În afară de câteva repere celebre, cât de bine cunoașteți istoria Bucureștiului, cu cartierele și străzile lui încâlcite? Cum s-a transformat zona în care locuiți acum și cât din memoria ei a supraviețuit? Care sunt poveștile din Tei, Floreasca, Drumul Sării, Vatra Luminoasă și alte cartiere ale capitalei?
Două cărți de istorie sinceră a Bucureștiului răspund la întrebările astea și la multe altele. Doar că, pentru a fi publicate, au nevoie de ajutorul vostru. Locuințe pentru muncitori și funcționari: Casa Construcțiilor și Parcelarea Vatra Luminoasă (1930-1949) înseamnă munca de cercetare a istoricului Andrei Răzvan Voinea și a arhitectei Irina Calotă și revizitează construirea cartierului Vatra Luminoasă, de la politica urbanistică a interbelicului, la episoadele lui palpitante, cu răsturnări politice în case conspirative. Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine - București (1908-1948), al cărui prim tiraj s-a epuizat rapid, este volumul în care Andrei Răzvan Voinea scrie istoriile a 25 de mici cartiere bucureștene. Ambele cărți sunt publicate de Studio Zona și aduc la laolaltă istoria și arhitectura, pentru o imagine mai limpde a spațiului public pe care-l împărțim.
Pentru a face posibilă publicarea lor, autorii au deschis o campanie de crowdfunding, la care sunteți invitați să contribuiți până la jumătatea lunii mai.
Până atunci, vă propunem să faceți o plimbare prin Vatra Luminoasă, în căutarea casei conspirative unde, la 23 august 1944, a fost arestat mareșalul Ion Antonescu și a început o eră politică nouă pentru România. Despre acest episod, puteți citi pe larg mai jos, într-un fragment din volumul Locuințe pentru muncitori și funcționari: Casa Construcțiilor și Parcelarea Vatra Luminoasă (1930-1949).
Evenimentele de la 23 august 1944 au avut loc și în Vatra Luminoasă
În septembrie 1940, regimul național-legionar continua interzicerea activităților politice democratice impuse de Carol al II-lea, majoritatea membrilor partidelor de opoziție intrau în ilegalitate, iar Vatra Luminoasă devenea unul dintre cartierele esențiale în istoria conflictului dintre acestea și regimul oficial. Lotar Rădăceanu își punea la dispoziția casa pentru întâlniri politice împotriva regimului, Ilie Moscovici și Victor Brătfăleanu au fost arestați. Până în 1944, toate aceste acțiuni s-au desfășurat într-un climat conspirativ și au avut mai degrabă un caracter individual.
În ziua de 4 aprilie a acelui an, aviația aliată a efectuat un bombardament masiv asupra Bucureștiului, în special asupra Uzinelor Grivița, însă multe dintre bombe au lovit și parcelarea Vatra Luminoasă. Ioan Hudiță descria evenimentul și drumul parcurs de la Piața Charles de Gaulle (pe atunci, Piața „Adolf Hitler”) spre Universitate, apoi pe Pache Protopopescu până în Vatra Luminoasă: „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu și un sfert – și s-a și auzit alarma. Când să trecem de Piața Brătianu, sergenții de stradă și un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piața Rosetti și, văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi, uitându-mă din ușă să văd avioanele care treceau în valuri, strălucind în lumina soarelui ca niște păsări de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau în apropiere și văd fum alb în direcția avioanelor de pe urma exploziei șrapnelelor trase de artileria antiaeriană. [...] Am ajuns acasă pe la ora trei. Ai mei observaseră de la fereastra sufrageriei, împreună cu soacră-mea, sutele de avioane. […] De la Calea Moșilor până la Vatra Luminoasă n-a căzut nicio bombă”.
