Afostodată.net e un site cu povești audio pentru copii, inclusiv pentru cei cu deficiențe de auz. Care-i povestea lui, ne spune una dintre co-fondatoare.
Acum doi ani și jumătate
De fiecare dată când mi-am schimbat job-ul mi-am propus să fug de Pipera și până la urmă tot acolo am ajuns. Aveam impresia că o să-mi caut locul printre ne-corporatiști până la pensie, dar a apărut băiețelul meu, Filip, și el mi-a schimbat job-ul. Am devenit mamă și, în același timp, un fel de povestitor. Așa am realizat că nu prea știu cum se numesc toate animalele din cărțile de povești și nici „cum fac” ele. Bine că Filip nu are deocamdată cum să verifice dacă vulpea chiar face Ring-ding-ding-ding-dingeringeding, că altfel aș fi în încurcătură.
Ei bine, acum îmi e clar că un job în Pipera nu e potrivit pentru mine. S-au mai pomenit contabili care și-au dat seama că mereu și-au dorit să fie bucătari și au decis să își dea demisia ca să gătească. Și profesoare care și-au deschis florării cochete sau foști IT-iști pasionați de cafea care azi prepară super băuturi. Cam așa s-a întâmplat și în cazul meu.
Acum un an și jumătate
De curând, una dintre prietenele mele mi-a amintit cum am așteptat-o „în vizită” la mine acum un an. Tocmai făcusem ordine printre jucării și decisesem să iau o pastilă pentru că mă durea capul îngrozitor. Nu mi-am pus întrebarea de ce pastila pe care am înghițit-o era pe jos, printre jucării, decât când am terminat de băut apa din pahar. Și povestesc asta pentru că așa arăta viața mea acum un an. Într-un cuvânt lung: haoooos. Luasem pentru durere de cap o rotiță de la un elicopter de jucărie (cel puțin asta cred până în ziua de azi).
Acum un an
Nu îmi era foarte clar ce voi face până când a apărut Măriuca M., agitată și energică. Am reîntâlnit-o după șase ani într-un loc în care amândouă ne vopsim sprâncenele. Ne-am revăzut pe holul unui salon de cosmetică printre oje și pensete. Ultima dată când ne văzuserăm mă invitase la ea în emisiune la TVR, pe vremea când lucram la Librăria Bastilia, și vorbiserăm despre Aventurile lui Habarnam în Orașul Soarelui. Atunci mă trezea mult prea devreme ca să ajung la Matinal. Acum îmi propunea un proiect la care și eu visam de mult timp - un site cu audiobook-uri pentru copii. Ea avea toată recuzita și resursele necesare înregistrării și căuta un om care să scrie și să rescrie povești. Ba mai mult, avea și o mulțime de prieteni dispuși să ne ajute după principiul Tu ce știi să faci? Desenezi? Bine! Avem nevoie de ilustrator! // Pui voci? Perfect, ne trebuie povestitor! Și tot așa.
Pe 1 iunie 2018 am lansat afostodata.net, un site cu povești audio pentru copii. Partea faină și neașteptată e că, în elanul nostru de început, am mai găsit un om valoros care a adus în proiect exact elementul pentru care primim cele mai multe aprecieri. Este vorba de Luise V., care a propus să adaptăm poveștile și în limbaj mimico-gestual, pentru copiii cu deficiențe de auz. Sigur, toți am întâlnit persoane cu deficiențe de auz, în diferite contexte, dar Luise a fost cu ideea de data asta.
Acum
Afostodata.net a adunat până acum aproape treizeci de povești audio și tot atâtea traduse în limbaj mimico-gestual. Am decis să scormonim printre texte aproape necunoscute, la care copiii nu au acces, dar care sunt valoroase atât din punct de vedere literar, cât și educativ. Ba mai mult, degeaba ne credem noi, ăștia mai mari, cunoscători de povești, pentru că, deși citesc multe texte în ultimul timp, încă sunt surprinsă de tipurile de personaje pe care le descopăr, de formulele de adresare și încheiere, de tiparele de construire a conflictului în alte culturi.
De exemplu, am rescris de curând o poveste populară japoneză, Piulița fermecată, care explică de ce marea este sărată. Care mare? Cred că asta s-a întrebat și unul dintre copiii care ne ascultă poveștile, pentru că mama lui ne-a scris într-un mesaj concluzia băiatului de 5 ani: „Se pare că fratele cel leneş (personajul care a furat piulița fermecată de la fratele său mai mic pentru a-i cere covrigi delicioși de orez) a mers să mănânce în toate mările, că şi marea noastră e sărată”. În aceeași ordine de idei, am tot primit fotografii cu multe creștete de copii care ascultă poveștile în timp ce mănâncă (atingând ecranul telefonului cu degetele puțin lipicioase de piure), grupe de la afterschool pe care profesorii îi răsfață în parc și le pun câte o poveste și copii dintr-o dată cuminți în scaunul de mașină.
Da, se întâmplă să citesc zeci de povești până să aleg una sau două. Dar îmi place. Mă apuc cu drag de lucru și mă bucur ca un copil în fața toboganelor înalte când mai apare câte o poveste nouă pe site. Și asta se întâmplă săptămânal, miercurea. Până acum, am adaptat povești populare japoneze, tibetane, egiptene, italiene, basme rusești și, nu în ultimul rând, românești. Rescrierea e o provocare mare pentru că la un audiobook limbajul este cel care dă în primul rând farmec povestirii. Am făcut tot posibilul să păstrez frumusețea textelor și să elimin / înlocuiesc doar ceea ce era absolut necesar, păstrând elementele de oralitate și muzicalitate.
Vă dau și vouă o temă, dacă tot am ocazia, măcar virtual - mai știți ce înseamnă barbă colilie? Dar iatac domnesc? Copiii din jurul vostru știu?
Pe parcursul acestor câteva luni de când lucrez la proiect am învățat multe lucruri, în primul rând despre copiii care nu aud. De exemplu, nu știam că în România sunt doar 136 de interpreți de limbaj mimico-gestual și 13 școli speciale, în care învață copii din toată țara. În timpul săptămânii, dorm la internate, departe de familiile lor. Nici nu pot să îmi imaginez cum e să pleci de lângă familia ta, mai ales când ești copil. Nu mi-am pus niciodată problema că există copii care nu pot să asculte povești. Dar există. Mulți. Și sper că prin afostodata.net contribuim și noi puțin la bucuria lor.
În ultimul timp m-au întrebat mai mulți părinți dacă eu îi mai citesc copilului meu sau dacă îl pun să asculte poveștile de pe site, iar răspunsul mi se pare cât se poate de natural: sigur că îi mai citesc! Ba mai mult, am descoperit câteva colecții de cărți pentru copii absolut superbe pe care le „citim” împreună aproape în fiecare zi (și încerc să fiu mereu surprinsă de șoricelul care iese din spatele unui copac pentru că știu cât de mult îl distrează pe Filip această poveste). Mă refer aici la Usborne Books, o mulțime de cărți din colecțiile Vlad și cartea cu genius, Mama gâscă ilustrată de Tony Wolf și altele. Dar asta nu înseamnă că în mașină spre bunici și străbunici nu îl voi încuraja (când va fi puuuțin mai mare) să asculte Pățania Iepurelui Alb, Muzicanții, Degețica și alte povești care îmi sunt și mie dragi. E ca în vorba aceea: Povestea potrivită în locul potrivit și la momentul potrivit - de exemplu acum, la început de an :)
Foto cover: Marius Samoilă pentru proiectul A fost odată
