Final de vară, se încheie concediile și vacanțele. Ca să le păstrăm scrise pentru tot restul anului, am rugat câțiva oameni cu copilării mișto să ne povestească un pic despre vacanțele lor de vară, care durau trei luni nesfârșite și ascundeau în ele toate comorile lumii. Până acum, am mers cu Ana Glavce în Mozambic, cu Ana-Maria Caia la Mânăstirea Neamț, și cu Alexandru Vakulovsky într-o tabăra de vară pentru pionieri din Republica Moldova. Astăzi, povestim 30 de vacanțe de vară la mare, în campingul de pe plajă, cu Iuliana Dumitru, născută și crescută la 2 Mai.
Aveam 30 de ani și un copil în burtă prima dată când nu mi-am petrecut vara la 2 Mai. Un sentiment de panică amestecat cu entuziasm pusese stăpȃnire pe mine și-mi dădea impresia că vara nu se întâmplă dacă nu sunt eu acolo. L-am sunat pe tata să-l ȋntreb cum e la mare: „Nimic neobișnuit, e cald și multă lume.” „Apa cum e?” „Bate malul, deci se răcește.” Am închis telefonul și nu mi-a venit să cred că totul e neschimbat.
Nu, nu sunt genul de turist care-și petrece toată vara la mare relaxându-se și uitând de griji. Pentru mine, marea e acasă și cele trei luni de vară în care toți ceilalți se relaxează au fost încă din copilărie luni de muncă. M-am născut și am crescut ȋn satul 2 Mai. Când te-ai născut la malul mării, e clar că vara nu e rost de plecat. Unde să mă duc, la munte? Păi, muntele nu are mare și tocmai asta e tare vara: să te bălăcești pȃnă nu mai știi de tine, să miroși a sare și a piele arsă și să ai mereu nisip pe picioare. Chiar dacă bălăcelile sunt mai mult pe furatelea, între atribuțiile zilnice de vȃndut cafea, debarasat mesele de pe terasă sau făcut recepţie ȋn campingul de pe plajă, tot malul mării e cel mai tare loc de petrecut vacanţele.
Cel mai mult ȋmi plăcea să merg la discoteca mare, la Incognito Club, unde era plin de lume, erau mulţi turiști. Cei mai cool puștani din 2 Mai acolo se adunau. Incognito a funcţionat ȋn fostul restaurant Dobrogeanu, faimos pe vremuri pentru petrecerile care se ȋncingeau acolo. Mama a fost ospătăriță la Dobrogeanu ani de zile și, cȃnd eram mică, mergeam cu frati-miu să mȃncăm ciorbă la prȃnz. Am învăţat acolo să număr ȋn engleză pȃnă la zece de la o turistă. Restaurantul s-a închis la câţiva ani după ’90 și de prin ’97 a ȋnceput discoteca. Petrecerile la Incognito au mai ţinut doi-trei ani după anul 2000, apoi toată lumea - turiști și localnici - a ȋnceput să migreze spre Vamă. Inclusiv eu.
Mai tȃrziu, ȋn adolescenţă, după ce mi-a trecut nebunia cu discoteca, statul pe plajă noaptea, cu ceva alcool, era cel mai cool lucru. High-ul serii ȋl reprezenta baia ȋn mare. Într-o noapte am văzut cea mai tare chestie cu putinţă: sclipici ȋn apă¹! La ȋnceput ne-am cam speriat, credeam că e de la băutură, dar apoi ne-am dat seama că e vorba de ceva din mare și ne-am entuziasmat la maxim. A doua zi am aflat de la cineva din camping că e o algă marină și că e cel mai des ȋntȃlnită ȋn luna august.
Joburile de vară
Pentru că părinţii mei au administrat campingul din 2 Mai și o mică terasă pe plajă, am ajuns să petrec de mică mult timp pe malul mării. Pȃnă la 12 ani veneam ca orice copil normal, la baie și joacă, apoi mȃncam o pizza la terasă, poate și o ȋngheţată și după plecam acasă. În vara anului 1997 am decis că vreau mai mult, vreau să fiu toată ziua pe plajă. Soluţia oferită de ai mei a fost să muncesc acolo, mai exact să fac cafea ȋntr-o mică gheretă de lȃngă bar. Tata m-a luat la o discuţie serioasă despre muncă și responsabilitate. Mi-a spus că acolo nu ne jucăm și că dacă ȋmi iau un angajament trebuie să îl duc pȃnă la capăt, adică pȃnă la finalul verii. Chiar am avut de ales ȋntre mersul ȋn tabără și muncă. Am ales, evident, munca - doar ȋnnobilează.