În timp ce Hudiță se îndrepta spre locuința sa din Vatra Luminoasă, în Domenii, Ștefan Foriș era arestat. Înfrângerea militară pe Frontul de Est și perspectiva ocupării țării de către Armata Roșie, la începutul anului 1944, au condus la planul principalelor partide politice – Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist – de formare a unei alianțe împotriva regimului Antonescu. Pentru comuniști începuseră pregătirile, prin destituirea lui Ștefan Foriș din funcția de secretar general al partidului. Foriș a fost arestat de către un comando condus de Emil Bodnăraș. Unul dintre cei mai importanți fruntași comuniști din anii celui de-al Doilea Război Mondial, Bodnăraș (1904-1976) a preluat conducerea partidului împreună cu Constantin Pârvulescu și Iosif Rangheț, până la ieșirea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din închisoare, în august 1944. Bodnăraș își amintea că: „În ziua de 4 aprilie, ora 14.00, a venit bombardamentul aerian; am crezut că ne va da peste cap planul, dar ne-a ajutat”. După operațiunea de arestare și plasare într-o casă conspirativă din Floreasca a lui Foriș, Emil Bodnăraș s-a retras la propria-i casă conspirativă din Vatra Luminoasă.
Care era această casă și ce legături avea Emil Bodnăraș cu ea? Bodnăraș a intrat în posesia casei din Vatra Luminoasă prin intermediul colonelului Victor Precup, un personaj important în această intrigă. Precup a fost un susținător al revenirii lui Carol al II-lea pe tron (1930), însă a intrat în conflict cu acesta și a fost arestat pentru plănuirea unui atentat împotriva lui. A fost condamnat și a petrecut cinci ani în închisoare, unde l-a cunoscut pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Precup a fost eliberat de Antonescu pe data de 11 septembrie 1940, fiind considerat o victimă a camarilei regale, însă, la scurt timp, a reluat legăturile cu comuniștii și a început să lucreze la înlăturarea lui Antonescu. Bodnăraș mărturisea că, în urma unei întrevederi premergătoare arestării lui Foriș, i-a cerut colonelului să îi facă rost de o casă conspirativă în București: „Cum lucrurile fuseseră pornite cu Orban, el mi-a găsit casa din Vatra Luminoasă, H2, unde s-au executat și 4 aprilie, și 23 august, o casă foarte bună”. Din aceeași conspirație mai făcea parte, conform lui Bodnăraș, și industriașul Max Auschnitt.
Casa fusese construită în campania a cincea (1936-1937), în lotul de 36 de locuințe inaugurate pe 1 noiembrie 1937. Pe planul de parcelare apărea strada C, lotul 12, ultimul, la intersecția cu strada H și, cel mai probabil, avea numărul 27, fiind atribuită străzii Sighișoara. Aflându-se la intersecția cu strada H (care în 1937 nici nu era deschisă), adresa oficială a casei era pe strada C, numărul 29. Abia ulterior, datorită amplasării chiar la intersecție, i-a fost atribuit numărul 2, pe strada H (astăzi, Constantin Tănase). Conform distribuirii inițiale din anul 1936, casa îi revenea funcționarei Aurica Niculescu.
Despre arestarea lui Ștefan Foriș și noaptea în Vatra Luminoasă, Bodnăraș își amintea: „Am intrat eu singur în cartierul Vatra Luminoasă și acum o coincidență interesantă: într-o stradelă – asta era dimineața spre 3.30 –, o femeie ieșind dintr-o curte: Domnule, pentru Dumnezeu, ajutați-mă să nasc! Mă gândesc ce provocare o fi și asta. Văd pe stradă o umbră. Într-un colț, în apropiere, știam că este un post de gardian. Mă gândeam – te pomenești că asta se agață de mine și atunci strig: Gardian, uite aici o femeie care naște, la primul post dă-i o mână de ajutor, ține 100 de lei. Și mă gândeam atunci simbolic: iată, se naște un copil, s-a născut și o conducere nouă. Ajung acasă. Acasă la mine rămăseseră Pârvulescu cu Anuța Toma, care era tehniciană la el, şi Florica. Rangheț venise înapoi, n-a auzit nimic și a plecat din casă. A doua zi urma să plece și Pârvulescu din casă. I-am găsit pe toți foarte emoționați, pentru că se mai întâmplase ceva. După ce vine Rangheț și comunică că nu m-a găsit și oamenii se pregătesc de rău, pe la vreo două noaptea începe să sune soneria în casă și sună la nesfârșit. Ei erau acolo și cu arhiva noastră, și cu sticla de gaz lângă sobă, gata să le dea foc și nu se îndurau. Gazda s-a speriat, era un om fricos, n-a ieșit și atunci s-a hotărât Florica, [...] s-a dus jos și a constatat că este un scurtcircuit. Cum s-a produs, nu s-a putut stabili. Și erau emoționați de asta și pe la 4 dimineața am apărut”. În declarațiile privitoare la intrarea în posesia casei, Bodnăraș nu a menționat nimic despre proprietarul acesteia.
