Criticul literar Mihai Iovănel trece în revistă anul 2018, așa cum a fost el scris și citit - dar nu doar astfel. De la sfințirea Catedralei Naționale (neterminată), la referendumul pentru redefinirea familiei (respins), la gâlceve scriitoricești și premii în premieră, așa s-a așternut anul pe hârtie.
8. Evenimentul anului din punct de vedere subiectiv (adică din punctul meu de vedere, ca să fiu mai explicit) a fost prezența lui Jonathan Franzen în România, la Iași și la București. Franzen, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, a fost invitat de FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași).
7. Cuvântul anului (vezi și punctul 6) în România a fost „muie”, utilizat în îndrăgitul slogan „MuiePSD” – urare izvorâtă din dragostea pentru Partidul Social-Democrat, dar și din neputința de a-l da jos sau de a organiza ceva eficient (exceptând mișcările de stradă de tip Piața Victoriei) împotriva guvernării acestuia. Mai surprinzătoare decât succesul sloganului, transformat rapid în memă, a fost ardoarea cu care intelectuali publici ca Gabriel Liiceanu sau Vladimir Tismăneanu l-au luat în brațe, teoretizând intens pe marginea lui. Cu rezultate mai curând ridicole: oricât de eliberator ar fi să strigi la un moment dat „muiePSD!”, dacă-ncepi să bați câmpii cu „destinul istoric” (Gabriel Liiceanu) și cu „revoluția” (Vladimir Tismăneanu) mijlocite de slogan o cam bagi în propria poartă.
Cu ocazia asta a revenit în actualitate o poezie de la începutul anilor 2000 a lui Marius Ianuș:
„Muie FSN!
Cu șobolanii lui și
CULTURA lui de șobolani!
Ăsta nu e nici CAPITALISM SĂLBATIC, nici
DEMOCRAȚIE SOCIALĂ!
Asta e PROSTIE!”
Poeziile au curs și din partea represiunii – a jandarmilor care au înecat în gaze lacrimogene manifestanții în timpul protestului desfășurat în august în Piața Victoriei. Am comentat aici o astfel de poezie.
6. Ctitoria anului a fost fără îndoială Catedrala Mântuirii Neamului. Numele spune tot (și nu începeți, pls, cu lecția cum că numele vine din adâncurile istoriei naționale, de la Decebal și Traian). Bine, nu chiar tot: pentru ca oroarea să fie totală, e util și un mic eye contact. Lovecraft, frate!
Patriarhul Daniel, ctitorul ctitoriei, a stârnit deja imaginația oricum horny a poeților, ca în acest frumos poem din care citez foarte parțial (e din volumul Ioan Șerbu, „krav maga”, Casa de Editură Max Blecher, 2018):
DANIEL
pentru 1500 de euro metrul
mai scump în făgăraș ca-n băneasa
pentru casa de pe 13 septembrie
întinsă pe 56 de numere
(…)
muie daniel
(…)
muie pentru 1%
care vine și de sus și de jos
muie pentru că nu știu
dacă porți chiloți pe dedesubt
muie pentru doctoratul din franța
când tu vorbești de tine la plural
când pui studenți să-ți care trafaletul
când n-atingi portiera la merț
când nu dai nimic înapoi
muie daniel
muie pentru morții din giratoriu
muie pentru mecla trasă-n fier
muie pentru toată regia
muie daniel
5. Evenimentul internațional al anului în materie de literatură a fost scandalul sexual care s-a abătut asupra Premiului Nobel pentru Literatură. Ramificațiile au fost atât de rămuroase, încât decernarea pentru 2018 s-a amânat cu un an. Unii spun că premiul n-o să-și revină prea curând – nu în plină mișcare #MeToo.
Oricum, obsesia Nobelului o să fie greu de mișcat din imaginarul național al României. La sfârșitul anului, o știre anunța că Eugen Simion a primit Medalia de Aur pentru Filologie „Alfred Nobel”. Vestea a fost preluată de toate ziarele și site-urile, plus mii de share-uri pe Facebook, stârnind comentarii de felul „e primul nostru Nobel pentru literatură – fie și la categoria critică & filologie” (Paul Cernat). Afacerea a avut o evoluție tipic românească: Radu Vancu a scris pe pagina lui de Facebook că medalia de aur nu doar că nu se numește „Alfred Nobel” pe site-ul original al premiului, dar și că medalia însăși ar fi un soi de fake (un trofeu de tip Adibas, ca să-l citez pe Vancu) de care Academia Română s-a lăsat păcălită. După care Vancu a fost atacat pe motiv că scrie din invidie că „Nobelul” n-a ajuns la cine trebuie (adică la Cărtărescu)…
4. Evenimentul social-politic al anului a fost Referendumul pentru familie, care a stârnit un val sulfuros de homofobie pe rețele și în mass-media, polarizând tot ce era de polarizat. Referendumul a sfârșit cu un „fâs” mai degrabă decât cu un „bum”, dar consecințele lui, în ciuda rezultatului momentan pozitiv, sunt greu de calculat.