La 12 ani mi-am ȋnceput aventura de „om serios” - asiguram cafeaua de dimineaţă pentru aproape o plajă ȋntreagă. Nu e ușor să lucrezi cu oamenii la prima oră, pentru că nu toată lumea e zen, mai ales atunci cȃnd cafeaua nu e gata și ei au avut o noapte grea. Primele două veri am reușit cȃt de cȃt să fiu ȋn formă dimineţile, pentru că serile erau cam la fel - ieșeam la joacă cu prietenii de pe stradă. După ce am implinit 14 ani, s-au cam schimbat lucrurile, pentru că am ȋnceput să ies prin sat seară de seară, pe la discoteca din tabăra de copii sau pe la un suc cu turiști la vreo terasă. Ce să mai, aveam viaţă socială.
La 17 ani, am schimbat terasa cu campingul și ospătăria cu recepţia. La ȋnceput n-am vrut, mi se părea tare ciudat să merg la oameni la cort ca să percep taxa de campare. Primele dăţi a fost mai greu, după care a ȋnceput să-mi facă mare plăcere. Fiecare avea ceva interesant de povestit, iar poveștile erau ȋnsoţite cel mai adesea de mȃncare și băutură. Eram ca ȋntr-o vizită continuă. Evident nu toată lumea era drăguţă și amabilă, dar cred că nimeni nu poate spune că jobul trebuie să fie mereu plăcut.
Prieteniile
Cȃnd eram mică, turiștii se numeau sezoniști și stăteau la mare mai mult de un weekend sau de o săptămȃnă. Uneori, și câte o lună. Aveam timp să ȋmi fac prieteni cu care să ȋmi petrec timpul. Pe unii i-am revăzut an de an, iar alţii au rămas doar prieteni de o vară. De-a lungul timpului, cred că am legat sute de astfel de prietenii, însă doar o mică parte au rămas ȋn peisaj.
Cea mai lungă prietenie „de vară” e cea cu Cristina Z. Vara asta sărbătorim 20 de ani de cȃnd ne cunoaștem. Prietenia cu ea m-a motivat să dau la facultate ȋn București și tot din discuții cu ea s-a născut ideea de a face un doctorat despre 2 Mai. La ȋnceput, ne-am scris scrisori - ea mai des, eu mai rar, ȋnsă am reușit să ne păstrăm prietenia ȋn timpul iernii. Scrisorile regăsite de curȃnd ne-au amuzat, dar ȋn copilărie și adolescenţă subiectele erau importante și serioase: despre băiatul care ne place sau nu, despre prietena care ne-a trădat ȋncrederea ori despre părinţii care poate nu ne oferă tot ce avem nevoie sau tot ce vrem.
Scrisorile au fost ȋnlocuite de lungi conversaţii la telefon, de obicei seara sau ȋn weekend, pentru că era mai ieftin, de mailuri, și mai apoi s-au transformat ȋn cafelele de dimineaţă sau brunchuri prin oraș. Ea venea vara la 2 Mai, eu mergeam toamna la București. Părinţii ei și-au petrecut tinereţea ȋn camping, așa ca au adus-o aici de mică. După ce ai noștri s-au ȋmprietenit, Cristina mai rămȃnea ȋncă o lună ȋn grija alor mei. Ne lăsau cortul lor montat, plin cu baxuri de apă și ne urau distracţie plăcută. Așa am ajuns ca la 15 ani să nu mai merg serile acasă, ci să devin ușor, ușor turist ȋn propriul sat. Am fost nedespărţite verile, devenisem un cuplu celebru ȋn micul sat. Asta pȃnă acum cȃţiva ani, când viaţa ne-a luat pe sus și n-am mai reușit să ne potrivim vacanţele la mare. Nu-i nimic, au apărut alte locuri în care să ne petrecem concediile împreună.
Plaja
Plaja din 2 Mai a fost, de când îmi amintesc eu, ȋmpărţită ȋn două: textiliști și nudiști, iar pe „graniţă” o cazemată2. În copilăria mea, cazemata era sus pe deal. Acum este deja pe jumătate ȋn apă. De pe coama dealului urmăream ce fac nudiștii la plajă. Nimic interesant: se bronzau la fel ca ceilalţi, care poartă slip, doar că fară urme. Am preferat mereu să fac baie pe plaja mare, la textiliști, unde nu sunt pietre ȋn apă și e plaja mai lată.
La ȋnceputul anilor ’90 și puţin după, plaja era principalul loc de distracţie, atȃt ȋn 2 Mai, cȃt și ȋn Vamă. Turiștii din camping, ȋn special, preferau să-și petreacă nopţile la foc, cu muzică cântată de cineva din grup și poate cu ceva mȃncare de pus pe jar (cartofi, porumb). Răsăritul este un must do și trebuie să recunosc că cine n-a văzut un răsărit pe plajă, după o noapte albă, a pierdut o super experienţă.
