Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.
Ce-am descoperit? Romanul Ultraviolență de Bogdan Coșa
Cât te ține? Câteva ore
De ce? Bogdan Coșa - unul dintre cei mai buni tineri prozatori români - scrie deopotrivă duios și cinic, metaforic și proaspăt. Noul său roman, Ultraviolență, e un fragment dintr-o poveste de iubire: un tânăr scriitor, Tudor Klein, primește o rezidență literară de trei luni pe o insulă și se mută acolo împreună cu iubita lui, Irina. Insula asta - cu plajele și stâncile ei, cu berile atent chivernisite, cu mic-dejunurile luate la ore foarte diferite, cu plictiseala ei - ar trebui să fie amintirea pe care o vor invoca la bătrânețe, atunci când vor căuta să se agațe de începuturi. Însă, pe măsură ce meșterește la paginile unei viitoare nuvele, Tudor zgândără demonii relației cu Irina, iar trecutul se mută pe insulă și se strecoară între replicile, gesturile și tăcerile lor. Puteți citi o bucată din Ultraviolență - ultima parte a trilogiei Poker - aici. (Vlad Odobescu)
Ce-am descoperit? American Gods, serialul american adaptat după romanul lui Neil Gaiman
Cât te ține? Cinci episoade a câte-o oră până acum, and counting
De ce? De-asta: Shadow Moon - un infractor care mai avea un pic și-ajungea acasă, la soția lui - iese mai devreme din închisoare după ce ea moare într-un accident de mașină, cu penisul celui mai bun prieten al lui Shadow în gură. Dezolat, Moon acceptă să fie garda de corp a domnului Wednesday, un personaj enigmatic de la care învață că poate face să ningă cu puterea minții dacă se gândește mega intens la zăpadă și fulgi. Acțiunea se mută repede într-o lume în care supranaturalul și magia sunt parte din viața cotidiană - un exemplu ar fi partida de sex dintre un comis voiajor și-un djinn cu ochii-n flăcări, șofer de taxi - și în care Vechii Zei - precum Mr. Wednesday sau Czernobog, care-și hrănește barosul cu sânge - se regrupează în fața unora noi - precum Tehnologia sau Media. Multe nu mai sunt de zis, ci de văzut. (Ionuț Dulămiță)
Ce-am descoperit? Lip Sync Battle
Cât de ține? Câteva minute sau câteva ore, depinde cât de-adânc cobori în rabbit hole.
De ce? Pentru că e una dintre cele mai bune activități de decongestionare a creierului. Simți că ai prea multe pe cap? Pac, bagă un lip sync ca să vezi cum o grămadă de staruri se străduiesc să ducă arta imitației până-n entertainment și de-acolo o coboară-n deriziune și-o tăvălesc prin sclipici. Practic, Emma Stone se duelează în lip sync cu Jimmy Fallon și e foooooarte bună, iar Channing Tatum o lip syncuiește pe Beyonce (aici o să ai cel puțin o supriză). Îmi place lejeritatea cu care actorii și muzicienii lor pur și simplu nu se iau în serios, ușurința cu care se joacă cu schimbarea de rasă și sex, ca-ntr-o commedie dell’arte modernă al cărei rege încoronat e the one and only Snoop Dogg. (Luiza Vasiliu)
Bonus: Un clip aproape suprarealist cu Obama spre final de mandat, cântându-și (oarecum) realizările:
Ce-am descoperit? Documentarul Plastic China (r. Jiu-Lang Wang, 2016)
Cât te ține? 86 de minute
De ce? Fiindcă e genul ăla de film care-ți pune-n față o oglindă în care e necesar să te uiți, ca să-nțelegi și mai bine pe ce lume trăiești, dar de la care îți vine să-ți iei ochii. Plastic China e pe de-o parte despre consum, ecologie, societate & politică. E filmat într-un orășel din China, cel mai mare importator de deșeuri de plastic din lume, unde reciclarea o fac aproape manual, în condiții improvizate, oameni așezați pe diverse trepte pe scara de sărăcie. Și-n felul ăsta vezi că toată povestea asta cu reciclarea, care-ar trebui să fie eco&verde, poate să fie murdară și toxică, nu doar pentru natură, cât pentru oamenii care dorm și mănâncă printre gunoaiele țărilor „civilizate”. În același timp, și de-aici își trage filmul seva, e povestea a două familii care trăiesc de pe urma deșeurilor. Cu copii care-și adună jucăriile din ce-au aruncat alții, care-nvață cu chiu, cu vai să citească din pliante cu reclame colorate la o abundență pe care n-o cunosc decât prin resturi. Cu adulți al căror vis e să topească destul gunoi cât să-și trimită copiii la școală, doar-doar or ajunge într-o bună zi să iasă din mizerie. Și fiindcă, după filmul ăsta, pe care poți să-l vezi săptămâna viitoare la Festivalul Pelicam de la Tulcea, îți vine să fii un pic mai bun sau măcar mai atent cum te miști prin lume. (Andra Matzal)
Foto main: Imagine din documentarul „Plastic China”. Sursa: PlasticChina.org