Evenimentele din aprilie au continuat cu apariția Blocului Național Democratic, o alianță formată din Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Comunist din România. Actul de înființare a fost semnat de reprezentanți ai fiecărui partid: Bebe Brătianu (PNL), Ioan Hudiță (PNȚ), Titel Petrescu (PSD) și Vasile Bâgu (PCdR), pe 20 iunie 1944, în casa lui Hudiță de pe strada H, nr. 11, din Vatra Luminoasă. Această alianță „a determinat, cauzal, plănuirea evenimentelor de la 23 august”. Discuțiile secrete s-au desfășurat în aceeași casă, iar Hudiță consemna cronologic toate aceste întâlniri. Pe 18 mai 1944, liderul țărănist nota că „pe la 7:30 (seara) au sosit Constantinescu-Iași împreună cu muncitorul Vasile Bâgu, iar după 10 minute Voitec, însoțit de Rădăceanu, care cunoaște bine cartierul meu. La opt precis au sosit Ghiță Pop împreună cu Bebe Brătianu și C. Zamfirescu [...]. În calitate de gazdă, am deschis ședința spunând câteva cuvinte în legătură cu rostul acestei întâlniri și precizând punctele de bază ale acordului pe care-l urmărim”. Pe 6 iunie, delegații care plănuiau înlăturarea lui Antonescu s-au întâlnit din nou în Vatra Luminoasă, în casa lui Hudiță („aerisesc casa, ud grădina și aștept delegații care încep să sosească”) și stabilesc semnarea pactului care punea bazele Blocului Național Democratic. Semnarea pactului de către delegații celor patru partide a avut loc pe 19 iunie 1944, iar Hudiță consemna în jurnalul său: „După ce au fost semnate cele patru exemplare, câte unul pentru fiecare partid, am discutat în general măsurile care trebuie luate pentru punerea în practică a acordului”. A doua zi, pe 20 iunie, pactul a fost semnat, oficial, și de liderii partidelor, în casa lui Iuliu Maniu. Însemnările lui Hudiță sunt confirmate și de amintirile Ioanei Berindei, fiica sa, care consemna și locul precis al semnării: „Aveam o masă de stejar dublă, mare în sufragerie, masa pe care la urmă s-a semnat pactul din 20 iunie. Când a murit tata, mama a dat-o Muzeului Partidului”. De altfel, Ioana Berindei confirma că Dej a fost în casa lui Hudiță după 23 august 1944, iar jurnalul ţărănistului menționează și numeroase alte personalități care au trecut pragul acelei case.
Ioan Hudiță consemnează în jurnal și aspecte de viață cotidiană în Vatra Luminoasă: la începutul lunii august, „în cartierul meu, Vatra Luminoasă, grădinile din jurul caselor sunt năpădite de buruieni, mai înalte, unele, decât gardurile. Printre ele domină, ici-colo, flori înalte de nalbă de diferite culori. Niciodată nu mi s-a părut mai trist orașul ca astăzi și mai puțin îngrijit. În afară de centru, și aici foarte rar, cartierele periferice n-au fost măturate sau udate de luni de zile decât numai de ploi. La cea mai mică adiere de vânt se ridică nori de praf care te sufocă pur și simplu. De mai ține războiul, cartierele mărginașe vor căpăta aspect de sate pustii și neîngrijite. Ce s-o fi petrecut în capul lui Antonescu ca să nu mai înțeleagă el inutilitatea unui război atât de ruinător pentru toată țara?”. Tot el continuă: „Acasă găsesc totul bine. Văd pe vecinii mei, avocatul Bonteanu și pe arhitectul Hanciu, veniți și ei să vadă ce mai este cu gospodăriile lor, ei fiind plecați de peste două luni din oraș. Sunt disperați și mă întreabă dacă mai este vreo nădejde să se termine cu «mizeria asta de război». Povestesc o serie de lucruri triste în legătură cu mizeriile pe care le îndură în disperare și spun lucruri îngrozitoare despre ce pot să îndure bieții refugiați din Moldova, Bucovina și Basarabia care-și plâng amarul și blestemă ziua în care s-au hotărât să plece în bejenie. «De la un capăt al țării până la celălalt, zice Bonteanu, toată lumea blestemă pe Antonescu și pe Hitler.» Îi încurajez spunându-le că nu mai este mult, deși eu singur nu mai știu ce să cred”.
