Las în urmă o mașină 4×4 parcată pe o fâșie de pământ, într-un capăt de sat din județul Dâmbovița, și intru pe un câmp mărginit de iarbă sălbatică și copaci înalți. Rândurile de păstârnac, salată verde și varză își deschid frunzele în lumină. Dovlecii grași se ascund într-o junglă de porumb. Într-un foișor din lemn, crenguțe de rozmarin uscat atârnă de tavan, iar rafturile sunt pline cu boluri de lut ars și un ananas rătăcit. E aici și o masă pregătită pentru vizitatori, cu un castron de prune și altul de piure vegan, acoperite cu câte o farfurie pentru a descuraja muștele. Pe o canapea cu model popular se întinde un pisoi sălbatic, alb cu negru.
Un hamac este atârnat între mesteceni, iar în el e o femeie într-un top fără mâneci care citește o carte despre filosofia răsăriteană. Bărbații tineri, bărboși, în cămăși colorate pun legume în saci din cânepă și vorbesc în engleză, cu accente de pe diferite continente. Pe o sfoară de rufe dansează steaguri colorate, inscripționate cu mantre și desene cu tigri. Bănuiesc că simbolizează luminile pure ale budismului tibetan, pancha-varna, care răspândește noroc, pace, simpatie și înțelepciune. Alături atârnă o sferă cu oglinzi, ce sclipește în aerul auriu.
Ieri l-am sunat pe Ionuț Bădică, unul dintre proprietarii acestei ferme, și am aruncat o privire pe site. Am puține informații despre ce voi găsi aici: printre ele, faptul că ferma asta îmbrățișează spiritul agriculturii organice și regenerative și susține permacultura, o teorie holistică a creșterii plantelor în armonie cu natura. Acest eco-friendliness se reflectă în numele locului, Sol și Suflet.
Mă întâmpină Ionuț, într-un tricou albastru simplu și cu barbă și păr lung. Îl prezintă pe colegul său, Alex Tudose, un tip cu o barbă stufoasă și sandale. O să-și prezinte ferma. Mă aștept la o prelegere despre modul în care milenialii trebuie să evadeze din oraș și să se lege de natură, eliberați de tirania erei tehnologice, astfel încât să ne putem reseta chakrele, să ne dezlănțuim identitatea primordială și să descoperim sensul existenței. Însă Ionuț răspunde: „Vreau să vă arăt câteva Excel-uri.”
Ne așezăm într-un birou întunecat, într-o clădire a fermei. Alex pornește computerul și deschide pagini cu statistici.
„Acesta este un morcov”, spune el. Informațiile arată coordonatele legumei în fermă, momentul în care a fost semănat, cât a durat să crească și momentul recoltării. Dezvăluie totul despre sol, inclusiv aporturile de apă și îngrășământ. Mai multe celule detaliază orele pe care o persoană le-a petrecut plantând, îngrijind și recoltând legumele și prețul pe kilogram. Documentul ăsta este un geamăn digital al fermei reale pe foi de calcul, care arată tot ceea ce intră în pământ și tot ce iese. „Apoi obții rezultate”, spune Alex, și dă clic pe o pictogramă, care calculează câți bani a câștigat ferma dintr-un singur morcov. „Putem afla ce este o recoltă financiară bună”, spune Ionuț. „Pătrunjel, morcovi, praz, ridiche neagră, rucola, totul este aici.”
„Vrei să spui că agricultura înseamnă baze de date?”, întreb. „Pentru noi, da”, spune Alex.
„Creăm un model organic regenerativ pentru cultivarea legumelor, unul care are grijă de sol, de fermieri și care îmbunătățește biodiversitatea”, spune Ionuț. „Este eficient și aduce profit.”
„Celor mai mulți oameni care fac permacultură le pasă doar de natură și de alți oameni”, adaugă Alex. „Sunt lefteri. Și nu au bani pentru că nu cresc; asta este ceea ce încercăm noi să facem.”
„Nu este vorba doar despre planetă, este și despre noi înșine.”
