AICI.ACUM, expoziția-manifest care a adus la Rezidența BRD Scena9 din București lucrări ale câtorva dintre cei mai relevanți tineri artiști din România, se încheie pe 15 ianuarie. Mai aveți câteva zile în care puteți vizita expoziția unde artele vizuale, cinematografia și muzica se întâlnesc să transmită un mesaj lucid la adresa celor mai apăsătoare probleme ale societății contemporane. Până atunci, vă propunem să-i cunoașteți mai bine pe artiștii și artistele din AICI.ACUM.
Pe lângă dialogurile dintre cele trei curatoare ale expoziției și artiști, i-am provocat pe aceștia din urmă să discute despre munca lor, despre ideile pe care le urmăresc prin practica artistică, ce-i unește și ce-i desparte. Ieri am început seria de interviuri cu întâlnirea dintre regizoarea Lucia Chicoș și artistul vizual Dragoș Dogioiu, azi continuăm cu un dialog între ASMR / Rareș Andrei Constantinescu, artist activ în domeniul sunetului, și regizorul Gabriel Durlan.
ASMR / Rareș Andrei Constantinescu, artist și inginer de sunet, trăiește și lucrează la București. În 2020, a lansat, sub pseudonimul ASMR, primul EP, Iohannis, într-o direcție flexibilă stilistic, aflată la intersecția dintre electronica, noise-experimental și rap. Concepția muzicală ASMR nu stăruie asupra unor genuri muzicale prestabilite, susținând mai degrabă principiul intuiției și al compoziției cu zgomot, beat, procesare electronică, sunete organice și voce.
Invitat la AICI.ACUM de Diana Miron, curatoarea secțiunii de muzică a expoziției, Rareș prezintă proiectul Status Quo, o instalație audio care face trimiteri socio-politice actuale, subliniind vocea colectivă a capitalismului târziu și metodele sale de sustenanță sistemică în lupta pentru putere. Folosind declarațiile unor personalități influente, instalația Status Quo deconstruiește sau bruiază discursuri cu participarea publicului: suntem invitați să schimbăm cursul lucrurilor prin intervenție directă.
Gabriel Durlan este regizor, scenarist, monteur şi fotograf. În 2012, a absolvit Regie de Film la Universitatea Media din Bucureşti, iar după licență a dezvoltat un interes pentru portrete cu tematică existențialistă. În 2014, a câștigat trofeul Innersound New Arts Festival pentru scurt-metrajul ÎnCerc. Lucrările sale fotografice și video art au fost prezentate la ICR Paris, White Gallery Barcelona, Arcub, Elisabeta Space, Kube Gallery, Carol 53, Avanpost din București. Ultimul său film documentar, Planul de zbor, portretizează un adolescent pasionat de columbofilie și saxofon. În prezent lucrează la finalizarea studiilor de master în Documentary Filmmaking la UNATC.
Invitat de Irina Trocan, curatoarea secțiunii cinematografice din expoziția AICI.ACUM, Gabriel prezintă proiectul Individual Compus, o instalație realizată în colaborare cu artista Cristiana Chivu / LUNĂ. Între 2012 și 2018, artistul a realizat o serie de șapte filme documentare, prin care înregistra instantanee din viața cotidiană a șapte prieteni. „Exercițiul avea să se transforme într-o fișă de observație a timpului din perspectiva personalității, mentalității, evenimentelor ori moravurilor ce le manifestau,” spune Gabriel. Individual Compus reprezintă unul din aceste filme, avându-l ca protagonist pe Vlad Spilca, un tânăr actor ce își dezvoltă pasiunea pentru DJ-ing și muzică electronică. Acest studiu de personaj s-a întins pe o durată de trei ani, însumând aproximativ 26 de ore de material înregistrat. Odată cu lockdown-ul , când s-a instalat și „o puternică energie nostalgică vizavi de scena locală de clubbing și a party-urilor de apartament”, Gabriel a montat acest portret, totodată o frescă a vieții de noapte puse în stand by.
