În toamna anului trecut, după un protest de peste trei săptămâni, locuitorii unui cartier din București au obținut ceea ce nu reușiseră în zece ani de petiții: semafoare montate la trecerile de pietoni. Lupta lor pentru mai multă siguranță în trafic este și a altor bucureșteni, care au învățat că împreună pot să schimbe ceva.

---

Cei care n-au mai răbdat

În acea seară de 11 octombrie 2022, când un băiat de 18 ani pe nume Maxim a fost călcat de o mașină pe o trecere de pietoni de pe Șoseaua Antiaeriană, undeva în sud-vestul Capitalei, ceva s-a fisurat în sufletele locuitorilor din zonă. Nu doar pentru că îl cunoșteau pe tânăr, ci și pentru că erau siguri că o să i se întâmple cuiva. Nu știau când și cât de grav va fi accidentul, dar nu aveau niciun dubiu că va veni. Doar mai văzuseră atâtea înainte. La viteza pe care o prindeau mașinile în zonă, le era teamă să traverseze strada. Se întrebau dacă următorii nu vor fi chiar ei sau copiii lor. 

Nu era ca și cum nu încercaseră să oprească goana nebună, vuietul de motoare turate pe care îl auzeau zi și noapte. Sau măcar să reducă riscul de a li se întâmpla ceva rău. De zece ani făceau petiții către poliție, primărie, Administrația Străzilor, chiar și guvern și președinție să monteze limitatoare de viteză și semafoare cu buton la trecerile de pietoni pe șosea, dar în zadar. Zece ani de hârtii cu un singur răspuns: „Nu se poate”.

Când Max a murit, spulberat de unul dintre BMW-urile care goneau în noapte, a fost rândul lor să spună că nu se poate. Nu se mai poate așa. Furia mocnită de până atunci a dat în clocot și i-a scos în stradă. Sătui să înghită refuz după refuz, au început să traverseze în fiecare seară, timp de două ore, pe trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul, blocând traficul în zonă. Tineri, mame cu copii de mână, oameni în vârstă, cu cățel în lesă. 

În general se plimbau în liniște sau vorbind între ei. Într-o seară călduroasă, spre finalul lunii, i-am văzut și răbufnind pe unii.

- Ne mai omorâți mult? Mai durează? Când puneți semafoare? Suntem oameni, nu popice! Vrem semafoare!

Se încăpățânau să insiste, în ciuda claxoanelor și uneori a injuriilor șoferilor forțați să stea pe loc. Cineva m-a luat de braț la un moment dat pe trecere în timp ce-mi povestea ce i-a scos în stradă, ca să văd cum le e în acel du-te-vino care sperau să ducă la un rezultat.  

- Bucurați-vă că aveți copii!, i-au strigat unei doamne cu fata de mână care se plângea că trebuie să meargă pe jos din cauza lor. 

Cu un bărbat între două vârste, care le-a făcut același reproș după ce a coborât din autobuz, au stat mai mult de vorbă. 

- Puteți să ocoliți. Copilul ăla nu mai are ce să mai ocolească. 

Au arătat spre poza tânărului ucis, lipită pe stâlpul de lângă trecere. În imagine zâmbea un tip brunet, cu păr cârlionțat și început de mustață, genul de portret din albumele de sfârșit de liceu în care toată lumea pare încrezătoare în viitor.

- Toată stima pentru tânărul ăsta. Și credeți că dacă se blocau toate trecerile din București se rezolva ceva? Trăim în România, domnule!

- Bun, și atunci ce facem? Stăm cu mâna în buzunar și nu facem nimic?, l-a întrebat un bărbat din cartier. Altul a completat:

- Tocmai, că trăim în România și ar trebui aici să fie nu 20, 5.000 de persoane. Tocmai că trăim în România și avem impresia că nu se mai întâmplă nimic. Nu e chiar așa. 

- Vai de țara noastră unde trăim!, a spus cel nemulțumit. 

A adăugat, înainte să plece:

- Perfect de acord cu ce faceți dumneavoastră, dar nu să blocați autobuzele. Nu înțelege nimeni, stați liniștiți. 

Dar protestatarii au refuzat să accepte că nu-i va asculta nimeni. „Faptul că ne-au ignorat total mai mult ne înverșunează”, mi-a spus Florentina Militaru, 44 de ani, mama unui băiat de 15 ani pe care cu un an în urmă îl lovise cu oglinda un taximetrist pe altă trecere din zonă. „Toți aici în cartier avem copii. Suntem disperați. Putea fi oricare dintre ai noștri.” 

O altă protestatară, Iulia Puiu, de profesie biolog, care traversa la braț cu fata ei de nouă ani, a admis că, blocând trecerea de pietoni, simte că are ceva putere. „Simți că poate-poate. Dacă nu renunțăm, poate-poate.” Spunea că paharele lor s-au umplut. „Noi avem copii cu picioarele rupte în cartier din cauza străzii, operați. Și copii și adulți accidentați. Cu zile de spitalizare, cu recuperări.” 

În timp ce claxoanele se întețeau, a adăugat râzând. „Ăsta e spiritul de pe Antiaeriană.”