„Uitându-mă în Excelurile mele, simt mirosul libertății”
Ionuț este președintele Institutului de Cercetare în Permacultură din România și manager de proiect la Sol și Suflet, iar Alex este managerul fermei. ONG-ul a fost înființat în 2015, iar doi ani mai târziu a lansat prima rețea urbană de grădini comunitare din București, proiectul „Grădinescu”.
Înainte de pandemie, Institutul dorea să finanțeze ferme regenerative periurbane la marginea orașelor. „Nu am găsit destui oameni calificați și nu puteam avea încredere în cei care aplicau”, spune Alex. „Nu exista nicio capacitate juridică și nici un know-how. Pandemia ne-a arătat: de ce să le dăm altora bani când putem să facem asta singuri?”
Au început să caute proprietăți și au găsit o fermă de 4,2 hectare pe OLX. „Tipul care a avut pământul înaintea noastră a crescut struți și a eșuat; apoi a crescut capre, și a eșuat; a crescut vaci și a eșuat; a crescut porci și a eșuat”, spune Alex. „Eu și Ionuț ne-am uitat la poze, am spus că ăsta este locul și am început să negociem.”
În 2020, Alex și Ionuț au cumpărat ferma cu 42.000 de euro, cu trei zile înainte să intre în vigoare o lege propusă de Partidul Social Democrat (PSD), conform căreia nu pot cumpăra terenuri agricole decât cei care au minim cinci ani de experiență în agricultură, dețin o firmă agricolă și sunt înregistrați la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). Pe lângă toate astea, 75% din activitatea desfășurată trebuie să fie în agricultură.
„Dacă am fi așteptat încă trei zile, nu am mai fi avut voie”, spune Alex. Proiectul lor a fost finanțat cu ajutorul diviziei de Responsabilitate Socială Corporativă a unui hipermarket.
Băieții s-au mutat și au început să reconstruiască infrastructura, sistemele de irigații și serele. Acum locuiesc în clădirea fermei și într-o rulotă. În sat mai este o casă închiriată pentru muncitori, inclusiv stagiari din America, Europa și Orientul Mijlociu. Răsadurile sunt crescute într-un depozit, iar serele adăpostesc plante de viță de vie. O linie electrică din sat furnizează energie electrică, iar panourile solare încălzesc dușurile. În spiritul agriculturii regenerative, 10% din pământ este lăsat sălbatic.
Băieții construiesc o nouă hală, care va avea o stație de spălat legumele. Îmi arată o cameră mare cu ciment umed, care va avea un jacuzzi. Nu va fi însă o cadă cu hidromasaj. „Vom spăla frunzele, care decantează tot praful și particulele”, spune Alex. Sunt plante premium, inclusiv salată verde, rucola și spanac chinezesc. Băieții vor pune frunzele într-un uscător vertical, pentru a le menține crocante. „Ideea este să recoltezi plantele cu o zi înainte, să le speli, le usuci, le păstrezi la frigider și le livrezi a doua zi”, spune el. În viitor vor planta o livadă și vor cultiva și mirodenii.
Ionuț este inginer în construcții, a absolvit un master în biodiversitate și conservare horticolă, iar Alex a studiat antropologie, etnologie și folclor și este fascinat de cultura țărănească și industriile tradiționale. Amândoi sunt foarte pasionați de conservarea naturii și viitorul agriculturii: își încheie propozițiile unul altuia sau testează fraze rapide și aforistice, pentru a vedea care sună cel mai bine.
„De ce să faci agricultură?”, întreb. „Pentru libertatea de a trăi viața așa cum vreau și de a fi liber în natură”, spune Ionuț. „Unii oameni cu care am vorbit îmi ziceau că ei credeau că agricultura îi va face liberi, dar totul a ajuns să fie mai birocratic decât sperau. Cred însă că poți fi liber. Uitându-mă prin foile mele de calcul, simt mirosul libertății.”
