Doi jurnaliști merg la Festivalul de Poezie și Epigrame „Romeo și Julieta” la Mizil, unde descoperă arta prea puțin documentată a duelului epigramistic. Elevii prezenți la eveniment află că pentru a face umor în strofe scurte trebuie să ai mereu un carnețel și un pix la tine, dar și ficatul necesar pentru a rezista la glumele de unchi ale scriitorilor care încă se cred amuzanți cu clișee misogine și rasiste.
Sute de persoane au venit pe 27 ianuarie la cea de-a 17-a ediție a festivalului, care i-a avut ca invitați speciali pe Adrian Cioroianu, fost ministru de externe și actual sac de box liric, și Ion Bogdan Lefter, poet, eseist, critic și om care improvizează discursuri la evenimente la care e invitat special. Programul muzical a fost asigurat de folkiștii Marius Bațu și Ducu Bertzi.
Autorii acestui text s-au lăsat inspirați de reportajul O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil din 1938 al scriitorului și jurnalistului Geo Bogza.
Umorul involuntar, care de multe ori l-a întrecut pe cel încercat, ne-a făcut să nu regretăm că ne-am trezit la 6 dimineața să venim la probabil cel mai mare eveniment cultural dintr-un oraș mic și sperăm ca acesta să fie primul dintr-o lungă serie de astfel de texte.
Minutul 0
E ora 7:30 într-o sâmbătă, aștept trenul către Mizil după o noapte în care am stat trează până la 2 să citesc articolul lui Geo Bogza O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil, ca să îngraș porcul în ajun și blestem fiecare „Hai să mergem la Mizil, o să fie super tare” pe care l-am scos în ultimele zile la redacție. Ne urcăm în tren și pornim în aventură.
Minutul 1
Coborâm din tren și începe să ningă.
Mintul 2
Primul lucru care te întâmpină când ieși din gara din Mizil: un bar galben și doi câini maidanezi. Le fac poză.
Minutul 7
Între stadion și Școala „Sfânta Maria”, pe un teren aproape ascuns de ochii lumii, cinci comercianți se încăpățânează să țină în viață târgul local, în ciuda ninsorii. Trei dintre ei își acoperă produsele cu celofan, dar ceilalți sunt complet netulburați de fulgii care le cad pe greutățile de cântar (deja ruginite oricum), prize, telefoane vechi și încărcătoare de laptop.
Minutul 9
Încep să vorbesc cu o vânzătoare care pare cel puțin la fel de zgribulită ca mine. „E vreme numai bună de stat afară!” zic eu, încercând să fiu amuzantă. „Clar”, râde ea din politețe.
Îmi cumpăr de la ea cu 10 lei o cutiuță de bijuterii în formă de inimioară din ceva ce pare argint. Îmi jur s-o prețuiesc toată viața.
Minutul 15
O luăm printre blocurile cu patru etaje în căutarea liceului Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu”. Nu vedem niciun om. Vedem, în schimb, vreo trei pisici adăpostite în ceva ce pare o mini cabană în curtea unui bloc. Le fac poză.
Minutul 39
Elevi, profesori și scriitori așteaptă în frig pe scările Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu”, dar peisajul încă nu este complet pentru poza de grup. După vreo zece minute, apare o mașină din care coboară istoricul Adrian Cioroianu, cu o pălărie cu coadă de raton. Zâmbiți!
Minutul 40
La intrarea în liceu, după o pancartă cu Festivalul Internațional de Poezie și Epigrame Mizil 2024, e un turn din carton, la fereastra căruia e lipită o păpușă Barbie în rochie roz. Un Ken se cațără la ea. În spatele lor, un băiat și o fată sunt îmbrăcați în costume de Romeo și Julieta.
Minutul 44
Intrăm în liceu. Romeo și Julieta din Mizil întâmpină oaspeții cu pâine cu sare.
Mintul 45
Alți elevi zâmbitori ne invită să ne cumpărăm cărți cu epigrame și poezii. Îmi cumpăr trei, din solidaritate: Cu ochii spre cer și Rânduri printre anotimpuri, de Dorin Ștefănescu și 100 de epigrame de Ioan Toderașcu.