Cei care cred în schimbare

Că Bucureștiul a devenit un oraș cu capcane pentru pietoni nu e un secret pentru nimeni. La fel ca alte localități mari din țară, dar la o intensitate sporită, capitala României s-a transformat într-un oraș al mașinilor, care au cucerit tot în cale, inclusiv trotuarele. Un oraș în care toate frustrările se varsă la volan, iar așteptările șoferilor sunt să ajungă cât mai repede la destinație. Poate tocmai ca să compenseze pentru zonele cu ambuteiaje, conducătorii auto apasă mai tare pe accelerație când prind un drum întins, cum e Șoseaua Antiaeriană. Pietonilor le rămâne să ridice ștergătoarele mașinilor care le blochează calea pe trotuar, să se strecoare printre ele cum pot și să caște ochii mari de fiecare dată când trec strada. Mulți dintre ei simt că pentru a-și recuceri dreptul de a circula prin oraș nu au cum să răspundă altfel violenței din trafic decât tot prin agresivitate.

Dar în ultimii ani locuitorii Bucureștiului au început să învețe și să-și ceară mai mult drepturile, cu petiții și proteste, iar în unele cazuri au și obținut rezultate. În ultimii zece ani, Administrația Străzilor din București a primit peste 50.000 de sesizări, dintre care 8.191 doar anul trecut. Cele mai frecvente cereau montarea de stâlpișori care să împiedice parcarea pe trotuar, oglinzi rutiere și limitatoare de viteză, sensuri unice, dar și semaforizarea unor treceri de pietoni. Mulți oameni fac sesizări și la Poliție, la Brigada Rutieră. N-am reușit să obțin o statistică de la autorități, dar mi-au transmis că li se semnalează opriri neregulamentare, blocări în trafic, ambuteiaje, semafoare nefuncționale. Polițiștii dau mai departe unele informații. Spre exemplu, anul trecut Brigada Rutieră a transmis către administrația locală 1.260 de informări pentru deficiențe pe drumurile publice și semnalizări rutiere necorespunzătoare. 

Ce se alege de acestea e greu de estimat. În cazul Administrației Străzilor, de exemplu, principala problemă care apare în soluționarea petițiilor ar fi că sunt puțini angajați care se ocupă de ele - patru în total, potrivit răspunsului pe care mi l-a trimis instituția. Iar acești angajați trebuie să le răspundă solicitanților, dar și să meargă pe teren pentru verificări și să realizeze documentația pentru avizare. 

Una dintre inițiativele cetățenești recente pentru un oraș mai sigur pentru pietoni i-a aparținut lui George Vasiliu, un tânăr arhitect de 25 de ani care a înființat ONG-ul Străzi pentru oameni în noiembrie 2021. A pornit de la un grup de prieteni - arhitecți, urbaniști, IT-iști, publicitari -, oameni nemulțumiți de problemele de care se lovesc ca pietoni în București. Au vrut să promoveze soluții concrete care să schimbe lucrurile. Înainte de Străzi pentru Oameni, George reușise să convingă autoritățile să facă sensuri unice lângă Școala 195 din cartierul Titan și să curețe Parcul Eroilor dintre Opera Națională și Spitalul Universitar. Din 2020, a fost consilier local USR PLUS la sectorul 2. A murit de cancer la începutul acestui an. Cu o lună și puțin înainte, însă, a apucat să-mi povestească planurile lui de îmbunătățire a orașului.

Cu ONG-ul, a făcut un proiect de transformare a zonei Obor, astfel încât între metrou și piață să existe o zonă pietonală. A identificat 30 zone în care eliberarea trotuarelor de mașini ar trebui să devină o prioritate, iar în unele s-au pus stâlpișori și s-au înălțat trecerile de pietoni. „În general, luăm o zonă din asta care este foarte afectată de trafic rutier, de poluare, este în degradare și încercăm să o transformăm, să o facem foarte frumoasă.”

Povestea de un coleg de la asociație care scrie zeci de sesizări pe săptămână către Brigada Rutieră și Administrația Străzilor București. Reușește astfel să mobilizeze autoritățile să repare unele trotuare sau să monteze stâlpișori. Uneori se rezolvă și într-o lună. În alte cazuri, sesizări avizate de Comisia Tehnică de Circulație din Primărie nu sunt puse în practică nici după doi ani. „De cele mai multe ori ei invocă faptul că nu au bani și tot timpul la rectificări cer din ce în ce mai mulți bani. Ceea ce e justificabil, adică Administrația Străzilor are nevoie de mult mai multe resurse, chiar are nevoie, dar deocamdată nu are o capacitate operațională atât de mare.” 

Când am stat de vorbă, George credea că lucrurile se mișcă greu, dar era optimist. „Sunt din ce în ce mai mulți oameni care se implică și încet-încet facem pași înainte.”

Spunea că e nevoie și de răbdare. „Nu există o revoluție a parcărilor sau o schimbare de-asta peste noapte. Este o schimbare pe care noi o s-o vedem peste cinci, 10 ani.”

Alții nu sunt așa de optimiști. Alex Lungu, editor video, e dornic să trăiască într-un oraș mai prietenos cu pietonii. În trecut a cerut insistent, dar fără succes, o trecere de pietoni vizavi de mallul Park Lake (autoritățile au preferat să monteze un gard între cele două sensuri, care să-i împiedice pe pietoni să treacă strada ilegal). După ce s-a mutat în zona Baba Novac, face petiții legate de circulația de acolo.  

