Conform ultimul raport european privind drogurile, realizat în 2024 de către European Union Drugs Agency (EUDA), heroina este opiaceul ilegal consumat cel mai frecvent în Europa. Datele Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) arată că, la nivelul populaţiei generale, evoluţia consumului de opiacee de-a lungul vieţii a stagnat în perioada 2003-2013, dar a crescut cu 75% din 2013 până în 2016 și cu încă 29% din 2016 până în 2019. Cu toate astea, heroina este a zecea cea mai consumată substanță ilegală în România în momentul de față, fiind cu mult întrecută de cannabis, ecstasy sau etnobotanice.
În luna februarie stăm de vorbă cu oamenii despre istoriile lor cu alcoolul, drogurile, jocurile de noroc și alte adicții și invităm experți relevanți să ne spună cu ce greșim, ca societate, față de unii dintre cei mai vulnerabili dintre noi. Citește aici seria de articole despre dependențele din România.
„Era peste tot, toată lumea consuma”, povestește Ionuț, un bărbat zvelt și șaten de 39 de ani. Îmi vorbește senin și serios, zâmbind amar din când în când. La începutul anilor 2000, când avea 14 ani, la puțin timp după divorțul părinților, a fumat prima lui țigară cu heroină. „Nu era scară sau grup de adolescenți din care să nu consume măcar două-trei persoane“, își amintește despre găștile din zona Oborului bucureștean, unde a crescut. La scurtă vreme după această țigară și după ce a trecut examenul de capacitate, Ionuț s-a apucat de heroină „de toți banii”.
„Heroina e drogul săracului”, îmi povestește la o terasă din cartier. Când a început el, o doză costa opt lei, în condițiile în care o pâine era doi lei. „Te oprea poliția pe stradă, îți găseau bilele în buzunar și nu știau ce-s alea, plecai.” A urmat însă „criza din 2001 de heroină“, cum o numeau consumatorii, când deodată nu se mai găsea marfă în București. Nu se știe exact de ce, o teorie care se vehicula e că ar fi pornit de la atentatele din 11 septembrie și de la schimbarea reglementărilor vamale internaționale. Cert este că atunci doza s-a micșorat, prețul a crescut de câteva ori și, își aduce aminte Ionuț, peste tot în jurul lui s-a schimbat modalitatea de consum. „Nu îți mai permiteai să mai irosești la țigară, trebuia să maximizezi câtă cantitate de drog intră în tine și cei mai mulți au trecut la injectabile.” Tot atunci s-au dat și multe țepe, se vindea inclusiv otravă de șoareci în loc de marfă. „S-a murit, a fost jale.” Așa a ieșit la iveală amploarea fenomenului.
Își amintește și că orașul îl avertizase din timp unde se va ajunge. În 2001, când încă trăgea heroină la țigară, cei din cartier le ziceau lui și celorlalți puști: „Ce drogați sunteți voi? Curați, parfumați, gelați? Hai să vă văd în șase luni!” Când a început să-și injecteze și el, a întrevăzut panta care se deschidea înaintea lui. „Dar a fost prea mare dependența încât să pot să controlez căderea. E inevitabilă, din păcate.”
Pe atunci, Ionuț locuia cu mama lui, care, după divorț, a început să bea. „S-a trezit femeie singură cu un copil și a făcut față cum a putut.” Anii de liceu au fost un lung șir de încercări de a scăpa de dependență: consum abuziv urmat de insule de abstinență. Își amintește că înainte să intre în clasa a zecea era conștient că nu se poate ține de școală cât timp e dependent și a încercat să se lase, dar după trei săptămâni „am recăzut și am luat-o pe consum foarte grav”. Mai târziu, între 17 și 19 ani, a reușit să nu consume deloc, dar a recăzut din cauza prietenilor. „Cel mai rău lucru pe care l-am putut întâlni în viața asta au fost prietenii.” Veneau la el să tragă împreună chiar și când el nu mai voia să consume. „Au venit la mine să consume, au plecat de la mine, n-am consumat. Am imaginea foarte clară în cap când am vrut să închid ușa de la casă. N-am putut s-o închid până la capăt, am deschis-o și am zis «Dați-mi și mie.»”
„Când te apucă sevrajul, nu mai contează”
Îmi povestește că, odată ce ești dependent de un drog ca heroina, unul dintre cele mai adictive din câte există, trebuie să consumi doar ca să poți funcționa. „Pentru noi, să ne facem bine, să fim normali, însemna să luăm acea doză. Și eram disperați, pentru că altfel nu mai puteam merge pe stradă, nu mai puteam relaționa cu oamenii. Dureri, insomnii, frisoane.” Dincolo de efectele devastatoare ale heroinei, spune că cea pe care o cumpăra de pe străzile Bucureștiului de la mijlocul anilor 2000 era un cocktail imprevizibil. „Îndoită cu pastile, humă de pe pereți, otravă de șoareci, nisip, nu vrei să știi ce-i acolo. Prin câte mâini trece, fiecare vrea să-și scoată profit cât mai mare.” Nimic din toate astea n-a contat însă. „Când intri în sevraj și te adâncești și știi că începe să te doară din ce în ce mai tare și din ce în ce mai tare, faci orice să poți să fii normal.”
