Abia s-a încheiat mini-vacanța de Paște că vine 1 Mai, mai mult sau mai puțin muncitoresc. Dacă n-ai chef să încingi grătarul și ai prefera mai degrabă o plimbare, dar ai cam rămas fără idei de locuri în care să mergi, am strâns câteva recomandări testate din rezervele proprii.
Breaza
Locuiesc de 10 ani în București și n-am ajuns niciodată în Breaza. Până săptămâna trecută. E la o oră de București (cu trenul sau cu mașina — gara-i mică, înconjurată de pini și brazi, cică e chiar gara din Jocul de-a vacanța al lui Mihail Sebastian, care venea verile în Breaza să bea o socată cu Eliade în curtea umbrită de pe bulevardul Eroilor), are o cofetărie „unde vin oamenii de la București pentru cozonac, așa de bun e” (au și ecler cinstit, și macarons fandosit), are căsuțe de la 1900 cu lemn & piatră, mierle grase ca găinile în fața porții, magnolii înflorite și pisici voinice. Pe orice stradă ai lua-o, prelingându-te pe lângă curți îngrijite, ajungi pe dealuri, spre pădure. Dacă ai venit cu trenul și ai luat bicicleta cu tine, e plin de trasee. Dacă ai venit cu mașina și vrei mai degrabă să zaci, la restaurantul din spatele primăriei zacusca și dulceața-s de casă, făcute „de fete”. Conacul Brâncovenescu-Bibescu stă să cadă, așa că-i bun de văzut înainte să dispară de tot. Cafea e peste calea ferată, iar, dacă se lasă seara și ți se pare că vrei să mai stai puțin la liniște și aer curat, găsești o cameră ori la pensiuni, ori la hotel. Dimineața o să vezi zăpada de pe Bucegi. (Luiza Vasiliu)
Piatra Neamț & împrejurimile
Pentru privirea mea antrenată ani de zile la câmpie, orașul Piatra Neamț & împrejurimile lui au fost o binemeritată schimbare de peisaj. Străzile înguste creează intimitate, iar fie că le urci sau le cobori, ai impresia că faci o drumeție în inima orașului. Aici, asfaltul parcă n-a devenit așa ostil naturii. Dincolo de munții dimprejur, găsești conifere la fiecare colț de stradă. Verdele e ocrotit și-n grădinile localnicilor, care au în curte pături îngrijite de flori și pomi fructiferi, lângă leagăne ca niște mici foișoare, cu acoperiș și băncuțe lipite față-n față. La aproape 60 de km de oraș sunt Cheile Bicazului și Lacul Roșu, unde faci o adevărată terapie în natură, în cântecul păsărilor și clipocitul apei. Punctul turistic nu e supraîncărcat de tarabe și magazine, așa că poți găsi un loc în natură numai pentru tine, dacă asta îți dorești. (Venera Dimulescu)
Valea Râului Topolog
Evident că cele mai frumoase locuri sunt alea în care ajungi îndrăgostit. Și cum #ampățit (cam) des, mi-a fost greu să aleg aici între clisura Dunării, tăurile din Alba, plaja de la Tuzla și tot așa, carpato-danubiano-pontic. Mă opresc, însă, într-un sat din județul Argeș, după Curtea de Argeș, pe valea Râului Topolog. Nici nu contează care sat, alege unul al cărui nume ți se pare simpatic, toponimia sud-românească nu dezamăgește niciodată din punctul ăsta de vedere. (Exemple reale de pe valea Topologului: Sălătrucu, Șuici, Milcoiu ș.a.m.d.) Zona nu e turistică în sensul clasic: dai rar de câte o cârciumioară de sat, un magazin și cam atât. Dar asta e și ideea. Din aprilie hăt înspre octombrie, totul e verde și luminos, râul își vede liniștit de drumul lui din Munții Făgăraș înspre Olt, iar tu ai nevoie doar de o pătură, poate niște acareturi de picnic și, firește, de îndrăgosteală. (Ioana Pelehatăi)
Munții Buzăului
Dacă pleci dinspre București trebuie să mergi o vreme spre Ploiești, dar o să ieși repejor de pe autostradă, înainte să intri în aglomerația dinspre Valea Prahovei. Faci trei ore cu totul până în satul Nucu sau vreo două ore și jumătate până la Ulmet, locurile din care poți începe o călătorie de-o zi; sunt drumuri bune, apoi mai proaste, dar e musai să suferi nițel dacă vrei să-ți tragi sufletul la urmă într-un loc fabulos. Munții Buzăului înseamnă mult mai mult decât vulcanii noroioși: sunt trovanții de la Ulmet, coloși împrăștiați pe creste despre care o să afli că sunt „pietre vii”, modelate în continuu de vânt și „hrănite” cu nisip; sunt așezările rupestre împrăștiate prin pădurile din Țara Luanei, la care ajungi după ce lași mașina în parcarea din satul Nucu și o iei pe lângă gardurile din lemn ale gospodăriilor până în Poiana Cozanei. Traseele sunt bine semnalizate și poți alege variante mai lungi sau mai scurte, după chef și puteri (găsești o hartă aici). Dincolo de „atracțiile turistice”, îți recomand să te lași absorbit de peisaj, pur și simplu; o să-ți dai seama ușor de ce locurile astea — aflate cândva pe fundul unei mări — atrag generații de căutători de mistere și legende. (Vlad Odobescu)
Fundata
Situată între Parcul Naţional Bucegi şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Fundata era cunoscută și ca „locul dintre două țări” (Ardeal și Muntenia). Este comuna aflată la cea mai mare altitudine din România (1360 m) și se află la doar 180 de kilometri de București. Un loc numa’ bun și pentru cei care nu-s munțomani, adică pentru oamenii care vor să facă drumeții lejere pe acest platou superb care îți oferă câte o nouă perspectivă asupra munților la fiecare colț de uliță (inclusiv Piatra Craiului). Îmi place deschiderea pe care o are Fundata, îți dă senzația că poți să respiri și că poți să te pierzi oricând (la senzația de deschidere contribuie și faptul că gospodăriile & casele sunt răspândite pe culmi, la mari distanțe unele de altele). Și mai ceva: nu ai cum să încadrezi Fundata (& oamenii de aici) în vreo „secțiune” anume, iar asta are de-a face cu statul incert, de ținut de frontieră, aflat între țări și nori. (Ionuț Sociu)
