La scurtă vreme după ce am lansat seria de articole dedicată dependențelor în România, un cititor ne-a scris să ne spună povestea fratelui său. Munțoman pasionat, ghid și ultramaratonist, acesta s-a sinucis după 23 de ani de adicție de jocuri de noroc, la vârsta de 39 de ani. Marius*, băiatul a cărui poveste o spunem azi, avea doar 16 ani când a intrat pentru prima dată într-un cazino.
Am decis să îi spunem povestea, pentru că ni se pare important să vorbim deschis despre riscurile dependențelor, despre tăcere, tabu și o industrie care minimizează efectele „jocului” asupra celor de pe urma cărora face bani. La nivel global, aproximativ 5% dintre adulți au probleme cu jocurile de noroc. În România, aproximativ 7% dintre tineri sunt expuși riscului de a juca jocuri de noroc, iar 4% au prezentat comportament de joc patologic. Zilele trecute, o investigație Snoop dezvăluia că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a luat în considerare să permită din nou accesul minorilor în sălile de joc, „pentru a evita situații în care operatorii au pierdut din pricina concurenței”. Cu alte cuvinte, instituția care spune că s-a înființat, printre altele, pentru a preveni dependența de jocuri de noroc și a proteja minorii pune mai presus interesele economice ale companiilor față de siguranța copiilor.
Povestea lui Marius* se bazează pe mărturiile fratelui său, care ne-a contactat, și pe o scrisoare pe care Marius a trimis-o unei jurnaliste britanice în anul în care a murit. În scrisoare, acesta își descria viața și adicția și îi propunea jurnalistei să facă un documentar despre problema jocurilor de noroc în România. Documentarul nu a fost făcut niciodată. Citatele din text sunt cuvintele lui Marius, din respectiva scrisoare.
Înainte să citești, e bine să știi că în textul de mai jos se vorbește despre adicție, automutilare și suicid.
*Marius este un nume fictiv. La rugămintea fratelui său, numele au fost anonimizate.
Marius s-a născut și a crescut în București, dar a iubit muntele și natura. Înainte să plece pentru câțiva ani în UK, a lucrat ca ghid turistic și montan, a alergat ultramaratoane de peste 100 de kilometri și a organizat unul dintre primele concursuri de alergare montană din România. „Toate reușitele mele, cele mai bune momente din viața mea și cele mai multe dintre prieteniile mele adevărate sunt legate de munte și de natură”, spunea el. Însă toate aceste reușite și momente frumoase au fost umbrite.
Când a pășit prima dată într-un cazino, la 16 ani, a descoperit „o lume sclipitoare, colorată, caldă și atractivă”. A intrat cu un prieten, de curiozitate, și s-au apropiat de o ruletă care se învârtea. „Trei, roșu!”, i-a spus Marius prietenului. Deși erau doar spectatori, fără vreo miză în joc, s-au entuziasmat când bila s-a oprit fix pe roșul de trei. „Așa a început totul.” În timp, curiozitatea lui Marius și-a întins tentaculele către tot ce putea juca: poker, ruletă, păcănele, pariuri. Vedea inclusiv tranzacțiile pe forex (specula și tranzacția de valute) ca o formă de joc.
Cel mai mult a reușit să se abțină timp de opt luni, după doi-trei ani în care jucase la noroc. Spunea că în perioada asta de abstinență viața lui „a înflorit” și că îi devenise clar că jocurile sunt făcute să le aducă bani doar companiilor, nu și jucătorilor. „Dar, așa cum îi spuneam și terapeutului meu, era ca o boală. Ca o tuse sau un strănut care nu poate fi controlat pe perioade lungi și, odată ce strănut, e ca și cum sunt împins într-un uscător de rufe, o spirală în care încerc să-mi recuperez banii, dar, în schimb, mă afund tot mai mult în pagube, în tristețe și disperare.”
După terminarea liceului s-a înscris la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, dar nu a reușit să se țină de studii, fiind mai mereu preocupat de bani. Primul lui job a fost de ghid montan, unde și-a impresionat rapid șeful. Pentru că a prins încredere în noul angajat, acesta l-a lăsat să se ocupe chiar el de organizarea unor expediții pentru diverși clienți. Dar, într-o zi, Marius a „strănutat”. Șeful îi dăduse o sumă mare de bani, cu care trebuia să cumpere niște biciclete montane, și i-a pierdut pe toți într-o sală de jocuri. „Deși tatăl meu era dispus să plătească pentru biciclete, cum mă mai salvase de multe ori în trecut, am fost atât de dezamăgit, de confuz, de rușinat și de nervos pe mine, că am încheiat colaborarea cu acea agenție de turism. Ce început minunat de carieră, ce viitor promițător într-un domeniu pe care îl iubeam, distruse!”
„Fratele meu a fugit mult și a alergat repede”
Tot din cauza adicției a pierdut și cel mai mare proiect al vieții sale, un eveniment de alergare în munții din România, cu peste 1.000 de participanți. După ce a jucat la pariuri toți banii de înscrieri de la alergători, a cedat altcuiva organizarea concursului.