Campingul
Cȃnd aveam 6-7 ani, camparea era permisă pe toată plaja și până ajungeam la apă luam toate sforile corturilor ȋn picioare. Niciodată nu s-a supărat nimeni, oamenii erau mult mai chill ca acum, probabil și pentru că stăteau mult mai mult la mare și aveau timp să se relaxeze. În general oamenii din camping sunt relaxați. Preferă să-și petreacă vacanţele ȋn comuniune cu natura, să audă marea din cort, să stea zi și noapte pe plajă.
Ce-i drept, lucrurile s-au schimbat de-a lungul timpului. Camparea pe plajă este acum interzisă, iar corturile au fost înlocuite de căsuțe și rulote. Pe cȃt de greu mi-a fost la ȋnceput să fac recepţie ȋn camping, pe-atȃt de mult mi-a plăcut. Oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut în camping m-au ajutat pe parcursul adolescentei, fix atunci când aveam mai multă nevoie de persoane care sa ma influențeze pozitiv. Am citit cărți și am văzut filme la recomandarea lor, dar am primit ajutor din partea lor mai ales atunci când m-am mutat la București - fie că a fost vorba de vizite cu mâncare gătita sau de ajutor cu școala, ca atunci când Andreea M. m-a ajutat cu statistica pentru licență, ori atunci când Ilinca m-a ajutat la traduceri.
În timp ce scriam la disertația despre 2 Mai și Vama Veche, s-a pus în mișcare o adevărată rețea umană. Prin recomandările lor, am ajuns la multe personalități care veneau în trecut acolo. Oamenii ăștia m-au încurajat să caut și simplul fapt că am avut cui să povestesc descoperirile mele an după an a contat - atât pentru evoluția mea, cât și pentru recuperarea memoriei acestui spațiu de vacanță. Câteodată mă întreb ce-aș fi făcut dacă n-aș fi avut 2 Maiul și campingul despre care să scriu.
Iarna la mare
Toată viața am fost întrebată cum e iarna la mare. Iarna la mare e frig și pustiu. Şi cȃnd spun frig, mă refer la vȃnt puternic și ger de crapă pietrele. Marea e supărată și face valuri mari și, da, e cu-adevărat neagră. Satul 2 Mai e lipsit de viaţa și agitaţia din timpul verii, localnicii ȋși văd de ale lor și nu se ȋntâmplă mare lucru. Cel puţin așa era ȋn copilăria și adolescenţa mea - sau poate că doar așa ȋl simţeam eu. Acum lucrurile s-au mai schimbat, au apărut locuri unde să mai petreci timp și la Mangalia se ajunge mai ușor și mai repede cu mașina personală.
După 11 ani de stat ȋn București, trebuie să recunosc că nu mi-ar fi greu să mă ȋntorc să locuiesc ȋn 2 Mai. Mama face mișto de mine că m-am făcut orășeancă. 2 Maiul rămâne în continuare un loc foarte tare de petrecut vacanţa. Ideea e să fii chill, să nu ai treabă, să nu sune telefonul și să ai prietenii aproape.
Acum, scriu despre satul 2 Mai și Vama Veche dintr-o perspectivă academică, cercetez zona de aproape zece ani. Dar oricȃt de multe studii aș face, tata ȋmi spune mereu că am avut parte de cea mai tare școală, „școala vieţii”. Adevărul e că munca la terasă și ȋn camping m-a ȋnvăţat cȃteva trucuri. În primul rȃnd, am ȋnvăţat să vorbesc cu oamenii. Apoi am ȋnvăţat să pun ȋntrebările potrivite și am ajuns să înțeleg că orice problemă are o rezolvare. Aplic lecţiile astea și-n jungla urbană, știu mereu că felul ȋn care mă raportez și vorbesc cu o persoană contează, chit că e vorba despre organizarea unei expoziţii sau despre cumpărarea unei kilogram de roșii de la piaţă.
1 Noctilucă s.m. Protozoar marin cu corpul sferic, prevăzut cu un flagel fosforescent. [< lat. noctiluca miliaris, cf. fr. noctiluque].
2 Cazemata este o construcţie realizată ȋn timpul războiului care servea ca punct de observare pe mare. Nu am avut niciodată curajul să intru ȋn cea de la 2 Mai, ȋnsă colegii mei de clasă spuneau că sunt lanţuri cu cătușe pe pereţii interiori. I-am crezut pe cuvȃnt.
