Acasă, documentarul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, ajunge, la începutul anului viitor, la Sundance, cel mai cunoscut festival de film independent din lume. Povestea familiei din Delta Văcărești este primul documentar românesc selectat vreodată în această competiție, unde, din 1985 încoace, ajung unele dintre cele mai relevante filme din lume. Acasă este una dintre cele 12 proiecții aflate în competiția de film documentar din această ediție.
Povestea documentarului a început acum patru ani, când Ciorniciuc, co-fondator al comunității de jurnalism independent Casa Jurnalistului și reporter pentru publicații ca The Guardian sau Al Jazeera, a pornit pe urmele unei familii din Delta Văcărești și a documentat tranziția ei de la viața în mijlocul naturii, la cea din inima orașului. La început, în 1988, Delta era proiectul lui Ceaușescu pentru un lac de acumulare pe care nu l-a mai terminat. În 2016, a devenit Parcul Natural Văcărești, unde natura se află sub protecția legii, iar familia Enache, cu nouă copii, a fost nevoită să se mute.
Alături de jurnalista Lina Vdovîi și fotograful Mircea Topoleanu, Radu a pornit un proiect care s-a transformat, pe parcursul anilor, odată cu cei 11 membri ai familiei pe care i-a filmat: documentarea jurnalistică de la început a devenit un angajament social față de oamenii care aveau nevoie de ajutor.
La finalul celor patru ani de muncă și în pragul unei premiere internaționale, i-am pus lui Radu câteva întrebări.
Cum te-ai apucat de subiect? Povestește-mi un pic cum ți-a venit ideea.
Am pornit proiectul cu gândul de a face un reportaj video pentru presa străină. Mi s-a părut fantastic că o groapă de gunoi, o zonă abandonată din București, primește același statut de protecție pe care îl au și munții Bucegi.
Am mers acolo împreună cu partenera mea și scenarista filmului, Lina Vdovîi, și la scurt timp după ce am ajuns în Groapa Văcărești am dat de familia Enache. Am decis amândoi că pe lângă subiectul noului statut de rezervație al zonei, ar fi interesant să vedem și ce planuri are statul pentru familia care a locuit acolo izolată, timp de 20 de ani, și care în mod sigur va fi evacuată la un moment dat.
A ajutat și faptul că birocrația românească a amânat procesul de dare în administrație a Parcului Natural Văcărești - iar familia a mai putut trăi în Deltă timp de aproape doi ani. Ani în care noi am continuat să documentăm viețile celor 11 membri ai familiei.
În timp, ne-am dat seama că miza jurnalistică a proiectului se transformă, că interesul nostru pentru aspectele sociale, sistemice ale poveștii devine mai puțin relevant decât dinamica relațiilor dintre membrii familiei, relația absolut specială pe care o aveau cu natura și lumea din jurul Gropii. Și faptul că relația dintre noi și familie devine mult mai personală și mai profundă, departe de relația convențională jurnalist-sursă. Am devenit prieteni.
Apoi ne-am ambiționat să facem un film cinematografic, un documentar de lung metraj. Următorul pas a fost să îi cerem ajutorul unei producătoare de film cu experiență în industria locală și internațională, Monica Lazurean-Gorgan - Manifest Film, și, din momentul asocierii cu ea, reportajul nostru video a făcut niște salturi imense în următorii ani, până în punctul în care a devenit un film artistic.
Cum arăta proiectul la început și ce a devenit între timp?
Proiectul Acasă este mult mai mult decât un film. Este și un proiect social care a reușit să adune în jurul familiei nenumărați profesioniști din educație, social, sănătate. Scopul proiectului social a fost să ajute familia să aibă o tranziție cât mai ușoară de la viața izolată pe care au avut-o în Delta Văcărești, la cea de cetățeni ai orașului București.
Am început prin a-i ajuta pe copii să învețe să scrie și să citească. Apoi, împreună cu Mihaela Murgoci - coordonatoarea proiectului social - am găsit o chirie într-o casă decentă, cu o școală în apropiere. Părinții au fost la ședințe de psihoterapie și au fost ajutați de un asistent social să aplice la toate beneficiile pe care statul și anumite organizații umanitare le aveau disponibile pentru ei. În timp, adulții din familie și-au luat locuri de muncă stabile, lucrurile s-au mai așezat - iar criza schimbării radicale a trecut mai ușor. Doi dintre membrii mai tineri ai familiei lucrează ca rangeri și ghizi turistici chiar în Parcul Natural Văcărești. Până la urmă, ăsta a fost și țelul proiectului social: să îi ajutăm să treacă cu bine peste prăpastie.