Rareș Constantinescu: De ce ai ales să faci facultatea la Media, în loc de UNATC?
Gabriel Durlan: Cred că alegerea s-a datorat faptului că trustul Pro a reușit, timp de câțiva ani, să creeze un soi de aură progresistă în jurul fundației Media. Aceștia au construit o imagine idilică prin care tinerele talente aveau parte de susținere profesională și de o platformă în care să se afirme.
Infrastructura oferită de studiourile MediaPro și de televiziunea ProTV păreau să ofere șansa la practică și continuitate. Cursurile pregătitoare ale Universității Media la care am participat când eram în clasa a12-a, mi-au dat speranță în ceea ce privea la capacitatea și viziunea cadrelor didactice.
La momentul respectiv, primeam informații că UNATC-ul este un cerc închis, ca un soi de castă, greu de accesat. Fapt pentru care m-am dus cu hotărâre spre Media.
Din păcate, lucrurile au luat o turnură neașteptată și neplăcută odată cu vânzarea trustului Pro. S-a dovedit că am fost ultima lor generație. Totuși nu îmi pare rău de alegerea făcută, acolo mi-am întâlnit maestrul și am avut parte de libertate de creație.
Știu că esti licențiat în Limbi Străine însă ai ales calea sunetului, te-ai gândit să urmezi studii de specialitate? Crezi că ai avea unde la noi în țară?
Rareș: Da, am terminat facultatea de Limbi Străine, care mi se pare că m-a ajutat mult să înțeleg concepte în general și cred că a influențat mult și modul în care ascult și experimentez muzica.
M-am gândit prin anul 3 de facultate că aș vrea să fac studii de specialitate, dar nu era ceva foarte clar în mintea mea și am căutat să văd ce opțiuni am însă nu am găsit cine știe ce, era cursul de la SAE pe atunci și Montaj și Sunet la UNATC, nu m-au atras în mod special niciuna dintre ele. În vară, după ce am terminat facultatea, am văzut că inginerul meu de sunet preferat din țară, NCTK, face un curs de mixaj. Deci am avut unde să fac, la el, altundeva sincer nu am găsit și după cursul lui și experiența pe care am dobândit-o între timp asistând și lucrând nu simt neapărat nevoia să mai fac studii de specialitate, adică mi-ar plăcea într-un fel, sigur aș învăța lucruri noi, dar nu simt că aș mai vrea să fac asta. Da, tare, oricum mi se pare mult mai important să ai parte de libertate de creație decât orice altceva. De asemenea, foarte important să ai pe cineva care să te îndrume.
Știu că am vorbit la vernisaj și mi-ai spus că nu e prima ta instalație, unde ai mai făcut instalații și cum ți se pare că a fost experiența de AICI(.ACUM) față de celelalte instalații?
Gabriel: Am mai participat la expoziții de-a lungul anilor. Fac parte dintr-o grupare de fotografi, AM FOTOGAFII, alături de ei am organizat diferite vernisaje în cadrul evenimentelor Noaptea Albă a Galeriilor ori Noaptea Albă a Caselor.
Nu am realizat neapărat instalații, cât printuri foto în diferite combinații adaptate spațiului. În general am țintit locuri alternative, gen Carol 53 sau Elisabeta, locuri unde petreceam mult timp și unde s-au legat relații de lucru între artiști din diferite ramuri. A fost o miză să oferim incursiuni în aceste spații neconvenționale, undeva la granița dintre squatting, atelier, galerie. Poate în ansamblu aceste expozițiie erau un soi de instalații.
AICI.ACUM mi-a oferit prilejul să experimentez o variațiune pe aria mea de lucru principală – cinematografia. Am dat curs invitației Suzanei Dan și Irinei Trocan de a transforma camera repartizată într-un mediu propriu. Am încercat să compun un soi de extensie a spațiului de proiecție în camera fizică.
E foarte interesant că amândoi ne-am raportat la o persoană care a fost influentă în devenirea noastră. Sunt curios cum continuă relația ta cu NCTK? Care mai este sfera lui de influență asupra ta?