„Dacă investești în pământ, vei obține foarte mult din el”
Permacultura este o filozofie centrată pe un sistem agricol care lucrează cu natura și nu împotriva ei. Conceptul a fost elaborat în anii 1970 de către biologii australieni Bill Mollison și David Holmgren, drept o viziune a agriculturii durabile sau permanente [de aici perma-cultură]. „E vorba despre felul în care proiectezi și conectezi elementele pentru a crea un întreg funcțional, bazat pe observarea tiparelor naturale”, spune Alex, în timp ce-mi arată rândurile de varză și salată verde. „Se bazează foarte mult pe ceea ce putem folosi pentru a capta energie solară, eoliană sau apă și pentru a folosi cât mai bine resursele naturale.”
Teoria încurajează, de asemenea, producțiile mari și o bună calitate a vieții. Cele trei mantre ale sale sunt îngrijirea pământului, grija față de oameni și împărțirea echitabilă. Aici ecologia se întâlnește cu etica. Băieții vor să urmeze această filozofie, concretizată și în numele „Sol și suflet”. „«Suflet» înseamnă pasiunea noastră”, spune Alex, în timp ce mergem pe un teren gol. „Aspectul natural, romantic al traiului în natură și al unei vieți de aventurier, mai conectat la pământ. Dar este și «Sol», această grămadă de pământ”, și ridică un pumn de pământ. „Vrem să facem asta să meargă. Cum vom ajusta această pasiune cu un catalizator practic pentru a obține rezultatul pe care ni l-am imaginat? Încercăm să obținem un produs sănătos și încercăm să creștem fertilitatea solului, capacitatea sa. Pentru mine, natura are cea mai mare rentabilitate a investiției. Dacă investești bani în pământ, vei obține foarte mult din el.”
„Dar este vorba și despre grija față de oameni, de muncitorul agricol. Am vrea să nu mai lucrăm opt ore pe zi. Excesul de muncă, după fumat și zahăr, este unul dintre cei mai mari ucigași. Agricultura are cea mai mare rată de suicid dintre toate muncile. Fermierii își asumă riscuri financiare și riscuri naturale. Ne dorim un sol organic și sănătos, un produs sănătos, oameni sănătoși și animale sănătoase și fericite.”
„Agricultura regenerativă nu te răsplătește cu bani. Investiția rentează în cinci, șapte sau zece ani, dar lumea primește ceva înapoi.” — Alex Tudose
Ferma mai are la bază și conceptul de agricultură regenerativă, care protejează solul, reduce utilizarea apei și previne despăduririle. „În lume există un cost uriaș pentru agricultură, care rămâne invizibil”, spune Alex. „E vorba de degradarea solului și epuizarea acestuia. Aratul excesiv, cultivarea și eroziunea duc la bucle degenerative. Îngrășămintele chimice distrug viața solului. Vom plăti, copiii noștri vor plăti și ei. Agricultura regenerativă nu te răsplătește cu bani. Investiția rentează în cinci, șapte sau zece ani, dar lumea primește ceva înapoi.”
Stăm într-un foișor, alături de un pisoi stă tolănit pe canapea, cu ochii închiși și cu burta în sus, așteptând să fie mângâiat. „De ce aveți pisici?”, întreb. „Pisicile au rostul lor”, spune Alex, calculând ceva în minte. „Din cinci morcovi pe care îi plantăm, unul este mâncat de șoareci. Dacă plantăm 4.000 de morcovi, pierdem 800 de morcovi. De aceea avem pisici.” „Este în spiritul permaculturii și al agriculturii regenerative ca pisicile să omoare șoareci în fermă?”. „Este în spiritul unei gospodării”, spune Alex. „Este vorba despre input și output și despre sprijinirea regenerării lanțurilor trofice, care contribuie la echilibrul și rezistența unui ecosistem. Are de-a face cu natura, oamenii și banii. Asta este permacultura.”
„Certificarea organică nu aduce plusvaloare produsului nostru”
Deși fermierii respectă multe reguli ce țin de agricultura ecologică, produsele nu sunt certificate ca fiind ecologice. „Suntem certificați de încredere”, spune Alex. „Oamenii ne cunosc. O facem cu bună credință. Oricine vrea să vadă cum lucrăm poate veni aici și le vom arăta.”