Iar anul ăsta, am reușit - cu mari eforturi - să le cumpărăm o casă cu o palmă de teren pe care părinții să o poată cultiva - la cateva minute de Delta Văcărești.
Toate astea nu ar fi fost posibile fără finanțare. O parte din banii pentru proiectul social i-am obținut și din publicarea unei cărți cu fotografii făcute de copiii din Deltă. Le-am dat aparate foto analog, pe film, și i-am îndemnat să-și documenteze viețile de zi cu zi. După un an, aveam o documentare emoționantă și amplă: practic, copiii și-au spus povestea primului an de trăit în oraș: de la viața din stuf, la cea de absolvenți de clasa I. Cartea a fost publicată cu ajutorul prietenilor de la Decât o Revistă și a fost distribuită național în câteva lanțuri de librării importante.
Cum crezi că a influențat munca ta evoluția familiei? Cum își duc acum viețile oamenii pe care i-ai filmat?
În mod sigur, familia ar fi ajuns cazată la unul din adăposturile pentru homeleși, iar copiii - cel mai probabil - într-un cămin de stat unde s-ar fi pierdut. În momentul în care familia a trebuit să plece din Deltă, ei nu mai erau doar niște subiecți pe care îi documentam, ne erau prieteni apropiați. Nu-i puteam lăsa să se destrame și să se prăpădească prin subsolurile dezolante ale Bucureștiului. Cu atât mai mult cu cât cunoșteam bine potențialul copiilor, cunoștințele impresionante pe care le aveau despre natură, felul special în care relaționau între ei și cu lumea din jur.
Toate deciziile pe care le-am luat în legătură cu intervenția și influența muncii noastre în evoluția familiei au fost foarte atent cântărite - întotdeauna am decis pentru ca familia să rămână împreună, iar copiii să sufere cât mai puțin de pe urma schimbărilor dramatice prin care au trecut.
Iar după patru ani de muncă, familia este, din nou, în punctul în care duce o viață sustenabilă. La fel ca în Deltă, cresc animale, păsări, merg la pescuit pe bălțile din jurul Bucureștiului - diferența este că acum nu-i mai poate alunga nimeni din casa lor, iar riscul ca cei mici să fie luați de stat a dispărut.
Cât de greu e să te faci văzut la un festival așa mare?
Mare parte din succesul unui film, în cadrul unui festival, vine din felul în care îți faci publicitate pe perioada proiecțiilor. De câți oameni reușește filmul să aducă în sală, de recenzii. Iar eforturile astea de marketing costă astronomic. Acum suntem în faza în care analizăm toate variantele pentru a obține sponsorizări și finanțări care să ne ajute să scoatem capul la suprafața zgomotului din timpul festivalului și nu numai.
Deși, cel mai probabil, vom concura cu filme produse cu milioane de dolari, avem o echipă brici și facem tot pentru ca filmul să răzbată pe perioada Sundance, dar mai ales după.
Cum crezi că va schimba festivalul Sundance drumul filmului?
Noi sperăm ca, după premiera de la Sundance, filmul Acasă să-și găsească locul în cât mai multe festivaluri, să fie văzut de cât mai mulți oameni.
Care simți că e împlinirea cea mai mare cu care ai rămas după toți anii de muncă la acest proiect?
Prieteniile care s-au legat în timpul proiectului sunt cele mai importante împliniri de care am avut parte în ultimii patru ani. Începând cu familia Enache, cu co-DoP-ul filmului Mircea Topoleanu, editorul filmului Andrei Gorgan, trailer editor-ul Lucio Basadonne, partenerii principali ai filmului. La începutul proiectului, eram și eu în căutare de un loc pe care să-l pot numi Acasă. Acum, la terminarea lui, l-am găsit alături de partenera mea și de copilul nostru.
Proiectul Acasă poate fi urmărit pe pagina de Facebook.
Foto: arhiva proiectului.