Rareș: Ne-am împrietenit în timpul internshipului meu la el la studio și îl mai asist din când în când la sesiuni și mai țin sesiuni proprii pe acolo, suntem în relații bune. Bazele predate de el m-au influențat dar după destul de mult lucru independent simt că am propriul stil de mixat acum.
Tu? Mai ții legătura cu maestrul tău din facultate?
Gabriel: După ce am terminat, nu am mai ținut legătura cu domnul profesor Alexa Visarion. La scurt timp eram debusolat și traversam o criză existențială, nereușind să-mi câștig existența, fiind dezamăgit de propriul ideal. Șansa a vrut să ne întâlnim accidental în fața cinematografului Union. Era o seară când viscolea și ne-am zărit reciproc printre glugi. Mi-am spus oful, că nu reușesc să împac arta cu profesia, că îmi e teamă să nu mă compromit. Sfatul lui m-a deblocat... mi-a spus că pot să lucrez orice să-mi câștig pâinea, așa e viața, important e să îmi păstrez identitatea.
Cred că învățăturile sale au rămas cu mine și le aplic zilnic. Mi-amintesc cum ne spunea că a vrut să ne formeze în primul rând ca oameni și apoi ca artiști. La un an după licență, l-am invitat pe domnul profesor la proiecția unui film de-al meu, mi-a spus că proiectul mă reprezintă și cu bune și cu rele.
E importantă vocea autorității, însă cred că odată cu experiența, ajungi să-ți asumi singur acest rol.
Cum ai defini stilul propriu de mixat? Cu ce ai compara această artă a mixingului? Crezi că e o cerere suficientă în România astfel încât să te bazezi ca meserie pe asta?
Rareș: Aș spune că am ajuns să înțeleg destul de bine uneltele pe care le folosesc, încât pot să le folosesc în ce ordine mi se pare mie că ar suna bine fără să „stric” piesa, mai exact să fac ceea ce îmi sună bine, să fac lucrurile intenționat, să fie niște decizii conștiente nu niște „greșeli” (deși nu există greșeli în mixing). Mixingul l-aș compara cu gătitul, fiecare decizie e importantă, puțină sare prea mult și nu mai e bună mâncarea. Cred că poate fi comparat cu orice alt fel de artă, dacă o cunoști. Nu știu dacă e o cerere suficientă în România încât să mă bazez pe asta, cu siguranță cererea e în creștere, în cadrul studioului am dat de tot felul de oameni diferiți și imi place mult să lucrez cu ei, m-au contactat diverși artiști și am descoperit mulți artiști care îmi plac în felul ăsta. Mi-a plăcut tot timpul să găsesc artiști noi și să îi ascult, să lucrez cu ei este un mare plus pentru mine.
Tu ai reușit să lucrezi în domeniu? Dacă da, ca independent?
Gabriel: Am lucrat în mare parte din poziția de regizor independent. Cred că am dat totul în majoritatea proiectelor în care am fost implicat. Cum poate fi răsplătit un life job? De obicei oamenii vin la mine pentru ceea ce fac și mă aștept să îmi respecte implementarea, mai ales după ce am stabilit împreună viziunea asupra produsului. Fiecare etapă din realizarea unui film este o uitare, reevaluare și actualizare a celei precedente. Intuiția este cel mai important element în independența actului creativ, e ceva la care țin enorm. Cel mai dificil este să-ți evaluezi volumul de muncă și să negociezi pentru a fi plătit corespunzător. De cele mai multe ori adevărata răsplată a fost tocmai ce am reușit să creez.
În primii doi ani de facultate am fost încurajați să experimentăm toate laturile ce compun arta cinematografică: să scriem, să filmăm, să montăm, să jucăm, să facem scenografie etc. Practica aceasta mi-a oferit curaj și încredere să încerc, să greșesc, să înțeleg, să-mi descopăr sensibilitatea și vocea.