Baba Novac e un bulevard larg, ca și Șoseaua Antiaeriană, pe care mașinile circulă cu viteză, mai ales seara. Semafoare există doar în capetele străzii. Alex spune că într-o seară era să dea și peste el cineva pe trecerea de pietoni. „Dacă nu mă opream eu, mă lua un bolid.” Ca și în alte zone din București, vede că pietonii sunt claxonați pentru că îndrăznesc să pășească pe trecere. „Tot tu, ca pieton, trebuie din bunătatea ta sufletească să lași să mai treacă niște mașini care refuză să-ți dea prioritate.”

Din 2020, Alex face petiții către autorități să pună semafoare la trecerea de pietoni de la intersecția cu Ion Țuculescu. Așa a aflat că în 2021 Comisia Tehnică de Circulație din primărie a avizat montarea unui semafor, dar că Administrația Străzilor nu-l poate instala până nu termină cu alte 101 semafoare, avizate între 2010 și 2014, pentru care au încheiat deja contracte de proiectare și execuție. I s-a spus că semaforizările sunt considerate lucrări de investiții, iar legea nu permite demararea altor investiții decât după terminarea celor deja contractate. Ce s-ar putea face ar fi montarea unei oglinzi rutiere, pentru o mai bună vizibilitate. 

Ce-i transmite practic Administrația Străzilor e că nu are resurse pentru instalarea semaforului, atât timp cât nu a reușit nici să monteze unele aprobate în 2017. Atunci a trecut proiectul cu cele 101 semafoare de Consiliul General. Era vorba de intersecţii unde au avut loc accidente rutiere sau se produc ambuteiaje. Întâmplător, pe listă este și un semafor pe Șoseaua Antiaeriană (nu pe trecerea de pietoni unde a murit Max). Dar montarea unui semafor presupune și studii de fezabilitate care să dovedească faptul că investiția din bani publici merită, proiecte tehnice, certificat de urbanism, autorizații de construcție și execuție. „Conform legii e greu să pui un semafor”, spunea primarul Nicușor Dan într-un interviu la Hotnews.ro, întrebat de protestele de pe Antiaeriană. Din cele 101 de semafoare aprobate, Administrația Străzilor mi-a transmis că au fost executate doar 22, iar 11 sunt în curs de finalizare. „Vă dați seama că, ca și alte lucruri, ne dorim cu toții să miște mult mai repede și să avem o legislație ca să ne permită să facem lucrurile mult mai repede. Dar, din păcate, aceasta este legislația din România și trebuie să ne adaptăm ei.”, mi-a spus directorul Administrației Străzilor, Marian Bârgău.

Dar Alex Lungu spune că nici semafoarele nu ar fi de ajuns. Vrea politici care să descurajeze mașinile, să îngusteze drumurile, să facă parcările mai scumpe, să investească în transportul public. Vrea un oraș și pentru pietoni. Spune că după anii ‘90 tot ce-au făcut administrațiile din Capitală a fost să le spună locuitorilor că singura soluție e să-și ia mașină. „Când vezi că se mai fac două benzi de șosea, ce-o să zici? O să-ți iei și tu mașină, să fii în rând cu lumea. Cu cât lărgesc drumurile, cu atât o să vină mai multă lume și în șase luni se congestionează din nou.”

Crede despre cetățeni că pot obține singuri schimbări doar în ce privește lucrurile mărunte. Pentru restul ar fi nevoie de unitate, or aceasta nu poate fi obținută cât timp oamenii nici măcar nu se mai salută în bloc. Într-un fel, e un cerc vicios. Bulevardele mari pe care mașinile circulă în viteză ne despart și mai mult între noi. 

Și totuși nu renunță. Pentru că intersecția cu Țuculescu e marcată „punct negru”, adică în care au frecvent loc accidente, vrea să ceară date exacte de la poliție. Apoi să le pună pe niște pancarte în care să-i întrebe pe locuitori dacă s-au săturat să le fie teamă să intre în intersecție. Poate așa se va strânge o masă critică de oameni care să ceară mai multe de la autorități.

Insistatul este soluția, „ca picătura chinezească”, spune Dana Ostacie, cofondator Grow up Romania, o inițiativă civică pornită în 2016 care vrea să rezolve o parte dintre problemele întâmpinate de părinți în oraș, cum ar fi locuri de joacă degradate, mizerie pe străzi, panouri monotone în parcuri. Dana spune că au impresionat-o cele două accidente rutiere, de pe Antiaeriană și de la Timpuri Noi, și a îndemnat comunitatea să facă petiții. În același timp a început să caute posibile soluții. Dana Ostacie face parte ca reprezentant al cetățenilor și din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică București, un organism consultativ care funcționează pe lângă Consiliul General al Capitalei, care organizează dezbateri publice privind teme de interes pentru locuitori. S-a apucat să strângă statistici despre numărul accidentelor și amenzilor și a început să cerceteze practici de educație rutieră din străinătate. Așa a descoperit că în primele nouă luni din 2022 principalele cauze ale accidentelor au fost că pietonii nu au respectat regulile și că mașinile nu le-au dat prioritate pietonilor. Datele de la finalul anului pe care le-am primit de la Poliție arată că indisciplina pietonilor a rămas principalul factor, în cazul a 99 de accidente grave, urmată de viteză (83) și neacordare prioritate pietoni (82). În orice caz, acești trei factori au fost constant principalele cauze în ultimii cinci ani în București.