În aceste luni, din aprilie până în august, opoziția democrată a pus la cale lovitura de palat, iar planul urmărea arestarea și ținerea sub pază a mareșalului Antonescu și a apropiaților săi într-o casă conspirativă, de către comuniști. Bodnăraș a ales, și de această dată, casa din Vatra Luminoasă. Pe 23 august 1944, Comandamentul General al Formațiunilor de Luptă Patriotice, condus de Emil Bodnăraș, l-a preluat pe mareșalul Ion Antonescu de la Palatul Regal și l-a transportat în Vatra Luminoasă. Detaliile despre locul în care erau ținuți Ion Antonescu şi apropiaţii săi au fost ținute secret.
Emil Bodnăraș a prezentat pe larg toată operațiunea de pregătire a casei conspirative. „Am pregătit grupa pentru scoaterea lui Antonescu și am găsit că cea mai bună casă era casa din Vatra Luminoasă, casă pe care o părăsisem în ziua de 14 august, după căderea lui Manole [...]. Manole a căzut la două zile după eliberarea tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagăr. Căderea lui era legată de un furnizor de armament de la Brăila, unul Kreimler. Un cumnat al lui a fost arestat, iar Kreimler a cedat la bătaie și l-a denunțat pe Manole, că are legături în București și că Bodnăraș este în București. El s-a văzut cu mine de câteva ori. Manole cunoștea casa mea din Vatra Luminoasă. Erau vreo 6 oameni care cunoșteau această casă și atunci noi a trebuit să părăsim casa, când am aflat că Manole a fost arestat (n.a. – pe 14 august). Ce m-a determinat să-l aducem pe Antonescu în Vatra Luminoasă: casa fusese părăsită, nu locuia acolo decât gazda, care acoperea. Era un funcționar angajat la Bernache. Ajungând acasă (n.a. – în Vatra Luminoasă), îl găsesc pe Manole la mine acasă. Văzându-l pe Manole și într-o stare pozitivă pentru a-i face paza lui Antonescu, l-am înarmat și am spus Pregătiți casa”.
Din echipa condusă de Bodnăraș mai făceau parte, printre alții, ospătarul Nicolae Proșan și Ioan Constantinescu, la rândul lor, locuitori ai cartierului, care au asigurat și paza casei până la predarea deținuților sovieticilor pe 31 august 1944. Nicolae Proșan (1906-1994), cel care primise casa de pe strada I, lotul 214, era funcționar particular. Conform datelor din arhiva Casei Construcțiilor, acesta era ospătar. De asemenea, a fost membru al Partidului Comunist din România din 1932, membru în organizația de partid a restaurantului „Cina” din Capitală în 1944. În perioada iunie-august 1944, Nicolae Proșan a făcut parte din Formațiunile de Luptă Patriotice, luând parte la mai multe acțiuni de sabotare a liniilor de comunicație germane (în acea perioadă era dat dezertor din armată și locuia împreună cu alți patrioți la un anume Ioan Miroiu, pe strada Dr. Felix 79). Ioan Constantinescu, tot ospătar la „Cina”, locuia și el în Vatra Luminoasă, pe Dr. Russel 17, iar din grup mai făceau parte Ștefan Mladin, Nicolae Dumitrescu, Vasile Iliescu, Ion Marghian și Ilie Dinuț.