O problemă cu procesul de certificare este birocrația excesivă. „Nu credem că ar aduce plusvaloare produsului nostru”, spune Alex. „Oamenii obțin certificarea organică pentru a vinde în vrac în supermarketuri. Nouă ne pasă de dezvoltarea unui model de creștere și de prototipuri de ferme.” „În opinia noastră, «organic» este în bună parte un termen politic”, adaugă Ionuț. „Nu face nimic pentru fermieri sau pentru sol”, spune Alex.
A ara sau a nu ara este o dezbatere între fermieri. „Răscolirea solului este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, spune Alex. „Imaginează-ți că te teleportezi în Himalaya la o altitudine de 8.000 de metri. Imaginează-ți că o bacterie care trăiește la 5 centimetri sub sol ajunge la 25 de centimetri – are același efect. Răscolirea solului fie îi ucide, fie îi distruge sistemul.”
La Sol și Suflet nu există mașini de cultivat sau cai care să-și asume acest rol, dar băieții ară cu mâna pentru a desface pământul și a pregăti suprafața de plantare. Agricultura ecologică nu folosește îngrășăminte sintetice, însă există opțiuni naturale disponibile. Băieții lasă buruienile să moară și le aruncă într-o grămadă, unde se descompun. De asemenea, cresc culturi „de gunoi verde”, cum ar fi lucerna, pe care o feliază, o toacă și o folosesc pentru a furniza nutrienți și pentru a susține creșterea celorlalte plante.
„Când hrănești planta chimic, doar planta primește nutrienți”, spune Alex. „Dar solul se degradează. Așadar, trebuie să activezi și alți descompunători, cum ar fi râmele și ciupercile benefice, care au cârcei ce seamănă cu niște lasouri. Ciupercile descompun celuloza. Râmele mănâncă chestii umede.”
Ferma folosește un spectru mic de minerale solubile ca pesticide. Alex îmi arată un dulap cu borcane de plastic și ia unul. „Acesta este Bacillus Thuringiensis”, spune el, „o bacterie care acționează asupra lepidopterelor – fluturi și omizi – și le oprește digestia. Îi ucide, dar îi ucide organic. Folosim insecticid zeolit împotriva furnicilor. Acesta este, în esență, argilă. Acționează asupra pământului, dar într-un mod pozitiv. Nu facem mare lucru. Nu ucidem toate bacteriile.”
„Agricultura susținută de comunitate nu crește în România”
În fiecare săptămână, băieții recoltează, depozitează și așază produsele în coșuri pentru vânzare. Pe lângă legumele obișnuite, ei cultivă produse specializate, cum ar fi sfeclă elvețiană, kale și salată iceberg. Folosesc un model agricol susținut de comunitate, în care clienții plătesc în avans până la 12 luni. În fiecare săptămână, băieții aleg un punct de ridicare a legumelor, în București sau în împrejurimi. Acest coș săptămânal este „o formă de parteneriat și solidaritate între consumator și producător” în care aceștia împărtășesc riscurile și beneficiile printr-un angajament pe termen lung.
„Un abonament minimizează riscul”, spune Alex. „Pentru că știu exact câți clienți am și am bani în avans, astfel încât să-mi pot crește sămânța și să-mi plătesc facturile până se termină recoltarea.” „Agricultura susținută de comunitate există în România de zece ani și nu crește”, spune Ionuț. „De ce nu? În Franța sunt mii de asemenea fermieri. Ce lipsește? Bani, mentalitate și transparență. Asta este ceva ce trebuie să răspândim printre oameni. Ei trebuie să înțeleagă cum funcționează: să nu trateze fermierul ceva de genul: «Hei, nenorocitule, roșia asta nu este perfectă!»”.