Încerc o strofă din Ștefănescu:
Spune-mi ce vreau să aud
Șoptește-mi
În urechea cea bună
cealaltă e pentru proști, parole din lumea nebună.
Minutul 47
Un caricaturist și-a expus portretele pe holul școlii: Mircea Eliade, Alex. Ștefănescu, Dan Puric și alții.
Minutul 50
Intrăm în sală. Pasionații de epigrame par mai degrabă oamenii pe la 40-50 de ani decât liceeni. Ne așezăm pe scaune, se cântă imnul, ne ridicăm. Urmează imnul liceului.
Suntem iarăși împreună,
Scriitori cu ștaif și stil
La liceul din Mizil.
[...]
Epigrama se adună
Înc-o dată la Mizil
Fie viscol sau furtună
[...]
Adunarea-i la Mizil
La Mizil
Ok, clar am greșit să mă las cuprinsă de cinism. Să venim aici a fost cea mai bună idee.
Minutul 55
Se proiectează un filmuleț cu poze de la ediții din alți ani. Coloana sonoră e instrumentalul de la El Condor Pasa. Din când în când, doamnele din fața mea comentează imaginile: „Ăsta a murit.” „Și ăsta a murit.” „Și ăsta.”
Minutul 65
Filmulețul începe s-o ia de la capăt și nimeni nu zice nimic. Ar trebui să spun ceva?
Minutul 68
Cineva observă repetiția și ne salvează pe toți.
Minutul 72
Directoarea adjunctă a Liceului Teoretic „Gheorghe Palade” din Puhoi, Republica Moldova: „Să ne unim în cuget și în poante, pentru că cu umorul se poate de glumit!”
Minutul 100
Toată lumea care vorbește pe scenă, de la prezentator la invitați, strecoară și o rimă.
Minutul 125
Scriitorul și profesorul universitar Ion Bogdan Lefter trebuia să țină o prelegere despre „Umorul românesc actual”, dar pare că s-a pregătit cam cât mă pregăteam eu pentru olimpiadele la care mergeam doar ca să primesc un 10 pentru prezență. Ca un elev scos la tablă, improvizează ceva pe marginea numelui festivalului și a situației, ca să mai treacă timpul. Se scoate cu o glumă bună la final: „În 2007 a început criza economică și tot atunci a apărut Festivalul de la Mizil în compensație.
Minutul 126
Lefter termină de vorbit și cu ce am rămas eu din discurs e așa: există umor fin și gros, Shakespeare a fost mare amator de umor gros, în redacția Flacăra se juca șah. Am o profundă senzație de iritare că eu n-am dormit noaptea să citesc despre Mizil și invitatul de onoare a tras de timp ca un student care n-a învățat nimic.
Minutul 131
Laurențiu Ghiță, redactor-șef al revistei Epigrama, editată de Uniunea Epigramiștilor din România, vrea să ia cuvântul. Are o epigramă aburindă despre Cioroianu și pălăria sa cu coadă de raton. Tocmai a înscris primul punct într-un duel epigramistic de proporții, care cel mai probabil se va întinde pe durata a câțiva ani.
Minutul 143
Cioroianu îi răspunde cu o epigramă lui Laurențiu Ghiță. Mă entuziasmez ca un copil mic la acest rap battle poetic.
Minutul 155
Îl surprind pe Laurențiu Ghiță scriind de zor în carnețel, sigur coace încă o epigramă despre Cioroianu.
Minutul 160
Cioroianu îi îndeamnă pe oameni să viseze. „Să depășim granițele Mizilului, ediția 20 să fie la București și să participe jumătate din oraș.” N-apuc să termin de râs și să mă minunez că Cioroianu e amuzant, că altcineva ia microfonul și spune: „Cea mai mare amenințare asupra umorului e teama. Fără umor vom traversa destul de greu perioada care urmează. Nimeni nu cunoaște viitorul.” Mă ia anxietatea. Bogza a fost aici în 1938, apoi totul a luat-o vale.
Minutul 170
Mizil e atât de des pomenit și e atâta poezie în jur, că încerc și eu în gând un laudatio epigramistic: Mizil, oraș mic, cochet/ Mândru-ți bate inima în piept.