Dana Ostacie dă exemplul personal când vine vorba de petiții. A făcut sesizare cu două săptămâni înainte ca fiul ei să înceapă anul școlar că nu este vizibilă trecerea de pietoni din fața școlii. În două zile a fost vopsită. Altă dată a raportat o groapă în drum spre grădinița fetei. A fost astupată în două săptămâni. Deși Administrația Străzilor i-a răspuns că nu prioritizează în funcție de numărul de solicitări, ea a observat că, dacă se mobilizează multă lume, sunt mai mari șansele să se întâmple mai repede. În blocul unde locuiește, le-a dat și vecinilor cu copy/paste petiția pe care a trimis-o pentru semnalizarea luminoasă a unei treceri de pietoni.

Nu se simte în siguranță în București, nici ca șofer, nici ca pieton. Se uită de trei ori înainte să traverseze și așa i-a învățat și pe copii. „Până nu oprește mașina, n-ai pus piciorul pe trecere.” Dar e optimistă că se pot schimba lucrurile, chiar dacă uneori durează și doi ani. „Până așteptăm să se întâmple de la administrație, în care trebuie să fim conștienți că se mișcă totul foarte încet, stă în puterea noastră să ne protejăm, să insistăm să se întâmple, să avem grijă unii de alții.” 

Cei care trebuie să fie atenți

La câteva zile de la debutul protestului de pe Șoseaua Antiaeriană, autoritățile au refăcut marcajele în zona accidentului. Au vopsit dungi clare și au pus bandă reflectorizantă la semnul de trecere de pietoni. Locuitorii s-au bucurat, dar numai până au văzut și mesajul scris cu portocaliu între dungile de traversare: „FII ATENT!”. Era însoțit de săgeți de-o parte și de alta pe care erau desenate mașini. 

- Păi pietonul n-a fost atent?, a întrebat într-o seară unul dintre protestatari, Angelică Măcău. Deci pentru șoferi nu faci nimic să le limitezi viteza. Scrii la pietoni: „Fii atent”. E râsu-plânsu, ce să mai!

Alții au descris gestul drept batjocură și sfidare. 

- Nu mă simt bine că fac lucrul ăsta, da-s nevoit, spunea unul dintre cei mai vocali protestatari, Laurențiu Baltă. Noi vom sta aici în fiecare zi până când vom apăsa pe un buton să se facă verde.

Laurențiu are 38 de ani și e director într-o firmă de construcții. E unul dintre motivele pentru care știe caracteristici tehnice ale semafoarelor, cum se pot monta, cât timp pot rămâne pe verde sau pe roșu. E tatăl băiatului de 15 ani lovit pe trecerea de pietoni cu un an înainte și spune că moartea lui Max, care îi era vecin de bloc și fusese și la el în casă, l-a șocat. S-a pus în locul tatălui: „Să-ți bată copiii din cartier la ușă și să-ți spună că e copilul tău întins pe caldarâm…” S-a ambiționat să rezolve într-un final cu semaforul și a tras constant de vecini să iasă în stradă. „Nu plec fără semafor!”

În cele mai multe seri, Poliția Rutieră venea să dirijeze traficul pe timpul protestului. Le cerea locuitorilor să lase din când în când mașinile să treacă, iar oamenii se conformau. Se mirau de fiecare dată că, în loc ca statul să se cheltuiască bani pentru un semafor, mobilizează câte opt polițiști în acea intersecție, seară de seară. „Au venit semafoarele vii”, spuneau când îi vedeau din nou în stradă.

Până în ziua cu numărul 21, la fix trei săptămâni de la accident, când protestele au devenit violente. Locuitorii spun că polițiștii de la Rutieră le-au adresat injurii, că erau chitiți de la început să-i disperseze. Ar fi auzit pe stație un mesaj de la centru: „Pentru 30 de amețiți nu țineți strada blocată, intrați în ei.” Polițiștii spun că oamenii nu le-au mai respectat indicațiile și că au devenit agresivi. În imagini filmate de protestatari, se vede cum Laurențiu e bruscat de mai mulți agenți și dus la mașina poliției. 

- De ce pui mâna pe mine așa?, îl întreabă pe un polițist care îl împinge de pe trecere pe trotuar.

- Respectați indicațiile, strigă agentul către el și ceilalți.

- Respectați legea, urlă Laurențiu la rândul lui.

E momentul în care vin și alți agenți să-l ia deoparte, în timp ce o femeie țipă:

- Cine ești, mă, tu să dai cu lumea de pământ?

Laurențiu se prinde de un stâlp de pe trotuar, iar alți protestatari îi sar în ajutor. În timp ce polițiștii trag de el până îl desprind de stâlp și îl bagă în mașină, oamenii încearcă să-i convingă să-l lase în pace.

- De ce Poliția Rutieră are dreptul să tragă de oameni? Dați-i drumul, că n-a făcut nimic!

Îi numesc pe agenți nenorociți și javre. Le filmează fețele cu telefonul. Îi huiduiesc.