Cum a decurs arestarea? Conform lui Ilie Dinuț și Nicolae Proșan, „pregătirile fiind terminate, către ora 24, am luat sub pază căpeteniile antonesciene, […] pe care le-am îmbarcat într-un camion acoperit, încadrându-i pe fiecare cu câte un luptător gata de a face față oricăror eventualități. Camionul a fost escortat de două mașini ale partidului comunist. În cea din față se afla tovarășul Emil Bodnăraș, care ne-a condus pe străzi lăturalnice până în bulevardul Pache, ajungând apoi la șoseaua Mihai Bravu, din care am intrat în cartierul Vatra Luminoasă. Mașina s-a oprit în fața unei case cu etaj. Era una dintre casele conspirative ale partidului, rezervată special unei astfel de situații. În cel mai mare secret, arestații au fost introduși în clădire și repartizați în camere. Reușita deplină a acțiunii depindea de păstrarea secretului privind locul de detențiune. În acest scop, ni s-au dat dispoziții detaliate cu privire la organizarea pazei arestaților și securității clădirii. […] Conducerea formațiunii a fost încredințată lui Nicolae Proșan […]. Conștienți de răspunderea ce ne revenea, am trecut imediat la organizarea pazei. Am fixat câte un post de pază la fiecare dintre cele două camere în care erau cazați arestații, ținând permanent ușa deschisă pentru a-i avea sub o strictă supraveghere. Când aviația hitleristă a început, în dimineața zilei de 24 august 1944, să bombardeze Capitala, am luat noi măsuri pentru întărirea pazei. La cererea noastră, formațiunea de luptă a fost întărită cu încă doi oameni. [...] După 11 zile și 12 nopți de veghe, în dimineața zilei de 3 septembrie 1944, am fost anunțați că misiunea noastră se apropie de sfârșit. Am luat măsurile necesare pentru scoaterea arestaților din clădire. În fața casei s-au oprit două camioane militare, aflându-se în fiecare câte 25-30 de ostași sovietici, trei GAZ-uri, din care au coborât ofițeri superiori sovietici, precum și autoturismul cu care venise tovarășul Emil Bodnăraș”.
Povestea casei conspirative s-a încheiat în ziua de 31 august 1944, când Antonescu și grupul său au fost predați sovieticilor. „A doua zi după cele întâmplate mai sus, am auzit publicul din cartier discutând că un convoi de mașini a staționat în Parcul Vatra Luminoasă, în dreptul casei unei croitorese și că au văzut și ofițeri ruși”. Permisul de conducere al lui Bodnăraș, eliberat la 28 octombrie 1944, arată că era domiciliat în Parcul Vatra Luminoasă, str. H, nr. 2. Este foarte important de menționat că pe lista celor care aveau de plătit credite la Casa Construcțiilor nu mai apare nicio mențiune în 1944 despre această casă, semn că, probabil, fiind legată de Bodnăraș, proprietarul nu a mai trebuit să suporte ratele.
Ioan Hudiță nu se găsea în parcelare în noaptea de 23 august, dar a telefonat unui apropiat: „Te rog, anunță familia mea să asculte diseară la ora 10 radioul. Am deschis aparatul și se spunea că la ora 10 avea să fie un comunicat cu totul special. La ora 10 […] s-a anunțat arestarea mareșalului. A doua zi, nemții au bombardat Bucureștiul. Noi auzeam de la Snagov cum bubuie Bucureștiul și eram îngroziți că nu știam unde era tata. El dormise [...] în Parcul Carol…”. Jurnalul continuă: „Vineri, 25 august: pe la 6 dimineața, plec […] de la Parcul Carol, să vedem ce a mai rămas din casele noastre. [...] Acasă la mine, totul în regulă. Îmi fac o cafea și ud apoi grădina, ca în vremurile bune”.
17 septembrie 1944: „La 8 vine Bodnăraș. Nu l-am mai văzut din noaptea de 23 august, când venise la Palat cu echipa lui să îi ia în primire pe Antonești și pe colaboratorii lor. El îmi spune că timp de un an de zile, cât a locuit la familia Niculescu, peste drum de casa mea, privea de la fereastră musafirii care veneau la mine, printre care Maniu, Lupu, Mihalache, Ghiță Pop, iar după începerea tratativelor pentru încheierea Blocului Democratic, delegații celor patru partide”.
Hudiță mai menționează, pe 25 iulie 1946: „La opt dimineața, după un telefon, a venit să mă vadă Bodnăraș. A lăsat mașina la colțul străzii pentru ca șoferul lui să nu știe la cine vine. El i-a spus că se duce la vechea lui gazdă, dna Niculescu, care locuiește peste drum de noi. Arătându-mi mirarea de astfel de precauțiuni, el mi-a explicat că, date fiind raporturile încordate între partidele noastre, e nevoit să păstreze o totală discreție în relațiile lui cu oamenii politici”.