Minutul 173
Se cântă folk – vreau să mor.
Minutul 174
În timp ce încerc să-mi blochez creierul la muzica folkiștilor Marius Bațu și Ducu Bertzi, realizez că o consecință neașteptată a Pactului Ribbentrop-Molotov este că acum orice organizator de festival care are cel puțin un invitat de peste Prut poate să pună „internațional” în numele evenimentului.
Minutul 175
Împotriva voinței mele, încep să fredonez și eu cu Ducu Bertzi și restul lumii din sală Floare de colț. Până la urmă, o viață am, de ce să nu mă bucur de muzică? Lângă mine, profesoara din Republica Moldova cântă cu energie. Una dintre elevele ei stă cu capul în mâini. Pare că regretă fiecare vers pe care l-a scris vreodată.
Minutul 191
Altcineva din public a compus o epigramă despre Cioroianu. Duelul epigramistic se transformă într-o luptă nedreaptă, cu fostul ministru al afacerilor externe în rol de piñata poetică.
Minutul 200
Cioroianu răspunde cu o nouă epigramă, adăugând că, în ritmul acesta, va ajunge să scrie un volum.
Minutul 220
Un domn recită: Poezia este o inimă pe o pată de hârtie. Alt domn ne spune un poem politic: Voi cei cu mai multe fețe, cum vă spălați dimineața? Încep să se dea diplome, dar nu e clar în ce ordine. Organizatorii se corectează între ei. Pe cât de bine măsurate sunt catrenele unei epigrame, pe atât de haosată e atmosfera din sală.
Minutul 230
O doamnă din juriu se plânge de participanți, ne spune că doi dintre ei au fost scoși din concurs pentru limbaj vulgar, că nu orice e poezie și în final le mulțumește celor care nu au chinuit-o.
Minutul 240
Urcă pe scenă să își revendice premiul al III-lea pentru epigrame Vasile Vajoga de la Iași, tehnician dentar, iluzionist și umorist, cu un nou croșeu liric pentru istoricul român:
Nu-i mult și-i dau de bunăseamă
Un kil de vin pe epigramă,
Dar cum să mă descurc acum
Când vrea să scrie un volum?
Minutul 240
Premiile, niște trofee cupe pe care scrie Festivalul de la Mizil, sunt ambalate în chiloței (folii de plastic).
Minutul 241
Vasile Vajoga citește și epigrama Termen de garanție:
Ca să reziste timp îndelungat,
Indiferent de vremea care trece,
Un om politic trebuie păstrat
În spațiu strâmt, întunecos și rece
Minutul 243
Începuse să-mi placă de Vasile Vajoga, dar a zburat prea aproape de soare și a aterizat în umor de Doru Octavian Dumitru cu ultima epigramă:
Manole, un zidar solid,
Cuprins de treze năbădăi,
Nevasta și-a proptit-o-n zid,
S-a suflecat și dă-i, și dă-i!
Minutul 250
Îmi notez un rar vers care îmi place, parte dintr-o poezie premiată: Și în aer stă să ningă o nouă tulburare.
Minutul 255
Un adolescent ne spune epigrama Generația Z:
Pe TikTok ne etalăm
Și la bani mulți tot visăm
Pe la școală n-am prea dat
De adunat am uitat.
Minutul 258
Umorul de Vacanța Mare continuă și cu premiul I, luat de Nicolae Bunduri din Brașov, cu epigrame despre moartea soacrei, băutură și nevasta supraponderală.
Minutul 260
Epigramele nu se mai opresc.
Pușca și curea lată
Soața mea înfierbântată
Îmi amintește uneori
Ce bărbat am fost o dată
Sau de maxim două ori.
Minutul 263
Pe ecranul din spatele scenei sunt proiectate în timp real imaginile filmate de elevul care se plimbă cu camera pe vorbitori, apoi pe persoanele din public. Atmosfera evenimentului, combinată cu versurile recitate, reacțiile ascultătorilor și camera tremurândă dă imaginilor un aspect de mockumentary.
