o surpriză, parcă mi-aș fi reîntâlnit un vechi prieten. Abia am așteptat să văd cum îl găsesc privindu-l cu ochii de acum.
Dacă pe prima pagină a primei cărți am autograful scriitoarei, pentru a doua carte am avut ocazia de a-i lua un interviu autoarei, împreună cu colegii de grupă. Am fost curios cum s-au simțit copiii Adinei ca personaje ale cărții și cum proceda ea când aceștia se ciondăneau. Am aflat că a scris povestea pentru ca Anton să aibă cartea lui (Clara avea deja una) și băiatul a fost foarte mândru de asta. Mai mult, copiii au participat și ei la crearea textului, căutând și aducând acasă vorbe pe care Adina le folosea cum știa ea mai bine. Acum, Anton e adolescent și găsește „lame” faptul că apare în carte. Sper să se răzgândească, pentru mine e un personaj foarte simpatic. De asemenea, mi-a plăcut să aflu cum copiii erau aduși împreună de multele povestioare inventate de Adina pentru ei și chiar i-a împăcat definitiv în Aiurea-n tramvai.
În poveste, e vorba despre un băiat pe nume Anton care, din dorința de a petrece timp cu sora lui mai mare, Clara, ajunge să folosească violența pentru a ajunge în camera ei. Drept răspuns, primește un blestem care îl trimite direct în Țara Cuvintelor Anapoda. Aici a aflat imediat că ar putea pleca din oraș doar dacă i se lungesc urechile, dacă face plopul pere sau zboară porcul. Slabe șanse, imposibil! Îi rămânea doar să tragă de o nădejde și să caute o soluție. Întâlnește personaje care mai de care mai pestrițe: unii urâcioși, alții amabili, optimiști, timizi sau singuratici. Tot ce se întâmplă pare să fie grav și comic deodată, nu poți să știi ce găsești mai departe.
Povestea e ingenioasă și surprinzătoare, dar dicționarul de expresii e neprețuit. Dacă ar fi să las o capsulă a timpului, aș pune și această carte pentru a fi citită de cei din viitor. Chiar autoarea spune că e firesc ca limba să se transforme, dar cred că ar fi păcat să se piardă o asemenea comoară.
Sper să nu dau cu bâta-n baltă, dar expresia inventată de mine e „ca bețivul la volan” și înseamnă „a face ceva/ a te băga intenționat într-o situație despre care știi că nu poate avea urmări bune”. (Luca Selegean, 12 ani, Arad)