Destinul lui Ioan Hudiță, al familiei și al casei sale, prezentat de fiica acestuia, Ioana Hudiță Berindei, este simbolic pentru destinul parcelării: o acțiune violentă de arestare, confiscarea locuinței și, după un anumit timp, revenirea la starea de lucruri inițială. În vara anului 1947, când era în vacanță, Hudiță a evitat inițial arestarea, sărind pe geamul din spate la vecini, prilej cu care și-a rupt piciorul. Familia a chemat ajutoare: „Mama i-a telefonat doctorului Gerota, care i-a trimis o ambulanță, l-a scos într-un covor pe tata că era leșinat. Pe o scară, vă dați seama, într-un beci cu o scară mică, locuințe ieftine...!” În cele din urmă a fost arestat pe 1 octombrie 1947 și, fără a fi judecat sau condamnat, a petrecut opt ani în închisoare. Aproape toți membrii ai familiei Hudiță au fost arestați (Ioan Hudiță, soția sa și Ioana), mai puțin cea de a doua fiică. Aceasta a fost dată afară din casă din 1952 și doar menajera (pe nume Floarea) mai locuia în acea casă în calitate de chiriașă, la subsol, iar în rest apăruseră chiriași noi. După eliberare, soția lui Hudiță împreună cu fiica acesteia, găsiseră să locuiască la vecinii din locuința cuplată, la familia Sfat. De altfel, proiectarea unei locuințe cuplate a fost de mare ajutor în căutarea unei locuințe: „Vecinii de casă, după un timp, i-au spus: Uite, camera fetelor noastre e liberă. Camera aceea era, cum să vă spun, spate în spate cu camera noastră de fete. Căci erau case duble – jumătate familia Hudiță, jumătate familia Sfat. Așa se numeau, iar noi eram prietene cu fetele. Și i-au oferit-o surorii mele. Știți cum era camera? Din pat împingeai ușa cu piciorul. Cu voia lor, a familiei Sfat, sora mea bătuse trei, patru cuie în ușă. Și își atârna lucrurile acolo, fiindcă ținea tot ce avea ea mai de preț la Floarea. Jos”. După eliberare, în 1955, familia a fost reunită și, după o vreme, a reintrat în posesia casei. Din cauza faptului că Ioan Hudiță nu fusese judecat, ci doar întemnițat fără proces, casa nu fusese naționalizată oficial. Astfel, Hudiță a locuit în casa sa, dar împreună cu chiriașii, revenindu-i o cameră și bucătăria. Ioana Berindei susține că tatăl ei se împăca bine cu chiriașii, lucru foarte rar în acele vremuri. Tot ea menționează: „Dar ai mei aveau datorii care îi apăsau, încât în 1974 vând casa din Vatra Luminoasă, achită datoriile și se mută într-un apartament în Șulea, la stația de tramvai Ozana”. La fel de interesant a fost destinul jurnalului său politic, unul dintre cele mai complexe documente istorice pentru înțelegerea perioadei anilor 1940. După întemnițarea lui Ioan Hudiţă, soția și fiica sa, Ioana, au îngropat jurnalul „în cutii de tablă, la rădăcina unui cais, în curtea casei”.
(1) N. Jurca, op. cit., p. 300.
(2) „La tratative, din partea Partidului Comunist au participat – direct sau indirect – Lucrețiu Pătrășcanu, Iosif Rangheț, Petre Constantinescu-Iași, Constantin Pârvulescu, Constantin Agiu, Emil Bodnăraș, Mihai Magheru, Vasile Bâgu, din partea Partidului Social Democrat – Constantin Titel Petrescu și Ștefan Voitec, învestiți cu depline puteri de conducerea partidului lor pentru a purta convorbiri, precum și alți militanți, ca Iosif Jumanca, Theodor Iordăchescu, Ion Pas, Nicolae Deleanu, Zaharia Tănase, Victor Brătfăleanu”, în N. Jurca, op. cit., p. 310.
(3) Ioan Hudiță, Jurnal politic (1 ianuarie – 24 august 1944), p. 175.
(4) Declarația lui Emil Bodnăraș, în Dan Cătănuș, Ioan Chiper, Cazul Ștefan Foriș..., pp. 149-151.
