Carla’s Dreams e, probabil, cea mai de succes trupă dincolo și dincoace de Prut. 611 milioane de vizualizări pe Youtube mai târziu, Paula Erizanu răscolește prin piesele și versurile lor, în căutarea ingredientelor care-i fac ceva mai speciali decât colegii lor de generație.
Nu știm decât ceea ce ne spun ei. Nu îi putem urmări ca pe niște oameni cu istorii personale. Nu ne putem gândi la ei decât în relație cu noi. Carla’s Dreams ești tu, zic ei pe site-ul oficial.
Nu manipulează, ci seduc. Ne-au intrat sub piele, pentru că acolo se simt ei vii.
Pentru basarabeni, sunt autentici. Pentru români - exotici. Pentru majoritatea publicului de ambele părți ale Prutului, Carla’s fac aluzie la o subcultură marginală, în care heroina, fețele mereu ascunse sub machiaj și hanoracul creează senzația de pericol. Un pericol care atrage. Iar ei știu asta.
Nimic nu le scapă. Nici ceea ce ne copleșește și ne aprinde carnea, nici frustrarea de la sfârșitul lunii, când stăm pe galeak*. Nici visele nerostite, nici confuzia doborâtoare („ți-i pohui de toată lumea” vs. „cu căștile pe cap mergi singurel pe drum și-ai vrea ca cineva să fie lângă tine acum”). Nici nevoia de conectare la celălalt, nici nevoia de izolare și autonomie. Ne cunosc experiența de zi cu zi pentru că ne trăiesc experiența de zi cu zi - văd și „deștepții care comentează ultimul scandal”, dar și deciziile proaste pe care le luăm („Ești ca o pistă greșită pe care-alunecă unii”).
Dar dincolo de starea existențială de pohui - francezii (aristocrați) ai secolului nouăsprezece aveau ennui, basarabenilor din secolul douăzeci și unu le e pohui, adică indiferent - cei de la Carla’s sondează culmile emoționale. Locurile în care se deschid rănile.
Îi interesează răscrucile, poveștile noastre cheie, care ne pun la încercare caracterul - când vine momentul, ce alegem: bani sau dragoste? o viață comodă sau una autentică? succes sau integritate?
Ne provoacă, dar ne și susțin și înalță - „Uneori nu mai ai puteri,/ Nu mai crezi în mâine după ziua de ieri/ Dar ceva te mai face să speri,/ E o parte din tine/ [...] Cuvintele mamei care spunea să crezi în lumea ta.”
Spre deosebire de alte muzici pop românești, Carla’s oferă contextul. Ne spun povestea, din copilărie și până la maturitate. Și tocmai povestea asta face ca totul să se răsucească în noi. Să rămânem cu ei.
Making Marriage Sexy Again**
Una dintre temele proaspete cu care au venit băieții din visele Carlei e un altfel de erotism, crescut în rădăcinile noastre cultural-emoționale: filmele porno pe de o parte, valorile conservatoare pe de alta (și poate un strop de romantism care adie dinspre imaginea iubirii ca pasiune la Eminescu, în cultura rusă, și în filmele de la Hollywood).
Până la ei, muzica pop românească a emulat muzica pop din vest în care e descrisă atracția sexuală superficială, de termen scurt. Atracția de care vorbesc băieții de la Carla’s nu e, însă, o atracție călduță, care se întâmplă într-o noapte la club.
Spre deosebire de vestul mai secular, unde din 1960 încoace sexul a devenit mai frivol, iar căsătoriile - proiecte raționale, la noi mitul pasiunii în căsătorie persistă. Și Carla’s ne injectează tocmai acest mit - că intensitatea poate să dureze. Că mariajul e sexy. Că soții pot fi amanți. „Acele tale îmi fac tattoo sub piele, îmi schimbă sângele-n vene, și-aș vrea să-mbătrânim în doi.”
Dar în afara extazului din momentele de intimitate maximă, Carla’s nu sunt interesați de rutină și muncă și comunicare. Dincolo de extaz, ei vor să vorbească de agonie. De intensitate.
Dacă pentru ei extazul e locul în care sexul și iubirea se suprapun, în filmul său Loveless (2017), regizorul rus Andrei Zviaghințev, cunoscut mai ales pentru pentru filmul politic Leviathan, explorează tocmai partea întunecată a ideii de dragoste ca atracție fizică. În Loveless, partenerii se simt bine doar în pat (sau, mă rog, pe unde-i prinde pofta). Dincolo de sex, se plictisesc, n-au ce să-și spună și nicio dâră de căldură. Iar incapacitatea lor de a iubi în sensul larg al cuvântului creează consecințe grave (în special pentru copii) și constituie una dintre bazele unei societăți deconectate și disfuncționale.