În scrisoarea către jurnalista britanică, care a lucrat în trecut la mai multe documentare pentru BBC pe subiecte sensibile, Marius își descrie adicția drept „o luptă disproporționată și nedreaptă împotriva unei industrii”, o luptă din cauza căreia a pierdut foarte multe și care l-a împins de mai multe ori către încercări de a-și lua viața. „Această boală și felul în care autoritățile românești au ajutat la propagarea ei ne-au lăsat pe mine și pe mulți ca mine fără nicio șansă de apărare, ne-au aruncat într-o tornadă. M-au făcut să încerc să mă sinucid de mai multe ori. La un moment dat am fost spitalizat, altă dată mi-am tăiat venele și am fost o legumă mai multe luni.”
Cu toate astea, Marius considera că a avut o tinerețe fericită. Pe-atunci își vedea viața ca pe o balanță în care atârnau, de o parte, adicția de jocuri de noroc, și de cealaltă parte, mereu cu mai multă putere, tatăl său, prietenii și câinele lui. Când avea 20 de ani, era deja cunoscut în comunitatea de munțomani ca „băiatul cu câinele”, pentru că obișnuia să meargă adesea cu border collie-ul său pe poteci marcate și nemarcate. În 2011 au murit și tatăl și câinele și tânărul știa că echilibrul balanței se va deregla, așa că s-a mutat la Brașov, în munți, ca să se poată concentra mai mult pe creste. Și a funcționat, dar doar pentru câteva luni.
„Foarte multe rude și prieteni care țineau la mine au realizat într-un final că le ceream bani ca să-mi hrănesc adicția. Prietenii puternice, multe create pe munte, au fost distruse. Viciul meu le-a provocat multă durere.” Fratele lui Marius mi-a povestit că acesta ajunsese să ceară bani tuturor celor din jurul lui și, după ce primea o sumă, rupea legăturile, ca să nu îi mai înapoieze. Ca să îi convingă pe ceilalți să îl împrumute, recurgea la minciuni și manipulare. S-a încurcat cu cămătari și și-a convins iubitele să îi dea banii economisiți.
„Am pierdut familie, prieteni, iubite și multe altele. În termeni de bani, la un calcul rapid, aș estima că am pierdut cam 400.000 de lire. Pentru cineva care nu câștiga niciodată mai mult de 20.000 de lire pe an, e enorm. Eram mereu în datorii, împrutumam bani, îmi vindeam lucrurile și așa mai departe.” Și-a vândut apartamentul dintr-o zonă bună a Bucureștiului, pe care i l-a oferit tatăl lui când a împlinit 20 de ani, și a pierdut și toți banii de moștenire lăsați de acesta când a murit.
Marius a plecat în UK în ianuarie 2018 și a revenit în țară în vara lui 2023. O lună mai târziu, și-a luat viața înghițind o substanță otrăvitoare. În UK reușise să se autoexcludă de la jocurile de noroc, aici nu. Spunea în scrisoarea lui că interacțiunea cu autoritățile a fost „umilitoare”.
În ultimii ani de viață, cel mai mult juca la pariuri online, avea conturi pe mai toate platformele de betting. Ulterior, fratele lui i-a accesat telefonul și a văzut că Marius făcuse foarte multe tranzacții pe conturile de pariuri online în ziua în care s-a sinucis.
La un moment dat, Marius îi povestise fratelui său că a intrat într-un grup online de dependenți din Marea Britanie, unde mulți erau de acord că sinuciderea este o soluție. Un studiu din septembrie 2021 estima că aproximativ 400 de oameni din Marea Britanie se sinucid anual ca urmare a dependenței de jocuri de noroc. O meta-analiză făcută în 2023 în Statele Unite pe studii ale tendințelor suicidare întâlnite la oamenii cu tulburarea jocurilor de noroc arată că 16% dintre aceștia au încercat să se sinucidă.
Fratele lui mi-a mai spus că adicția lui Marius, de care a suferit toată viața, a însemnat „o crimă împotriva umanității lui”. Din cauza dependenței de jocuri de noroc, care a început din adolescență, ajunsese să trăiască într-o lume puternic influențată de puterea banilor. „Trăia un coșmar în care era singur și îi era greu să se conecteze cu alți oameni.”
Tot în corespondențele noastre, fratele lui Marius mi-a mai scris: „Cred că e esențial să înțelegem toți că enabling-ul (n.r.: procesul prin care o persoană contribuie la comportamentul auto-distructiv sau compulsiv al altei persoane), co-dependența, vin din încercarea de a ajuta, de la familie, prieteni etc. Coșmarul lui a fost întreținut de zeci de oameni care i-au dat bani, au vrut să ajute, de nenumărate ori, ani și ani de zile, chiar dacă știau clar ce și cum face. În fapt, toată lumea se ajuta pe sine. Dădeau toți niște bani ca să întrețină iluzia că l-au ajutat și să poată dormi bine noaptea.
Doar personalul medical calificat poate ajuta un dependent. Nimeni altcineva.”
Dacă crezi că ai o problemă cu jocurile de noroc, apelează la o clinică specializată în tratarea dependențelor. Dacă suferi de o afecțiune psihică, poți să apelezi la Centrul Național pentru Sănătate Mintală sau la depreHUB. Dacă ai gânduri suicidare sau știi pe cineva care se gândește la sinucidere, Alianța Română de Prevenire a Suicidului are un TelVerde antisuicid.
Dacă ai o poveste legată de adicție pe care ai vrea să o spui, poți să-mi scrii la ioan.stoleru@scena9.ro.