„De ce vin clienții la voi?”, îl întreb. „Vor calitate și vor să facă diferența cu banii lor”, spune Alex. Cea mai mare parte din cumpărători e reprezentată de femei din mediul urban, foarte puternice și implicate social, spune Alex. Facebook-ul fermei este urmărit în proporție de 75% femei cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani. Lor le pasă, spune Ionuț. „Au grijă de ele însele. Unele sunt mame. Dacă nu sunt mame, sunt conștiente de ceea ce se întâmplă cu lumea. Au capacitatea de a empatiza. Celor mai mulți bărbați nu le pasă. Bărbații sunt sceptici. Dintre clienții noștri, doi sau trei sunt bărbați, dar și aceștia au fost trimiși de soțiile lor.”
„Morcovi egal succes”
Legumele sunt profitabile, au descoperit băieții. E vorba de ridichi, rucola, napi, dovlecei și praz. „Busuiocul violet și cel verde sunt o cultură profitabilă”, spune Alex. „Busuiocul thailandez nu este o cultură profitabilă.” Băieții au încercat să vândă această plantă unui restaurant thailandez din oraș, dar n-au vrut-o.
Vânzarea busuiocului și a țelinei — plante cu o valoare comercială mare — le permite să cultive produse noi, cum ar fi lemongrass, rozmarin, salvie, cimbru, oregano, frunze de dafin și mentă. Porumbul și ceapa sunt alimente de depozitat pentru iarnă. Dovleacul este un produs bun, deoarece crește sub tulpinile de porumb și poate fi ignorat până când este suficient de mare pentru a fi mâncat. Dar căpșunile cer atenție. Au nevoie de defoliere constantă pentru a opri răspândirea bolilor. În plus, sunt prea atractive pentru păsări.
Unele culturi sunt indicatori de succes, spune Ionuț. Arată că pământul este fertil și că solul are puține buruieni. Între ele, pătrunjelul, păstârnacul și morcovii. „Morcovii sunt o cultură grea”, spune el. „Dar dacă îți iese, devine una dintre cele mai profitabile recolte. Scopul nostru este să creștem morcovi și să facem mulți bani.” Calculatorul din creierul lui Alex începe să bâzâie. „300 de morcovi înseamnă 1.000 de euro pentru un ciclu de creștere de 90 de zile”, spune el. „Dacă nu ai șoareci”, zic eu. „Nu, am numărat și șoarecii, care aduc o pierdere de 20%.”
„Ne propunem să oferim un model tinerilor fermieri”
În UE, doar 11% dintre managerii de ferme au sub 40 de ani, iar în România această cifră este sub 8%, conform datelor Eurostat din 2016. „Există bariere pentru a deveni un tânăr fermier regenerativ”, spune Alex. „Trebuie să treci prin atât de multe piedici birocratice încât este aproape imposibil. Nu ai bani pentru a accesa pământ. Trebuie să cumperi apă, electricitate, o bucătărie pentru vară și sere, iar astea costă în jur de 150.000 de euro. Investițiile în infrastructură te leagă de o bancă și de împrumuturi cu dobânzi mari. Acest lucru o să-ți afecteze veniturile și o să-ți ia tot profitul, așa că acoperi doar costurile de exploatare, ceea ce te împiedică să te extinzi.”
Există însă subvenții. Guvernul României a dat bani pentru persoanele care se întorc din străinătate. De asemenea, au fost bani pentru tinerii fermieri și fermele ecologice din UE și fonduri europene prin Politica Agricolă Comună, însă băieții nu le pot accesa deoarece conduc un ONG, nu o fermă. „Am vrut să facem ceva pentru noi și să ne dăm șansa să trăim viața pe care ne-o dorim”, spune Alex. „Dar și pentru a oferi comunității și tinerilor fermieri un model. Suntem o școală. Vii la noi, petreci un sezon cu noi și apoi demarezi.” Unul dintre foștii stagiari ai Institutului conduce acum o fermă de 50 de hectare, pentru care nu trebuie să achite credite.
