Luna.doc e un festival de film ajuns la a șasea ediție, care stă de vorbă cu liceeni despre teme arzătoare, la ordinea zilei. În anii anteriori, festivalul s-a plimbat prin licee din toată țara și a discutat cu tinerii despre ecologie, drepturile femeilor și organizare comunitară. Anul ăsta, festivalul e online, iar liceenii încearcă să se descurce cu școala - fie tot pe internet, fie în școli despre care nu știe nimeni cât vor mai rămâne deschise. În toiul discuțiilor despre scenarii SF fataliste, precum răspândirea coronavirus prin 5G și ascensiunea politică a grupării conspiraționiste de extremă dreapta QAnon, 2020 e anul perfect în care festivalul să le vorbească adolescenților din România despre fake news, manipulare și informare corectă.
Exact asta se întâmplă, prin 8 documentare selectate în programul festivalului, care pot fi văzute pe net până pe 10 noiembrie. Dar nu-i doar atât: echipa Bloc Zero, care organizează festivalul, mai pune la dispoziția elevilor și profesorilor și o cercetare sociologică, despre sursele din care se informează tinerii români (realizată de Monica Stroe și Sebastian Țoc, de la Științe Politice/SNSPA) și un ghid de informare corectă, scris anume pentru zoomeri, de foarte tânărul jurnalist Andrei Petre. (Pentru că e un instrument care se adresează direct Generației Z, îl avem și-n format video, mai jos. Spoiler: conține Selly, Trump și, desigur, Covid.)
Am fost și noi curioși să aflăm ce cred adolescenții din România despre fake news: Li se pare important fenomenul? Se uită la știri? Ce fac când dau de oameni care cred în diverse știri false? Așa că am pus mâna pe telefon și am sunat 7 tineri din orașe mai mici sau mai mari din țară. Iată ce-am aflat despre relația lor cu mass media, în vremea pandemiei care ne-a cam exilat pe toți în online, înotând într-un noian de informații adeseori contradictorii.
De ce e important să te informezi corect
În ciuda unor opinii conform cărora „tinerii din ziua de azi” (ok, boomer) sunt blazați și dezinteresați de tot, în afară de propriile persoane, selfie-uri și smartphone-uri, toți liceenii cu care am stat de vorbă sunt conștienți de știrile lumii în care trăiesc. Fie au descoperit singuri că internetul nu-i chiar un paradis al adevărului, fie le-a atras atenția școala. Pentru Denisa Gheorghiu (17 ani, Tulcea), internetul și școala sunt indisolubil legate, acum în pandemie. „Am început să folosim mai mult platformele online și acele informații false ne debusolează, ne încurcă.”
Liv Stüttgen (16 ani, Sibiu) îmi spune că i se pare normal ca oamenii de vârsta ei să știe că pe internet există manipulare. „Dacă cunosc eu mai multe lucruri pe tema acestui subiect, pot să dau mai departe, ca să încerc să-i apăr și pe cei din jur.” Spune că în mod cert s-a întâlnit și ea cu fake news, pe care poate nici nu le-a perceput ca atare. Unii tineri, zice ea, nu știu să cearnă prin oceanul de știri false, pe subiecte pe care nu sunt îndeajuns de documentați, și le iau de bune. Îmi dă drept exemplu știrile din politică, pe tema căreia nu toți tinerii au fost educați suficient, nici acasă, nici la școală. „Nu interpretăm bine ceea ce se-ntâmplă și rămânem cu opiniile celor din jur. Nu ne putem forma singuri opinii, pentru că așa am fost educați.” O secondează Răzvan Fîntîneanu (18 ani, Zimnicea), care spune că n-ar vrea să fie unul dintre cei care dau informații false mai departe. „Îmi place ca atunci când vorbesc despre ceva sau mă interesează ceva să știu lucrurile așa cum sunt, nu cum mi le spune cineva sau cum ar vrea cineva să arate.”
Amalia Bodac (Lugoj, 18 ani), zice că, născându-se în 2002, simte că a trăit toată viața în era mass-media. A învățat la Educație civică în gimnaziu că presa e „a patra putere în stat”, însă când a mai crescut și a ajuns să observe fenomene precum campania agresivă online pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, și-a dat seama că internetul s-a transformat într-un instrument de dezinformare. Și Raul Peterlin (18 ani, Bistrița) e conștient de neajunsurile înformării online (de altfel, el însuși e redactor la un site local de știri, ObservatorBN). Pentru el, știrile false pornesc de la titlurile fabricate, exagerate sau tendențioase, însoțite de imagini șocante în thumbnail. Explicația lui e că jurnaliștii care scriu astfel de știri o fac „dintr-o foame de vizualizări pe care nu cred că o poate acoperi o scuză ulterioară. Se încearcă tot timpul să se manipuleze, să se scotocească în absolut orice, pentru a descoperi un anumit senzațional - care nu există.”
