În ultima vreme am răspuns unei anchete privind (sub)reprezentarea scriitoarelor în lumea literară românească (prea puține femei fac parte din jurii și comiții, prea puține apar în listele circulate pe la festivaluri etc.).
Tot în ultima vreme am renunțat să mai scriu un text pentru un volum colectiv ce urmează să apară la Polirom, Cum citesc bărbații cărțile femeilor. Deși tema mă atrăsese la prima vedere, la o a doua se dovedea prea problematică pentru a o expedia într-un text de zece mii de semne. Am invocat două motive. Pe de o parte, lipsesc pentru România cercetările cantitative privind prezența femeilor în sistemul literar (lucruri de genul numărului de titluri publicate de femei în raport cu bărbații, al numărului de cronici dedicate acestor cărți, al premiilor, al vânzărilor etc.). Pe de altă parte, însuși conceptul de literatură scrisă de femei (în opoziție cu acela de literatură scrisă de bărbați) e plin de capcane și pândit de clișee. Nu e bine nici dacă minimalizezi diferența în numele unui prea vag gen proxim („o nouă tentativă de colonizare masculină!”), nu e ok nici dacă adâncești această diferență („o nouă tentativă de segregaționism machist!”).
De fapt, în acest moment e complet contraindicat să discuți în termeni chiar și vag esențialiști chestiuni de identitate (de gen, sexuală etc.). Prin urmare, însuși faptul că propun mai jos o listă cu opt scriitoare care îmi plac foarte mult e prin definiție suspect. E suspect chiar în propriii mei ochi. Așa că accept din capul locului că nu e o listă perfectă: e prea centrată pe literatura engleză, prea albă, prea hetero, prea mainstream (dar și prea legată de genre în același timp), prea apropiată de 8 martie. Aștept propuneri și recomandări, astfel încât următoarea listă să fie mai progresistă.
8. Ellen Ullman
Geekșii programatori reprezentați în romane și filme compun o lume aproape exclusiv masculină. Close to the Machine: Technophilia and Its Discontents (1997), memoriile inginerului software Ellen Ullman, sunt o excepție strălucită în raport cu acest clișeu.
7. Sophie Hannah
Am devenit fanul lui Sophie Hannah citindu-i volumul de poezii The Hero and the Girl Next Door (1995). E un gen de poezie pe care nu-l prea practică nimeni la noi (poate cu excepția lui Sorin Gherguț) – o formă superclasică, ritm&rimă, dar valorificând cu mult umor și maximă strălucire intelectuală situații și fobii contemporan-urbane. Ulterior am aflat că Hannah scrie și romane polițiste. Unul dintre acestea, o continuare autorizată a romanelor cu Hercule Poirot ale Agathei Christie, a apărut în traducere la Editura Litera – se numește Crime cu monogramă.
6. Kate Atkinson
A scris și câteva romane polițiste (vezi tetralogia avându-l ca protagonist pe Jackson Brodie, tradusă parțial la Editura Leda: Istorii de caz, După faptă și răsplată; recomand călduros și miniseria TV cu Jason Isaacs), dar romane ca Viață după viață (tradus de Irina Negrea în 2016 la Editura Art), construit pe o structură temporală labirintică, depășesc cu mult nișa de genre.
5. Sarah Perry
După un prim thriller remarcat de critică, After Me Comes the Flood (2014), Sarah Perry a dat lovitura cu The Essex Serpent (2016, în curs de apariție la Editura Nemira), roman neogotic plasat în epoca victoriană. De altfel, teza ei de doctorat avusese ca subiect influența literaturii gotice asupra prozei lui Iris Murdoch. Între cele două romane s-a îmbolnăvit de o maladie bizară și a scris un eseu minunat, aproape gotic, despre asta.
4. Rebecca Solnit
O cunoscută activistă, Rebecca Solnit a publicat cărți în mai multe genuri, dar preferatele mele sunt două cărți despre călătorii și plimbări: Wanderlust: A History of Walking (2001) și A Field Guide to Getting Lost (2005).
3. A.S. Byatt
Possession (în românește Pasiune, traducere de Virgil Stanciu, Editura Nemira) este un biblio-thriller scris de o autoare incredibil de înzestrată, care produce zeci de pagini în diverse stiluri victoriene cu ușurința cu care Mircea Cărtărescu inventa în Levantul texte „originale” de M. Eminescu și alți poeți clasici.
2. Donna Tartt
Una dintre scriitoarele de prim raft ale literaturii americane contemporane, printre puținii/puținele care îi pot sufla lui Jonathan Franzen titlul de Autorul/Autoarea Marelui Roman American. Primul ei roman, Istoria secretă, imagina laborios urzeala unei crime nietzscheene produse în cercul unui profesor de limbi clasice. Următoarele două, cărămizi publicate la mari intervale, au exploatat goticul asociat Sudului Statelor Unite (Micul prieten) și subteranele criminale ale pieței de artă (Sticletele).
1. Scarlett Thomas
Pentru mine este un mister de ce din Scarlett Thomas a fost tradus în română un singur roman, Sfârșitul Domnului Y, și acela fără absolut nici un ecou. Cartea mea preferată din Scarlett Thomas este PopCo, o vânătoare de comori palpitantă ca romanele lui Robert Louis Stevenson, plasată în lumea hipsterească și imorală a unor publicitari freaks și paranoici care vor să găsească Sfântul Graal al pieței de jocuri video. Scarlett Thomas predă creative writing și a publicat un excelent manual, Monkeys with Typewriters: How to Write Fiction and Unlock the Secret Power of Stories (2012).
Imagine principală: detaliu din Sir John Lavery, „Miss Auras, The Red Book”