Cred că profesional m-a ajutat, deoarece am avut multe proiecte unde am performat ca one man show – de la concept la execuție. Totodată lucrul în echipă are magia lui. Cea mai importantă lecție a acestui demers cred că era să punem mâna ca apoi să știm ce putem cere colaboratorilor. Oricum, am văzut că și tu ai o abordare similară, îți place să jonglezi cu diferite roluri ale lumii sonore.
Tu ai vreo colaborare la care visezi? De asemenea, am văzut că pendulezi între munca în studio și performance show, iar expoziția AICI.ACUM te-a lansat în lumea lucrărilor destinate galeriilor. Cum ai perceput această nouă experiență? care din ele crezi că va dăinui și va rămâne aproape de sufletul tău?
Rareș: Complet de acord, și eu lucrez la fel, foarte mult pe intuiție și cum ai zis și tu: fiecare etapă este o uitare și o reevaluare. Niciodată nu știu ce o să iasă când mă apuc de un proiect nou, mă refer la compoziție aici, chiar și la mixing într-o anumită măsură dar acolo am niște idei de la care pornesc imediat după ce am auzit piesa. În cadrul înregistrărilor și a mixajului am colaborat destul de mult cu oameni și pot să zic că sunt de acord că este ceva magic la mijloc.
Abordarea de diferite roluri vine din curiozitate și interes sincer, după ce am învățat să fac totul de la 0 singur am prins mult curaj și îmi place să încerc lucruri noi să văd ce îmi place. Munca de studio și experiența căpătată în pregătirea pentru performance și performance-ul în sine au ajutat și ele la acest curaj de care am vorbit mai sus, pentru mine experiența de la AICI.ACUM a fost una foarte pozitivă, de la prima interacțiune până la cunoașterea tuturor oamenilor din cadrul galeriei, care mi-au fost de mare ajutor. După ce m-a invitat Diana am fost inițial curios apoi entuziasmat în legătură cu proiectul și această metodă nouă (pentru mine) de a mă exprima.
Sincer, mi se pare că toate sunt legate și aș lucra cu toate în continuare, nu vreau să mă limitez cu nimic când vine vorba de exprimare.
Gabriel: Sky’s the limit, cum ar zice Notorious BIG! Chiar am observat că ai colaborat cu diferiți rapperi, e o lume interesantă de care mă simt foarte apropiat, sunt un mare ascultător și am avut șansa să fac niște clipuri în zona hip hop. Cumva am observat o tendință de conscious lyrics în piesele tale de pe EP-ul Iohannis, de fapt e vorba de o întreagă atitudine de atenționare – regăsită mai demult în political rap. Poate ceva next level gen Saul Williams...? E vreo influență sau vine din altă parte? Strigătul tău e real!!!
Rareș: Versurile sunt reflecția a ceea ce simt și gândesc de obicei, posibil să mă influențat și political rapul, n-am ascultat Saul Williams, probabil ar trebui. Tind să cred că am influențe din diferite piese, îmi plac piesele mai mult decât genurile.
Cu siguranță sunt influențat și de ce se întâmplă în ultimii ani dpdv politic peste tot, eu sunt de părere că orice creație artistică este și una care are însemnătate politică, fie că vrem sau nu, fie că am avut intenția asta sau nu.
Și politica fiind un lucru care mă preocupă în ultimul timp mi-a venit și ideea de a face instalația de la AICI.ACUM. Nu vreau să explic prea mult din instalație pentru că mi se pare că nu ar fi complet pentru că aș fura din experiența și interpretările fiecăruia cu care poate sunt sau poate nu sunt de acord. Aș prefera mai degrabă sa viziteze galeria oamenii interesați.
Spune-mi puțin de instalația ta mai bine, am apucat sa văd foarte puțin din ea, abia aștept să trec să le studiez pe toate mai îndeaproape.
Gabriel: Interesant ce zici cu politicul și arta, cred că se datorează contextului informațional și capacității receptorului de a corela expresii cu concepte și evenimente actuale. JL Godard gândea mult în zona aceasta. Saul Williams s-a făcut remarcat prin spoken word, recomand cu mare căldură, a fost în București acum câțiva ani la Atelierul de Producție.