Fake Covid news
Tinerii cu care am stat de vorbă par să înțeleagă că pandemia a deschis și mai tare robinetul de știri false. Emanuela Mitachi (18 ani, Bârlad) îmi spune că a dat de multe ori peste știri neadevărate despre coronavirus pe Facebook, iar, ca să le verifice, a apelat la site-uri specializate, cum ar fi cel al Organizației Mondiale a Sănătății. „[Dezinformarea] creează panică.”
Răzvan din Zimnicea confirmă cu o întâmplare de la el din clasă: mai mulți elevi au împrăștiat un zvon cum că o colegă de-a lor ar fi fost infectată cu SARS-CoV-2 (împreună cu toată familia ei). Când a văzut că fata e ostracizată și bârfele pe seama ei continuă, i-a luat apărarea și i-a îndemnat pe colegi să vorbească direct cu ea, în loc să „vorbească din ce aud. (...) Unele persoane, dacă li se implementează o idee greșită sau apucă să se prindă de ea, pare că nu mai dau drumul acelei idei.”
Liv din Sibiu spune că nu-și bate capul cu astfel de persoane, „pentru că dacă nu ascultă de oamenii care au expertiza, de ce m-ar asculta pe mine, un plod de 16 ani?” A văzut adesea în jurul ei persoane care nu respectă regulile de igienă. „Multora nu le pasă - eu văd oameni de vârsta mea adunați câte 20 în skate park-uri. Și chestia asta mă sperie.” Raul spune că are chiar în familie persoane care nu cred că există Covid. În loc să dea crezare informațiilor clare și specifice transmise de grupurile de comunicare strategică, „cred anumite bazaconii pe care le pronunță oameni care nu au studii în domeniu. (...) Nu au o anumită bază obiectivă. Sunt niște prezumții, niște idei alcătuite din ce au mai auzit și ei și părerile personale. Chiar dacă e ok în democrație să avem păreri personale, nu le putem împrăștia sub formă de fake news.”
Adolescentul crede că genul ăsta de atitudine vine din faptul că tinerii au fost încurajați, inclusiv la școală, dar și de generația părinților și a bunicilor lor, să creadă fără să cerceteze. „Unii cercetează, alții rămân la premisa că Măi, e mai bine așa, să nu mă bag, să fiu outsider. Nu vreau să intru în conflicte, nu vreau să-mi exprim opinia, mi-e frică. Bunicii și părinții noștri au fost învățați să tacă și să nu-și exprime opinia, pentru că cine știe cine aude.” Însă, spre deosebire de generațiile anterioare, spune Raul, tinerii de vârsta lui au libertatea de a se exprima - dar și de a se informa înainte.
Părinții, bunicii, prietenii care cred în fake news
Ce ne facem cu cei apropiați nouă, care dau crezare știrilor false? Raul, care e donator de sânge, îmi povestește destul de siderat cum i-a explicat cineva că spitalele aruncă sângele donat, pentru că au prea mult. „Eu, care-am văzut ce se întâmplă acolo. Imediat ce sângele e recoltat și se descoperă faptul că sângele e bun pentru donații, e trimis în instituțiile sanitare de specialitate.” Emanuela îmi spune că ai ei o mai sună uneori panicați de ce-au citit pe Facebeook. „Eu le explic că nu tot ce scrie acolo este adevărat. Cred că [reușesc să-i conving], mai ales că vin cu foarte multe argumente - și ei nu se informează, poate, atât de bine.” Andreea Dora Duțu (18 ani, Găești) și-a instruit și bunica și părinții pe tema dezinformării, după ce a făcut un opțional de mass-media la școală. Dirigintele i-a învățat unde să dea click pe Facebook, ca să afle dacă link-ul către o știre vine de pe un site de încredere, respectiv dacă știrea e copiată din altă parte. Strategia Denisei din Tulcea, când mai vin oameni din familie la ea cu știri false în care cred, e să nu comenteze până nu se documentează bine și află mai multe despre subiect. Când o informație i se pare suspectă, caută să o verifice din trei surse.
Amalia spune că a „prins din aer” ideea că n-are rost să dea click pe titluri gen „șoc”, „bombă”, „groază”. Însă o descurajează gândul că apropiații ei mai în vârstă nu înțeleg ideea de clickbait. „Mă dezamăgește treptat că aceiași oameni fac aceleași greșeli de mai multe ori. Și că niciodată nu se învață. Probabil și conținutul acela șocant le hrănește interesul. Conspiraționiști cu Pământul plat sau cu 5G-ul, mai nou.” Îmi spune că, de pildă, dacă mătușa ei dă share unei știri false despre 5G, nimeni din lista ei nu comentează să-i chestioneze convingerile conspiraționiste. După părerea Amaliei, astfel de știri sunt create anume pentru cei care nu au obișnuința să verifice adevărul din mai multe surse, ci vor să-și regăsească propriile opinii confirmate.