Și Ionuț chiar a făcut orice. Mai întâi a renunțat la studii – ieșea din casă și, în loc să meargă la școală, se ducea să-și ia marfă. Dacă nu avea bani, trebuia să se împrumute sau să dea o țeapă. În 2009, ajunsese să dea 400 de lei pe zi pe marfă. Consuma și câte două grame de zi. „Am spart pietre și le-am vândut ca nisip de pisici. Făceam bani din orice. Garduri, fiare vechi, căutat în gunoaie, furat.” A avut multe locuri de muncă de-a lungul timpului, de la angajat într-un laborator foto, la casier într-un lanț mare de magazine de haine și muncitor pe șantier, dar e greu să ții un job prea mult când te lupți cu adicția. La un moment dat, împreună cu doi prieteni, au fost chemați să ajute la demolarea unui magazin stradal. Se înțeleseseră să scoată marmura din pardoseală pentru trei bile de heroină. „La sfârșit ne-a dat o bilă și un șut în cur”, își amintește și acum momentul de umilință. „Când te apucă sevrajul, nu mai contează. Am vândut tot din casă, am nenorocit familia din punct de vedere financiar. Noroc că n-a fost casa pe numele meu, că altfel...” La un moment dat mama lui era plecată, iar el era încuiat în casă, așa că a pus aparatul video în ghiozdan, l-a coborât de la etajul al șaselea legat cu elastic, un prieten l-a luat, l-a vândut în piață, a luat marfă și i-a pus-o înapoi în ghiozdan.
„Am făcut niște prostii imense.” Își amintește cum a trimis-o pe iubita de atunci, care nu consuma și își dorea ca el să se lase, într-o zonă periculoasă să-i cumpere marfă, pentru că el era în sevraj și nu se putea ridica din pat. „A venit acasă și a plâns, «Unde m-ai trimis?»” Însă cea mai dureroasă amintire e când nu își mai găsea o venă pentru încă o doză și a rugat-o pe ea să-i bage acul. „A plâns și m-am urât. Atunci am simțit că i-am distrus sufletul, s-a prăbușit efectiv”, îmi povestește aproape cu lacrimi în ochi.
Ionuț a reușit să se lase de tot de heroină la 24 de ani. Spune că i-a fost foarte greu și că s-a întâmplat datorită unui cumul de factori. În primul rând, a fost experiența sevrajului forțat în care se mai băgase în trecut – o dată la 4-6 luni pleca din București câteva zile sau chiar și două săptămâni dacă putea, pentru a face pauze de la consum. În felul ăsta, își pregătea corpul și mintea pentru momentul când urma să se lase de tot. „Se pare că forțându-mă și trecând prin toate stările astea de sevraj de mai multe ori m-a ajutat mult mai mult decât am crezut.” Însă perioadele respective erau crunte, mai ales nopțile, când sevrajul se simte cel mai rău și poate provoca insomnii care țin și câte o lună. „Să stai treaz cu durerile pe tine, să nu poți să dormi, este crunt. Nu numai eu, toți pe care-i știu, dacă-i pui noaptea în sevraj, înnebunesc.”
Au contribuit la înfrângerea adicției și durerea faptului că l-a părăsit iubita și vorbele psihoterapeutului la care mergea. „Mama avea probleme cu alcoolul și n-am avut o adolescență tocmai plăcută din punctul ăsta de vedere, să trăiești cu o persoană alcoolică. Eu consumam ca să pot să-mi calmez stresul pe care mi-l provoca mama și ea consuma ca să-și aline suferința că eu consum – era un cerc vicios. Până mi-a zis psihologul: «Ești responsabil cu totul. Degeaba spui că e mama ta, ești responsabil de ce bagi în tine și de viața pe care o trăiești».” A ajutat și că era deja în acel moment pe tratament substitutiv cu metadonă, dar și faptul că prietenul cu care trăgea i-a dat țeapă: a zis că se duce după marfă și a fugit cu banii lui Ionuț.
„Sistemul de recompense specific jocurilor de noroc e similar cu cel al consumului de heroină”
După ce s-a lăsat de heroină, a fost prins o perioadă de jocurile de noroc. „Aveam o casă de pariuri sportive, doi prieteni se jucau la păcănele și băgau bani la pariuri. Unde să ne strângem? Ăia se duceau acolo toată ziua, hai și noi acolo.” Spune că sistemul de recompense specific jocurilor de noroc e similar cu cel al consumului de heroină. După trei ani de zile, în care a stat în aceeași sală, cu aceiași oameni, câte 6-8 ore, „simțeam că sunt maimuță, ca în experimentele alea în care le dau să rezolve puzzle-uri, să apese pe buton și primesc mâncare”. Când a realizat asta și faptul că anturajul îi dicta iar drumul într-o direcție greșită, s-a lăsat și de jocurile de noroc. Acum mai merge doar o dată sau de două ori pe an la sală, când se întâmplă să mai vină un prieten din afară și se strâng mai mulți. „Atunci îmi fac un buget de ieșit pe seara aia și indiferent că mergem la păcănele, să bem sau la un meci, ăla e bugetul și mă țin de el.”