La Carla’s, dihotomia asta nu există - „Duri unul cu altul, cu străinii, moi”. Experiențele diferă. (La ei, e și o plăcere masochistă în durerea pe care le-o creează „acele” celuilalt. „Suferinţa din dragoste e cea mai plăcută suferinţă”, a zis solistul formației într-un interviu.) Poate pentru că obiectivele camerelor lui Zviaghințev filmează cadre mai largi. Poate pentru că piesele băieților de la Carla’s se opresc în prezent, nu povestesc ce se întâmplă după ce dispare îndrăgosteala.
Making Modesty Sexy Again***
Alt lucru proaspăt cu care au venit Carla’s e recunoașterea propriei vulnerabilități și imperfecțiuni. E ceva nou pentru muzica pop - care de obicei insistă pe defectul celuilalt și vorbește din perspectiva neîndreptățitului căruia i s-a făcut un rău („Am investit prea mult în tine / Când ai plecat, ai luat totul și m-a durut” cântă Alina Eremia, „M-ai pierdut cândva, nici nu mai știu când/ Cred că atunci când ai dat cu mine de pământ” zice Irina Rimes etc). Dar e o chestie veche din grunge („I feel stupid and contagious”). Și, ca să exemplific la Carla’s - solistul cântă „n-am fost perfect”, „sunt doar un om ce trece prin timp / greșind zi de zi” și vorbește de „structura” lui „stângace”.
Îmi pare rău că n-avem cuvântul self-righteousness în română. Adică încercarea de a te pune mereu într-o lumină bună. Pentru că e un obicei bine înrădăcinat în spațiul nostru, care vine, probabil, parțial din neîncredere în sine și în propriul statut (îi tragem pe alții jos ca să ni se pară că noi suntem mai sus la nivel moral, sau cel puțin la același nivel social). Și parțial, din lipsă de reflecție sau amoralitate (nu neapărat imoralitate).
Dar mă bucur că o privire mai atentă asupra diferenței dintre cum suntem și cum ne place să credem că suntem a fost adusă în cultura pop de către Carla’s, atât prin muzica lor, cât și prin interviuri.
De exemplu, în interviuri, solistul formației, cel care își zice Sergiu, spune „nu știu” foarte ușor. Când e întrebat de diferențele dintre viața din România și cea din Moldova, zice că „Nu mă consider pregătit să trag orice fel de concluzii sau mai ales generalizări în acest sens”. Poate fi și o chestie ce ține de coolness, dar pare și o formă de admitere a propriilor limite.
Iar recunoașterea propriei vulnerabilități fără a părea neapărat o persoană slabă e importantă pentru proiectarea și construirea unui nou ideal masculin - un tip care are încredere în sine, dar care e și sensibil și își exprimă emoțiile (prin cuvinte, nu prin bătăi).
Partea cealaltă a monedei apare în clipuri - un ingredient cheie din succesul Carla’s Dreams. În clipuri femeile sunt tinere, suple, ca-n reviste glossy, și gata să copieze mișcări și poziții lascive ca-n filme porno. Sunt acolo ca să vândă prin sex appeal. Sunt un alt mit, o altă fantasmă prin care să prindă publicul. Și o limită nefericită. Dacă în alte părți merg împotriva curentului cultural, băieții de la Carla’s par să nu își pună problema reducerii femeii la statut de obiect sexual, ci, dimpotrivă, o exploatează pentru propria plăcere și propriul profit.
Au înțeles cum funcționează piața. Sunt artiști ai timpurilor noastre. Știu să facă bani, dar, poate ce-i diferențiază de alții e că dau și înapoi, inclusiv prin kvartirnice cu fanii. În cuvintele solistului, un kvartirnik e un chef la care „se strâng vreo 10-20-30 de oameni într-un apartament și-și fac de cap”. În practică, asta înseamnă petreceri în apartamente înainte de concerte, în care se dă muzica tare, iar membrii formației, echipa de producție și fanii loiali consumă whisky, mâncăruri de casă aduse de oaspeții mai sentimentali și vorbesc deschis, fără fițe. Carla’s investesc în crearea unei comunități în jurul lor. De aia zic că nu ne manipulează, ci ne seduc. Ar vrea ca povestea să continue. Dar mai știu că după succes, căderea e inevitabilă.
*din rusă, sidet’ na goleake - a nu avea bani, o expresie folosită de puşcăriaşii ruşi care şi-au terminat pachetele de-acasă şi se bizuie pe raţia închisorii
**din engleză, să facem căsătoria sexy din nou
***din engleză, să facem modestia sexy din nou
INFO BOX
Data și locul apariției: 20.01.2012, Chișinău
Primul album în R. Moldova: Hobson’s Choice
Primul hit în R. Moldova: „Dă-te-n”
Primul hit în România: „Pohui”, în colaborare cu Inna
Albume în România: Ngoc și Antiexemplu
611 milioane de vizualizări pe Youtube
1 milion de abonați pe Youtube
„Sub Pielea Mea”, cel mai vizualizat videoclip în română, a ajuns la 74 de milioane de vizualizări
Concerte sold out la Arenele Romane, cu câte 5,000 de spectatori
Concerte în Canada, Rusia, Polonia, Germania, Anglia, Austria
************