3. Evenimentul instituțional al anului a fost realegerea lui Nicolae Manolescu pentru un al patrulea mandat în fruntea Uniunii Scriitorilor, în defavoarea scriitorului Dan Lungu, care a candidat cu un program reformator. Așa cum am scris în materialul despre USR pentru Scena9, în ultimii ani „USR-ul este confiscat de o birocrație administrativă (conectată politic prin personaje ca Varujan Vosganian sau Traian Dobrinescu), care-și alocă cu lăcomie resursele: a se vedea cazul comic al lui Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR, care a primit din partea USR premiu după premiu (inclusiv în cadrul unor festivaluri pe care chiar el le organizase/ inițiase). Acest proces coincide cu o dilatare grotescă a Uniunii”. Pe scurt, mai discutăm despre Uniune peste patru ani, la următoarele alegeri.
2. Cartea anului: Florin Georgescu, Capitalul în România postcomunistă (Editura Academiei Române). E o carte în trei volume, plină de statistici și de cifre, dar accesibilă și unui cititor nespecializat. Ea pune României ultimelor trei decenii un diagnostic în acel limbaj elegant și ocolitor al economiștilor, în care vestea că ai murit ți se comunică sub faptul că ai primit o reducere la coșciug. Puteți citi o recenzie de Aurelian Giugăl aici.
1. Evenimentul anului este prima ediție a Premiilor „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei. Am fost în juriu, alături de Adriana Stan, Andreea Mironescu, Cosmin Ciotloș și Grațiela Benga, deci puteți lua în calcul că sunt subiectiv; dar de fapt rolul juriului a fost unul periferic, deci nu prea am mari motive de subiectivitate. Ideea organizării acestui premiu îi aparține Elenei Vlădăreanu, care, alături de Asociația Art No More, de scriitoarele Corina Sabău și Alexandra Turcu, de voluntari și sponsori, a reușit să ducă la capăt cu bine un eveniment pe cât de mediatizat, pe atât de necesar și important. Necesar nu pentru că scriitoarele ar avea nevoie de condiții speciale pentru a primi un premiu (la urma urmei, câți scriitori bărbați contemporani sunt mai buni decât autoare precum Gabriela Adameșteanu, Tatiana Țîbuleac, Lavinia Braniște, Cosmina Moroșan, Elena Vlădăreanu, pentru a da doar câteva nume?). Ci pentru că în condițiile câmpului literar din România, felul patriarhal în care sunt instituționalizate mecanismele de recunoaștere a valorii este adesea orb și surd la această literatură scrisă de femei. Numărați femeile din Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor sau din Academia Română – vă asigur că vă ajung degetele chiar dacă ați tras toată viața la strung. (Nota bene, cam în același timp în care s-a desfășurat gala Premiilor Sofia Nădejde, revista „România literară” a acordat Premiul Cartea Anului celei de-a treia (!) ediții a unei cărți de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei, publicată prima dată în 2002; cam atât despre valoarea „estetică” cu care defilează băieții…)
Laureatele primei ediții au fost Beatitudine (eseu politic) de Cosmina Moroșan (poezie), Fontana di Trevi de Gabriela Adameșteanu (proză), KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie de Iuliana Lungu (debut în poezie) și Un cal într-o mare de lebede de Raluca Nagy (debut în proză). Un Premiu Special pentru Inovație și Merite Deosebite aduse Literaturii a fost acordat scriitoarei Adriana Bittel.
Cu tot valul de ură, de misoginism și, în fond, de prostie revărsat cu ocazia Premiilor „Sofia Nădejde”, anii care vin vor recunoaște în ele ceea ce este de recunoscut: un pas important către secolul XXI.
Fotografia lui Andrei Pungovschi a apărut inițial aici.