În cele din urmă, Laurențiu a fost amendat pentru că nu le-a respectat indicațiile, dar nu a fost dus la secție. 

A doua zi, protestatarilor încă nu le venea să creadă. Gabriela Draghia, care are 42 de ani, lucrează în publicitate și a devenit un fel de purtător de cuvânt al locuitorilor, a început să plângă în timp ce îmi povestea la telefon că și ea a fost bruscată. Spunea că de trei săptămâni copilul ei de 10 ani e singur în casă de dimineață până seara. „Își scrie singur, mănâncă singur. Eu merg la muncă și când mă întorc de la muncă merg în stradă. De ce? Pentru că vreau să fiu respectată într-o țară în care eu respect pe toată lumea.” I se părea că a epuizat toate variantele legale. „Nu suntem niște sălbatici. Suntem niște oameni educați. Suntem niște oameni normali care nu cerem decât dreptul la viață, care e și constituțional. Tu întârzii la muncă sau întârzii acasă, iar eu poate nu mai îmi văd copilul. Noi nu știm cine urmează.” 

Statisticile pe care mi le-a trimis Poliția arată că, pe lângă Maxim, a mai murit cineva pe Șoseaua Antiaeriană anul trecut, iar altcineva a fost serios rănit. În ultimii cinci ani au avut loc acolo 11 accidente rutiere semnificative, în care patru persoane și-au pierdut viața, opt au rămas cu răni grave, iar cinci cu răni ușoare.

- Eu nu am doar această tragedie pe retină. Eu am ținut lumânări pe trecerile astea de pietoni, spune Gabriela Draghia.

Seara, protestatarii erau din nou în stradă.

Cine trebuie să moară

În aceeași perioadă cu protestele de pe Șoseaua Antiaeriană, întâmplarea a făcut să aibă loc un accident mortal și pe o trecere de pietoni de pe Splaiul Unirii, unde mai mulți cetățeni ceruseră de trei ani amplasarea unui semafor și retrasarea marcajelor, care abia se mai vedeau. Au ieșit și ei în stradă într-o zi, cu un banner pe care au scris că vor străzi sigure. 

Iulian Canov, urbanist și coordonatorul centrului de inițiative civice La firul ierbii, are biroul fix în acea intersecție, într-o fostă fabrică, la parter, iar pe geamurile mari unii colegi au văzut accidentul în direct. Era dimineața, pe la 11, când se aflau într-o ședință cu un expert din Cehia despre cum poate fi făcut orașul mai prietenos pentru oameni. Accidentul i-a șocat pe toți. 

Iulian a auzit bubuitura și a ieșit imediat alături de colegi în stradă. A văzut doi oameni spulberați, dintre care unul a fost salvat la spital.  

Au ieșit să ceară străzi sigure după ce au plecat Poliția și SMURD-ul. Spune că polițiștii i-au amenințat cu amenzi pentru protest neautorizat. Au cerut atunci aprobare de la Primărie, voiau să iasă în stradă săptămânal. S-au descurajat când au văzut că protestele zilnice de pe Antiaeriană nu au niciun rezultat. „N-a venit un amărât de primar acolo care să zică: «Băi, îmi pare rău, o să fie o prioritate pentru mine să vă rezolv situația». N-a venit nici dracu’ acolo.” Au renunțat. „Cred că suntem îngenuncheați, descurajați de tot sistemul ăsta”, un sistem în care nimeni nu își asumă responsabilitatea în rândul autorităților. Vor totuși să facă un proiect care să aducă mai multe îmbunătățiri în zona Timpuri Noi, pe care să-l pună pe masa autorităților.

La cererile făcute până acum, Administrația Străzilor le-a răspuns și lor că s-a luat decizia montării unui semafor, refacerea marcajelor și instalarea unor benzi rezonatoare încă din februarie 2021, doar că, practic, până la finalul lui 2021 nu se întâmplase nimic. Imediat după accident au venit însă peste noapte niște echipe care au revopsit totul și au montat și bandă rezonatoare. „Trebuie să moară cineva ca să se vopsească. Ca să se pună un semafor, nu știu, probabil că trebuie să moară mai mulți oameni”, spune Iulian.

Ce l-a mai marcat a fost reacția șoferului accidentului, un tânăr cu semn de începător pe mașină. În stare de șoc, le-a zis că îl claxona cineva din spate pentru că mergea prea încet și a vrut să se grăbească. Așa nu a văzut pietonul. Asta îi arată lui Iulian că problemele nu sunt doar de infrastructură, ci și de cultură a șofatului. Dacă mergi legal, ai senzația că încurci traficul. „În fața legii, [șoferul] e de vină. Dar, dacă stai să te gândești, chiar e de vină? Adică chiar e numai vina lui?”

Mai mulți activiști cu care am stat de vorbă au ajuns la concluzia că pentru a avea străzi mai sigure e nevoie de acțiuni pe două planuri. În primul rând, o educație mai bună, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Trebuie să învățăm cum să fim mai în siguranță și să-i protejăm pe cei din jur. În al doilea rând, autoritățile trebuie să se mobilizeze mai bine pentru a amenaja drumuri și spații în care șansele de accident să scadă, iar polițiștii trebuie să dea mai multe amenzi. Ce putem face noi, cetățenii, pentru a pune presiune pe autorități, este să ne cerem drepturile cu fiecare ocazie.