Dar nu i-a fost ușor să se lase nici de jocurile de noroc și are momente în care reapare pofta. I s-a întâmplat anul trecut să meargă la sală pentru că acolo se adunaseră prietenii. „N-am putut să mă abțin. Și știam, «Bă, Ioane, nu băga, că asta înseamnă recăderea. Da, nu bag». Am ajuns acolo, a ieșit prietenul meu pe ușă, eu m-am oprit și am băgat 50 de lei. Asta înseamnă dependența.” După ce a băgat banii în aparat, a vrut să-i scoată imediat, dar nu a putut. „Am apăsat pe buton inconștient, mă uitam la mine cum fac chestiile astea deși nu voiam să le fac. E ca și cum îți controlează altcineva mintea.”
Recent, când spăla mașina, a avut un sentiment de bine, a zâmbit, dar nu i-a dat prea multă importanță. După ce a terminat și și-a aprins o țigară, când a închis ochii să tragă primul fum a văzut rotirile aparatului. Apoi a realizat că declanșatorul fusese produsul de curățenie pe care doar ce îl cumpărase, care avea același miros cu cel din cazinouri. Deși el a reușit, spune că e greu pentru oameni să renunțe la jocurile de noroc când sunt asaltați de tot felul de astfel de stimuli și de reclamele omniprezente. „Stai într-o zi pe o stradă mai aglomerată și-o să vezi în mașini cum oamenii stau pe telefoane și joacă la păcănele.”
„Mulți oameni au traume pe care le maschează cu consumul de substanțe.”
Odată învinsă adicția de heroină, a început să lucreze în domeniul reducerii riscului asociat consumului de droguri și al serviciilor sociale adresate consumatorilor. A coordonat centrul de schimb de seringi deschis de Asociația CARUSEL în cartierul Ferentari, iar acum merge în licee să facă prevenție antidrog și să le vorbească tinerilor despre experiența lui. A terminat între timp Facultatea de Psihologie și a făcut un masterat în asistență socială, cu focus pe grupuri de risc. În paralel, s-a apucat de tenis de câmp și și-a construit singur o casă. „Am luat din nou manualele de clasele V–VIII și am reușit să-mi fac toată instalația electrică.”
Recunoaște că, deși s-a lăsat de 15 ani, pofta rămâne mereu acolo. Ultima dată i-a dat târcoale chiar anul trecut – era acasă la cineva și, când persoana respectivă a deschis o pungă cu iarbă, Ionuț a simțit mirosul heroinei. Zice că e o tactică comună a dealerilor, să îndoaie marijuana cu substanțe foarte adictive, în speranța că-și vor păstra clienții. „Nu vrei să știi ce stări am avut în momentul ăla. Faptul că știu cum miroase heroina e avantajul meu, dar mulți nu știu.” Cu toate astea, a fumat jointul, pentru că de dependența de iarbă încă nu s-a desprins. A vrut să se testeze după pentru heroină, dar n-a putut s-o facă. „M-am abținut, că dacă cumva ieșeam pozitiv, cred că mă destabiliza foarte puternic.” Spune că și el și mulți alții ajung să consume psihotrope ca formă de automedicație, ca să-și alunge stările sau gândurile neplăcute. „Mulți oameni au traume pe care le maschează cu consumul de substanțe.”
Deși și-a schimbat radical viața, Ionuț are nopți în care încă visează heroina. Alteori, când își atinge brațul, își amintește cum trăgea de piele ca să-i iasă vena. „Și când merg pe stradă, dacă se întâmplă să se alinieze soarele cu umbra, cu mirosul, să se potrivească peisajele, creierul face simetrii și se reactivează memoria. Îmi aduc aminte de o perioadă din consum în care eram cu două grame în buzunar și mă duceam acasă să trag și eram fericit că aveam suficientă marfă. La 15 ani de când nu mai consum, încă am astea și nu e plăcut deloc.”
Nu știe cum ar fi arătat viața lui dacă nu ar fi consumat droguri, dar e convins că ar fi avut o șansă în plus în fața adicției dacă se ținea de artele marțiale, pe care le practica când era copil. Însă, odată cu divorțul părinților, nu a mai avut posibilitatea să continue sportul. Ce știe e că a rămas cu sechele, după toți anii de consum. „Am pierdut școala, mi-am pierdut capacitatea de concentrare. Nu performez la job, nu performez în societate. Știu cât pot să lucrez versus cât aș fi putut să lucrez. Astea sunt efectele consumului de droguri pe termen lung.” Îmi mărturisește că, dacă iese la o întâlnire cu o fată și își spune povestea, reacția este una de respingere. „Pot eu să le judec?”