Minutul 280
Mult mai bun mi se pare Ionuț-Daniel Țucă de la Medgidia, premiat doar cu o mențiune, care îi dă și el o epigramă la gioale fostului ministru, făcând aluzie la emisiunea 5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu:
De la istorie în zbor,
Și-ar fi dorit dumnealui să ajungă
La cinci minute de umor,
E-heei, maestre, cale lungă!
Apoi recită și bijuteria Românului de peste Prut:
Citind prezentul și trecutul,
Tu, frate drag, te lămurește
Că ne desparte numai Prutul,
Dar contrabanda ne unește.
Minutul 286
Deja sunt defazat și mi-e greu să mă mai concentrez la avalanșa de versuri, dar mă trezește puțin la realitate următoarea epigramă, al cărei autor mi-a scăpat.
Bugetul crapă, nu mai poate,
Vor fi măsuri excepționale,
Se taie pensiile toate,
Rămân doar cele speciale.
Minutul 316
Creierul meu e lichefiat după patru ore de poezii și epigrame, dar mă trezește imediat din transă Daria Dumescu din Iași cu Giuvare-n trei culori, o poezie atât de rasistă încât epigramele misogine de mai devreme par prin comparație manifeste progresiste. Textul ca textul – un rom care a furat bijuterii pentru a le face cadou nevestei amenință că se va duce cu șișul peste Bahtalo, după ce a văzut-o intrând la el în cort. Dar ce mă face cel mai mult să mă schimonosesc pe interior de jenă e că autoarea ține să recite cele cinci strofe cu accentul ăla. Știți care. Cu „haur” și „fer”.
Publicul e în extaz.
Daria se mai și laudă că a câștigat cu poezia asta la Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică de la Gura Humorului.
Minutul 320
Nu știu câte epigrame mai pot să duc.
Minutul 325
Festivalul se termină și ieșim afară. Îl depășim pe Cioroianu, care s-a oprit să dea autografe. Nu cred că vreau să mai aud o poezie vreodată, dar în același timp noua mea misiune în viață e să particip la festival, la secțiunea epigrame, și să câștig.
Minutul 331
În fața casei de amanet de pe strada Nicolae Bălcescu, un băiat claxonează și iese din Opel. „E nouă, acuma adusă, 2024!”, îi spune prietenului pe care l-a oprit din drum cu claxonul.
Minutul 348
Dacă Geo Bogza mânca lipie la un leu acum 86 de ani, i-am onorat și noi memoria cu câte o șaorma de la colț de stradă. Cam pe la medie chiar și pentru o șaorma de oraș mic, dar a alunecat fără probleme după patru ore de poezii și epigrame, cu momente într-adevăr amuzante și sclipitoare, dar și cu versuri care m-au făcut să regret că am urechi.
„S-a și terminat? Pe vremuri ținea trei zile”, spune șaormarul.
Minutul 349
După atâtea ore de carusel emoțional, în care am trecut ba prin cinism, ba prin râs autentic, plictiseală, energie, cringe și înduioșoare, sunt mai îngăduitoare decât Ioan și zic că era o șaorma fix la medie, caldă și decentă, dar că ar fi trebuit mai bine strânsă.
Minutul 351
M-am pătat peste tot cu maioneză.
Minutul 400
Ne plimbăm prin Mizil și văd alt câine. Îi fac și lui o poză.
Minutul 431
În gară, o doamnă cu pălărie și ochelari ascultă pe telefon Când s-o-mpărțit norocul. Nu i-o fi ajuns jumătatea de oră cu Ducu Bertzi la Romeo și Julieta, timp în care eu am disociat mai grav decât la orele de matematică din liceu. „Toată lumea butonează telefoane acum”, se plânge un bărbat fiului.
Am scris și noi câte o epigramă, dar n-am avut tupeu să ieșim cu ele la sesiunea de microfon la liber.
Între capete cărunte
Cu umor și poante multe
Stau și meditez la viață
Și mă întreb cât mai durează. (Oana)
La Mizil într-o sîmbătă dimineață,
Printre epigramiști care recită dezinvolt,
Mi-am amintit de ce acum jumătate de viață
Mi-am jurat că n-o să mai ascult folk. (Ioan)
Fotografiile de la festival au fost realizate de Ioan, iar cele de pe stradă de Oana.