Maria Duda este arhitect, fondatoare a proiectului BAZA, care urmărește să facă intervenții urbane cu impact social și cultural, practic să transforme Bucureștiul într-un oraș în care oamenii să se simtă mai bine. A fost și ea la întâlnirea de la Timpuri Noi când a avut loc accidentul. L-a ținut de mână pe bărbatul care a murit, i-a spus cum o cheamă, l-a rugat să stea conștient. „Și cam asta a fost, au fost două respirații.” Și Maria se simte descurajată de răspunsul autorităților la petiții și la protest. „Cumva autoritățile devin părtașe la continuarea unei astfel de situații de nesiguranță.” Cu toate astea, nu renunță să încerce. Crede că cetățenii trebuie să semnaleze constant problemele pe care le văd autorităților și celorlalți din jur. Ea, de exemplu, strigă la șoferi să-și aprindă farurile pentru a fi mai vizibili. „Nu cu multă mândrie, dar, da, din păcate sau din fericire o fac. Sunt eu nebuna cu farurile.” 

Maria și colegii ei au făcut și studii (1, 2) despre cum poate fi rezolvată problema fluxurilor pietonal-auto în centrul orașului, despre cum pot fi folosite mai bine parcările din clădirile de birouri din această zonă. Le-au prezentat și autorităților, au discutat la un moment dat cu Primăria Sectorului 1 și despre un proiect pilot, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic concret. Vin între altele cu soluții de parcări care să pună accent pe siguranța pietonilor și a șoferilor. Maria spune că sunt soluții „cu variante de buget minim care să ofere măcar 70 la sută din locurile de parcare pe care și le dorește absolut toată lumea”. Dar deocamdată nu vede interes real de la autorități. „E mai simplu să traseze parcări și să închidă gura la oameni, că s-au făcut 50.000 de locuri de parcare, dar strada nu-și schimbă în bine caracterul.”

Crede că doar când se ajunge la o masă critică pot cetățenii schimba lucruri. Ar vrea ca oamenii să piseze ca trecerile de pietoni să fie semnalizate luminos, să fie însoțite de așa-numiți „pinteni”, niște excrescențe ale trotuarului care nu mai permit mașinilor să parcheze în dreptul trecerii de pietoni, să fie înălțate trecerile de pietoni din preajma parcurilor, grădinițelor și școlilor, să se continue sensurile unice, mai ales în centru. „Autorităților să nu le mai fie teamă de cele 1.000 de scrisori pe care o să le primească de la cei care nu au loc de parcare, ci să le fie teamă de cele 10.000 mii de scrisori de la oameni care și-au pierdut pe cineva sau care nu pot să meargă cu copilul de mână pe stradă.”

Cine ne poate salva

Spre final de octombrie, într-o vineri pe la prânz, aproximativ 40 de copii și adolescenți s-au strâns la foișorul blocului A10 din cartierul de lângă Șoseaua Antiaeriană. Erau în vacanță și participau la un curs de prim ajutor. Stăteau pe bănci de lemn și pe scaune, sub copaci îngălbeniți care, în ciuda soarelui puternic și a căldurii neobișnuite, își lăsau frunzele să cadă, conform tradiției din toamnele mai puțin blânde din trecut. 

În fața tinerilor, o femeie în uniformă roșie de SMURD și cu bocanci în picioare, vorbea hotărât și cu gesturi largi despre cum trebuie reacționat în caz de urgență. 

- Nepoțelul meu cel mare care acum are 30 de ani a intrat în stop cardiorespirator într-o bună dimineață, la vârsta de trei ani și jumătate. Trei ani și jumătate. Deci stopul cardiac nu apare la 70 de ani. I se poate întâmpla oricând oricui.

Virginia Mărăcine are 56 de ani și e profesor la Facultatea de Cibernetică Economică din ASE București. O zi pe săptămână lucrează ca paramedic voluntar pe ambulanță la ISU București-Ilfov. E și formator de cursuri de prim ajutor. Le ține în general la ASE, dar și în alte școli, universități și instituții.

A ajuns în comunitatea de pe Antiaeriană după ce a intervenit la cazul lui Maxim. A povestit pe Facebook cum l-a găsit în stop cardiac, în timp ce doi voluntari din zonă începuseră manevrele de resuscitare. „Lecția dintr-o tură de marți: Maxim vs Bmv – 0:1”. Povestea de dârele de sânge, dintre care una se întindea din centrul șoselei până aproape de rigolă, de tatăl lui Maxim care-i implora să-i mențină fiul în viață, de cum l-a ținut pe băiat de mâna dreaptă cu semne vizibile de livor mortis, despre cum i-au acoperit trupul cu folie izotermă în timp ce tatăl, un munte de om, s-a prăbușit când i-au spus că nu mai e nimic de făcut. A mărturisit că a cuprins-o furia că nu a putut face nimic pentru viața lui Maxim. Și a scris câteva întrebări, între care: cum rămâne cu siguranța celor care nu sunt protejați în trafic de caroseria unui BMV, cu dreptul lor de a traversa în siguranță pe trecerea de pietoni și cu „dreptul lui Maxim de a se îndrăgosti, de a săruta pentru prima dată o fată în culorile splendide ale toamnei, de a merge la balul de absolvire a Liceului”. Întrebările erau adresate autorităților, șoferului care a produs accidentul din acea seară, dar și celorlalți care „se comportă ca și cum sunt singuri pe șoseaua proprietatea lor personală, deci pot merge cu 100 km/h prin București pe un drum cu limită la 50 km/h”.