(5) Bodnăraș se referea la Iuliu Orban, om de legătură între Bodnăraș și Gheorghiu-Dej.
(6) Bodnăraș se referea la momentul 4 aprilie 1944, adică arestarea și destituirea din funcția de șef al comuniștilor a lui Ștefan Foriș.
(7) Declarația lui Emil Bodnăraș, în Dan Cătănuș, Ioan Chiper, op. cit., p. 138.
(8) Ibidem.
(9) Pentru detalii, vezi A.N.I.C., Fond Casa Construcțiilor, Dosar 3/1936, fila 2 și Dosar 11/1936, fila 29. Conform fișei din dosarul 3/1936, Casa Construcțiilor atribuia locuința de la parcela 12, strada C, unei persoane, Aurica Niculescu, însă dosarul nu cuprinde informații despre această persoană. Dosarul 11/1936 menționează (vezi fila 126), de fapt domnul Aurică Niculescu.
(10) Florica era soția lui Emil Bodnăraș.
(11) Declarația lui Emil Bodnăraș, în Dan Cătănuș, Ioan Chiper, op. cit., pp. 149-151.
(12) Lavinia Betea, op. cit., p. 11.
(13) Ioan Hudiță, Jurnal politic (1 ianuarie 1944 – 24 august 1944), p. 254.
(14) Ibidem, p. 290. În ziua respectivă are loc și debarcarea trupelor aliate în Normandia.
(15) Ibidem, p. 317.
(16) Ioana Berindei: „Şi atunci cu niște prieteni de-ai noștri și cu Dan (n.a. – este vorba de soțul Ioanei, istoricul Dan Berindei), mama a scris că dona această masă pe care s-a semnat pactul din 20 iunie 1944. Nu mai avea unde s-o țină și atunci ... Dan știe că mama a primit o scrisoare de mulțumire pentru această masă.” Lavinia Betea, op. cit., p. 62.
(17) Ioana Berindei: „«Mi-ați spus odată că Dej a venit în casă la dvs.» «Dar eu nu mai eram atunci acasă, eram cu Dan. Sora mea ar putea să povestească»”, în Lavinia Betea, op. cit., p. 58.
(18) Ioan Hudiță, Jurnal politic (1 ianuarie 1944 – 24 august 1944), p. 417, însemnare din 7 august 1944.
(19) Ibidem, însemnare din 11 august 1944, p. 347. Informații despre cum gândeau Hanciu și Bonteanu reies din paginile jurnalului. Sutele de dosare ale Casei Construcțiilor nu oferă nicio informație referitoare la poziționarea politică a principalilor reprezentanți ai Casei Construcțiilor, Neculai Aprihăneanu, Ioan Hanciu și Petre Bonteanu. Mai găsim totuşi niște mențiuni din 1946 ale lui Hudiță: „Seara avem musafiri familiile Hanciu, Culcer, Spiridon și Comănescu, între orele 8 și 11. Toți se plâng de sărăcia generală, de lipsa de alimente și de lemne de foc. Toți înjură pe comuniști și pe ruși și formulează critici severe la adresa anglo-americanilor, pe care-i fac responsabili de a fi lăsat Europa la discreția bolșevismului” (p. 321). Mai mult, „seara suntem invitați la Spiridoni, cu Hancii, Comăneștii și Culcerii. Nu se discută decât mizeria economică, atribuită de toată lumea numai rușilor, care «pustiesc țara mai rău decât lăcustele», zice Hanciu. Mă amuză mult antisemitismul exagerat de care face caz Culcer, care se întrece cu Hanciu în dezbinarea evreilor.”
(20) Manole Bodnăraș (1909-1985), fratele lui Emil Bodnăraș.
(21) Bodnăraș se referă, probabil, la inginerul Ion Bernache, director al Căilor Ferate Române după 1944, unul dintre apropiații lui Gheorghiu-Dej. În 1945 l-a însoțit pe acesta în mai multe vizite, precum cea de la Moscova (1945). Conform fișei de partid, „membru de partid exclus în 1951 pentru că: până la 23 august 1944 a fost exploatator; în calitate de director general la C.F.R., apoi de director al Fondului Bisericesc, a promovat în funcții elemente dușmănoase regimului. Întrucât din 1943 a avut legături cu Partidul, Colegiul Central de Partid a hotărât anularea deciziei şi reîncadrarea lui în Partid cu stagiul avut anterior.” În A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R. – Colegiul Central de Partid (1945-1989). S-ar putea referi și la Gabriela Bernachi, membră P.C.R. din timpul războiului, membră fondatoare şi vicepreședintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România.