Riscurile dezinformării
Îi întreb pe tineri cum ar arăta o lume în care fake news ar continua să prindă teren și să acapareze spațiul public. Pentru Amalia, cea mai mare problemă e că ar fi imposibil să mai discerni adevărul și sursa fiecărei știri false. „Adevărul ar rămâne undeva, mic-mic, într-un colț. La o sută de mii de share-uri pe secundă, acel strop mărunt de adevăr s-ar pierde în marea vastă a fake-ului.” Iar asta, din punctul ei de vedere, ar scădea și încrederea oamenilor în instituții ale statului.
Denisa se teme de perpetuarea unor informații greșite, care ar putea duce la consecințe nefaste reale. Face o analogie cu un student la medicină, care învață greșit materia, iar apoi ajunge, din cauza asta, să comită greșeli fatale. Liv spune că, pentru ea, dezbinarea și violența ar fi cele mai grave efecte ale dezinformării - i-ar părea rău dacă oamenii ar ajunge să se rănească, „din cauză că au opinii diferite pe subiecte care contează”. Și Răzvan vede lucrurile la fel: cel mai mare risc ar fi că s-ar întoarce oamenii unii împotriva celorlalți, „pornind de la cele mai neînsemnate lucruri, până la lucruri super-importante, cum ar fi alegerile electorale. Și poate niciuna dintre părți n-ar avea adevărul.”
Ce putem face ca să ne informăm corect
Pe cont propriu sau la școală, tinerii și-au dezvoltat fiecare mici strategii prin care încearcă să se asigure că nu-i duc știrile false de nas. Am selectat câteva dintre ele mai jos.
- Pe Andreea Dora opționalul despre mass-media a învățat-o să nu mai deschidă orice link cu titlu senzațional, plecând de la premisa că sigur e adevărat, când „de fapt, acolo sunt numai minciunele”.
- Pentru Emanuela e important „să nu mai punem botul chiar la tot ce scrie. Să nu spunem informația mai departe fără să fim siguri că este adevărată.”
- Răzvan îndeamnă la informarea din cât mai multe direcții. „Trăim în secolul XXI, ai o grămadă de surse din care poți să te informezi despre ceva.” După ce îți iei informațiile de pe un site, dintr-o carte sau de la un expert într-un anumit domeniu, poți să-ți formezi o opinie proprie și să ajungi să-ți dai seama mai ușor ce e adevărat și ce e fake.
- Denisa spune că e important să semnalăm public greșelile sau neadevărurile, atunci când ne întâlnim cu ele în public: „să nu ezite să corecteze și să trimită notificări - de exemplu, cum are Wikipedia acea rubrică în care permite corectarea pentru anumite informații”.
- Însă, după cum adaugă Liv, nu trebuie nici să-i facem pe cei care greșesc să se simtă puși la colț. „Să fie într-un mod mai gentle. Să-i introducem în această lume a real news fără să se simtă atacați”.
- Pentru Raul, educarea constantă, lecturile, educația civică și gândirea critică sunt soluțiile. Deplânge că școala continuă să-i învețe pe tineri să nu cerceteze. „Să încercăm să fim cu ochii deschiși, ca să nu fim niște roboți care au un chip băgat în cap și repetă aceeași melodie. Și luăm de bun tot ce ni se dă și credem că ăla e adevărul absolut. N-are nimeni adevărul absolut în buzunar.”
- Amaliei i se pare relevant cazul recent al vloggerului Selly, care și-a înscenat un accident - iar apoi majoritatea publicațiilor și televiziunilor au preluat știrea de bună, fără să verifice la poliție, măcar. Din punctul ei de vedere, fiecare dintre noi se poate interesa direct, la instituții sau experți, când dăm de o informație care ne trezește suspiciuni. „Implicit, să ne îndoim prima dată de adevărul acelei știri și apoi să căutăm noi. Să facem puțină treabă de teren.” Apoi, spune că i s-ar părea important ca presa însăși să trimită mai mulți oameni în teren, în loc să preia unii de la alții aceeași știre. Și, nu în ultimul rând, ar vrea să vadă mai multă încurajare pentru presa independentă. Despre platformele independente, precum Recorder sau DOR crede „că sunt aruncate un pic sub preș și greu de descoperit, cum nu apar pe televizor. La noi cred că încă TV-ul e ceva, așa, dumnezeiesc. Internetul îți dă iluzia că poți să alegi, cred eu. Ai puțin frâu de a discerne, de a alege. TV-ul îți oferă la ora asta, fix ce vrem noi, nu ce vrei tu.”
Ilustrațiile sunt colaje cu elemente grafice realizate de Studio Fluid pentru broșura luna.doc.