Câteva zile mai târziu, în weekend, a mers din nou în zonă și a aprins o lumânare pentru Maxim. Vorbind cu oamenii din comunitate și povestindu-le ce face, s-a născut ideea să țină cursul de prim-ajutor în cartier. 

Virginia spune că e voluntar la ISU București din iulie 2016, practic din prima promoție care a putut să se implice astfel. A fost atrasă tot timpul de medicină, iar proiectul de voluntariat a apărut în momentul în care era cuprinsă de frustrare și tristețe după incendiul de la clubul Colectiv. „Colectiv a însemnat pentru Academia de Studii Economice șapte studenți și absolvenți decedați și, respectiv, trei răniți, între care studenți de-ai mei, pe care-i cunoșteam personal.” A interacționat cu familiile lor, le-a văzut durerea și neputința. „M-am tot întrebat: oare copiii aceștia dacă știau mai mult despre cum să aprecieze un pericol la care se expun într-un anumit cadru, despre cum se evacuează un spațiu de tipul celui de la Colectiv, despre cum se acordă primul ajutor, oare același ar fi fost rezultatul? Adică tot acel număr mare de decese și de răniți?”

A trecut prin diverse situații extreme ca paramedic voluntar. A văzut traume severe din accidente auto, de muncă sau casnice. Din fiecare intervenție spune că rămâne cu câte o lecție. Dacă înainte să fie voluntar nu-i plăcea sunetul sirenei de ambulanță, acum o face să se simtă bine, pentru că știe că oamenii din mașină merg să ajute, poate chiar reușesc să salveze pe cineva. 

Accidentul de pe Șoseaua Antiaeriană a marcat-o, între altele, pentru că Maxim era de vârsta studenților ei. Deși nu are copii, l-a văzut ca și cum ar fi fost fiul ei. Așa se raportează și la studenți. Spune că a învățat din cazul lui Maxim că într-un oraș ca Bucureștiul trebuie să fii foarte atent, pentru că traficul a devenit un pericol. „Trebuie să fim noi de șapte ori mai precauți decât ar fi cazul într-un alt oraș în care gradul de violență nu este atât de ridicat, cum este în București.” 

O nemulțumește că legile nu țin pasul cu tipul de comportament rutier al românilor. Ar vrea pedepse mai aspre pentru cei care încalcă legea, date fără discriminare, adică fără a-i menaja pe cei cu mașini de lux. Ar vrea și ateliere de consiliere psihologică pentru cei rămași fără permis după un accident soldat cu victime în care șoferul să stea de vorbă cu cel pe care l-a lovit. „Hai să vedem, îți mai este la fel de ușor, la fel de indiferent cum te comporți în trafic, după ce ai văzut o persoană pe care tu sau altcineva a adus-o în căruciorul cu rotile pe viață?”   

Spune că a impresionat-o unitatea din comunitatea de pe Antiaeriană și efortul îndelungat de a reduce pericolul rutier. A revoltat-o lipsa de rezultat, iar când vorbește despre asta învârte mâna în dreptul stomacului ca și cum acesta ar fi măcinat de furie. „Noi ca societate ne-am cam lăsat foarte mult timp călcați în picioare. Culmea, de multe ori de cei pe care-i plătim să facă exact opusul, să ne ușureze cumva viața. Ei bine, tocmai aceștia ne tratează cu o bătaie de joc inadmisibilă.” O doare și că n-am învățat lecția de la Colectiv de a nu mai continua cu mentalitatea de „lasă că merge și așa, nu contează cine fură, cât fură în țara asta și ce reguli se respectă și ce reguli nu”.

În cei care vin din urmă își pune speranța, cum ar fi Eva, o fată blondă, cu părul prins în coadă la spate, care a venit la ea într-o pauză a cursului de pe Antiaeriană și a întrebat-o ce să facă dacă vede un copil care cade din copac. La fel ca un băiat de șapte ani de pe ambulanță care, cu mâna sfâșiată într-un geam, își încuraja mama să stea liniștită că o să se refacă.

Cine aprinde semaforul

La câteva zile de la curs și violențele din stradă, locuitorii de pe Șoseaua Antiaeriană au fost chemați la discuții la Primăria Sectorului 5. Era o dimineață de vineri, prima în care cineva în carne și oase din partea administrației locale vorbea cu ei față în față, la peste trei săptămâni de la accident. Li s-a spus că deocamdată a fost aprobat semafor provizoriu la trecerea de pietoni respectivă și că în timp vor fi montate semafoare permanente la patru intersecții de pe șosea. Studiul de fezabilitate urma să dureze câteva luni, apoi, după încă niște formalități, să înceapă lucrările. 

În acea zi, pe la prânz, în intersecția protestului, un grup de muncitori cât o echipă de fotbal săpa și trăgea cabluri. Monta semaforul provizoriu. 