A jucat un soi de alter ego al său într-un fim mișto, numit Slam.
Cumva este ciudat, deoarece proiectul meu Individual Compus a căpătat o nuanță total neașteptată datorită deciziilor politce din contextul crizei sanitare. Eram pe finalul montajului când a venit invitația Irinei de a participa la AICI.ACUM. Mi s-a părut foarte organic și potrivit temei să proiectez un film despre DJ, cluburi, reuniuni, distracție după luni întregi de lockdown și distanțare.
E un proiect în care am urmărit timp de 3 ani pasiunea lui Vlad Șpilca pentru muzica electronică, e un portret al unui individ și totodată a unui anturaj. Am hotărât ca spațiul fizic să devină o extensie a proiecției în ideea setării unui mood de receptare a materialului – în special în sens nostalgic.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost feedbackul pozitiv vis-a-vis de idee și energia concentrată în jurul realizării. Am pornit în aventura amenajării unui pseudo-club cu disco ball, dance floor, UV lights, UV paintings, luminițe ce strălucesc pe beat, cortină de catifea roșie, bouncer la intrare și chiar brățări!
Cristiana Chivu aka Lună a făcut o treabă excelentă cu desenele murale, Suzana Dan a aranjat podeaua reflectorizantă, Irina Trocan și Marian Codrea au încins atmosfera cu luminile pe sobă, Tiberius bouncer-ul de vernisaj intra după oameni să le pună brățara AICI.ACUM la mână și tot așa...
Mi-a fost un pic teamă ca toate aceste elemente să nu distragă de la obiectul principal: filmul. Totuși mulți dintre vizitatori mi-au spus că a funcționat ca un trigger de fiori și bucurie pentru clubbingul de altă dată, atenția rămânând spre proiecția care dădea tonul. Am și surprins vreo câțiva dansând. După cum mă amuzam cu un prieten la vernisaj, AICI.ACUM avem unde să ieșim timp de o lună.
După AICI. ACUM ce urmează APOI în căutările tale artistice?
Rareș: Urmează niște single-uri ca artist și am mixat la niște piese mișto în ultimul timp și o să mai vină câteva, sper să mai am oportunitatea să mai fac și instalații. Sper poate și niște concerte? Vedem cum se anunță anul.
Care sunt planurile tale în continuare?
Gabriel: Individual Compus face parte dintr-o serie de șapte portrete pe care le-am realizat de-a lungul a câțiva ani. Voi continua să lucrez la montajul ultimului din ele pentru a termina seria, este chiar despre mine, o perspectivă dificilă dar complementară întregului demers.
La începutul anului viitor mă dedic cercetării și scrierii disertației despre portretul în documentarul sportiv, o temă care mă atrage cu scopul de a-mi finaliza masteratul în film documentar la UNATC.
În plus, mi-aș dori foarte mult să mai călătoresc în afara țării. După cum bine zici, să vedem cum se anunță anul.
Chiar că, am uitat să te întreb, de la ce vine ASMR?
Rareș: E o glumă mai mult, de la „Ai, Să Moară Rareș”, nu de la Autonomous sensory meridian response, mi s-a părut amuzant și că se potrivește cu un proiect muzical.
AICI.ACUM este un proiect conceput și produs de Rezidența BRD Scena9, ce face parte din programul de susținere a galeriilor de artă din București inițiat de Primăria Capitalei prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și Centrul Cultural Expo Arte.
Cele șase proiecte din expoziție au fost selectate de curatoarele Diana Miron, Raluca Oancea și Irina Trocan, fiind realizate de artiștii și artistele Lucia Chicoș, Rareș Andrei Constantinescu / ASMR, Dragoș Dogioiu, Gabriel Durlan, Bety Pisică și grupul wundrkam (Alessandro Grigoriu, Liviu Ralea & Ștefan Simion).