„Nu putem susţine cultura locului ca ţărani”
Sol și Suflet se află pe câmpiile fertile de lângă Băleni, într-o zonă care furnizează fructe și legume pentru o bună bucată de țară. Aici, în serele din spatele curților, fermierii cultivă roșii, varză, țelină, castraveți, ridichi, ardei și vinete. Mulți fermieri folosesc un model de producție ce folosește erbicide, pesticide și alte substanțe. Nu este un model durabil și nici profitabil, susțin Ionuț și Alex. O problemă este că fermierii muncesc prea mult și cer prea puțin pentru produsele lor. „Fermierii nu au asigurări de viață sau pensii”, spune Ionuț. „Ei lucrează de la vârsta de 10 ani până mor. Vând un kilogram de roșii cu 2,5 lei. Cum poate fi atât de ieftin? Dacă plătești taxe, prețul ar trebui să fie dublu. Sunt fericiți dacă rămân cu 500 de euro la final de sezon. Dar ei nu măsoară cât timp lucrează la el. Nu este sustenabil. Deci de ce să o faci?”
„Modelul țăranului ideal nu funcționează în România?”, întreb. „Este romantizat de oameni din mediul urban”, spune Ionuț. „Vreau să fiu țăran, dar vreau roșii în decembrie”, spune Alex. „Dacă te uiți la cifre, câți tineri fermieri provin din sate? Literalmente zero. Oamenii lucrează în oraș sau în străinătate. Nu putem susţine cultura locului ca ţărani. Cine îi apreciază pe țărani? Nimeni, dacă te aștepți să plătești 2,5 lei pentru un kilogram de produs perfect.” „Este sclavie medievală”, spune Alex.
„Modelul te omoară, ca tânăr”, spune Ionuț. „M-am dus să cumpăr roșii de la Băleni pentru suc de roșii, pentru că rămăsesem fără. Le-am cumpărat de la un tip care a avut patru operații anul acesta. Avea o seringă în rinichi și un cateter care-i pompa glucoză în corp și a vrut să ridice o cutie de roșii, ca să-mi dea.” Dacă se oprește din muncit, nu mai are venituri, spune Alex. „Va muri dacă nu va putea munci și va munci până va muri”, spune Ionuț. „Acest lucru te face să privești viața altfel.” „Acest lucru te face să privești roșiile altfel.”
Prețul trebuie să reflecte costul real, susțin băieții. „În agricultura regenerativă, vrem să punem preț pe demnitatea fermierilor”, spune Ionuț. „Avem demnitate și vrem să lucrăm cu aceleași tarife pe care le au oamenii din IT.” „Vrem să mergem în vacanță în Grecia cu soțiile”, spune Alex.
Există o schismă între vechii și noii fermieri. Alex recunoaște că localnicii din sat „cred că suntem hippioți sau hipsteri nebuni”. Acest lucru are de-a face cu faptul că mulți oameni din oraș s-au întors la pământ, au pornit o fermă, și-au pariat toți banii și au pierdut. „Unii tineri fermieri sunt practici. Majoritatea sunt visători”, spune Ionuț. „Zic: «Să plantăm copaci! Să facem permacultură! Să facem o livadă!» Aceștia se vor epuiza într-un an.”
Localnicii din fermele tradiționale din Băleni nu prea citesc lucrări academice despre noile tendințe în agricultură și nici nu folosesc termeni precum „regenerativ” și „permacultură”. În același timp, cei nou-veniți din oraș nu cunosc locul și stilul de viață de aici și nici nu înțeleg cerințele fizice ale muncii. Nu ar putea aceste două lumi să se unească și să-și pună în comun abilitățile și cunoștințele?
Ionuț a constatat că localnicii sunt sceptici pentru că Sol and Suflet n-a demonstrat încă, ca model. El spune că există un rezultat final asupra căruia atât vechii fermieri, cât și hipsterii pot fi de acord: profitul. „Trebuie să dovedim că modelul nostru e bun”, spune Ionuț. „Ajustează modelul, arată cifrele și oamenii vor veni. Trebuie să punem la punct modelul economic, ce include clienți, practici, infrastructură și să ne plătim facturile.”
Are un singur sfat pentru oricine e suficient de nebun cât să-și înființeze o fermă în România. „Începe să fii pragmatic”, spune Ionuț, „și ăsta va fi singurul principiu care-ți va salva fundul.”
Acest articol este parte din proiectul „Organic Put to the Test”, finanțat de Journalism Fund.