Iulia Puiu, una dintre protestatare, era emoționată. Simțea o ușurare. „Ne-a demonstrat că uniți putem.” În același timp, se întreba de ce măsura a venit așa târziu. „Noi avem regretul că nu am făcut asta mai de mult.”

În seara respectivă au ieșit din nou în stradă. Nu au mai blocat traficul. Au aprins lumânări, au pus flori și au ridicat pe un gard bannere cu mesaje de mulțumire. Au spus că vor aștepta să fie puse în practică măsurile promise. 

Peste o săptămână, semaforul provizoriu încă nu funcționa, dar oamenii continuau să spere. Dădeau telefoane să afle când va fi pornit, la care nu primeau răspuns. „Sunt un pic revoltată, dar nu vreau să fiu nici Gică Contra”, mi-a spus Gabriela Draghia. Nu înțelegea de ce autoritățile nu comunică, nu le explică și lor ce fac. „E dureros să vezi că nu prezinți interes.” Cam aceeași stare de spirit avea și Laurențiu Baltă. „Sincer, eu nu prea vreau să am răbdare. Nu construim un bloc sau o autostradă.” 

Dar o săptămână mai târziu, au început să apară noi muncitori în zonă. Inițial oamenii erau sceptici. Cineva a comentat pe grupul lor de WhatsApp, denumit „Semafoare”, că nu crede că intervențiile au legătură cu semafoarele. „Cred că schimbă becurile.” Seara însă, minunea s-a întâmplat. La o lună și aproape două săptămâni de la accidentul lui Maxim, semaforul de la acea trecere de pietoni s-a aprins. 

„Știu, pare o prostie, dar mie îmi vine a plânge”, mi-a scris Gabriela Draghia. „Dar, dacă 25 zile [de proteste] au fost prețul pentru ca măcar un singur pieton să fie ferit de un accident, merită.” Laurențiu Baltă spune că l-a năpădit tristețea pentru moartea lui Maxim pe care o înlocuise cu ambiția de a rezolva cu semaforul. „Mi-a murit cauza.” A început să se gândească să candideze la primăria sectorului 5 din partea Alianței Național Creștine, un partid naționalist condus de avocatul Mircea Andrei.

Două zile mai târziu, la o altă trecere de pietoni unde semaforul încă nu funcționa, o Dacie a intrat într-un pom. Ploua, iar șoferul a derapat încercând să frâneze după ce a văzut târziu un pieton pe trecere. 

După alte cinci zile, toate semafoarele provizorii montate pe drum funcționau. O mamă din cartier a făcut o filmare cu telefonul în timp ce se plimba cu copilul pe trotuar.

- Iu-huuuuu!, zice ea, trecând pe lângă mașinile oprite la semafor.

- Verdeeee!, strigă fetița fix când se schimbă culoarea.

- Verdeeee!, spune și mama în timp ce mașinile se pun în mișcare încet. 

Directorul de la Administrația Străzilor, Marian Bârgău, mi-a spus că e prima oară când se folosește această soluție a semaforizării temporare. Ideea ar fi venit de la instituția sa, iar punerea în practică n-ar fi fost ușoară. „Am înțeles totuși fenomenul care s-a întâmplat acolo și incidentul respectiv. Și am încercat totuși să găsim o soluție, am vorbit cu toți cei implicați și am găsit cumva această soluție provizorie.” L-am întrebat dacă faptul că oamenii au insistat cu protestele a fost decisiv și a evitat să răspundă clar. „Nu este neapărat acest lucru.” A adăugat că toată lumea din primărie vrea ca lucrurile să se rezolve cât mai repede. „Dar lucrurile vin multe din spate. De-a lungul anilor, nu s-a investit pe zona aceasta și atunci ne este destul de greu, vă dați seama, ca să ajungem cu ele la zi.” (Bârgău e director la Administrația Străzilor din 2021.) Se gândea că probabil sunt și persoane nemulțumite de noua semaforizare - unii șoferi care simt că li s-a îngreunat traficul de pe Antiaeriană. „Dar, din punct de vedere a siguranței rutiere, este mai bine.” 

Pe grupul de pe WhatsApp de pe Antiaeriană între timp oamenii au început să se pregătească de sărbători. I-au schimbat denumirea din „Semafoare” în „Cartierul MAXIM”, după numele băiatului ucis pe trecere. La imagine au pus o fotografie cu blocurile din cartier, văzute de sus.

Au continuat să încerce să-și facă viața mai bună. Tot la solicitarea lor, pe alte străzi din cartier au fost montate și unele limitatoare de viteză. Au plantat platani pe un teren viran care dădea spre șosea, inclusiv pentru a mai reduce din praful care venea de la stradă. Au făcut foc de tabără de Halloween, iar de Crăciun au împodobit un brad la un loc de joacă. Apoi copiii au mers în grup pe la vecini cu colindatul. 

În tot acest timp, s-au folosit de semafoare. S-au bucurat că se face verde și la cinci secunde după ce apasă pe buton. A mai vociferat câte cineva pe grup când așteptarea s-a lungit, dar în general nu s-au mai gândit la autorități. Doar așa, în ideea că poate se strică semafoarele. Au zis că atunci ar relua petițiile. Iar dacă nu ar da roade, ar ști ce au de făcut. Ar ieși din nou pe trecerea de pietoni.