(22) Emil Bodnăraș, în „Stenograma ședinței din ziua de 18 ianuarie 1960, la care au participat tovarășii Emil Bodnăraș, Walter Roman, general Zaharia Gheorghe și Ada Gregorian”, în A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., Colecție 60, Inventarul 2, cuprinzând amintiri, memorii etc., p. 25.
(23) Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeș, Dicționarul ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a Penitenciarelor. Aparatul central (1948-1989), Vol. 1, pp. 402-409. Despre Vatra Luminoasă mai menționează și Ion Mocioni-Stârcea, vezi declarația în A.N.I.C., Fond Ministerul Afacerilor Interne – Arhiva Operativă, Dosar 40046, volumul 6 („Problema 23 August”), p. 1690.
(24) Proșan primise casă în 1940 în Vatră, dar a dezertat și, în consecință, probabil i-a fost luată și de aceea locuia acum pe Dr. Felix. Alte date despre cariera lui Proșan: „După 6 martie 1945, data instalării guvernului procomunist dr. Petru Groza, Nicolae Proșan a fost încadrat în structurile represive al regimului comunist. [...] Astfel, la 8 martie 1945, din ordinul lui Teohari Georgescu, Proșan a fost încadrat în Corpul Detectivilor din Direcția Generală a Poliției cu gradul de comisar [...]. La câțiva ani după încadrarea sa în DGP a fost scos din MAI și trimis în producție, în martie 1953, ca ospătar la restaurantul Compescăria – Delta Dunării din Calea Victoriei-București […]. Se pare că în 1949, cu prilejul verificării membrilor de partid din MAI, Proșan a fost reținut pentru cercetări, însă nu va sta prea mult în arest, deoarece, la intervenția protectorul său din MAI – Teohari Georgescu, a fost eliberat și ulterior promovat într-o funcție de conducere din DGP”, în Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeș, Dicționarul ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a Penitenciarelor. Aparatul central (1948-1989), vol. 1, pp. 402-409.
(25) Este neclar dacă acesta locuia deja în Vatra Luminoasă sau a primit casa după 1944.
(26) Ilie Dinuț și Nicolae Proșan, în „August 1944 – memoriu”, în Analele Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., pp. 85-98, nr. 4/1967.
(27) „Un cetățean din București informează autoritățile despre scoaterea din București, la 31 august 1944, a arestaților din grupul Antonescu”, în Gh. Buzatu, Corneliu Bichineţ (coordonatori), Arhive secrete, secretele arhivelor, vol. II, București: Editura Mica Valahie, 2005, care citează Arhiva C.N.S.A.S., vol. 34, f. 219-220.
(28) Pe casa în care au fost ținuți sub aresat a fost instalată o placă comemorativă, care a fost îndepărtată după 1989, în locul ei fiind instalată o altă placă. Unii dintre locuitorii parcelării își aduc aminte de faptul că la fiecare 23 august, până în 1989, se organiza un mic eveniment.
(29) Lavinia Betea, op. cit., p. 67.
(30) Ioan Hudiță, Jurnal politic (25 august 1944 – 3 noiembrie 1944). Însemnare din 25 august, p. 149.
(31) Ibidem. Însemnare din 17 septembrie 1944, p. 151. Aurica Niculescu și soțul ei, vecini cu familia Hudiță, locuiau pe aceeași stradă.
(32) Ioan Hudiță, Jurnal politic (21 aprilie – 31 august 1946), pp. 251-252.
(33) Lavinia Betea, op. cit., p. 98.
(34) Ibidem, p. 102.
(35) Ibidem, p. 104. Bulevardul Ion Șulea (astăzi Theodor Pallady), respectiv stația Ozana se găsesc în cartierul Titan – Balta Albă.
(36) Ibidem, p. 98.
Foto main: Cartierul Vatra Luminoasă. Imagine din arhiva Dumitrache
